“Ca prin minune”
September 24, 2008 3:23 am UncategorizedPr. Nicuşor Stroe, Mangalia
– filă de jurnal –
Pe un calendar paralel, lumea neo-păgână (sau postmodernă) de astăzi încearcă să dea sens timpului cu gust de clepsidră al celor fără Dumnezeu şi se străduieşte să creeze „sărbători” (im)proprii: ziua internaţională împotriva cancerului mamar, ziua fără fumat, Valentine’s Day (ziua îndrăgostiţilor), 8 martie, ziua mediului, zile faste, zile nefaste, proaste, fatidice, de marţi, de 13 ş.a.m.d.
În accidente, toate fiarele sunt „contorsionate” şi toate scăpările cu viaţă se întâmplă „ca prin minune”. Vedeţi dumneavoastră, minunea nu este negată, nu este ucisă, i se deschid doar venele. Cum? Trecând-o din statutul de fapt cotidian, în acela de figură de stil. Astfel, „ca prin minune” nu mai e nici măcar o comparaţie cu rol de gen proxim în definirea întâmplării cu pricina, ci capătă o echivalenţă blasfemiatoare (cu sens dubitativ) cu expresia „de necrezut” sau „nesperat”.
Cu scop negativ stilistic, reprezintă un demers anti-hristic, de ambiguizare contextuală, inducând ideea de improbabilitate şi chiar imposibilitate a minunii. Adică, mai popular (şi mai biblic), „seamănă, dar nu răsare”. Ca-n pilda semănătorului, sămânţa gândului bun al minunii, al omniprezenţei proniatoare şi continue a lui Dumnezeu în viaţa fiilor (risipitori ai) lacrimilor Sale cade pe drum şi e călcată în picioare sau ciugulită de ciori şi grauri, cade pe piatră şi răsare în entuziasmul efervescent al superficialităţii (apoi, neavând rădăcină şi umezeală, moare), cade-ntre spinii grijilor lumeşti şi e-năbuşită de ei, numai pe pământul cel bun al inimilor autentic creştine nu ajunge ca să dea rod (una 30, alta 60, alta 100, „după darul Hristosului Tău…”).
Să mai treacă pe la biserică aceşti „păgâni întru Hristos” (fraţi ai noştri) din mass-media românească (zadarnic) post-decembristă, căci „credinţa vine prin auzire… din cuvântul lui Dumnezeu!” Şi vor avea ce să audă: „Iubi-te-voi, Doamne, vârtutea mea; Domnul este întărirea mea şi scăparea mea şi izbăvitorul meu!”
Să mai dea pe-acasă, prin casa sufletului, prin cerul sufletului („În Biserica slavei Tale stând, în Cer ni se pare a sta!”).
Să vină „să mulţumim Domnului… pentru toate pe care le ştim şi pe care nu le ştim; pentru binefacerile Sale cele arătate şi cele nearătate ce ni s-au făcut nouă”, adică să săvârşim Sfânta Euharistie!
Să se mai îmbisericească măcar de Paşti şi de Rusalii şi „Să luăm aminte!” atunci la prochimenul cel mare cu stihurile sale: „Înţelepciune! Să luăm aminte!:
- Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? Tu eşti Dumnezeu, Care faci minuni!
- Cunoscută ai făcut între popoare puterea Ta.
- Cine este Dumnezeu mare…
- Şi am zis: acum am înţeles, aceasta este schimbarea dreptei Celui Preaînalt.
- Cine este Dumnezeu mare…
- Adusu-mi-am aminte de lucrurile Domnului, că-mi voi aduce aminte dintru început de minunile tale.
- Cine este Dumnezeu mare…












Marius Ştefan :
Date: September 24, 2008 @ 7:37 pm
da! Credinţa este dar de la Dumnezeu. Cred cei ce primesc acest dar, şi se clatină cei de la care darul se retrage. Tocmai de aceea nu îi judecăm pe cei ce nu cred, dar mult vor răspunde înaintea lui Dumnezeu că nu au căutat sau au pierdut darul credinţei! Ia să ascultăm:”Credinţa vine din auzire şi auzirea din cuvântul lui Hristos.” pe care, cum aţi punctat, îl primim în Sfânta Biserică.
