Martirul din oglinda
July 12, 2008 3:52 pm UncategorizedPetru Ştefan
E jale mare… Ţara arde, însă babele nu se mai piaptănă, stau aşa, cu părul în dezordine, şi îşi strigă deznădejdea la răscruci…de blog. Am ieşit şi eu. E grav. Urlă lumea, alergând fără ţintă, căci reperele s-au cam estompat, pe cele încă vizibile nu le mai cercetează nimeni, iar dacă vreunul încearcă să oprească şuvoiul, să ridice vreun indicator, îl iau străjerii la păruială de nu se vede! Auzisem că aşa se întâmplă în situaţii de criză, că oamenii intră în panică şi se produce fenomenul de isterie în masă. Acum văd că e adevărat. Nu-i vorbă, nici mie nu-mi prea dă mâna să rămân pe loc. Parcă se face din ce în ce mai cald. E clar că arde undeva… şi mă gândesc că, dacă mai stau mult să filosof(t)ez, mă trezesc cu cenuşa în cap. Ei, uite, asta nu ar fi ceva atât de rău, la urma urmei. Din când în când, simt nevoia să îmi pun şi ceva cenuşă în cap. Treaba e că alţii nu o simt deloc. Ori…de aia o fi alergând şi lumea asta, săraca, înnebunită, o fi căutând cenuşa, pasă-mi-te…! Îmi vine, aşa, un gând eroic, să le strig, de aici, din pragul uşii, unde m-a prins răzbelul: „Dar e cenuşă, fraţilor, e peste tot! Cade din cer, nu vedeţi?” Dar nu m-ar auzi nimeni, din cauza ţipetelor…
Apuc la nimereală un colţ de halat (nu ştiu cât costă, nu mă întrebaţi), îl opresc din alergătură, să îmi spună şi mie cineva ce se întâmplă. Şi mă sperii de-a binelea, de data asta. Nu-i de glumă, chiar arde. Arde Biserica. Şi (Doamne fereşte!) omul ăsta zice că i-a pus foc Părintele.
Cică dascălul ţinea cutia cu chibrituri. Asta e. De-aia urlă toţi ca apucaţii. Acum înţeleg. Păi cum să nu urli, când, în loc să te vindece de râie, doctorul îţi dă Ebola…?! Parcă mi se urcă şi mie părul, de pe ceafă, spre creştet. Şi o iau pe stradă, mă lovesc de oameni cu chipuri desfigurate de spaimă şi neînţelegere, alerg, ţip şi eu în rând cu ei. Simt, încet-încet, cum mă integrez. E o trăire benefică, parcă e mai uşor aşa, decât singur. Deja începe să îmi fie bine.
Îmi vin în minte imagini din copilărie, când alergam cu băieţii, noaptea, să ne ascundem, care pe unde nimerea, şi să îi sărim în spate sărmanului fără minte şi noroc (de, cine are noroc…are!) care rămânea pe dinafară, fără ascunzătoare. He he, ce frumos era!… Cam aşa e şi acum, numai că nu ştiu cui să îi sar în spate. Toţi au cam rămas pe dinafară.
Da’ stai, parcă văd mai mulţi strânşi pe o prispă, la câteva case mai încolo. Mă dau şi eu mai la o parte, lângă poartă, să ascult, poate o fi ceva de auzit. Sunt glasuri mai aşezate aici, unii mai sfătoşi, alţii mai cu arţag, însă parcă se iţeşte un plan de acţiune din mijlocul lor. Ajunge până la mine o voce care trasează sarcini, omul ăsta ştie ce vorbeşte, uite, deja se formează echipe pentru stingerea focului. Da, mai zice altul, dar ce ne facem cu reparaţia?… Are dreptate, mă gândesc eu. Din spate, vorbeşte acum altcineva, nu aud prea bine, dar se pare ca e vorba de un arhitect cu experienţa, pe care vor oamenii ăştia să îl aducă, să repare Biserica, însă nu oricum, ci exact cum a fost ea de la început. E important, zic ei, să nu se strice nimic, să fie la fel, că e perfectă aşa. Şi cei care ştiu despre cine e vorba se oferă să îl aducă şi să facă ce o zice el. Sunt deja mai liniştit, se pare că nu chiar toţi au rămas pe dinafară, mai sunt şi unii care, uite, au un plan şi ştiu să-l folosească. Nu le e frică. Unul, mai de lângă scară, e îngrijorat de lipsa unui preot, pentru slujba de Duminica asta. Şi de cea viitoare. Dar îl liniştesc ceilalţi, că mai e un călugăr bătrân, stă într-o chilie, în pădure, poate veni el să slujească, până or aduce un alt preot în sat. Că pe ăsta, de a pus focul, nu îl mai primeşte nimeni, hotărât! Şi dacă, zice altul, îl trimit mai marii tot pe ăsta, ce ne facem, că ne trezim că pune foc orice smintit de pe la marginea parohiei, când nu o găsi rachiu la cârciumă şi l-o apuca nebuneala?! Dacă popa aşa a făcut… Şi uite aşa, discuţia pare să se încingă. Parcă era mai bine în stradă, aici prea sunt serioşi ăştia, mă complexează. Mă duc înapoi, să alerg şi să ţip, e mai distractiv.
