Zgura vechilor Iubiri
August 8, 2008 6:28 pm Uncategorized
Alice Nastase, Editorial, revista “Tango”
…La început mi-am spus, ca Scarlett O’Hara, că nu ştie ce simt pentru el. Şi, din cuvinte, am construit case şi punţi şi ţărmuri de mare. Nu m-au descurajat fricile lui încrustate în vîrste trecute. Şi am luptat să-i cuceresc încrederea. M-am îndîrjit să-i arăt cît de mult şi deşănţat îl iubesc, deşi nu-mi răspundea nicicînd cu dăruiri pe măsura speranţelor mele fără sfîrşit. L-am ademenit spre odihnă, spre lumină, spre curăţenie. Şi m-am lăsat dusă de dragoste cum s-a lăsat purtată de valuri Ofelia, în neştire.
În clipele alese în care a venit, m-am prăbuşit, sinucigaş, în cuprinderea braţelor lui fine, deşi ştiam că mă predau, necondiţionat, unei suferinţe fără liman.
După ere de luptă cu fantomele inimii lui învinse, am înţeles că, totuşi, singurul drept pe care mi-l pot cîştiga, într-o poveste cu prea mult trecut şi prea puţin noroc, e acela de a pleca. Am încercat să-mi pregătesc inima pentru marea şi trista evadare. Am plîns, pînă am inundat lumile. Şi mi-am însîngerat genunchii în faţa icoanelor, rugîndu-mă să-l uit. Noapte de noapte, am legănat, înaintea căderii în somn, gîndul că-mi voi trăi ziua de mîine cu mintea eliberată de imaginea lui. Şi-n fiecare dimineaţă, dragostea pentru el m-a trezit înaintea luminii.
Nici nu mai ştiu cînd am plecat, nici nu mai ştiu unde-am ajuns. Un timp, o vreme, m-am istovit în strădania de a părea indiferentă. Am trecut pe lîngă el, privindu-l cu ochi serbezi, mi-am pedepsit mîinile să nu mai deseneze cuvinte care să-i dea dreptul să creadă că nu l-am uitat. Exerciţiul indiferenţei l-am transformat în probă de supravieţuire. În toate gîndurile, l-am condamnat la moarte şi, o dată cu el, pe toţi cei care-mi aminteau de el. (….)
Trec anii peste noi şi nu ne mai putem scutura de zgura vechilor iubiri. Trudim nebuneşte la construcţii complexe şi nu mai ştim apoi să ieşim din labirintul ruinelor, atunci cînd truda ni se năruieşte, fără să ne rămînă nici măcar bucuria de-a fi construit cîndva, ceva. (…) Uităm, de-a valma, vechile dureri, dar şi întîmplarea cumplită că avem o singură viaţă. Şi că, în ultimul vis pe care-l vom visa, (grăbit, disperat, printre lacrimi), nu va fi loc pentru amoruri de consum, nici pentru îmbrăţişările minţite. Doar pentru marile iubiri, chiar şi fără noroc, trăite pînă la sînge, pînă la prăsele, pînă la condamnarea la moarte….
pe acelasi subiect cititi si:
Paulo Coelho, “Inchizand cicluri”
Irina :
Date: August 8, 2008 @ 7:07 pm
…generatia masochista?
Ce e cu noi?!
Vlad R :
Date: August 8, 2008 @ 7:29 pm
Nu Irina, e vorba de un caz, cum rar se mai intampla acum, cand cineva iubeste total. Daca tu vezi asta ca un masochism, imi pare sincer rau pentru tine. Chapeaux-bas pentru dna Nastase! … si felicitari, Laurentiu, pentru ideea de a posta editorialul ei aici:)
Vlad R :
Date: August 8, 2008 @ 7:43 pm
A, si inca ceva, cu riscul de a-mi atrage oprobiul unora dintre cei care posteaza pe acest blog, observ ca multi dintre voi cauta deseori sa dea glas prin postari unor trairi inalte la citirea vreunui cuvant de invatatura sau film postat de Laurentiu. Mie mi se par artificiale…
Ma hazardez sa fac o asemenea afirmatie pentru ca am trecut si eu printr-o asemenea etapa in devenirea mea. Evident, nu toti oamenii trecem prin aceleasi etape in urcusul dificil duhovnicesc. Dar o spun fara ocolisuri, este la moda mai ales printre tinerii credinciosi un soi de pietism care deranjeaza, mai ales pe cei care nu prea au de-a face cu Biserica, dar si pe cei care cauta sa socializeze cu oameni sinceri, adevarati traitori.