Mihaela :
Date: September 30, 2008 @ 12:37 am
Doamne ajuta, parinte Nicusor
intamplarea face sa cunosc un tanar tiz cu dumneavoastra: Nicolae Stroe. Si v-as ruga sa il pomeniti, ca are mare nevoie. Cu ajutorul lui Dumnezeu, dupa mai multi ani, a scapat de dependenta de stupefiante, si de un an de zile incearca sa isi refaca viata.
Pr. Nicusor Stroe :
Date: September 30, 2008 @ 1:16 am
MIHAELEI:Daca sunteti cine cred eu,e posibil sa ne fi cunoscut…poate la sora d-nei prs. Toderita,in Bucuresti…Poate chiar am fost colegi la Teol.-Litere in prima promotie,1991-1995…Ne vom ruga sfantului Nicolae (si Velimirovici),cel care a refacut atatea vieti cu puterea harului lui Hristos,-bunul si iubitorul de oameni,”Cel ce pe cele neputincioase le vindeca si pe cele cu lipsa le plineste”.
Pr. Nicusor :
Date: September 30, 2008 @ 1:34 am
Doamne, îndreptează-ne, precum o mamă duioasă îşi îndreptează copiii săi mici.
Dă fiecărui suflet să cunoască bucuria mântuirii Tale şi puterea ajutorului Tău.
Dă uşurare sufletelor chinuite ale poporului Tău şi pe noi, pe toţi, ne învaţă prin Duhul Sfânt, să Te cunoaştem pe Tine.
Se chinuieşte sufletul omenesc pe pământ, Doamne, şi nu poate să se întărească cu mintea întru Tine, pentru că nu Te cunoaşte pe Tine, nici bunătatea Ta.
Mintea noastră este întunecată de grijile lumeşti şi nu putem pricepe bunătatea dragostei Tale. Tu ne luminează.
Milostivirii Tale toate îi sunt cu putinţă.
Tu ai spus în Sfânta Evanghelie, că morţii vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu şi vor învia. Aşa fă acum: ca sufletele noastre moarte să audă glasul Tău şi să învie, întru bucurie.
Pr. Nicusor :
Date: September 30, 2008 @ 5:21 am
-Berea l-a ajutat sa mearga din nou- David Huckvale in varsta de 42 de ani care isi pierduse un picior si avea nevoie de o proteza foarte scumpa, va putea sa mearga din nou dupa ce a baut o bere intr-un bar , relateaza ananova.com. Barbatul a avut norocul sa se intalneasca in bar in timp ce savura o bere cu unul dintre singurii 10 doctori din lume care sunt specializati in proteze bionice. Doctorul Alistair Gibson l-a vazut pe David in local s-a dus la el , i-a spus ca are o proteza si s-a oferit sa i-o monteze gratuit. David Huckvale a ramas fara picior in timpul adolescentei cand , din cauza unei tumori a fost obligat sa poarte un genunchi artificial. Deoarece acest genunchi se rupea foarte repede , doctorii nu au avut alta solutie decat sa-i amputeze piciorul lui David. Dr. Gibson i-a pus proteze lui David , iar operatia a fost un succes. Acum barbatul poate sa umble din nou si se poate juca in curtea casei cu cele doua fiice.David Huckvale spune ca intalnirea cu Dr. Alistar Gibson a fost un miracol.
Intelegeti?!Omul zice ca a fost un miracol,iar presa deformeaza ateist si consumerist,zicand ca a avut “noroc” ca l-a intalnit pe medic si ca berea l-a ajutat sa mearga din nou,nu Dumnezeu!Ziaristul acesta face reclama la bere,la berea bauta “in templul berii”,nu oriunde,daca vrei ca neo-Bachus sa-ti ajute.”In beer veritas!”Berea inmoaie inimile,trezeste constiintele medicilor,naste dragostea cea tamaduitoare.Berea smereste si-ncalzeste sufletele oamenilor-masura a tuturor lucrurilor,valorizeaza (prin nivelare) pe saracul la care (tot berea) “trezeste” extraprofesional “reflexul hippocratic”(aici si…rotulian) al medicului.Ce “minunata” e berea!Berea-aliment,berea-unguent[de uz intern cu efect (si) extern],berea-medicament!Berea-panaceu pe caduceu,pe colacul de veceu…Berea-bitter suedez,/cade-n cap “soimul maltez”!Secretul lui Bachus-secretul lui Polichinelle!”Traiasca berea in care ne-am nascut,/Traiasca berea!,ca tare ne-a durut…”
Mihaela :
Date: October 1, 2008 @ 11:28 pm
Multumesc pentru raspuns si pentru rugaciuni.