Dar nici aici nu mai e ce-a fost. Pe lângă mine trece unu’, cu o faţă exaltată, strigând că ce bine a făcut părintele, că uite ce frumos arde biserica pe vârful dealului…! Şi îi înjură pe ăia care par speriaţi şi plâng. La o cotitură, câţiva puştani agită sticlele de bere, urlând „Revoluţie!” Cică vor să plece din sat, că e mai interesant în comuna vecină, ăia le fac pe toate mai bine. Dau să trec şi aud gălăgie mare dinspre Bufet. Mă duc şi eu. Înăuntru e agitaţie. Şi transpiraţie. Aş vrea să fie şi Jojo. Din hărmălaie, se desprinde un glas ascuţit de femeie: „ Şi dacă o fi să vină peste noi cu tancul, să stăm drepţi în faţa lui, să ne calce, ca să arătăm că şi noi suntem martiri!” N-apuc să mă întreb cine să vină, că îi răspunde un nene mai pirpiriu, că el are copii, şi o întreabă pe cucoană dacă îi creşte ea, când o da tancul peste el.
Dumneaei strigă mai tare, că şi alţii din vechime au avut copii şi i-au văzut cu capetele tăiate, fără să se mai plângă atât. Că dacă toţi ar fi gândit aşa, nu mai avea biserica noastră martiri. Ce ştie el ce înseamnă să fii martir!! Sar şi alţii să îi dea dreptate femeii, iar omul nemartir pleacă fruntea şi iese din cârciumă, să îşi adune copiii şi să îi ducă acasă. Crede că e târziu şi i-o fi răzbit foamea deja…
Ies şi eu după el. E mai linişte afară, lumea s-a mai dus pe la case, au mai rămas cei care ţineau sfat pe prispă. Mi se face frig deodată, dar mă bucur că ei nu se culcă. E bine să ştii că cineva chiar veghează. Bine, să nu mă cheme şi pe mine. Eu nu am timp de astea. Eu vreau să fiu cum zicea femeia…martir. Acum mă duc acasă, mă aşez la calculator şi scriu despre ce bine e să fii martir. Poate bag şi o ţigară, să îmi vină mai repede ideile. Şi dacă dau pe blog de vreunu’ care nu vrea la martiraj, să vezi ce mi ţi-l execut!… Că am nişte citate…în arhivă, de n-o să ştie cum îl cheamă. Păi ce, adică te joci cu martirii, domn’e?!….
Andra :
Date: July 12, 2008 @ 4:20 pm
Smart.
George :
Date: July 12, 2008 @ 4:32 pm
Evenimentele recente ne obliga sa ne punem mai multe intrebari si “sa ne trezim” dintr-o amorteala pe care poate nu o constientizam…Imi place articolul…
Steluta :
Date: July 12, 2008 @ 4:48 pm
Bravo!
Pune popa foc la biserica si ne intrebam de ce nu e pedepsit; ba il mai si iarta, dandu-i-se voie sa slujeasca in continuare. Dar norocul nostru e ca mai exista cate un preot adevarat sau un calugar rupt de lume, care pot tine slujba.
Mai e cate unul care fuge , fuge si in goana asta nebuneasca isi da seama ca e mai importanta marturisirea adevarului, ca e mai important sa vegheze. Si sa se roage.Pentru toti bezmeticii care, in goana lor, uita de ce si spre ce fug.
Dumnezeu sa ne ajute si sa ne apere de noi insine si de rautatea sau de neputinta altora.
struto-camila :
Date: July 12, 2008 @ 4:59 pm
Ce martiri, iaca Biserica e moarta de mult!…. Tari sunt altii! Totul e caraghioslak, dupa cum spui fratia ta. Nu am inteles nimic din text. Poate doar faptul ca vrei sa pari un cronicar obiectiv….
Ramona :
Date: July 12, 2008 @ 5:24 pm
Bine scrie omul asta. De mai citim si printre randuri…mai respiram aer curat. Aveam nevoie de asta.
