Salariile prelatilor, Legea nr. 132, 4 iulie 2008
July 11, 2008 12:30 am AnunţuriPrin Legea nr. 132 din 4 iulie 2008 s-au stabilit îndemnizaţiile personalului din conducerea cultelor recunoscute, precum şi cuantumul sprijinului lunar la salarizarea personalului din conducerea unităţilor de cult şi a personalului clerical angajat. Conform acesteia, Patriarhul BOR primeşte lunar 83,5 milioane lei, arhiepiscopul major, mitropoliţii BOR şi al Bisericii Romano-Catolice – cîte 76,9 milioane lei, arhiepiscopul şef de cult (mitropolit, episcop, muftiu, şef rabin, preşedinte uniune, preşedinte) – cîte 72,4 milioane lei, episcopii şi episcopul-vicar patriarhal – 66,3 milioane lei. Stareţii primesc cîte 8,5 milioane lei, protopopii, inspectorii eparhiali, secretarul şi consilierul eparhial – cîte 11,3 milioane lei, vicarul episcopal, inspectorul general bisericesc, secretarul patriahal – cîte 16,3 milioane lei, iar prim rabinul – 18,8 milioane lei.
Preoţii, diaconii, pastorii, vestitorii, imamii, rabinul, cantorul şi oficiantul de cult cu studii medii au un venit de la stat cuprins între 6,34 milioane lei (debutantul) 8,43 milioane lei, iar cei cu studii superioare – între 5,8 milioane lei (debutantul) şi 6,18 milioane lei.
Sursă: Nicolae SAVA, Ziarul Ceahlăul










catalin :
Date: July 11, 2008 @ 12:55 am
frate laurentiu,suntem destul de tulburati…nu cred ca e nevoie de alte motive,judecarea clerului ortodox ramane totusi un pacat;poate se sminteste cineva.
R: N-are nicio legatura una cu alta, frate, si nici macar nu e o “stire ortodoxa”. LD.
catalin :
Date: July 11, 2008 @ 1:23 am
frate laurentiu,i-a in considerare ca totusi poate sminti pe cineva mai slab de inger si acela va judeca patrairhul,mitropolitul,etc pt banii care ii primesc.si asa daca il intrebi pe unul care nu participa la Sf Slujbe,o sa iti raspunda ca preotii sunt niste hoti ca nu muncesc,ca statul le da bani,etc.nu e nevoie sa stie si cati,sa se osandeasca mai tare.
parerea mea,si eu pot i unul mai slab de inger.amu sa nu te superi pe mine sau ceva de genul asta..dar asa vad eu lucrurile.Doamne Ajuta!
andrei :
Date: July 11, 2008 @ 1:27 am
Auzeam mai deunazi pe un credincios spunand ca masinile folosite de ierarhii nostri il smintesc, aceste afiind numai masini de lux. Acest tip ingust de gandire este foarte des intalnit in popor, asa ca bine zice Catalin ca n-ar fi bine sa mai punem gaz pe foc.
Luca :
Date: July 11, 2008 @ 1:50 am
De ce fratilor “tip ingust de gandire”? Sunt niste pilde f frumoase ale PF Pavle pe tema asta
Diana :
Date: July 11, 2008 @ 1:57 am
Pai, draga Catalin, cum ar putea judeca cineva faptul ca preotii sunt niste hoti, cand, dupa cum bine vezi, un preot debutant are salariul de maxim 6,18 milioane lei. In plus, banii pe care ii primeste in mana, nu sunt cam 5 milioane, cum te-ai astepta, ci in jur de 2 milioane, pt ca restul sunt impozitele ce raman la protoierie. Nu inteleg inca ce impozite sunt, de ce sunt mai mari decat ale oricarui muncitor, dar asa sta situatia. Stiu din sursa sigura. Desigur, acest salariu il ia doar in cazul in care e incadrat cu buguet de la stat. Sunt sigura ca nu stiai faptul ca unii preoti nu reusesc sa prinda buget de la stat si salariul trebuie sa si-l ia din fondurile proprii ale parohiei (asta insemnand din contibutii, etc).Daca parohia e saraca sau abia se infiinteaza, preotul nu va lua nici un ban, in schimb va trebui sa plateasca impozitele catre protoierie, ajungand in situatia de a plati impozite pt ca e incadrat cu salariul respectiv, dar pt ca nu are buget de la stat, trebuie sa dea din parohie. Unii vor sari sa spuna probabil ca preotii sunt plini de bani, etc. Depinde de parohia unde sunt situati de nunti, botezuri, etc. Poate de aceea nu sunt de acord cu cei care ii acuza pe preoti ca primesc bani la savarsirea acestor Taine. Atata vreme cat nu cere de la obraz ci primeste ce i se ofera, nu vad unde e problema. Ca doar preotul are si el familie, copii, impozite de platit, etc.
