Vanzatorul de prune din Freiburg, cuvant arhieresc

8:38 pm PS Calinic Argatu

PS Calinic, Episcop al Argesului si Muscelului

† Calinic Argatu, Episcop al Argeşului şi Muscelului

Patriarhul Iustin, prin anul 1982, s-a gândit să mă trimită şi pe mine pentru o lună la Lucarno, în Elveţia. S-o fi gândit, dacă în 1977 m-a oprit de a pleca pentru o vreme cu o bursă tot în Elveţia, după ani de muncă administrativă şi pastorală, să-mi facă un hatâr. Numai că, această şansă am dorit s-o multiplic într-un pelerinaj european.

Zis şi făcut, am gândit, mai repede decât mă aşteptam, căutând un om potrivit, ziceam eu, sărmanul de mine, pentru o drumeţie aşa de lungă şi costisitoare. Dar din om în om, am auzit că Dr. Irineu Cheorbeja, consilierul patriarhal al Comisiei de pictură bisericească, ar avea de gând să facă o vizită prin Europa, pe la parohiile româneşti.

Deşi nu-i ştiam caracterul încâlcit ca rugii de mure, l-am rugat să mă primească în drumeţie, să-i fiu un fel de însoţitor calic de bani. În toiul pregătirilor, am aflat că a fost operat de vreo trei săptămâni şi că operaţia nu este încă tămăduită. Când i-am spus că nu mai merg de teamă să nu i se întâmple ceva, a răcnit la mine, mărindu-şi ochii întru holbare şi slobozind o cascadă de ocări şi drăcuiri cum nu mai auzisem până atunci. M-am speriat de-a binelea şi
mi-am spus că ar fi o mare lipsă de precauţie să plec la drum cu aşa apucat.

Timpul trecea şi când nu mai credeam că mai este vreo speranţă de plecare, m-a rugat mieros să-l iert de răcnete şi drăcuiri, că-i pare rău, dar n-o să se mai întâmple şi să plecăm la drum.

Când a venit vremea potrivită, ne-am pregătit şi plecând de la Administraţia Patriarhală, întreg personalul se uita de pe la ferestre ca la urs sau ca la urşi, că doar eram doi. Gestul lor m-a impresionat. Credeam că lumea îl iubeşte, dar mare mi-a fost mirarea când am auzit că se uitau pentru ultima oară la noi, după părerea lor. Credeau că odată plecaţi, ori nu ne mai întoarcem, ori murim pe cale, ştiindu-l pe Cheorbeja proaspăt operat şi plecat la un drum aşa de lung.

Acum voi trece peste toate peripeţiile. Poate vreodată le voi povesti pentru că au ineditul lor, mai ales că, în 1984, am mers a doua oară, când era deplin sănătos.

Voi povesti cum cumpăra fructe la Freiburg, mai ales că eu aveam un regim vegetarian şi trebuia să se ocupe şi de acest lucru. Se apropie de una dintre tarabele la care vindea un tânăr neamţ. Îi dă bună ziua şi începe să guste fructele la rând. Cere un kg de pere. Apoi le refuză, părându-i-se că nu sunt bune. Cere un kg de roşii. Le răstoarnă spunând că-s fleşcăite. Mai gustă nişte prune. Cere să-i pună două kg. Se mai uită în stânga, în dreapta şi le răstoarnă spunând că-s acre.

Neamţul zâmbea! Cred că nu mai văzuse aşa specimen de cumpărător. Sigur, nici eu! Dar mi-a rămas în minte zâmbetul vânzătorului de prune din Freiburg! Cât de mult mi-l doresc şi mie acel zâmbet de zefir, blând ca un miel de primăvară!

Sursă: Observator Argeşean

One Response
  1. E-nigma :

    Date: August 26, 2008 @ 8:27 pm

    zambetul negustorului istet, care isi suporta cu stoicism clientii, pastrandu-si renumele si profitul!

Leave a Comment

Your comment

You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Please note: Comment moderation is enabled and may delay your comment. There is no need to resubmit your comment.