Andi :
Date: July 12, 2008 @ 5:32 pm
Mda, din pacate, nu m-am inselat. Sa ne mancam intre noi, fratilor, cu multa ravna! POFTA BUNA, LAUR! POFTA BUNA, PARINTE SAVATIE! Multumim si lui “Petru Stefan” (fie ca esti tot Laur, fie altul) pentru scuipatul lui “smart”, pentru batjocura rafinata, stilata si postmoderna, adaugate celor de acest fel ale parintelui Savatie, cel razvaratit fata de duhovnicul sau!
Noi, astia mai prostii si mai nebunii, ramanem cu Cuviosul Paisie, cu Parintele Proclu, cu parintele Amfilohie si cu Parintele Iustin si cu… altii ca ei. Cum zicea un alt frate azi, “Singura mea alinare sunt Sfintii nostri analfabeti, vorba lui Sofronie Drincec. Acestia cred ca nu ne vor trada si catre ei cred ca trebuie sa ne indreptam pentru a primi intarire”.
Batjocoritorii nu cred sa intre in Imparatie. Asa parca auzisem la Apostol. Si nici “fratii mincinosi”.
Te suparai cand te mustram cu durere ca esti in doua luntri? Ziceai ca suntem de aceeasi parte si nu voiai sa cream tabere?! Aha… Domnul sa ne judece atunci dupa cuvintele noastre! Sau mai degraba sa ne miluiasca, sa ne ierte si sa ne lumineze sa ne caim de rautatile pe care le spunem sau le promovam…
Sa avem grija, zicea parintele Proclu, sa nu cumva sa ne aflam luptatori impotriva lui Dumnezeu!
PS: Că am nişte citate…în arhivă, de n-o să ştie cum îl cheamă. Chiar, am impresia ca ai si tu niste citate in arhiva, frate, ceva din Cuviosul Paisie despre prezenta crestinului ca marturisire de credinta… Daca nu le mai gasesti, sunt reluate si pe Razbointrucuvant azi. Dar probabil deja nu mai conteaza.
Ramai cu bine, fratioare! Sa fii binecuvantat!
R: Eu, acum, ca simplu credinicios ortodox, nu astept decat o pocainta publica a Mitropolitului. E absolut necesara. Dupa cum imi scria chiar azi pr. Savatie la comment, la ultima postare pe blogul lui: “de comportament cameleonic nu e vinovat Sinodul, ci mitropolitul insusi”. In ce priveste mahnirea ta mare nu pot sa-ti spun decat atat: …daca unii din vechime au suferit martiriu, a contat si faptul ca altii nu au sarit langa ei, ci au asteptat, poate din frica, poate din prevedere, si uite ca asa a avut si cine sa ii ingroape si cine sa scrie apoi despre ei. Oricum, fie vorba intre noi, nu poti prigoni niste nick-name-uri… Baiatul lui Laurentiu Dumitru se plimba cu bicicleta pe langa bloc, poate si copiii vostri se plimba, dar sunt mai in siguranta, v-ati ocupat de asta… Sa fiti si voi binecuvantati! LD.
Andi :
Date: July 12, 2008 @ 5:46 pm
“Aş vrea să mai spun că există şi o a treia grupare în Biserica noastră. Sunt acei fraţi care rămân fii credincioşi ai Ei, dar care nu au o înţelegere duhovnicească între ei. Sunt preocupaţi cu a face critică unul altuia, iar nu pentru binele luptei în general. Se urmăresc unul pe altul (mai mult decât pe propriul sine) spre a vedea ce va spune sau ce va scrie celălalt, ca pe urmă să-l lovească fără milă. În timp ce, dacă el însuşi ar fi spus sau ar fi scris acelaşi lucru, l-ar fi susţinut cu multe mărturii din Sfânta Scriptură sau de la Sfinţii Părinţi. Răul care se face este mare, deoarece, pe de o parte îl nedreptăţeşte pe aproapele său, iar pe de alta îl şi doboară înaintea ochilor celorlalţi credincioşi. De multe ori împrăştie şi necredinţa în sufletele celor slabi, fiindcă îi sminteşte” (Cuviosul Paisie Aghioritul, cel praznuit azi de cei care il cinstesc deja ca sfant).
http://www.razbointrucuvant.ro/2008/07/12/cred-ca-nu-este-deloc-bine-sa-ne-despartim-de-biserica-de-fiecare-data-cand-patriarhul-greseste-ci-fiecare-are-datoria-si-obligatia-de-a-protesta-si-de-a-lupta-dupa-puterile-sale-in-sanul-bisericii/
greenstory :
Date: July 12, 2008 @ 6:19 pm
Din cate inteleg eu, autorul articolului nu loveste in cei care actioneaza, care se lupta, care “vegheaza”, din contra, el ii admira, ii asculta, isi da seama ca aceia chiar fac ceva. Numai ca el se simte si complexat in prezenta lor, asta denota un sentiment de inferioritate, el stie ca nu se ridica la nivelul lor, ca e un om simplu, ca cei de pe strada, care doar alearga fara sens, strigand. De aceea se si intoarce in mijlocul lor.