Cu scuzele de rigoare, si fara ca aceste randuri sa vizeze postarea ta, Irina, de mai sus, sper sa nu mi-o luati in nume de rau. Nu caut sa ma cert cu nimeni.
Irina :
Date: August 8, 2008 @ 8:57 pm
Draga Vlad,
realizez ca m-am pripit cand am lasat primul comentariu. Articolul era, pentru mine, ca o continuare a unor framantari personale, de aici comentariul meu fara sens, iar prin ce ai scris tu am primit doua raspunsuri.1.nu, iubirea pentru o persoana cu care nu ai nici un viitor ,nu e masochism si 2. ce anume (comportamente, idei, ganduri, pareri) ii fac pe cei nu le au cu ale Bisericii sa ramana pe mai departe outsideri.
Multam,
Irina
Daniel :
Date: August 8, 2008 @ 11:01 pm
Ce anume deranjeaza la cei credinciosi ? Habotnicia ! Dau si un exemplu concret, sper sa nu deranjeze pe nimeni: asta era atmosfera pe care am intalnit-o la Biserica rusa (biserica studentilor, Sf Nicolae) din Bucuresti. Cantari frumoase, slujbe frumoase. Dupa ce ieseam afara, daca spuneam un “Buna ziua” cuiva pe care il/o stiam din vedere din biserica, se uita banuitor la mine, aproape ostil. Credinta nu se masoara in lungimea barbii sau a fustei, in culoarea (cat mai mohorata daca se poate !) a hainelor ! Pietismul si bigotismul deranjeaza, vorba lui dan Puric ! fariseismul deranjeaza ! Ingustimea, crisparea in relatiile interumane, uneori chiar lipsa de cultura ! A fi crestin ortodox nu inseamna a nu mai fi interesat de literatura, de un film de calitate, de muzica alta decat cea bisericeasca). Asta cred ca ii indeparteaza pe outsideeri si in determina sa ramana asa pe mai departe. Ei vad in practica religioasa (cu tot ce inseamna asta – stiu ca e un termen cam prost ales, dar asta e) ceva formal, inchistat, un fel de mortificare… Cand de fapt este VIATA. Sa invatam (de la traitori ca Steinhardt, ca Dostoievski, ca Sandu Tudor, ca multi altii) sa fim si sa ne purtam cu un firesc ce lipseste multora dintre noi.
Daniel :
Date: August 8, 2008 @ 11:10 pm
PS. Felicitari si din partea mea lui laurentiu Dumitru pentru postarea editorialului Alicei Nastase, scris atat de viu, atat de frumos si autentic.
R: Multumesc! LD.
adriana :
Date: August 9, 2008 @ 12:24 am
Daniel,permite-mi sa te felicit pt comentariul tau! nu te cunosc,nu ma cunosti,dar cata dreptate ai…
doina ciobanu :
Date: August 9, 2008 @ 12:30 am
Ma apropii cu grija de fiecare cuvant si incerc sa nu-l ranesc nici macar cu privirea.
Le-as incalzi-pe rand- la dogoarea de gand si le-as inflori gingas cu adieri de speranta.
Scri-jelite cu pustiu insa, n-au nici glas, nici putere si raman asa, zadarnicie.
Simona :
Date: August 9, 2008 @ 12:31 am
M-a surprins sa vad un articol semnat Alice Nastase pe blog-ul tau, insa…este extraordinar. In momentul asta am lacrimi in ochi…ceea ce scrie in acest text mi se potriveste perfect…din nefericire.
Nu este deloc vorba de masochism…in opinia mea sufletul e foarte greu daca nu imposibil de controlat.
Da, asa se manifesta adevarata dragoste…neimpartasita!
Toata stima pentru postarea acestui articol!
