Am crescut impreuna!, cuvant arhieresc

8:57 pm PS Calinic Argatu

PS Calinic, Episcop al Argesului si Muscelului

† Calinic Argatu, Episcop al Argeşului şi Muscelului

Credeam că sunt modest, deşi aşa eram obişnuit să mă zidesc pe dinlăuntru. Când colo, mă trezesc cu dorinţa de a arăta isprăvile din scurta mea viaţă, aici, pe pământ! Ce poate fi asta? Am auzit pe cineva lăudându-se pe sine, cu gura până la urechi!

– Lasă, domnule, să spun eu despre mine cine sunt şi ce am făcut în viaţă! Că dacă nu spun eu, cine are obligaţia să o facă? Şi cine o poate face mai bine?

E drept şi aşa. Dar românul, în proverbul lui, zice fără cruţare: „Lauda de sine nu miroase-a bine”. Aşa este, dar nu-i rău să te arăţi, că abia îngreţoşezi lumea cu poveştile tale de vrednicii şi-ţi iei porţia!

Pentru cei care nu ştiu şi se bucură de adevăr este necesar să arăt că înainte de 1983, deci acum douăzeci şi cinci de ani, fiind stareţ la Cernica, Patriarhul Iustin îmi încredinţa Aşezământul Domniţa Bălaşa de la Călineşti – Argeş, pentru a fi gospodărit.

La început m-am opus, dar întrebând pe ce parte este gospodăria de la Gorgani, că aşa se numea, sau la Eforie, mi s-a spus că pe dreapta. Atunci am spus că accept fără să văd locul.

Când am ajuns şi am văzut, mi-a plăcut poziţia şi m-am gândit la un schit. Se vedea Piteştiul, iar ochiul aluneca domol spre câmpiile întinse până unde cerul se unea cu pământul. Nu mai văzusem aşa spaţiu de câmpie împodobit cu dealuri pe dreapta, cum vii de la Bucureşti.

Lucrurile nu erau simple. Ceea ce m-a bucurat însă mult a fost ziua când Maxim Bădoi, administratorul harnic pus la lucru, îmi spune că a găsit o biserică de lemn veche, pe care vecinii o cam puneau pe foc. Am sărit ca ars, poruncindu-i să-mi arate imediat biserica! Era în paragină, veche din 1744, a Domniţei Bălaşa.

Vecinul tot scotea câte o bârnă din biserică şi făcea focul, ameninţând că o va pune toată pe foc. Îngrijorat, am apelat la Muzeul Judeţean Argeş, atunci cunoscând pe dr. Radu Stancu, directorul, pe Grigore Constantinescu şi restauratorul Rizea, oameni dintr-o bucată şi cu probitate ştiinţifică. Ei m-au ajutat să salvăm biserica.

Se pot vedea imagini cum am găsit-o şi imagini cum arată azi, biserica monument istoric fiind declarată Mănăstirea Sfântul Calinic Cernicanul de la Călineşti-Argeş, încredinţând-o părintelui Iorest, spre grijă duhovnicească şi bună gospodărire.

Iată încă un aşezământ monahal pentru Argeş şi un monument de rugăciune şi istoric salvat de la dispariţie. Aşa am considerat că a gândit Sfântul Calinic de la Cernica, atunci când mi-a îndreptat paşii spre locurile unde-mi ispăşesc păcatele de vreo douăzeci şi trei de ani.

Am o bucurie totuşi: am crescut împreună!

Sursă: Observator Argeşean

Leave a Comment

Your comment

You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Please note: Comment moderation is enabled and may delay your comment. There is no need to resubmit your comment.