Cat despre batjocura pe care o sesizeaza cu durere comentariul anterior, eu cred ca e adresata in special celor care se bat cu pumnii in piept, cand discutia se poarta din spatele calculatorului, in mediul virtual, despre cat de usor se vor duce ei la moarte, aparand adevarul de credinta. Si eu am observat cu cata usurinta se incing spiritele printre cei care comenteaza articolele postate pe blogurile ortodoxe, cu referire la evenimentele din ultima vreme. Si chiar m-am intrebat daca acei oameni, care sunt gata sa il “paruiasca” pe acela ce indrazneste sa pomeneasca riscul de a nu mai avea cu ce sa isi intretina familia, acei oameni cat de repede ar ceda in fata unei amenintari reale, fata in fata? Cati dintre ei au copii, cati dintre ei au habar ce inseamna sa primesti un telefon de amenintare si sa raspunda copilul tau? Cati dintre ei ar fi in stare sa treaca prin ce a trecut unul ca Parintele Calciu, pe care l-am vazut “fluturat” ca exemplu de rezistenta la prigoana, de catre vajnici aparatori ai ortodoxiei, in fata unui om care vorbea despre viata sa reala, din ziua de azi? Oare nu ne dam seama ca neputintele noastre sunt atat de mari, incat de va veni vremea prigoanei, nicidecum cu “netuiala”, cum spunea cineva, vom putea sa ne intarim si sa rezistam cat de putin? Ce usor e sa agiti sabia de cauciuc, pretinzand ca vei taia hoardele tatare!…
PS Tot respectul pentru cei care vorbesc in cunostinta de cauza si fac ceea ce trebuie facut. Cinste lor, sunt sigura ca Dumnezeu ii vede si are plata buna pentru ei. Dar mai usor, fratilor comentatori, cu admonestarea celor care stiu ca nu sunt, inca, pregatiti pentru martiriu. Poate traiesc deja un martiriu in vietile lor, fara ca macar sa il banuiti. Sa facem, fiecare, ce putem, si sa ne iertam unii altora neputintele… Doamne ajuta!
Andi :
Date: July 12, 2008 @ 6:39 pm
Draga Laur,
Te asigur ca si numele noastre se cunosc bine “acolo unde trebuie”. Si ca am semnat cu numele noastre reale si cu profesia noastra memoriul si toate petitiile de pana acum.
De asemenea tin sa-i spui si lui greenstory ca si noi am primit amenintari si chiar la adresa familiei, fiindu-ne cunoscute pana si fotografiile familiei. Deci despre cine vorbim? De ce vorbiti fara sa stiti?
Din pacate nu cred ca puteti gasi in pozitiile noastre bravada si asteptare infrigurata a martiriului. Din pacate, insinuarile astea rautacioase nu pot sa faca decat foarte, foarte mult rau si sa invenineze urat atmosfera (a se vedea cele scrise din Cuviosul Paisie, mai sus). Chiar n-am pretins nimic altceva si suntem extrem de constient ca razboiul nu se duce numai pe net si consecintele sunt in viata reala. Daca cineva isi imagineaza ca pentru noi e usor si ca ne batem cu pumnii in piept, nu doar ca se insala si ca ne raneste, dar cred ca… risca, osandindu-ne si batjocorindu-ne public, sa faca si Bisericii foarte mult rau.
Chiar suntem lucizi si lucram cu sfatuire si in ascultare. Nu cred ca cineva onest poate sa acuze ca a vazut extremism in ceea ce am promovat noi.
Insa mi se pare ca daca nici macar pe net, acolo unde ziceti ca e asa de usor sa marturisesti, nu o faci sau o faci cu un pas inainte si 2 inapoi… inseamna ca nu e chiar atat de usor pe cat pare. Nu intamplator, cred, s-a subtiat tare randul bloggerilor care mai zic acum cate ceva. Suportand acum si “baza” facuta de fratii lor.
PS: Voi fi plecat din acest moment pana luni si nu voi mai putea sa raspund la alte mesaje.
IERTATI-MA!