catalin :
Date: July 11, 2008 @ 2:29 am
diana,crede-ma sunt multi care judeca preotii.prima intrebare care mi-a fost pusa anul asta la spovedanie:ai judecat preoti ca au bani sau masini?…a devenit ca un fel de intro..de asta am spus ce am spus.mai degraba sa stie omul ceva din Sfintele Canoane decat ce salar au preotii.daca e mic oricum nu sunt indreptatiti sa isi faca sindicat;daca e mare nu e treaba noastra.
repet,e pc meu de vedere.ati vazut cu masinile.diavolul asta e smecher rau de tot.daca stii ca are salariul mic si il vezi ca are masina”tare”in judeci.daca deja are masina”tare”deja e judecat.Ma iertati!!
Diana :
Date: July 11, 2008 @ 3:18 am
Asa e, ai dreptate Catalin! Am vrut, poate, doar sa profit de ocazia aceasta pentru a mai demonta unele mituri din mintea oamenilor.Oricum judecam pe preoti, ca asa suntem noi, nu ne putem abtine. Trebuie neaparat sa comentam noi ceva, ca nu ne sunt de ajuns pacatele noastre, ne mai trebuie sa ne legam si de ale altora, mai ales de ale preotilor. Avea dreptate par Savatie (referindu-se la episcopi, dar poate fi extins si la preoti) ca nu avem noi dreptul sa ne legam de “unsul” lui Dumnezeu. Recomand celor ce nu se pot abtine a judeca, sa citeasca articolul parintelui,”Despre cinstea cuvenit episcopilor”. Este postat pe site-ul lui Laurentiu.
o pacatoasa :
Date: July 11, 2008 @ 5:35 am
Sunt si tot felul de minti sucite si printre cei investiti cu har, sa ne fie cu iertare.Unii sunt capabili ca la toate predicile sa se tanguiasca : banii, banii, nu-mi ajung banii. La unii chiar nu le ajung, la altii se aduna prea multi, dar sa fim si sinceri: nu cred ca daca ar merge mitropolitul cu trabant as gandi de indata ca-i sarac. Ca sa ma exprim pe principiul “gandirii inguste” as spune ceva de genul :trabant frate!!!? Si toate celelalte!
Orice ar avea, cine are tendinta sa judece, judeca.
Dar nu cu asta nu ajung ei la inima credinciosilor, nici cu trabant si nici cu mustang.
Sf Ioan din Kronstdat era acuzat ca se imbraca in vesminte prea scumpe, de pilda! Dar cu cata iubire il inconjurau credinciosii, si cu ce iubire ii iubea el pe toti!!!
Si pentru ca tot amintea cineva de Patriarhul sarb, nu ma abtin si adaug chiar aici:
” Automobilele negre. Fusese şedinţa Sfântului Mare Sinod al Bisericii Ortodoxe Sârbe. Sfinţia Sa se îndrepta, precum îi este obiceiul, la slujba de vecernie de la Catedrală. Când ieşi din Palatul Patriarhiei, zări parcate o mulţime de automobile mari, negre. Întrebă:
- Ale cui să fie atâtea automobile luxoase?
- Ale episcopilor noştri, Sfinţia Voastră! Au venit cu ele la şedinţa Sinodului -răspunse preotul care-l însoţea.
- O, vedea-i-ar Dumnezeu, cu ce ar fi mers dacă nu ar fi depus votul sărăciei?! “/ Laurentiu Dumitru / ARTICOLE
Minunate apoftegme despre Patriarhul Serbiei Pavle
Patriarhul Pavle
- Omul Cerului şi al pământului –
Doamne-ajuta!
