pridvorul lui laurentiu dumitru

Ciprian Voicilă

Irina Nicolau, primul om care a facut o carte despre revolutia din 89 si care a conceput singurul volum cu marturii orale despre fenomenul Piata Universitatii, a editat in 1999 o brosurica in care figurau graffiti-uri pe care le puteai citi pe fatada Universitatii, pe peretii Hotelului Intercontinental, pe blocurile Dunarea si Pescarul, pe bulevardul Magheru sau pe soclul statuii lui Spiru Haret. In mica ei introducere Irina preciza: “in ziua de 1o ianuarie 1990 existau deja patru generatii de graffiti. Cele din 21 decembrie ’89 au fost peste noapte sterse cu pacura si vopsea. O parte dintre ele au fost, ulterior, “rescrise”. Si, ulterior, o mana PSD-ista le-a acoperit cu vopsea alba la lumina lampii lui Ilici. Poate ca albul este culoarea uitarii mult mai mult decat negrul.

Merg zilnic pe bulevardul Magheru. Mi-ar fi placut sa recitesc uneori de pe ziduri: “Papa, ce rau ai fost”; “Jos demagogii si oportunistii”; “Cei patati raman patati”; “Auzi-ne Doamne si ne miluieste, comunismul pedepseste”; “La al XV-lea congres patru ani de la deces”; “ De Craciun ne-am luat ratia de liberate”; “Toti plopii din Romania au de facut pere domnule… Si rachita micsunele, cu cele mai mari parfumuri pe ele”; “Cine-i mic si da din mana si-are patru la Romana?”.

Din toate aceste marturii ale entuziasmului colectiv n-a ramas mare lucru. Aproape de libraria “Noi” trecatorii vad o cruce pe care pot citi:”In memoria tinerilor cazuti in Revolutie”. In stanga ei, sus, este o placa de marmura. Pe ea vezi o fotografie a unui copilandru si un text explicativ: “In acest loc in ziua de 26 –XII 1989 la ora 17.30 a fost ucis Gatlan Mihai in varsta de 19 ani, prima victima a revolutiei anticomuniste din Bucuresti. Alaturi de el au fost ucisi inca 12 tineri atunci cand, ingenuncheati, se rugau pentru sufletele celor omorati la Timisoara. Dumnezeu sa-I odihneasca vesnic!”. Peste placa de marmura a aparut mai tarziu, in perioada in care eroii se scindasera in adevarati si falsi, cu certificat si fara, o placa neagra cu o cruce pe ea pe care sta scris: “Aici au murit eroi adevarati”.

In imediata proximitate a acestui loc functioneaza un club: Club THA*F*, despre care gura urbanului zice ca ar fi patronat de Adrian Mutu. In fata unei invecinari ca aceasta trecatorul poate sa reactioneze foarte diferit. Pot spune, parafrazind-o pe Mary Douglas, ca aici am de a face cu o poluare simbolica. Un loc sacralizat prin jertfa unui erou este pangarit de relatiile de vecinatate cu un loc “murdar”, “al dezmatului”, clubul de noapte. Prin murdarie intelegem, in termenii lui Mary Douglas, “o categorie reziduala, respinsa de sistemul nostru obisnuit de clasificare”.

Dar pot interpreta si altfel: la radacina acelui loc in care tinerii vin si se distreaza noaptea, manifestandu-si in felul lor libertatea, sta jertfa lui Gatlan Mihai. Nu cred ca eroii ne-ar lasa mostenire, daca le-ar sta in putinta, un cod despre cum sa ne folosim in mod corect libertatea pe care ei ne-au oferit-o in dar.

In Piata Universitatii, pe fatada Facultatii de Arhitectura, gasim o placa din marmura pe care scrie: “Aici s-a murit pentru libertate”. Un om satul de infinita tranzitie de la comunism la capitalism a adaugat ” = m… capitalism”. Tot aici, pe peretele alb sub care dorm inscriptiile acoperite prin ordin de la partid, vedem o mica efigie de inspiratie catolica: o Madona cu Pruncul. Albul imaculat trimitea in plan simbolic la imaculata conceptie asa ca aparitia Madonei era inevitabila.

Cu vreo noua ani in urma, intrand intamplator in biserica Coltea, m-a izbit o mica vitrina sub care erau expuse binecunoscutele bancnote comuniste de o suta de lei, de cincizeci, de zece pe care am vazut sangele celor care au murit la Revolutie. Au disparut cu desavarsire. Nu doar raul poate fi banalizat, prin amnezie involuntara sau dictata, ci si binele.