R: Iertati-ma si voi. Mie duhovnicul mi-a spus sa ma mai potolesc si sa nu ma mai expun atat, ca nu-s pregatit pentru asta. Ma tem ca nici ascultatea asta nu o fac, intai pt ca nu-i deslusesc limitele. Sa ne reauzim cu bine! LD.
greenstory :
Date: July 12, 2008 @ 6:49 pm
Exact asta spuneam, dar nu am fost inteleasa: nici eu, si tind sa cred ca nici articolul de mai sus, nu vorbeam despre cei care FAC CEEA CE TREBUIE. care stiu despre ce vorbesc. Eu, personal, ma adresam fratilor comentatori care sunt DOAR comentatori. Care tipa la cei ce pastreaza un ton moderat, numai din dorinta de martiriu imediat, de parca martiriul e asa, ceva la indemana oricui, rugator sau nu, traitor ortodox adevarat sau nu…e simplu, cum spunea cineva pe la parintele Savatie, “tac, tac, pe tastatura…” Asta e ce am inteles si am constatat eu, iar cei care, ca voi, isi risca pielea si chiar stiu ce fac, merita toata cinstea. Doamne ajuta.
ionut :
Date: July 12, 2008 @ 10:27 pm
Parerea mea e ca noi luam martirajul aici pe blog asa de usor de parca o sa ne fie mai usor la vremea respectiva sa ne aruncam in genunchi in fata tancului decat in genunchi acuma la rugaciune…o sa fie mult mai greu …multi acuma spera ca o sa ne mantuim martiri…si eu sper sincer…insa sa ne cercetam inimile daca murim martiri pentru biserica si mantuirea aproapelui nostru sau dintr-o laxitate duhovniceasca …parintele Paisie de la muntele Athos spunea ca marturisirea neurmata de o puternica viata duhovniceasca si rugaciune cu multa durere in suflet pentru cel pe care a apostaziat ne cam pune alaturea de drepata carare a ortodoxiei…sa avem grija sa nu ne aruncam singurei pe de-o parte…cineva spune ca trebuie sa se lupte pe blog chiar daca duhovnicul i-a dat ascultare sa se linisteasca…nu poate…parca ascultarea e mai grea ca si martiriul..asa a simt si eu dupa o saptamana…imotriva ereziei mitropolitului Corneanu nu am scris pentru ca nu am gasit in suflet durerea pentru ca sufletului se departeaza asa grabit de la calea mantuirii…nu pot sa-l iubesc atat de mult incat rugaciunea mea sa mearga in fata Domnului sa-i ceara inmuierea inimii lui si revenirea lui la pocainta…asa ca tac…la cat sunt de pacatos si cat mi-e inima de impietrita nu stiu daca voi dobandi darul Duhului Sfant de a marturisi…sa ne aruncam in fata tancurilor ne va fi usor…sa ne aruncam din dragoste pentru cei care nu o sa aiva curajul sa o faca va fi foarte greu…
valeriu :
Date: July 12, 2008 @ 10:30 pm
Frate Laurentiu,
Am tot respectul pentru munca ta, sti asta, inteleg si dorinta de a te expune mai putin, este fireasca si inteleapta, cu atat mai mult cu cat este si sfat de la duhovnic. Insa nu pot sa inteleg scopul cu care ai postat acest articol? Ce ai castigat tu sau noi cei care citim? I-ai linistit pe cei de care te temi sa te expui? Ii temperezi pe cei care isi doresc mucenicia, fara sa stie ce cer? …. Pamfletul acesta ironic chiar nu isi avea rostul pe blogul tau, si … daca ai anumite “nemultumiri” vis-avi de alti frati de credinta si de misiune, hai sa fim intai atenti la noi insine, ….. fiecare depuneti o jertfa prin lucrarea in care v-ati angajat , pacea si comuniunea intre frati este cel mai insemnat lucru in fata lui Dumnezeu….., cat despre neputintele fiecaruia, sa le cercetam fiecare impreuna cu duhovnicul, ca nu avem a da seama decat de cele ale noastre…
Maria :
Date: July 13, 2008 @ 12:54 am
Sunt derutata, tulburata, nu stiu unde sa ma duc, incotro sa apuc. Ce sa fac?
Cred ca multi se recunosc in cele scrise. Avem nevoie de repere. Cateva exista si ne tinem de ele. Intentia autorului, sunt convinsa ca nu era aceea de a supara pe cineva.
Daca s-a suparat cineva ii rugam sa inteleaga ca nu toti au masura credintei atat de inalta. Nu ne certati pe noi, cei care suntem slabi. Dati-ne curaj si certati-ne cu duhul blandetii. Credinta mea e slaba. Omul care umbla de colo colo parca sunt eu. Se tot vorbeste despre marturisirea credintei. Credinta o marturiseste fiecare. Azi, acum, maine sau in momentul mortii lui. Cand esti fata in fata cu moartea, nu ai incotro, decat sa crezi in Hristos. Sa crezi ca te va lua in bratele Lui. Sa-l avem inainte pe Constantin Brancoveanu care a murit cu demnitate. Avem de ales si inaintea mortii: sa mori cu demnitate sau ca un las. Discutiile astea imi amintesc de o intamplare: undeva, intr-un sat, erau cativa parinti care isi cresteau copii rasfatandu-i, vorbindu-le cat se poate de frumos si spunand ca ei ar face orice pentru copii lor. Altii, isi mai certau copii, nu le faceau toate poftele, le mai dadeau o palma si lumea spunea ca ei sunt parinti care nu-si iubesc copii, spuneau despre ei ca sunt rai. A venit o furtuna puternica, apele din acel loc s-au umflat venind in suvoi puternic peste sat. Cei din prima categorie, si-au lasat copii de izbeliste, fugind sa-si scape viata. Ceilati au fugit in ajutorul copiilor lor, riscandu-si viata pentru a-si salva copii.
