pridvorul lui laurentiu dumitru

Ciprian Voicilă*

Omul este o fiinta care se joaca. La intrebarea „prin ce difera jocul uman de jocul animalelor?” au incercat sa raspunda ganditori de seama ca Aristotel sau Johan Huizinga.

Orasul are jocurile lui. In blocuri sau printre blocuri, ne jucam de-a „Tara, tara, vrem ostasi”, „Frunza”, „Caprita”, „Matele incurcate”, „Obligatea”, „Noua caramizi”, saritul coardei, „Elasticul”, „Verde stop”, „Avioane”, „Flori, fete, filme sau baieti”, „Fazan”, „Ratele si vanatorii”, „Statuile”, „Tenis cu piciorul”, „Fripta”, „Sotron”…

In trecut, la sat, jocurile erau foarte variate si se iscau cateodata pe nepregatite. Spre exemplu, cand cineva sughita i se spunea: „Chef si bucurie / In deal la bostanarie”. Existau si jocuri sub forma de cantec. Taranii aveau simtul umorului pe care si-l exprimau cand oamenii sau viata devenea cam serioasa. Din categoria cantecelor de luare în ras citez doua. Primul era adresat fetelor: „Leverda picior de raiu, / Sapte fete pe-un malaiu. / Si malaiul de mohor, / Sapte fete pe-un topor. / Si toporul de oţel, / Sapte fete pe-un vitel. / Si vitelul fara mama, / Sapte fete pe-o carlana. / Si carlana fara vita, / Sapte fete pe-o capita. / Si capiţa fara varf, / Sapte fete pe-un sovarf. / Si sovarful fara floare, / Sapte fete pe-o ciucoare. / Si ciucoarea fara craci, / Sapte fete pe-un copac. / Si copacul s-a uscat, / Fetele s-au maritat”.

Al doilea este mult mai cunoscut pentru ca a trecut de la sat la oras: „ – Cum te cheama? / – Zor de zeama. /– Cum te striga? /- Mamaliga. / – Cum te taie? / – Cu malaie. / – Cum te-mpusca? /– C-o galusca”. Unuia care purta numele de Trandafir i se spunea „De departe trandafir, / Iar d-aproape bors cu stir”. Iar unui Nicolae „ Niculae / Pui de gaie, / Da-mi un pui, / Sa nu te spui, / Ca te pune ma-ta-n cui, Si te manca cu fasui”.

Copiii le cantau vietuitoarelor mai mici sau mai mari. Ariciului ii spuneau: „Arici, / Arici, / Pogonici, / Du-te la moara / De te-nsoara, / Si ia fata lui Cioboara, / Cu cercei, / De noua lei, / Cu margele / De surcele”. Cand rasarea pe cer luna noua in Bucovina copiii sareau si ziceau: „Crai nou, / Crai nou, / Sanatos m-ai gasit, / Sanatos sa ma lasi sau „Crai nou, / Crai nou, / Cu bani m-ai gasit, / Cu bani sa ma lasi”. Cand ploaia incepea si nu se mai oprea oamenii incercau sa o potoleasca rostind cuvintele unui descantec: „Stai ploaie calatoare, / Ca te-ajunge sfantul soare / Si-ti taie picioarele, / Cu un mai, / Cu un mai, / Cu sabia lui Mihai, / Cu cutite / Ascutite, / Cu topoare ruginite”.

Jocurile-cantec recompuneau uneori corpul omenesc. In „istoria fetei” aflam ca: „Asta-i gura/ Gangura, / Ista-i nasul, / Fartanasul; / Ista-i ochiu, / Bazaochiu, / Asta-i geana, / Cotzofana; / Ista-i fruntea tavaluc, / Ista-i parul tavaluc, / Ista-i parul valatuc, / Tumba, tumba, tumba, tumba!”

Asa era odinioară la sat: jocul patrundea toate straturile vieţii, ca un suc straturile de blat ale unui tort.

***
*Ciprian Voicila (n. 1978) este licentiat in psihologie si sociologie si masterand in antropologie culturala la SNSPA. A fost unul dintre autorii volumului „Arca lui Noe – De la neolitic la Coca-Cola“, iar in 2004 a publicat, impreuna cu Catalin Torsan, Sorin Stoica si Cosmin Mihalache, volumul „Povestiri mici si mijlocii“, aparut la Editura Curtea Veche, in 2005. A contribuit si la volumul „Cartea cu bunici“, coordonat de Marius Chivu, si la o serie de carti scoase de MTR in 2007. Publica regulat in reviste culturale articole pe teme literare sau de etnologie.