Cristina :
Date: August 9, 2008 @ 12:35 am
Pare atat de real, ca probabil e si traita aceasta scriere.Exista rar o imaginatie transmisa si care sa fie doar o inchipuire!Ce pot eu sa spun ,decat ca regret asa o durere…iar daca ma insel,felicitari pentru talentul de a scrie.
alexandra :
Date: August 9, 2008 @ 12:38 am
recunosc…ma regasesc perfect in acest articol…si desi tindem sa credem ca nu exista solutie,ne mintim pe noi insine…Il avem pe Dumnezeu!!!
Andra :
Date: August 9, 2008 @ 12:43 am
Mi se pare foarte trist articolul…stau si ma intreb, de ce au loc aceste iubiri esuate? Ce se intampla de exista o asemenea lipsa de sincronizare intre ceea ce simt doi oameni? trebuie sa fie mai mult de atat, trebuie sa fie nazuintele noastre impinse la maxim in directii gresite.
steluta :
Date: August 9, 2008 @ 1:48 am
E o poveste trista si reala.
Din fericire, exista uitarea , puterea de a ne ierta pe noi insine, de a ne depasi neputinta si durerea. Devii mai puternic dupa un astfel de episod, asta in cazul in care nu te alegi cu o depresie de toata frumusetea. Dar exista un Dumnezeu al iubirii, al milei si al iertarii care ne intelege si ne ajuta. Curaj!
Larisa :
Date: August 9, 2008 @ 2:00 am
Nu, nu cred in dragoste neimpartasita. E o uzura a sufletului. Cu totii trecem prin asa ceva in adolescenta cel putin. Sa nu ridicam la rang de virtute o slabiciune a noastra. Si spun asta acum, dupa ce l-am reintalnit pe Hristos si incep sa imi recultiv in suflet adevaratele valori de care m-am dezis candva.
Eu sper cel putin ca si dupa ce vor trece n ani de casatorie, de probleme, lipsuri, banalitati, rutina, sa nu tanjesc si amagesc cu amintiri legate de fostele iubiri. Eu cred ca o mare iubire se hraneste din seva fostelor iubiri, ia totul si nu lasa nimic in urma. Iubire inseamna sa iti duci crucea impreuna cu sotul/sotia intru Hristos. Nimic altceva.
Recunosc, mi-ar fi placut mai mult sa citesc despre doi tineri care s-au cunoscut si au trait marea iubire impreuna. Unica, singura, prima si ultima!
Lavinia :
Date: August 9, 2008 @ 2:04 am
Am avut senzatia ca acest articol l-ai postat aici, pt a-l vedea…nu stiu care e motivul exact, dar imi place sa cred asta…si-ti multumesc!
lonelyshepherd :
Date: August 9, 2008 @ 3:31 am
LAURA-ELENA________Toamna a inimii mele/cu miros de tamaie,/ai uitat sa rodesti/si sa mori ai uitat.//Te-am strigat printre pietre,-/ochii tai au tacut;/printre umbre cautai/putregaiuri de cruci/dar in mine/soare te-ai desfacut.//Incercam sa adorm/de numele tau/napadit de glorii opuse,/Potirul baltea in sangele meu/muscat de un somn fara huse.//Nu era loc in veacul acesta/pentru cortul iubirii ucise,/te-ntalnisem tarziu,prea tarziu,/intr-un rol cu bilete promise.//Blonda,cu ochi gri,metalici,/somnolenta,invatatoare,fara obligatii./Nu sunati la xyz dupa nici o ora/si nu cereti apoi nici un fel de relatii.-EU
Lonelyshepherd :
Date: August 9, 2008 @ 3:53 am