Acum, asa si cu marturisirea credintei. Spunem si marturisim credinta dupa masura noastra, altii nu, altii tac sau spun in soapta ceea ce cred. Ori canta, scriu versuri despre credinta lor.
Prin viata ta, dai masura credintei, prin marturia ta, dar in clipa mortii ce faci? Fugi sa-ti salvezi viata asta pamanteasca sau fugi in bratele lui Hristos? Adica, marturisesti adevarul sau nu? E greu tare. Fiecare cu masura lui. Acum noi trebuie sa fim uniti si sa ne intelegem unii pe altii. Sa ne ducem sarcinile unul altuia. Sa-l ajutam pe cel mai slab decat noi. Ce folos ca traim drept, dar nu ducem pe nimeni cu noi in rai? Nu intra nimeni singur in rai.
Ne lipseste rabdarea, ne lipsesc multe dar, cel mai mult iubirea.
Mie imi lipseste mult curajul. Dar in fata mortii ce ma fac?
struto-camila :
Date: July 13, 2008 @ 2:07 am
Amu, eu cred ca astfel de texte ” postmoderne” cu ” fine ironii” nu creeaza nicio stare de pace, nicio stare responsabila, ci mai degraba adanesc deznadejdea
Dana :
Date: July 13, 2008 @ 2:40 am
Citesc si recitesc articolul si comentariile si nu inteleg ce anume supara asa tare. Si ma bag si eu in vorba, ca o baba ce nici macar nu se piaptana. Mi-a placut mult articolul si consider ca autorul a fost ironic in primul rand cu el insusi, sau in aceeasi masura cu el insusi, ca si cu celelalte “personaje”. Ironia fina poate fi ziditoare, spre deosebire de bascalie. Articolul e asemenea unei fabule. Si nu vad nici o contradictie intre pozitia lui Laurentiu in acest articol si pozitia exprimata de parintele Paisie in linkul recomandat de Andi.
Frate Laurentiu, inteleg de ce ti se pare grea ascultarea asta si stiu si cum e sa nu vezi limitele ascultarii. Domnul sa ne lumineze pe toti. Amin
R: Doar o precizare – nu sunt autorul materialului! Mulţam de gand bun. LD.
struto-camila :
Date: July 13, 2008 @ 3:16 am
Acum mă duc acasă, mă aşez la calculator şi scriu despre ce bine e să fii martir. Poate bag şi o ţigară, să îmi vină mai repede ideile. Şi dacă dau pe blog de vreunu’ care nu vrea la martiraj, să vezi ce mi ţi-l execut!
Te-a suparat unul; care fumeaza, scrie pe blog, si te-a executat, ori asa in general
Sunt antitutun, dar parca si niste parinti de care facem pomenire des pe aici mai fumau
R: Esti ambiguu, frate! Nu se mai stie unde e copy-paste si unde vorbesti tu. Prima ta fraza e intrebare? A doua e o afirmatie? Daca da, atunci cine-s parintii care fumeaza si “de care facem des pomenire pe aici”? Punctus. LD.
struto-camila :
Date: July 13, 2008 @ 6:20 am
“Acum mă duc acasă, mă aşez la calculator şi scriu despre ce bine e să fii martir. Poate bag şi o ţigară, să îmi vină mai repede ideile. Şi dacă dau pe blog de vreunu’ care nu vrea la martiraj, să vezi ce mi ţi-l execut”!
- Te-a suparat vreunul care fumeaza si scrie pe blog; te-a executat, ori asa in general?..
Sunt antitutun, dar parca si niste parinti de care facem pomenire des pe aici si prin lte parti mai fumau.
2. Sunt greci si sarbi, frate! Mari. Oricum la noi, la romani, e pacat lucrul asta, dar uite ca nu bagam de seama eresul, asa la nivel bisericesc mai inalt.
