Noua aparitie editoriala, Imnele Sf. Simeon Noul Theolog
August 30, 2008 8:07 pm Anunţuri
„Şi nimenea, dupre ce a băut de cel vechiu, îndată voieşte de cel nou; că zice: Cel vechiu mai bun este.” (Lc. 5:39)
Vă anunţăm apariţia întâiului titlu din colecţia „Carte Veche Românească” – Sfântul Simeon Noul Cuvântătoriu-de-Dumnezeu, „Ale Dumnezeieştilor Cântări Iubirile”.
Imnele Sfântului Simeon Noul Theolog (949-1022) constituie până astăzi una dintre culmile trăirii duhovniceşti ortodoxe, fiind opera unuia dintre marii trăitori – dar şi marii scriitori – ai spaţiului spiritual bizantin. Unii dintre exegeţii contemporani consideră aceste Imne un fel de testament duhovnicesc al Sfântului Simeon, partea cea mai fascinantă şi mai originală a întregii sale opere, ce poate fi asemuită numai cu Poemele Sfântului Grigorie din Nazianz.
Textul de faţă este prima editare a traducerii Cântărilor (Imnelor) Sfântului Simeon Noul Theolog, făcută de Isaac Dascălul între anii 1802-1803 şi rămasă până acum în manuscris. Traducerea aceasta s’a făcut după ediţia publicată la Veneţia în anul 1790, alcătuită de monahul Dionisie Zagoreos (îngrijitorul ediţiei fiind Sfântul Nicodim Aghioritul).
Traducătorul acestei celebre scrieri în limba română, Isaac Dascălul, a fost ucenicul Sfântului Paisie de la Neamţ, la fel ca şi Mitropolitul Grigorie Dascălul, recent proslăvit între sfinţi de către Sinodul Bisericii Ortodoxe Române. Această primă traducere românească a Imnelor se remarcă printr’o deosebită frumuseţe şi inventivitate lexicală, redând cu multă fidelitate originalul grecesc ce pune mari probleme de echivalare traducătorului în limbile moderne.
Transcrierea textului chirilic s’a făcut fără a aduce nici un fel de modificări sau aduceri la zi limbii folosite în epocă, tocmai spre a da cititorului o imagine nedistorsionată a limbajului bisericesc ce se conturase deja, devenind un fel de normă şi marcă a traducerilor nemţene.
Părintele Dumitru Stăniloae spunea despre această operă: „Cu tot accentul pus pe ‘simţirea’ iubitoare a prezenţei lui Dumnezeu şi nu pe o cunoaştere deductiv-raţională a existenţei Lui, scrisul Sfântului Simeon rămâne deplin încadrat în tradiţia scrisului duhovnicesc al Părinţilor răsăriteni. Acest lucru e valabil şi pentru Imnele dragostei dumnezeieşti, deşi ele pun un accent deosebit pe ‘simţirea’ lui Dumnezeu, înţeleasă ca dragoste şi ca vedere a Lui în lumină.”
Sursă: Editura Predania
isaac didascalul :
Date: August 30, 2008 @ 9:11 pm
am mai citit pe net stirea asta, exact in acest format. ceea ce nu se spune este faptul ca monastirea Lupsa este cea care a avut initiativa editarii si a ostenit la diortosirea textului. E bine sa se stie si lucrul asta.
Efthimie :
Date: August 31, 2008 @ 3:05 am
Te-ai gândit că poate mănăstirea Lupşa nu vrea să facă public lucrul ăsta?
Andi :
Date: September 2, 2008 @ 4:08 pm
Cartea e mai mult un document pentru bibliofili si o lucrare… mai degraba de calofilie, decat de… filocalie. Dar poate ca este mai pootrivit asa pentru aceasta scriere (nu si pentru altele) tocmai fiindca anume asupra ei au atras atentia Parintii ca nu este recomandata incepatorilor in viata duhovniceasca (in sensul foarte larg al cuvantului “incepator”), riscand sa-i duca la inselare, pentru ca reda trairi foarte inalte duhovnicesti intr-o forma care, pentru multi, ar putea ispiti catre inchipuire si catre incercarea de “imitare” la nivel psihologic, sentimental. Deci este nevoie de prudenta. Pe de alta parte, cred ca deja se face un exces arhaizant dinspre parintele Rafail si cercul Sfintiei sale, care nu ajuta, ci ingreuiaza mult intelegerea textelor sfinte.