THALASSA__________Un bulgare de plumb mi-e inima-n postire/si logodirea Duhului ma arde,-intinata./E vreme de razboi,si-i vreme de iubire,/sa-mbratisezi e vreme,sa fugi sau sa arzi toata.//In iuresul carunt de flori palite/clipesc cu anii spre zapezi de mai./In piept am brate calde,rastignite/si-n ochi furtuni de sare-n par balai.//Cu ape multe imi innod privirea,/intors spre catedrale de nisip;/altarul spre genunchi isi pleaca firea,/iar mainile-mi de briza se risip.//Incerc un pas batran prin soaptele-maree,/la mal calcaiul slab de-o co(-)chilie-l spintec./Ruina alb-a unei tem-elee/ma transfuzeaza-n neroditu-ti pantec.//E-o toamna calda-n bocet si prelunga/si nuptiala-n doruri elizee./Pustiul tarm si-aduna dunele in strunga,/mareele elee mor pe-alee.-EU
Lonelyshepherd :
Date: August 9, 2008 @ 4:07 am
NODURI SI SEMNE_________S-au prins de ochiul tau/-carbune-/trei vorbe desenate had/de mana lasa,tremurand,/a celui dintre morti,stapane/si domn si gade si comand.//In poarta te-am oprit cu bratul/in arcuire muta,flasca,/pentru-a-mi strivi in ochi nesatul/ce toata vrea sa te cunoasca;//sa te cuprinda-n palme-pui-/si-n moarte,-ncet sa mi te-adoarma/ca sa te aib-a nimanui/cand piatra inimii se sfarma.//Biet marinar ce nu se-ntoarce/spre sarea risipita-n pas,/cand firul maritat de Parce/se-nnoada peste cel ramas.-EU
serghie :
Date: August 9, 2008 @ 4:25 am
O noua carte> Sfântul Iov de la Poceaev. Viaţa, cuvinte de învăţătură, acatistul
http://www.sophia.ro/SfA%A2ntul-Iov-de-la-Poceaev.-Via%C5%A3a-cuvinte-de-A%AEnv%C4%8
axxa :
Date: August 9, 2008 @ 12:29 pm
Lumeste vorbind, articolul poate fi consolator, pentru ca – in pofida celor spuse de Vlad – oamenii zilelor de ieri/azi mai sufera asa din dragoste.
Ma gandesc insa ca si in oamenii care l-au iubit candva pe Hristos -si au simtit la randu-le dragostea Lui- ramane zgura acestei iubiri. Si in EL si in om ramane semnul, cicatricarea iubirii. Si ce dulce este redeschiderea acestei “rani”! O astfel de zgura a dragostei mai vechi impiedica pe om sa simta o iubire mai inalta, mai puternica, pentru altcineva/altceva.
nadyya :
Date: August 9, 2008 @ 1:23 pm
“L-am ademenit spre odihnă, spre lumină, spre curăţenie.” Foarte profund…
Felicitari, Laur, pentru postare!!! Ma aduci tot timpul in zona de meditatie…
Am incercat, pe cat a fost omeneste posibil, sa nu cer nimanui mai mult decat as fi putut vreodata oferi…
Daniel :
Date: August 9, 2008 @ 10:31 pm
Adriana, iti multumesc.
Mariana D :
Date: August 11, 2008 @ 11:25 am
Vis a vis de acest articol, marturisesc ca mi-as dori sa ajung la un nivel inalt de rugaciune curata in fata lui Dumnezeu, dar desi dorinta mea e mare, marturisesc ca nu am ajuns “sa-mi însîngerez genunchii în faţa icoanelor, rugîndu-mă” si nici sa spal cu lacrimile pacatele mele asa incat sa inund lumea!
Cred ca acest articol e un pic prea exagerat, ca de dragoste nempartasita avem cu totii parte, dar trecem si peste asta, caci Dumnezeu ne picura balsam in suflet cat sa ne alinam orice durere!
Daniel :
Date: August 12, 2008 @ 2:41 am
Multumesc Adrianei pentru apreciere.