Tare mult m-as fi bucurat ca Sinodul Bisericii noastre sa fie format din batrani cu cuget monahicesc si nu din oameni care au confundat manastirea cu frizerul, iar a doua zi erau la indatoririle obisnuite lor. Vezi, daca stai pe langa batranul tau devii alt om. Doar cu teoria, o fi harul lucrator, dar uite ca nu suntem busteni, cum scrie la dogmatica.
struto-camila :
Date: July 13, 2008 @ 6:25 am
Iaca, am sa scriu corect. Imi cer scuze. Datorita grabei. Am sa incerc sa imi redactez textul inainte de postare.
axxa :
Date: July 13, 2008 @ 2:51 pm
Imi place stilul in care a fost scris. Nu primesc mesajul “subliminal”, nu mi-e pe gust.
greenstory :
Date: July 13, 2008 @ 5:01 pm
@Maria, @Dana
Gand la gand, cu bucurie! Asa e, si eu m-am recunoscut in personajul principal al pamfletului, nici eu nu am inteles de ce a suparat asa de rau pe unii. Mai ales, de ce a fost receptat ca o batjocura adresata chiar de Laurentiu confratilor sai de credinta, cu mai mare dorinta de actiune, chiar si aducatoare de primejdie… Este evident, pentru mine, ca unii dintre noi, cei care “navigam” pe blogurile ortodoxe, cautand informatii, raspunsuri, sustinere uneori, si care mai simtim nevoia de a comenta sau chiar de a ne implica mai profund in “lumea credintei”, cum spuneam, unii dintre noi (si aici ma gandesc si la mine) ne lasam purtati cam usor de exaltarea momentului si avem impresia ca suntem in stare de acte de eroism. E bine ca suntem “pe faza”, ca ne intereseaza ceea ce se intampla, ca nu suntem indiferenti, se prea poate ca aceasta conectare permanenta la realitatea actuala, din punct de vedere ortodox, sa ne ajute sa crestem, sa ne tinem, cat de cat, “pe cale”, (si, tocmai de aceea, munca celor care administreaza aceste bloguri, care fac bine ceea ce fac, jertfindu-si din timpul si energia lor, expunandu-se si pe ei, si familiile lor, e foarte importanta si laudabila, bravo lor si bine ca inca mai sunt astfel de oameni) insa acest pamflet vine si spune, zambind, e adevarat: “Atentie…! Nu va lasati purtati doar de entuziasmul imediat… Voi ce faceti, dragilor, pentru a apara dreapta credinta? Oare e de ajuns sa tastati comentarii furtunoase (pornite, desigur, din sentimente reale si puternice, nu contesta nimeni asta) si sa cautati citate din cuvantul Scripturii sau al Sfintilor, ca sa fiti siguri ca le si aplicati? Stati bine, dar, mai ales, stati cu grija…” Cam asa am perceput eu mesajul articolului. Ma bucur ca nu sunt singura.
PS Si tot nu inteleg, de ce crede cineva ca ar fi fost nevoie de un pseudonim, daca Laurentiu era adevaratul autor al articolului de fata?… Chiar asa de “periculos” vi se pare bietul pamflet, incat sa fi fost admin-ul cu teama de a-l semna?… Ciudat fel de a-l intelege, mai ales cand e vorba de prieteni sau colegi bloggeristi… Nu vreau sa supar pe nimeni, chiar nu, asa ca imi cer, sincer, iertare, de voi fi mahnit pe cineva. Doamne ajuta.
Dana :
Date: July 13, 2008 @ 6:04 pm
Scuze, n-am gandit ca-i pseudonim, pur si simplu am citit “pentru Stefan” in loc de “Petru Stefan”. Am fost atenta la fiecare cuvintel din randuri si dintre randuri, mai putin la numele autorului.
Maria :
Date: July 13, 2008 @ 6:17 pm
“Din nefericire, mulţi dintre noi avem pretenţii nesăbuite de la ceilalţi. Vrem ca toţi să aibă acelaşi caracter duhovnicesc ca şi noi. Când cineva nu se potriveşte cu caracterul nostru, adică fie este puţin mai indulgent, fie puţin mai tăios, îndată tragem concluzia că nu este om duhovnicesc. Toţi sunt de trebuinţă Bisericii. Toţi Părinţii, atât cei cu un caracter blând, cât şi cei severi, i-au oferit slujirile lor. Aşa cum pentru trupul omului sunt absolut necesare şi cele dulci şi cele acre, chiar şi păpădia cea amară (fiecare are propriile sale substanţe hrănitoare şi vitamine), tot astfel este şi pentru Trupul Bisericii. Toţi sunt absolut necesari. Unul completează caracterul celuilalt şi toţi suntem datori să suportăm nu numai caracterul celuilalt, ci şi slăbiciunile pe care le are ca om.”
Cuviosul Paisie Aghioritul
Alexandru Macedon :
Date: July 13, 2008 @ 7:33 pm
pe undeva, am luat-o razna cu totii, mai mult sau mai putin
o pacatoasa :
Date: July 13, 2008 @ 8:29 pm
peste nelinisti, sarcasm.