Nu stiu nici eu exact daca ne cunoastem. Nu am absolvit teologie-litere, ci Politehnica intre 1994-1999. Cu toate astea, e posibil sa ne fi cunoscut la parintele Toderita.
Doamne ajuta!
Pr. Nicusor Stroe :
Date: October 2, 2008 @ 2:41 am
MIHAELEI:N-avem cum ne sti!Cu sotia pr-lui Toderita am fost coleg de clasa.Intre 1996-1997 am urmat master’s-ul.Mergeam ba la pr. Vasile Gavrila,ba la pr.prof. Ioan Buga (la biserica,se-ntelege).In primavara lui ’95 a fost o excursie-pelerinaj la Recea…si cam atat.”Crestinii se cunosc inainte de a se fi vazut”,parca asa zicea pr. Rafail.Iertati-mi “cozeriile”,dar mi-e dor sa mai descopar din fostii colegi ai unei generatii atat de pestrite…Apropo de articol;mi-l amintesc pe sfatosul si jovialul pr. Teofil Paraian,care amintea deseori la conferinte:”Pe cei care nu frecventeaza biserica,eu cu paganii ii numar”.Completa uneori ca nu sta de vorba cu unii ca acestia,pana cand nu-si schimba obiceiul,ca n-are ce vorbi cu ei…”Pagani intru Hristos”,adica doar (candva) botezati.E drept ca Taina Botezului are caracter indelebil(=de nesters),dar tot atat de adevarat e si faptul ca, dupa omul pe care sta,poate capata caracter…debil (duhovniceste).In sensul urmarii unui traseu spiritual:abilitati-dizabilitati-debilitati.Maica Domnului(praznuita azi),i-a raspuns candva unei fete/femei/maici(nu retin,dar nu conteaza) care ii cerea:”Maica Domnului,arata-te/descopera-mi-te a-mi fi maica!”,-”Arata-te a-mi fi fiica!”E acelasi duh ca si-n cuvantul parintelui Arsenie Boca,in care se pune intrebarea retorica:”Cine de cine trebuie sa asculte mai intai,-Dumnezeu de oameni sau oamenii de Dumnezeu?!”Parintii de copii sau copiii de parinti?!Cuvant greu si cuvant rau astazi,ironic si auto-ironic deopotriva,preparativ eshatologic:”Vai de parintii care n-asculta de copii!”Five-o-clock-ul stirist protv-ist confirma!
Dedulescu Cristian :
Date: January 28, 2010 @ 12:35 pm
Anunt umanitar…
Buna ziua.
Pentru tinerii cu amputatii ale membrelor superioare sau inferioare exista acum o speranta: O asociatie din Italia (Auci) ofera gratuit proteze.
Ma numesc Dedulescu Cristian si locuiesc in Bucuresti. In anul 2007, am fost victima unui accident rutier, in urma caruia am ramas cu un hadicap.
Cunoscand durerea si nevoile, celor care au suferit amputarea unuia sau mai multor membre, aduc la cunostinta tuturor tinerilor, ca exista un proiect numit ” Baieti pe picioare” sponsorizat de Asociatia Auci din Italia.
Beneficiarii sunt baietii cu varste cuprinse intre 20 si 40 de ani. Tot aceasta Asociatie Auci din Italia suporta cheltuielile incluzand: plata integrala a protezei (protezelor) transportul cu avionul in Italia si apoi in Romania, cazare si masa pe timpul tratamentului . Pacientul nu va plati nimic.
Daca aveti cunostinta de astfel de cazuri, va rog sa ma contactati pentru ca impreuna sa putem ajuta baietii care nu se pot deplasa fara proteza.
Va multumesc
Contact: Dedulescu Cristian-
00.40.762.300.688
00.40.21.451.18.47
deducrysty@yahoo.com
http://asociatia-auci.blogspot.com/