Laura :
Date: August 13, 2008 @ 1:05 am
M-am tot gandit daca sa scriu si eu ceva, m-am framantat, am prins curaj fara sa-mi dau seama si am inceput sa tastez. Recunosc ca mi-am scris in minte de o mie de ori si sunt convinsa ca n-o sa iasa deloc asa cum mi-am tot scris in minte. Am citit raspunsurile voastre la acest articolas. La inceput am spus ca Scarlett ca nu stiu ce simt pentru el, dar am spus nu foarte tarziu dupa aceea ca pot sa il iubesc si am ajuns acum sa vad ca nu pot sa nu iubesc. Poate ca sunt metaforice lacrimile ei, asa cum spun unii dintre voi, poate n-a ajuns pe cele mai inalte trepte duhovnicesti ca sa-si roada genunchii pana la sangerare in fata icoanelor, dar din mine pot sa spun atat, ca ajungi sa plangi, sa ceri ajutor, sa te rogi. Asa am invatat sa ma rog, sa convorbesc cu Dumnezeu, nemaistiind ce sa cer, ba iubire, ba uitare. Da-mi Doamne sa iubesc! Ba Doamne, mai bine fara! Ba, Doamne rau e fara, ba Doamne rau e cu. Nici resemnarea nu e buna, nici uitarea. Exista probabil un nivel atat de inalt, un soi de intelepciune a inimii, care sufera cu bucurie, e bucuria ca ai ajuns sa traiesti asemenea sentiment si asta e suficient. Sunt dintre voi tineri care au spus ca e iubire neimpartasita, altii care au spus ca nu exista iubire neimpartasita. Nici eu nu cred in dragostea neimpartasita, aceea e din punctul meu de vedere o obsesie, dar mult mai dureros e asa, sa stii ca iti e impartasita si cu toate astea… nu e de ajuns.. Si bine spune, cum poti sa uiti pe cineva propunandu-ti sa uiti? O mare indrazneala e sa incerci sa schimbi gandurile cu altele pe care sa le legi de Dumnezeu, sa sculptezi in inima icoane in locul statuilor din amintiri legate de un om. E greu, e poate chiar si fara sens, nimic nu cred ca te poate apropia de Dumnezeu mai mult decat o astfel de iubire. Imi spunea un prieten “nu mai stiu cine plange mai tare, dusul sau eu..”. Daca esti stors ca o portocala de persoana iubita si sorbit pana la moarte de tot sucul din tine, te-ai stoarce si singur sa te daruiesti, dar sa fii lasat sa putrezesti cand vezi in tine (doar prin el) atata rod e foarte dureros. Si-ai vrea sa te storci pentru altii, si-ti iese, dar nu e de-ajuns, pentru ca pe ACELA sau ACEEA il/o iubesti deplin, complet, pana la capat. Pe mama o iubesti ca pe mama, pe frate ca pe frate, pe sot ca pe sot, pe copil ca pe copil, pe duhovnic ca pe duhovnic, dar pe acela ca pe toti si inca in plus cu ceva ce te depaseste chiar si pe tine. Nu e prieten, mama, frate, sot, copil, duhovnic, iubit, amant sau cine mai stie ce, e toate astea laolalta si ceva in plus. Putini sunt binecuvantati cu asemenea iubire… si mai putini dintre aceia stiu sa-i faca fata cu intelepciune. Dragoste deplina va doresc!
Lonelyshepherd :
Date: August 13, 2008 @ 4:50 am
“DOAMNEI LAURA”:Sper ca nu va numiti Laura-Elena si ca n-ati avut vreodata numele de familie…Enache… si nici o adolescenta…constanteana?!
Laura :
Date: August 13, 2008 @ 12:22 pm
Nu. Si cu toate astea sper ca nu v-am dezamagit atat de tare.
E-nigma :
Date: August 13, 2008 @ 1:28 pm
poate mai putin delicata si sensibila decat a unei fete, dar si inima unui barbat stie sa iubeasca si sa sangereze, daca e cazul.. puteti pune la masculin textul (totusi, Tango e revista, cat de traite sunt senzatiile e e discutabil) dat? asta e blestemul, cand ofera ea, respinge el, cand el iubeste “pana la lacrimi” (citez Savoy), ea nu simte nimic sau nu pt el, sau, si mai trist, simte doar prietenie. asta e viata! unii spun ca nu merita sa te legi de nimeni, ca sa nu suferi, sa traiesti totul la suprafata si nu vei fi atins de nimic, dar nici nu te vei bucura pe deplin. altii spun ca cine nu-ti raspunde asa cum astepti, nu te merita, si sa treci mai departe. mai e si aia cu “nu plange ca s-a terminat, bucura-te ca s-a