pridvorul lui laurentiu dumitru

Ciprian Voicilă
Etnolog la “Muzeul Taranului Roman”

Inainte de a fi o stare speciala, dorul este un cuvant pe care oamenii il folosesc uneori. Odinioara cuvantul aparea in viaţa lor foarte des. Acum se iveste mai putin poate pentru ca a fost inlocuit de un altul, mult mai profitabil din punct de vedere publicitar: dorinta.

Ce ne spune etimologia?
Pentru cuvantul „dor” etimologia sa este foarte importanta intrucat poarta cu sine si starea lui specifica. Vine din latinescul „dolus, dolere” care inseamna „a durea”. Prin urmare, cand iti este dor de ceva sau de cineva suferi o durere.

In incercarea de a-i fixa caracterul aparte, ganditorii romani care au forat în straturile arhaice ale culturii noastre, au dat si ei o definitie dorului. Constantin Noica il descrie ca pe o stare contradictorie: placere de durere si cautare de negasire.

Facand un pas inapoi dinspre cultura scrisa catre cultura orala, putem redescoperi in culgerile clasice de folclor o descriere a manifestărilor sale foarte precisa si frumoasa.

O pecete pe inima
Mai intai de toate, dorul este o pecete care se imprima in inima: „Cat omat pe munte-n sus,/ Pan’acuma tot s-a dus,/ Dar de la inima mea /Ce s-a pus nu se mai ia;/ Ca s-a pus dorul badii,/ Nu se ia pan-oi muri”.

Salasul dorului
Tot din versurile populare aflam unde isi are dorul locasul. „Foaie verde foi de nuc,/ Toate trec, toate se duc,/ Numai doru’ sade-n trup.” Uneori este resimtit ca o stare ardenta: „Frunza verde de dudau,/ Bade, de dorutul tau/ Para este-n trupul meu./ Ies afara sa ma sting,/ Bate vant, mai rau m-aprind”.

Dorul si dealul
Când vine, dorul acoperă o intreaga geografie in care dealurile apar foarte des. Dorul trece peste („Bade, dorul de la tine/ Peste multe dealuri vine/ Si nu-l poate opri nime,/ Nici tigan cu cetera,/ Nici roman cu fluiera,/ Numa’ eu cu inima”) sau se poticneste in ele (Arde-mi, Doamne, dealurile,/ Sa se-adune dorurile”). In orice caz, mai mereu vine in zbor precum porumbelul (Ca nu-i dor ca dorurile,/ Sa-l anini cu gandurile. Ca-i un dor asupritor/ Vine ca porumbu-n zbor,/ Cand iti vine, stai sa mori).

Forta dorului este una cosmica. El face sa rasara stelele sau sa se usuce iarba. „Si de dorul tau mandruta,/ Rasarit-a scanteute,/ Scanteute, flori adanci,/ Cand le vezi, mandra, sa plangi”. „Pe unde merge dorul/ Se usuca tot campul,/ Innegreste sufletul”.

Durerea si descantecul
Chinurile pe care le provoca dorul erau variate. „Mai badita, par galben,/ De dorul tau ma leagan/ Cum se leagana iarba/ Cand o taie cu coasa”. „Unde-i mandra cu dorul/ Nu pot ara cu plugul,/ Ca s-anina plugu-n dor,/ Trag boii numai nu mor/ Si s-anina plugu-n dor,/ Trag boii numai nu mor/ Si s-anina plugu-n jele, /Trag boii rup tanjele”. „Cand imi vine-al mandrei dor,/ Ma leagan ca ploaia-n nor”.

Persoana inrobita de dor se revolta impotriva lui. „Aoleo, mai hot de dor,/ N-am topor sa te omor,/ Nici secure sa te tai,/ Sa nu mai am nici un bai”.

Cand viata ii devenea imposibila recurgea la puterea vindecatoare a descantecului. „Cum se potoleste soarele in cer,/ Vantul pe pamant,/ Focul in cuptor,/ Oile in stana,/ Asa sa se potoleasca dorul de la Ion/ Si sa se duca in coadele marilor,/ In copitele ciutelor,/ In coarnele cerbilor,/ In radacinile brazilor. Acolo sa hodineasca,/ Acolo sa pranzeasca/, Pe Maria sa o paraseasca”.

Imaginatia taranului a atins o culme cand, depasind lumea sublunara, relatia de iubire a cuprins insasi sentimentele intre ele. Intre dor si dragoste este o relatie de iubire. „Foaie verde ca nalba,/ Striga doru’ dragostea/ Si nu vrea a-l astepta./ Dorul merge ca vantul/ Si dragostea ca gandul”.

Dorul, astazi
Desi nu mai traim intr-o cultura a dorului, il putem experimenta la intensitate maxima si ii putem cauta expresii cat mai personale. Motivele de dor au fost si raman vesnice. Iti poate fi dor de Dumnezeu, de Paradis, de parinti, de copilarie, de un loc anume, dar si de moarte. Nimic nu se compara insa cu dorul de dor.

Pe aceeaşi temă:

Poezia “Dor” de Valeriu Gafencu

Dorul… – Pr. Prof. Dumitru Stăniloae