Datoria de a fi fericit
November 5, 2008 1:39 am Bogdan Ionescu
Prof. Bogdan Ionescu
Când îl aud pe creştinul de lângă mine vorbindu-mi obsesiv despre „viaţa viitoare”, dar incapabil de minimul altruism de a se bucura de bunăstarea semenului, realizez că viţa lui „terestră” este plină de frustrări a căror detensionare o realizează prin raportare la o lume perfectă, cu refuzul acesteia în care trăieşte… Atitudine nu tocmai creştinească, deoarece cum poţi învăţa ce este bucuria dacă nu începi să o trăieşti în trup fiind?
Obsesia iadului şi a condamnării şi prezentarea unui Dumnezeu care seamănă teroare în conştiinţe sunt aspecte tipice pentru psihologia omului a cărui viaţă se scufundă în comoditatea lipsei de transformare a acestuia în ceva pozitiv.
Moartea văzută ca o eliberare de lumea în care trăim şi refugiul într-un puritanism proiectat ca finalitate în „Rai”, zdrobirea omenescului din om şi a frumuseţii din lume sunt elemente tipice pentru omul sfâşiat în sine însuşi. De aceea, poate în discursul lui se poate simţi o anume încrâncenare, un anumit fanatism ideologic. Mai grav e când acest fanantism, ce poartă cu sine un suflet lipsit de bucuria de a trăi, pozează ca adevăr absolut, devastând interior suflete care încă se mai pot bucura de frumuseţea lumii creată de Dumnezeu. Obsesia „flăcărilor veşnice”, torturi demne de un sadism inimaginabil sunt aprobate tacit de un Dumnezeu care brusc şi-a pierdut simţul umorului, în viziunea unor astfel de persoane.
Cu un prilej nu tocmai fericit, am vizitat, acum ceva timp, Secţia de Neurologie a Spitalului Judeţean şi am văzut oameni în fază terminală… Primul gând care mi-a trecut în minte a fost faptul că trebuie să fac absolut orice îmi stă în putinţă să fiu fericit, pentru că Dumnezeunu nu cred că îşi doreşte oameni care trăiesc pe lângă realitate, posaci şi încrâncenaţi de răutate, dar… cu gândul la Împărăţia Cerurilor! M-a şocat atunci un gând: nu mă sperie faptul că viaţa trece… ci sentimentul ireversibilităţii ei! În mod sigur pentru mine am realizat că Dumnezeu vrea să fim fericiţi, nu obsedaţi de judecata semenilor, de sentimente de vinovăţie pentru cea mai mică greşeală…
Personal, consider că un creştin, care mărturiseşte dreapta credinţă, trebuie să realizeze faptul că trebuie să fie fericit, să râdă, să nu-i pese de părerile pline de răutate ale oamenilor despre el, într-un cuvânt … să trăiască! Să nu ajungă la o vârstă regretând amarnic o viaţă netrăită, o viaţă mimată!
Vizita la Secţia de Neurologie m-a învăţat că, după cum anii noştri trec ireversibil, tot aşa fericirea poartă absenţa ireversibilităţii! Acei pacienţi ale căror zile erau numărate şi care nu mai erau conştienţi de ei înşişi, m-au învăţat ceea ce n-am putut percepe până atunci: datoria omului de a fi fericit.
Robert :
Date: November 5, 2008 @ 11:00 am
Cum ramane cu atatia si atatia calugari sfinti care au plans toata viata pentru pacatele lor si ale altora ?
Sau cu cei ce se intorceau din moarte si se inchideau in chilii cu zecile de ani, de grozavia celor vazute dincolo ? De ce nu au iesit sa rada in hohote oamenilor ?
Poate nici extrema fanatismului nu e buna, dar macar o seriozitate in abordarea aceste lupte nevazute si continue ar trebui pastrata.
CristiCristian :
Date: November 5, 2008 @ 12:00 pm
Eu cred ca pocainta este o stare interioara care nu se descopera celorlalti. E proprie fiintei mele si atat. O stare de apasare, de suferinta pana la urma, ptr ca pacatul asupreste nu foloseste pedagogic celor din jur. Printre crestini de cele mai multe ori si chiar si in pastoratie se distinge mai mult abordarea trairii crestinesti prin prisma iadului, a pedepselor, etc decat a marii iubirii a lui Dumnezeu. In biserica se observa de cele mai multe ori familii care-si pierd copii la varsta 16-18 ani din cauza unei educatii precare. Ar fi mult de discutat aici. Exista o cale de mijloc in toate, calea imparateasca care duce la Hristos.
Doamne ajuta!
Badea :
Date: November 5, 2008 @ 12:09 pm
“Bucurati-va pururea, rugati-va neincetat, fiti multumitori intru toate, caci aceasta este voia Tatalui vostru care este in ceruri”, spunea Sfantul Apostol Pavel ucenicilor sai.
Crestinul nu poate fi un om trist pentru ca are in suflet bucuria mantuirii, dar in acelasi timp nu trebuie sa uite de judecata lui Dumnezeu si de viata cea vesnica, caci mantuirea se dabandeste prin plangerea pacatelor si fapte bune izvorate din credinta.