Poate am luat-o razna, dar e ca unori chiar de cei in care credeam am fost lasati balta sau debusolati.
Multumiri Mariei pentru cuvantul din Cuviosul Paisie Aghioritul !! Vindeca mult mai mult decat pamfletul.Si chiar mi-a fost de mult folos peste greutatea zilei de azi.
Doamne-ajuta!
struto-camila :
Date: July 13, 2008 @ 8:57 pm
Inteleg intentia de a introduce o nota de echilibru, de a ne intoarce catre noi insine, catre viata noastra de zi cu zi, dar modul asta de a “da tonul” retragerii este pagubos in acest moment. Uite, o armata de ortodocsi “zdrenturosi” si pacatosi a stat, asa cum a putut ” pe baricade” in aceste zile firbinti, fiecare cum a crezut de cuviinta, cum i-a spus parintele sau duhovnicesc.
Sa asteptam cuvant din partea Sf. Munte, Par Arsenie , Par Iustin si om bate metanii si pentru pacatosenia noastra. Poate ca rugaciunea noastra ca vai de ea si lupta noastra “zdrenturoasa” nu poate fi numita chiar asa> ” martirul din oglinda”
struto-camila :
Date: July 13, 2008 @ 9:12 pm
Martirul din oglinda e mai de pret, consider eu, decat “martirul ecumenist” care a “gesticulat” in frontul Bisericii in numele lui Hristos Celui Viu. Ma gandesc ca Hristos priveste mai cu drag la gestul , poate copilaresc – da, aici putem accentua – copilaresc, al primului. Voi ce spuneti?
luca :
Date: July 14, 2008 @ 6:22 pm
Felicitari domnului Petru Stefan !!!!
Foarte bun articolul.Printre randuri se deschid ferestre care ne arata lucruri la care trebuie sa luam aminte.
Cei care nu au reusit sa vada….sa nu renunte…Sa reciteasca .
andreea :
Date: July 14, 2008 @ 7:31 pm
Pt Andi si Laurentiu: am si eu o mare nelamurire.
Spunea andi ca “numele noastre se cunosc bine acolo unde trebuie”
si ca “si noi am primit amenintari si chiar la adresa familiei, fiindu-ne cunoscute pana si fotografiile familiei. Deci despre cine vorbim? De ce vorbiti fara sa stiti?”
In aceeasi idee, Laurentiu ii raspunde ca a fost sfatuit sa se “potoleasca”, sa nu se mai “expuna”, pt ca nu este pregatit pt “asta”.
Poate sunt eu naiva, dar spuneti-mi si mie: cine va ameninta si cu ce? Cine asteapta sa va martirizeze ca nu inteleg? Va rog lamuriti-ma!
R: Draga Andreea, imi pare rau ca am lasat sa se inteleaga asta, in ce ma priveste. Pe mine nu m-a ameninţat nimeni, sfatul duhovnicului meu face trimitere la altceva, nu atat la “razboiul intru cuvant” (marturia cea buna, drept-slavitoare), ci la ranile pe care mi le aduce “razboiul nevazut” (lupta cu neputintele mele). Altfel spus, poate ca deranjez pe unii, insa sigur lucrarea aceasta de “pastoratie a tinerilor” in care am intrat, cu nadejdea ca Domnul m-a dorit in ea, are “ecou” dincolo, in lumea nevazuta. Deci nu oamenii ma supara, ci dracii. Pomeneste-ma si pe mine! LD.
FLORINA :
Date: July 14, 2008 @ 10:04 pm
SUNT INDIGNATA DE INTERVIUL DE ASEARA, LA LUMINILE NOPTII, CORNEANU SI RADU COMANESCU, AM INREGISTRAREA.PREFER MARTIRUL DESCRIS DE STRUTO-CAMILA.
R: Da-o sa o auzim si noi. ID Y!Mess: pridvor
LD
Andi :
Date: July 16, 2008 @ 4:16 am
http://www.razbointrucuvant.ro/2007/05/13/duminica-orbului-sa-facem-ceea-ce-putem-cit-mai-este-timp/
“Vai, vai, agitatie si pizma din toate partile! Singura solutie e sa nu le dai atentie, sa uiti totul si sa-ti vezi de treaba. (…) Patimile proprii cintaresc mai greu decit constiinta sarcinii comune care ne sta înainte. Dar cred ca lucrul acesta e unul din efectele sindromului “convertitului nebun”! Oricum, sa facem noi ceea ce putem cit mai este timp!(…) Patimi marunte peste tot… Singura noastra speranta e sa fim simpli si încrezatori, continuind sa mergem înainte“.