intamplat”. nu stiu care e de preferat.. fetele care scriu vad ca sunt mai impresionate, probabil, candva, au simtit ceva asemanator. dar, si aici poate sunt egoist: oare pe tine nu te-a iubit nimeni asa cum il iubeai tu pe cel ce te-a ranit, si n-ai bagat de seama? cum s-a simtit acela, te-ai intrebat vreodata? nu, poate nici n-ai vazut, poate ai ignorat cu buna stiinta, pt ca fericirea e egoista si e, poate, singurul egoism tolerabil.. imparti totul si daruiesti cu generozitate tot ce ai, pana la iubire. iubirea nu este mila, nu se poate nici cere si nici auto-impune (nici uitarea, de altfel), se poate doar oferi. acum citez pe Mihaela Mihai, si al ei “Daca iubesti fara sa speri”. de fapt, daca iubesti, implicit si speri, dar nu toate sperantele sunt validate de timp. nici nu mai stiu ce sa spun, vezi doi ca isi jura unul altuia si poate chiar cred, si apoi.. unul calca stramb. de ce oare?! cum sa mai poti sa crezi in ea (sau in el) cand atatia inaintea ta au crezut degeaba? cum sa nu crezi, si sa te doara singuratatea prin toti porii? nu stiu.. cred ca totul e randuit sa fie, nu trebuie nici sa alergi dupa iubire, nici sa fugi de ea.. daca e sa fie, va fi, daca ai gasit-o (sau crezi ca ai gasit-o), fa tot ce depinde de tine sa nu se piarda. daca celalalt greseste.. tu poti fi totusi impacat. mint, nu exista impacare, cel ce-a iubit si-a fost lasat (bun blestemul Mariei Tanase!) isi pune mereu intrebari chinuitoare legat de unde a gresit.. sunt oameni care asa sunt ei, au mereu nevoie de ceva nou, de altceva, sunt atrasi de ce straluceste si azi ii place de tine, absolut sincer, dar maine.. i se pare ca altul/alta are ceva in plus. plusuri si minusuri avem toti, iar ceea ce se vede si pare sa fie media lor atrage sau nu. mai prost e cand ti se pare doar ca te atrage, iar celalalt o ia in serios. nu ai ce face, si daca ai ramane langa el/ea din datorie/respect/etc, tot ar simti si n-ar mai fi nimic.. iubirea nu e stima/respect, nu e comunicare sau colegialitate sau prietenie, e toate astea si ceva in plus.. unii spun usor vorbe mari si juraminte solemne, altii sufera ani pana indraznesc cele 2 vorbe.. daca tot analizam cazuri, va mai propun si eu unul, din Lumea lui Gri:
http://fatagri.blogspot.com/2007/03/scrisoare-de-adio-pentru-un-necunoscut.html
astept pareri pe tema asta, cred ca e situatia cea mai putin dorita, sa fii iubit dar sa nu fii iubit destul! bine, se spune ca “daca cineva nu te iubeste asa cum vrei tu, nu inseamna ca nu te iubeste din toata inima”. OK, v-am obosit destul, sa fiti iubiti!
E-nigma :
Date: August 13, 2008 @ 1:38 pm
si, daca tot suntem la Alice si Tara Minunilor ei, sa vedem si textul ultim, exact ce spuneam eu: cel mai trist e cand e langa tine, iti e aproape dar nu te poate iubi.. iata articolul:
Iubiri eşuate
Alice Năstase
În spatele fiecărei relaţii de “prietenie şi-atât” cu un bărbat, ascund cel puţin un gând amar, dacă nu o întreagă poveste zvârcolită. Uneori mi-a rămas ca o rană dezamăgirea că unui om pe care-l preţuiesc cu adevărat nu i-am fost mai mult decât camaradă de gând, în timp ce i-aş fi putut fi, într-un exerciţiu profund şi etern, parteneră de trup şi de suflet. Alteori, la temelia amiciţiei mele s-au aşezat o îndrăgostire ratată, o iubire respinsă, o dragoste neîmpărtăşită. O umilinţă.
Am azi relaţii decojite de erotism cu bărbaţi pe care i-am iubit şi m-au iubit pe de-a-ntregul, dar lângă care nu mi-am putut găsi liniştea sau fericirea. Dacă ei mi-au greşit, minţindu-mă sau neiubindu-mă, am avut nevoie de timp izbăvitor ca să-mi adun iertările şi să le accept întoarcerea în lumea mea. Dacă eu am fost trădătoare sau laşă, am aşteptat, tristă, spăşită, să fiu absolvită de vină şi primită înapoi, ca prietenă. Dar asta nu mi-a alinat regretul că n-am ştiut să-mi ţin vie povestea de dragoste.