Daca ne complacem intr-o bucurie fara sens ne pierdem viata (si acesta si cea vesnica).
Cristina :
Date: November 5, 2008 @ 2:20 pm
Poti sa plangi pentru pacate.Dar e loc si pentru bucurie in suflet gandind la Dumnezeu sau la creatia Sa.E chiar pacat,ai ajuns aici pe Pamant si sa nu te minunezi de ce a creeat Dumnezeu acoperind tot,om,natura,vietati.Cel mai frumos ar fi sa nu suparam sufletul cu tristetea pacatelor.Dar nu cred ca exista cineva imaculat.Penrtu asta noi crestinii avem spovedania.Ca sa putem merge mai departe,dupa ce Dumnezeu ne da binecuvantarea Sa.Sufletul e cel mai pretios dar de la Dumnezeu pentru noi.Si fiecare il pastreaza in pace si impacare, dupa puteri si vointa.Aceasta e lupta zilnica a fiecaruia.Sa nu uitam ce frumos se spune in rugaciunea staretilor de la Optina:DOAMNE,DARUIESTE-MI SA INTAMPIN CU LINISTE SUFLETEASCA TOT CE IMI VA ADUCE ZIUA DE AZI, INVREDNICESTE-MA SA MA INCREDINTEZ INTRU TOTUL VOII TALE CELEI SFINTE…Si eu cred ca prin tot ce facem avem datoria fata de Dumnezeu sa fim fericiti.Daca il porti pe Dumnezeu in suflet,cum ai putea sa fii,decat fericit?!Va doresc din suflet sa depasiti greutatile vietii si sa fiti fericiti.
mihailt :
Date: November 5, 2008 @ 3:24 pm
Dumnezeu a creat aceasta toate ca sa intelegem din vederea lor ca exista Cineva care le-a creat si acest Cineva este atotputernic, bun , intelept ,proniator etc.
Adica sa intelegem existenta lui Dumnezeu personal si activ.
Aceasta este scopul pentru care Dumnezeu a creat lumea vazuta cum arata Sfantul Vasile cel Mare ca scoala a sufletelor rationale.
Se poate contempla frumusetea lumii vazute pentru relaxare dar cum se spune ce e mult nu-i bun.
Altruism nu este a te bucura de viata ci a iubi pe altul dezinteresat.
Si aici dorinta de a te bucura de viata vine in contradictie cu altruismul.
In general “eu vreau aia” e o mare piedica impotriva altruismului.
“Eu doresc sa fac ce voieste Dumnezeu” asta e adevaratul altruism ca Dumnezeu intotdeauna doreste mantuirea tuturor.
Si asa se explica de ce acei calugari care sunt sarea lumii au umblat dupa voia lui Dumnezeu.
Crestinul trebuie sa se bucure de tot ce nu e in puterea sa stiind ca ii este dat de Tatal Ceresc din iubire si sa planga pacatele sale.
Asa trebuie sa ne bucuram si de ploaie si de frig si de boli si de toate cele ce nu sunt in puterea noastra.
Caci fericirea nu e un concept impersonal ci este lucrarea lui Dumnezeu.
Dumnezeu este si Fericirea cea adevarata si Pacea si Linistea.
Inca o mica corectura Dumnezeu a creat lumea buna nu frumoasa.
“Si toate erau bune foarte”.
mihailt :
Date: November 5, 2008 @ 3:28 pm
Si inca ceva:
“Acei pacienti despre care mi se pare mie ca nu mai erau constienti de sine si ca aveau zilele numarate” este exprimarea corecta.
Numai Dumnezeu stie toate si noi nu stim nimic de nu ne spune Dumnezeu.
Doar ni se pare.
Simona :
Date: November 6, 2008 @ 7:08 am
Da, bine cam tarziu publici asa info si pt fanaticii nostri ortodoxi romani. E clar ca “buna ziua” pt cineva cu mintea inafara fanatismului crestin atat de tipic voua. Da, intradevar acauta in viata adevarul, frumusetea si cred ca armonia e ceva ce se stie de pe vremea antichitatii. Deci, nu stiu ce vreti sa spuneti nou cu asa vorbarie goala despre un articol de doi lei. Trezitiva la realitate!
Simona Coborzan
R: Da, inteleg, trebuia publicat mai devreme, dar autorul l-a scris mai ieri. Amintind de “kalokagathia” nu aduci nimic nou in discutie, – altfel spus, un comentariu de 3,5 lei-; pentru ca articolul este despre cu totul altceva. Pana si noi, fanaticii, intelegem asta. LD.
Cristina :
Date: November 6, 2008 @ 11:57 am
Respect pentru toti!Dar predomina nefericirea.Cuvintele par goale de continut,poate pentru ca le auzim des.Cum sa revenim la starea de a fi alaturi de Dumnezeu?Tot prin cuvant.Si prin aceleasi cuvinte,nu?Simona te rog sa fii un pic mai sensibila!Cu dragoste…
mihailt :
Date: November 6, 2008 @ 1:56 pm
Da filosofii dinainte de Domnul nostru Iisus Hristos au cautat adevarul,frumusetea,armonia dar nu le-au aflat.