Efthimie :
Date: September 2, 2008 @ 6:09 pm
Câteva observaţii pentru cei care nu au înţeles demersul editorial prezent:
Există în cazul Imnelor Sfântului Simeon două ediţii moderne în română, cea a pr. Stăniloae şi cea a diac. Ică jr (traducerile fragmentare ale maicii Teodosia – Zorica Laţcu nu le numărăm), care, ca marea parte a traducerilor moderne, folosesc din plin perifraza, schimbarea de topică şi alte mijloace pentru a reda originalul. Ele se adresează anume “publicului larg” – în măsura în care se poate vorbi de aşa ceva pentru aceste cărţi.
Se simţea aşadar nevoia publicării unei ediţii care să pună la îndemâna celor interesaţi şi o traducere mai credincioasă faţă de original.
Nu cred că e vorba de vreun “exces arhaizant” sau de alt fel, ci de păstrarea conţinutul manuscrisului, “spre a da cititorului o imagine nedistorsionată a limbajului bisericesc ce se conturase deja, devenind un fel de normă şi marcă a traducerilor nemţene”, aşa cum spune diortositorul acestei ediţii. Este vorba de acelaşi demers – care implică, pe lângă duhovnicie, şi rigurozitate lingvistică – ca şi în cazul unor lucrări ca Filocalia “de la Prodromu”, Leastviţa ş.a.
Calofilie… adică estetism, nu? Oare chiar aşa să fie?… Cred că tindem prea mult să raţionalizăm lucrurile, şi mai puţin să le primim cu inima.
În privinţa “excesului arhaizant”, poate ar merita să citim din nou cuvintele Arhimandritului Sofronie despre “limbajul bisericesc”: http://www.ortodoxie.info/56/graiul-liturgic-de-arhimandrit-sofronie-de-la-essex/
vladici :
Date: September 9, 2008 @ 4:22 pm
@Andi
“cred ca deja se face un exces arhaizant dinspre parintele Rafail si cercul Sfintiei sale, care nu ajuta, ci ingreuiaza mult intelegerea textelor sfinte.”
Nadajduiesc ca randurile urmatoare sa nu se inteleaga, din greseala mea, ca o lupta -chiar si numai in cuvinte- sau ceva asemanator cu Andi. Am plecat de la comentariul sau, dar ma adresez tuturor celor ce inteleg mai putin demersurile editoriale de tipul celui de mai sus. Iar actiunea mea nadajduiesc sa nu para ca o dojana ci, mai curand, ca o clarificare -in acest spatiu destul de limitat- a unor lucruri care ne privesc pe toti, fara osebire.
Dragul meu si dragilor, daca am uitat sa vorbim si mai ales sa intelegem limba romana in plinatatea ei, nu sunt de vina Pr Rafail si cercul Sfintiei sale, ci noi insine si doar atat.
Nu mai intelegem limba romana nu datorita unor conjuncturi istorico-politice, rolul lor fiind mult prea mic fata de vointa si puterea noastra, ci datorita propriei lancezeli a constiintei si a lipsei sentimentului de apartenenta la un neam; a lipsei intelegerii conceptului biblic de “neam”.
Pr Rafail si cei care cu bucurie il sustin, precum si ceilalti asemenea lor sunt dintre cei care sustin ortodoxia si neamul romanesc autentice, nu facand “exces arhaizant” ci contracarand intr-o buna masura efortul pseudo-ecumenist intensificat substantial in ultimii 200 ani si de-a dreptul incrancenat in ultimii 20 ani, dar mai ales leneveala noastra de neam binecuvantat si “gata mantuit” dupa modelul biblic al evreilor. Am trait ca si Parintele, o vreme in afara tarii chiar daca nu la fel de indelungata, dar cu efect asemanator. In asa conditii de limita asupra identitatii personale cum sunt exilul sau emigratia (fie si numai temporare) incepi sa intelegi cat si cum apartii unui neam, de ce te-ai nascut aici si nu acolo, tot felul de alte de ce-uri personale, iar in cazul unora poate incepe chiar sa se cristalizeze adevarata credinta. Este o sete pe care nu o simti pana nu stai timp mai indelungat departe de casa. Si atunci incepi sa cauti sursele, originalele sau ceva cat de apropiat de sursa posibil, romanesc, prin urmare crestin. Ajungi astfel la o Psaltire mai veche sau macar la un Ceaslov si descoperi nebanuita expresivitate a limbii romane fata de anosta limba inecata de neologisme tehnice pe care o vorbim azi.