Laura :
Date: August 14, 2008 @ 2:04 am
E-nigma, sa-mi fie cu iertare, dar daca alaturam cuvintele apostolului Pavel celor scrise de fata Gri, cred ca putem intui cu usurinta care e iubire adevarata si care mai are de invatat. Cred ca cel mai frumos model de pretuire este cel al micului print al lui Antoine d’Exupery.
o pacatoasa :
Date: August 14, 2008 @ 5:46 am
“Poate-a nelalocul lui/ Imi bat sufletul in cui,/ Poate-a neiubirea ta mi se frange inima./ Dar de neiubire iar/ De n-am fost…/Sunt in zadar!”
***
“Mai fă-mă, Doamne, curcubeu peste sufletul meu…
Iată! Cum sufăr de neiubire!”
***
Acestea le-am gasit pe site-ul Maicii Siluana, bucati de pe acolo…
Si (e drept, E-nigma), da, adevarul textului se poate pune la masculin. Neaparat ca asa este!
Am vazut, o data in viata, o iubire atat de ingereasca a cuiva, incat pana in tarana mi s-a ingenunchiat sufletul meu; pana in tarana!
Maria :
Date: August 14, 2008 @ 1:10 pm
N-as fi vrut sa intervin; de ce? “Trait, ranit, suferit, plans, vindecat, zambit”
Hihi
Ceea ce spune E-nigma m-a determinat sa scriu, mai ales ceea ce spune fata Gri spre care face trimitere.
E simplu. (Imi permit sa spun asta acum, cand sunt totusi la o varsta:)
O fata iubeste cu toata fiinta ei. Un baiat e mult mai rezervat.
O fata cand daruieste, daruieste tot.
Un baiat daruieste un pic si pretinde mult mai mult sau tot.
O fata are curajul si dorinta de a intemeia o familie.
Un baiat e mai egoist sau doar mai fricos si amana mereu maturizarea sa.
O fata nu trebuie sa-si dezvaluie sentimentele, sa le aseze pe tava, pentru ca va avea numai de suferit. Trebuie sa fie mai rezervata, tocmai pentru ca ea iubeste cu toata fiinta ei (baietii fiind mai rationali) si de aceea sufera mai mult.
Un baiat dupa ce raneste o fata, uita repede, o fata ranita, nu uita niciodata sau dupa ani de zile.
Mai exista si execeptii, cand un baiat nu isi permite nici macar sa o sarute pe prietena lui, daca nu are de gand sa se casatoreasca cu ea.
O exceptie e si baiatul care doreste sa se casatoreasca pentru a intemeia o famile si a naste si creste copii. Inseamna ca a ajuns la varsta maturitatii.
Maria Tanase spune bine! Sper sa fie si auzita de cei in cauza
Laura :
Date: August 14, 2008 @ 3:17 pm
Eu nu sunt de acord cu voi si cu fata gri, dimpotriva cred ca si barbatii au o sensibilitate aparte, doar ca poate si-o exprima mai greu, desi daca tragem un pic cu ochiul la poezie, la arta in general s-ar putea sa avem mari surprize, cei mai cu dar fiintd tocmai barbatii.
Maria :
Date: August 14, 2008 @ 4:06 pm
Ai dreptate, Laura, cand spui ca si barbatii au o sensibilitate aparte. Intr-adevar, un baiat spune foarte greu “Te iubesc”, unei fete, si sa si creada ceea ce spune, sa fie prezent in ceea ce spune; tocmai pentru ca iubirea lui e profunda. Insa pana acolo e cale lunga!
Daca vei citi cu atentie ce am scris, vei observa ca am amintit si de exceptii. Insa acele exceptii sunt ale celor care l-au asezat pe Dumnezeu in inima lor si cand privesc o fata o vad ca pe un om intreg, trup si suflet, nu ca pe un obiect, ca pe o jucarie pe care dupa ce o strica, o arunca si isi iau alta jucarie.
Fata Gri isi spune povestea, asa cum a trait-o ea si cum a simtit. Tot respectul pentru durerea ei.
Cate fete nu simt asa, cate n-au trecut prin asa ceva? Foarte putine. Foarte putine fete n-au fost ranite. Foarte putine fete l-au asezat pe Dumnezeu mai intai in inima lor, dupa aceea pe ceilalti.
Cate fete nu sufera de naivitate? Din aceasta naivitate se naste suferinta.