Caci daca le-ar fi aflat cineva oare nu ar fi iesit cu multa convingere sa invete si pe altii?
Si tocmai multimea si felurimea invataturilor filosofice arata ca oameni inainte de Hristos cautau dar nu aflasera ce cautau.
Afasera totusi niste stari sufletesti dar care lasau pe om desert si gol si nemultumit pentru ca nu erau Adevarul cel adevarat Frumusetea cea adevarata Pacea cea adevarata.
Care sunt Dumnezeu si lucrarile sale in sufletele noastre.
Omul , ingerul niciodata nu poate exista separat de Dumnezeu.
Abia atunci cand omul este cu Dumnezeu este multumit dar Dumnezeu fiind Sfanta Treime nu ii place egoismul si vedeti ca pe toti marii Sfinti i-a trimis ca povatuitori pentru fratii lor mai mici sa ii calauzeasca si pe acestia la Dragostea,Pacea,Bucuria, Adevarul cele adevarate adica la Dumnezeu prin Domnul nostru Iisus Hristos.
Avem si noi povatuitori acum spre Dumnezeu ca ce altceva or fi parintii duhovnici de parohie dar si povatuitori foarte iscusiti ca parintele Arsenie Papacioc , parintele Petroniu, parintele Fageteanu , parintele Iustin Parvu,parintele Mina Dobzeu si cati or mai fi – sa nu se supere careva daca am uitat pe vreunul ca nu ii stiu pe toti.
E-nigma :
Date: November 6, 2008 @ 3:06 pm
nu zice nimeni ca lumea nu-i frumoasa cand stai relax in Canare la plaja in timp ce contul se umple.. dar cand ai meciuri zi de zi cu seful&colegii la serviciu, si apoi acasa cu sotia&copiii, si eventual si cu functionarii publici pe unde te poarta treburile, parca se schimba perspectiva.. nu fac parte din categoriile enuntate dar ma gandesc si eu asa.. natura e frumoasa, iubirea e frumoasa, credinta e necesara, OK, dar ce ne facem cu cei care, din anumite scopuri mai putin ortodoxe (a se citi: imbogatire peste limite) sunt in stare sa distruga natura, sa vanda iubirea si sa transforme tarile in colonii, sub acoperirea eliberarii si democratizarii?! ne facem ca nu stim si ca nu e treaba noastra (ce ma doare pe mine ca armata instelata ucide in Arabia sau Africa, aparand interesele corporatiilor lor? sunt aia fratii mei, am eu vreo responsabilitate in afacerea asta?) sau ne spunem “si, daca ma agit, ce castig, oricum nu pot salva eu pe nimeni, macar pe mine daca-oi fi in stare” si dormim linistiti.. o fi creat Domnul lumea si a umplut-o de minuni, dar unii si-au pus in cap sa le rechizitioneze in folos propriu si nu-i a buna.. si par sa nu prea fie sensibili la rugaciuni si blesteme. e cam timpul sa icnepem sa vedem ce se intampla in jur si sa intelegem niste chestii..
Cristina :
Date: November 6, 2008 @ 5:12 pm
E-nigma primesc uneori niste materiale prin e-mail cu animale sau natura de o frumusete ce nu o pot exprima in cuvinte.In alta ordine de idei,daca in acest moment ai in propietate o mica parte de padure,esti in mare incurcatura.Pentru ca nu ai cum sa o pazesti,pentru ca aproape nimeni nu o poate rezolva cu hotii de lemne…Asta e realitatea.Taiem si distrugem fara mila.Minunatiile lui Dumnezeu exista,le putem admira,dar ce face omul cu ele?E dureros.
Georgian :
Date: November 14, 2008 @ 12:29 am
Am scris si eu un articol despre Fericire.Cine dooreste poate sa il citeasca la adresa de mai jos :
http://georgianp.wordpress.com/2008/10/22/despre-fericire/
miriam :
Date: September 20, 2009 @ 2:10 pm
ce n-am inteles si nu am reusit sa surprind nicaieri din acest articol: unde este propria dragoste a autorului pentru aproapele. Relateaza o “vizita” = periplu succint intr-un spatiu incarcat de durere. Dar ma intreb: ce a facut in timpul acestui demers “informational” (atentie! poate fi diferit de cel al bunului samaritean)? Adica? S-a dus acolo ca sa aline, sa oblojeasca, sa mangaie – fie si cu o vorba buna ? Sau s-a dus asa, ca un simplu constatator sau, si mai rau, ca un inchizitor care la sfarsit avea sa-si frece mainile spunandu-si in sine-si: “Eu n-o sa ajung ca ei!”… Iata intrebarea ! Parintele Zosima, din Fratii Karamazov, are la un moment urmatoarea gandire cu adevarat crestina: “Fiecare este vinovat de pacatele fiecaruia dintre noi!”. Ma intreb in ce masura autorul articolului si-a asumat propria lui vina pentru neputintele celor de langa el.