Daca preferati neinspiratele texte ale lui Gala Galaction (la traducerea Sf Scripturi ma refer) sau mai stiu eu care traduceri “adaptate” pentru publicul roman nevorbitor de limba romana, atunci nu ma mira ca va este ingreuiata mult intelegerea textelor sfinte si a ortodoxiei finalmente pentru ca se produc mutatii de sens in text, dar nu va nelinistiti. Va veni si pentru dumneavoastra vremea cand veti simti nevoia prospetimii izvorului. Posibil ca deocamdata aceasta prospetime sa fie o senzatie mult prea tare. Dar numai pana va obisnuiti, apoi nu o sa va mai saturati.
In aceeasi ordine de idei, mi se pare mai normal sa reinvatam limba romana cu tot cu arhaisme (asa cum grecii carora le pasa -nu toti, e adevarat si trist- invata greaca veche) pentru a intelege sensurile adanci, chiar tainice ale textelor duhovnicesti, decat sa ciuntim ceea ce avem complet si de-a gata pentru ca noi suntem -iertati-mi expresia- semi-analfabeti.
Putem pati astfel ca atatia “teologi” care iau de bun tot felul de variante ale Vechiului Legamant (si “Legamant” parca are alta semnificatie, care ne leaga ceva mai mult de ASCULTAREA de Dumnezeu decat “Testament” fie el Nou sau Vechi, nu?) in locul Septuagintei care stim in ce conditii a fost redactata in sec III inainte de Hristos, plecand si de la ideea gresita ca Septuaginta fiind scrisa in greaca veche, deci este o traducere, spre deosebire de vicleanul (stiu ca pare mare indrazneala, dar cercetati) text masoretic din sec X dupa Hristos, in ebraica, care mai mult incurca decat lumineaza fiind o impostura. Marturie ne sta Sfantul si Dreptul Simeon, cel ce avea sa traiasca 300 ani si sa nu adoarma intru Domnul pana ce nu-L va tine in bratele sale pe Insusi Hristos cu trup de om, pentru ca a dorit sa …corecteze (!!!) Vechiul Legamant la traducerea ce avea sa se numeasca apoi Septuaginta.
Acest tip de “teologie” este pagubos pentru ca se bazeaza pe tipul modern de “cunoastere” universitara prin puterile ratiunii proprii si nu prin ratiunea curatita si clarificata de nevointa, de trairea autentica ortodoxa monahala (sau aproape monahala, in cazul mirenilor).
Este, in egala masura “teologia” provenita din falimentarul sistem de invatamant exclusiv rational si interzis intuitiv (ce sa mai vorbim de cunoasterea prin revelatie?) care l-a inlocuit pe cel despre care mai citim prin Amintirile din copilarie ale lui Creanga, atunci cand copiii invatau sa citeasca si sa cante rugaciunile din Ceaslov in loc de fizica cuantica…
Apropos, de cate ori ati folosit in viata de zi cu zi sau chiar la serviciu notiunile dobandite in cei 4 ani (!!!) de liceu? Si cat la suta din ele folositi de-a lungul intregii vieti?!?
Dar existenta si lucrarea lui Dumnezeu trebuie demonstrate obiectiv si cu rigurozitate stiintifica, numai cu metode fizico-chimice, ignorand evidenta din constiinta fiecarui om, nu?
Spun aceste lucruri din propria experienta, pentru ca si mie mi se pareau aproape cuneiforme multe din cele insemnate pe hartia cartilor duhovnicesti, mai ales daca erau mai vechi, (desi stiam bine matematici si fizica superioare) pana cand mi-am dat seama de propria-mi nestiinta si am inceput sa invat intai despre mine…
Nu in ultimul rand, aceste texte reprezinta niste jaloane duhovnicesti a caror autenticitate trebuie inteleasa in original, pe cat posibil si nu adaptata (eventual fara noima sau cu rea intentie, dupa model catolic, masonic, etc.) la propria noastra nestiinta. Pe masura ce vom creste duhovniceste (si romaneste, in cazul nostru), sensuri noi se vor deschide din aceste arhaisme, dar aceasta se intampla prin buna noastra nevointa mult stropita cu rabdare.
Insist ca aceste texte sunt, in cele din urma, niste unelte si ca trebuie sa fie uneltele potrivite si nescalciate pentru a ne taia drumul drept catre mantuire prin hatisul acestei lumi.
Poate ca ar trebui remarcat si faptul ca desi ne referim per ansamblu la arhaisme, arareori le vom intalni in textele duhovnicesti (de obicei legat de activitatile firesti din perioada respectiva), ci mult mai curand vom intalni cuvinte romanesti pe care noi, ca neam, le-am inlocuit cu diverse neologisme pentru a parea, din mandrie, in pas cu moda vremii.
Totusi, o metanie catre Dumnezeu din toata inima, tine loc unei biblioteci mai mari decat cea din Alexandria…
Cu drag,
Vladici.