Bucurie a toata lumea!, cuvant arhieresc

10:12 pm PS Calinic Argatu

08the-nativity-of-our-most-holy-lady-the-mother-of-god-and-ever-virgin-mary.jpg

† Calinic, Episcop al Argeşului şi Muscelului

Zidirea lui Dumnezeu – omul – cunună a creaţiei pe acest pământ, avea să schimbe sensul lumii. O nouă ipostăză, de data aceasta plină de bucurie dar şi de grijă mântuitoare.
Sfântul Ioan Damaschin, smeritul monah şi preot, din veacurile adânci ale istoriei mântuirii, ne îndeamnă zicând: „Veniţi toate neamurile, tot neamul omenesc şi toată limba, toată vârsta şi toată vremelnicia, cu veselie, să prăznuim Naşterea Bucuriei cea a toată lumea!”.

Părinţii Sfintei Fecioare Maria, coborau din seminţii alese ale poporului biblic: Ioachim din seminţia lui Iuda, prin David proorocul, iar Ana din seminţia lui Levi, prin neamul lui Aron. De tineri doreau ca să aibă un moştenitor, dar bătrâneţile se apropiau cu repeziciune aducându-le dureroase amărăciuni în suflet. Nu mai suportau înjosirile celor din jur, iar darurile de jertfă aduse la templul din Ierusalim erau refuzate, fiind socotiţi blestemaţi de oameni şi urâţi de Dumnezeu.

Prin lacrimi şi rugăciuni stăruitoare, bătrânii Ioachim şi Ana sperau că Dumnezeu le va ridica ocara purtată o viaţă întreagă şi un rod al îndurării lui Dumnezeu se va arăta. Speranţa lor că Dumnezeu îi va binecuvânta ca pe Avraam şi Sara cu un prunc la adânci bătrâneţe creştea mereu.

Şi iată, mila lui Dumnezeu s-a coborât peste Ioachim şi Ana, născând, după stăruitoare rugăciuni, un prunc, Maria chemându-se. Iar Sfântul Ioan Damaschin, în imn de laudă zice: „Se cuvine să cinstim Naşterea Născătoarei de Dumnezeu, prin care s-a mântuit tot neamul omenesc şi amărăciunea Evei în bucurie a schimbat-o”. Că Eva a auzit: „Întru dureri vei naşte prunci”, cu dumnezeiască hotărâre, iar Maria: „Bucură-te cea plină de har”.

Fecioara Maria a fost trimisă de Dumnezeu (Facere 3, 15) pentru bucuria părinţilor şi a întregii lumi, ştiindu-se că femeia se mântuieşte prin naştere de prunci (I Timotei 2, 15) şi bucuria îi este mare când om nou a venit în lume (Ioan 16, 21) aşa cum, la plinirea vremii, va naşte pe Iisus, Fiul lui Dumnezeu, care ne va răscumpăra din ghearele morţii.

Aşadar: „Toată făptura să se bucure şi să laude prea sfinţita naştere a Sfintei Ana, că a născut lumii comoara de bunătăţi, fiindcă printr-însa Ziditorul a prefăcut, înnomenindu-se toată firea într-o mai bună stare. Că omul având suflet şi trup este o legătură a toată zidirea cea văzută şi cea nevăzută, că s-a unit Cuvântul lui Dumnezeu Ziditorul cu firea omenească şi, prin aceasta, cu toată zidirea S-a unit. Deci, să prăznuim şi dezlegarea neputinţelor omeneşti, că s-a dezlegat mulţimea darurilor dumnezeieşti!” (Sfântul Ioan Damaschin).

Sfântă Fecioara Maria, roagă pe Iisus Hristos să binecuvânteze întreaga zidire, pe toate fecioarele şi femeile din lume întru bucurii şi mântuire!

One Response
  1. andra :

    Date: September 10, 2008 @ 4:32 pm

    Spunea un sfant ca cel mai mult s-a bucurat Dumnezeu la nasterea Preasfintei Stapane, caci ea se nastea intr-o familie modesta, fara onoruri lumesti, si singurul Dumnezeu stia ce rol va avea dansa in mantuirea neamului omenesc.

Leave a Comment

Your comment

You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Please note: Comment moderation is enabled and may delay your comment. There is no need to resubmit your comment.