Cine sufera de instrainare?, cuvant arhieresc

8:41 pm PS Calinic Argatu

PS Calinic, Episcop al Argesului si Muscelului

† Calinic Argatu, Episcop al Argeşului şi Muscelului

Voi reaminti şi voi spune, cât voi trăi pe acest pământ, că noi, oamenii, copiii lui Dumnezeu, avem absoluta bucurie de a fi plămădiţi în acest spaţiu numit Pământ! Că noi putem să nu fim niciodată pe acest pământ, adică să nu ne naştem, aşa cum nu s-au născut cei care aveau dreptul de a se naşte!

Dacă am avea puţină grijă pentru a citi în lumea zidită de Dumnezeu, am vedea desluşit că toate ne vorbesc de mărita înţelepciune a Creatorului şi că totul este într-o dinamică divină.
Am vedea, cum spune Sfântul Apostol Pavel, că toată creatura suspină, aşteptând izbăvirea, şi că totul are un sens, pe care unii dintre noi nici nu-l pricepem, dar nici nu-l acceptăm. Este mai uşor, desigur, să negi mereu şi să te pui de-a curmezişul unui mers firesc şi de-a pururi în mişcare, fie că acceptăm sau nu această stare.

Nu este greu de priceput, şi aceasta am experimentat-o fiecare dintre noi, că nu putem nimic schimba din ceea ce a orânduit Dumnezeu în veşnica Sa înţelepciune.

Dacă am cântări bine lucrurile, am putea constata că cel mai greu lucru este comuniunea dintre noi. Dacă noi credem că o dată cu trântitul porţii sau încuiatul uşii şi zăvorârea inimii şi a sufletului, în bezna înstrăinării, a urii, a izolării şi, pe ici-colea, a prostiei şi mojiciei, ne vom salva sufletul şi lumina cărările vieţii, ne înşelăm amarnic.

Aici pe pământ suntem ca într-o grădină imensă a lui Dumnezeu. Ştim până acum că nu mai este viaţă pe nici o planetă în forma de aici, nici altcum. S-ar părea că suntem singuri în Univers. Vizitele altor fiinţe cu OZN-urile par o poveste de adormit copiii care se biruiesc de somnul fericirii.

Să ne apuce mereu suferinţa singurătăţii?

Acest suspin cosmic aş crede că ajunge în Sânul Sfintei Treimi şi acum ni se pare mai mult decât adevărat ceea ce a grăit Fericitul Augustin, la început de veacuri creştine: „Neliniştit este sufletul meu, Doamne Dumnezeule, până nu se va odihni întru Tine!”

Vom înţelege, negreşit, că noi plutim în Univers, pe spinarea acestei pâini imense, cu destinaţia precisă: inima lui Dumnezeu, inima Sfintei Treimi. Ne-am bucura să putem spune că mereu căutăm pe Dumnezeu, nu numai în viteza uluitoare a pământului în Cosmos, ci şi în inima noastră bântuită de suferinţe şi înstrăinată de Dumnezeu.

Niciodată nu-i mai aproape inima lui Dumnezeu de inima noastră, ca atunci când
ne-am hotărât, o dată pentru totdeauna, de a pune început bun vieţii noastre atât de zbuciumate. Doar aşa încetează suferinţa şi înstrăinarea!

Doar atunci inima noastră se va umple de Dumnezeu ca şi crinul de roua Cerului înstelat!

Sursă: Observator Argeşean

One Response
  1. Carmen-Elena Ivan :

    Date: August 4, 2008 @ 11:27 am

    Multumesc lui Dumnezeu, d-le Laurentiu ca ai pus aceste cuvinte ale PS Calinic aici. Imi place mult cum scrie, si mi-am facut obicei sa vizitez zilnic acest “coltisor”. Doamne ajuta!

Leave a Comment

Your comment

You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Please note: Comment moderation is enabled and may delay your comment. There is no need to resubmit your comment.