Uita-te putin in jur si vei vedea putine fete imbracate, nu numai cu haine ci si cu podoabe sufletesti. In schimb vei vedea fete dezbracate, cu o mica bretea abia tinand un tricou mult prea stramt, cu o fusta de 2 cm. Fete care se umilesc in felul acesta doar pentru a atrage privirea, pentru a fi iubite, ocrotite. Cata suferinta nu e in inima lor? Se gandesc ca ele valoreaza doar atat, cat un bot de carne oferita tut-or privitorilor. Printre aceste fete sunt si copilite care nu isi cunosc calitatile, si sunt cu adevarat inteligente, harnice, capabile de lucruri frumoase. Dar nu se privesc un pic pe ele insele. Privesc revistele sau modelele pe care le ofera piata de carne vie.
Cine e de vina pentru aceasta suferinta? Baietii? Intr-o oarecare masura!
O mare parte din vina o au fetele! Pai cand vezi cum se comporta un baiat, ca nu te iubeste, ca te priveste ca pe un trofeu sau ca pe o haina de ploaie si mai ramai langa el, ca “daca la un moment dat te va iubi asa cum vrei tu si se va casatori cu tine, cine e de vina?”
Fata cea naiva si prea visatoare.
Il lasi in pace si-ti vezi de viata ta si de sufletul tau.
Doare, sigur ca doare, si multe fete raman langa un astfel de baiat, care mai si bea sau care nu da pe la biserica, numai pentru a nu ramane singure!
(In schimb, daca s-ar ruga lui Dumnezeu, sa vezi ce minuni se petrec in viata lor. Daca s-ar lasa pe Mana lui Dumnezeu!)
Il lasi in pace, pur si simplu ii spui PA, LA REVEDRE!
Mai bine singura si fericita, cu Dumnezeu in suflet, decat cu un sot care iti face viata un iad, te indeparteaa si pe tine de la biserica, “dar esti casatorita, nu, esti in randul lumii”, nu? Iar viata ta e un iad.!
Laua, tot respectul pentru tine, dar asta e parerea mea.
Laura :
Date: August 14, 2008 @ 8:30 pm
Maria, total de acord cu tine!
E-nigma :
Date: August 17, 2008 @ 6:37 pm
Laura aduce un exemplu mult prea delicat pentru cata zgura au sufletele azi, cele mai multe.. Micul Print nu era nici barosan, nici nu cauta printese de iarmaroc.. isi iubea sincer oaia si trandafirul cu 3 spini, si incerca sa imblanzeasca vulpea.. era suflet pur de copil si o poveste mai mult pt oamenii mari decat pt cei mici! legat de ce poate simti un baiat.. sa-l ascultam pe Esenin:
Tu – mers gingas, tu surasul meu,
Dac-ai sti, cu inima-i pustie,
Cum poate iubi un derbedeu
Si cat poate de supus sa fie.
si are dreptate, nu era un tanar cand scria. e poate si teama de ceea ce Maria trece cu vederea: prea multa superficialitate in conduita feminina, prea multa dorinta de a fi un trofeu dorit si de a fi, la randul ei, alaturi de un trofeu masculin, toate ascunse sub o asa-zisa “love affair”. nici nu mai stii in cine si in ce sa crezi, pentru ca zambetele dulci inseala si ochii frumosi mint.. cei ce-au trait, suferit si.. vindecat (I will survive! canta Gloria G) pot sa zambeasca.. oare exista vindecare? mai bine lipsa, poate esti infirm sufleteste fara materializarea iubirii, dar dupa ruperea ei cum esti? vorba marelui Poet:
Când vezi piatra ce nu simte nici durerea si nici mila – De ai inima si minte – feri în laturi, e Dalila!
Poet ce n-a prea pus in practica ce scria si-a platit tributul Afroditei..
BTW, Fata Gri acum (cel putin asa crede ea) e iubita si.. nu mai e asa de gri
dar ii place in continuare sa faca literatura si sa ridice probleme. sa speram ca nu va simti nevoia sa scrie si un al doilea post in acelasi registru..
ruxi :
Date: August 18, 2008 @ 1:07 am
Mi-a placut ce-a spus Daniel!Despre articol sa spun ca mi se potriveste.