pridvorul lui laurentiu dumitru

Octavian Dărmănescu
Pitesti. Striptis pentru sinistrati   

-pamflet-

Substantivul striptis deţine acte în regulă: gen, număr, caz. Flexibil ca o dansatoare de varieteu, are, cu tot stigmatul de imigrant lingvistic, o instituţionalizare certă, putând fi găsit , de câţiva ani, în orice dicţionar explicativ. Mai mult, semnificaţia a devenit la fel de legalizată. Dansul la bară s-a transformat într-o instituţie respectabilă. Pornografia îşi ia revanşa în faţa deceniilor lungi de morală stalinistă îmbrăcată în tergal. Piele goală peste tot, cărnuri moi de femei, carcase sportive de bărbaţi, toate la tarabă, în turnesol, ca să nu se-mpu…, ne scuzaţi, strice. O liposucţie mentală generalizată, o golire a craniului de zeamă şi o umplere a lui cu lubrifiant.

În foarte multe ţeste există o păpuşă gonflabilă, împachetată frumos, care se umflă în faţa goliciunii. Un imaginar inflamat, naufragiat pe pielea goală întinsă frumuşel prin reclame. În faţa pornografiei făţişe toţi ne trezim într-o egalitate spontană. Toţi, inclusiv moraliştii, care se chinuie cel mai rău, căci nu pot fi în acelaşi timp şi bolnav, şi ambulanţă. Eschiva lor este dificilă, căci morala practicată împotriva desfrâului este una de tip bumerang. Moralistul, chiar atunci când predică de deasupra, este strâns legat cu un invizibil cordon ombilical de lumea pe care o blamează. Şi în urechile multora, discursul moralist de tip eclezial sună fals, ca o bocitoare angajată.

Însă Biserica nu cheamă Îngerul Domnului să cureţe plajele de nudişti şi nici nu împarte gumă de mestecat anti-erecţie. Ea, oricum, are multe pe cap, religia dând semne de faliment global în această lume de pofticioşi. Ceea ce face însă ironia întregului scandal este întrebuinţarea perversă a păcatului (dacă noţiunea, pentru unele urechi, nu este prea retrogradă) în scopuri caritabile. Hazul îl constituie, de exemplu, acţiunea de a te dezbrăca din milă creştinească. În cluburile mândre ale ţării, patriotele noastre eterne îşi recoltează artistic-delicat bumbacul de pe ele, cash-ul fiind trimis, cu un adânc sentiment cetăţenesc, sinistraţilor moldavi. O faptă bună, am spune, căci, într-o anume economie, s-ar echilibra şi bilanţul moral: mă dezbrac, dar o fac pentru nişte amărâţi. Este o practică corectă, mobilizatoare, adoptată la modul activist şi de către prozatoarea Mihaela Rădulescu, care se bate cu fumatul goală, pe cartoanele de la intersecţii.

Situaţia e simplă: cultura falică a fost învinsă prin ce preţuia ea cel mai mult: nuditatea feminină. Ospitalieră ca o vivandieră, cultura feministă şi-a înălţat steagul pe bara de striptis şi acum îşi cheamă onaniştii internauţi să-i recunoască domnia. Venus a ieşit din nou victorioasă, ca o scară rulantă care nu se termină niciodată. Acum pudoarea este o piesă de muzeu, un sentiment velociped, trecător ca o ploaie cu furtunul. S-au dus vremurile când mâinile proletare ale pădurarului se ţineau încă departe de pielea burgheză a doamnei Chatterley. Veronica nu mai este o fată bună şi cuminte, puritatea ei nu mai face parte din patrimoniul inalienabil al familiei. Nici bărbaţii, dealtfel, nu mai au pretenţii, ca odinioară strămoşii lor, care căutau fete curate musai ca un acatist. Frustrările orei marxiste de biologie s-au răzbunat, femeia a ajuns un produs biodegradabil, o Evă fără frunză, omul s-a redus la glanda bipedă numită homo erectus.

Cu punga de vomitat pliată bine în portofel, puţinii cerebrali care au mai rămas merg pe jos să ducă flori târzii la mausoleul normalităţii. Obscenitatea publică a devenit o pastă vâscoasă, lipicioasă, care-ţi intră peste tot pe unde ai uitat deschisă o fantă. Ne scufundăm încet în acest nisip călduţ, ne-am pierdut nordul şi ni-l închipuim cum îşi închipuie minerul cam pe unde ar fi soarele. Ne-au crescut ochi de voyeur, plutim în derivă, ca un cadavru purtat de ape cu conştiinţa legată de picior. Speranţa a devenit fluturele de pe nasul mortului, ne îndreptăm aproape goi, în slip, cu credinţa călduţă, atent depozitată în termos, spre locul Judecăţii Finale, acel sfârşit al istoriei pe care chiar istoricii refuză să îl conceapă.

Până atunci, cu atâtea inundaţii nesemnalizate, în România se va preda înotul organizat, la şcoală. Dragi pionieri, fuga, deci, în Zion Club, să învăţăm de la uteciste cum se face podul când vin apele!

***
Imaginea e preluată din pagina www.timeoutbucuresti.ro