Cristian :
Date: July 11, 2008 @ 3:26 pm
Numa’ asa sa mai radem si noi un pic
. Voi ati vazut masina de episcop jeepan de jeepan cu detector radar. Io da.
)
Gheorghe :
Date: July 11, 2008 @ 4:25 pm
http://www.youtube.com/watch?v=nKPxKFC4-aI
greenstory :
Date: July 11, 2008 @ 5:44 pm
O, cat de corect si de adevarat am resimtit a fi cuvantul Parintelui Adrian Fageteanul!… Cata coerenta, dar si dreapta socotinta, dublata de o marturisire reala si nepatimasa, asa cum il indreptateste si trairea sa intru ale credintei!
Asa e, cu adevarat, e vina noastra, a turmei, ca nu avem daruit astazi un pastor care sa ne conduca spre mantuire. Cu totii, de la mireni pana la cler, nu facem decat prea putini (sau prea putin) ceea ce ne cere credinta pe care o afisam si suntem gata de a o “apara” cu declaratii din cele mai “evlavioase” sau “jertfelnice”, strigand cu foc si amar impotriva celor care tradeaza Adevarul. Da, e rau, e dureros, suferim cand vedem ce se intampla azi in Biserica, dar toate sunt semne clare ale scaderii “arderii” in credinta ortodoxa, in mijlocul nostru, al oamenilor, al romanilor… De fapt, acum am realizat ca asta e ceea ce trebuie sa ne doara cel mai rau, constientizarea faptului ca suntem pe marginea prapastiei, insa greselile ierarhilor nu sunt cauza acestui lucru, ele sunt de fapt efectul necredintei si lenevirii noastre. Neamul, in frunte cu preotii lui, trebuie sa se “replieze” in fata smintelilor vremii, in fata atacurilor zilnice ale diavolului si uneltelor lui: ispitele nepasarii (fata de Biserica, de randuielile ei si de semeni), neinfranarii si mandriei, care ne fac “vase sparte” atunci cand, rar si fortati de cate un necaz imediat, cerem darul Duhului in noi…
Vorbesc la plural, stiu ca suntem multi in situatia asta, dar ma refer in special la mine si la cei pe care ii cunosc, nu vreau sa lovesc in nimeni de pe aici. Simteam asta mai de multisor, insa abia acum, dupa ce am ascultat cuvantul Parintelui, am realizat cat de multa vina purtam, si eu, si noi, cei “caldicei” sau chiar aproape reci, pentru ce se intampla. …Si imi dau seama ca trebuie sa ma schimb cu adevarat, daca vreau sa am vreun castig din tot ce s-a intamplat. Trebuie sa facem ceva, dar ceea ce facem, sa inceapa de la noi, in primul rand, daca simtim ca mai putem face mult, cand vine vorba de noi insine. Stiu ca, printre cei care scriu aici, ca si pe alte bloguri ortodoxe, sunt multi care chiar fac. Bravo lor si, fratilor, care, ca mine, nu prea facem, hai sa le urmam! Sa nu ne mai lamentam, ci chiar sa ne rugam, sa actionam, sa ajutam si sa fim lumini, nu umbre…. Poate asa, va iesi si ceva bun din toate astea, poate ne vom “destepta”, ca neam, ca popor cu adevarat bine-credincios. Si atunci, cand nu va mai fi asa o mare diferenta intre numarul celor care “se declara” ortodocsi si numarul celor care chiar sunt ortodocsi, prin trairea lor de zi cu zi, atunci Dumnezeu ne va trimite si pastori adevarati, asa cum ni-i dorim si acum.
Dar pana atunci, sa ne amintim si de cei pe care ii avem, sa ne rugam pentru ei, pentru inteleptirea lor si ca sa ii tina Dumnezeu aproape de dreapta credinta si de noi, turma pe care o pastoresc.
Am tot citit, in ultimele zile, ce se scrie despre dureroasa perioada pe care o traim. Nu stiam, pur si simplu, de mai are vreun rost sa comentez ceva. Simteam ca nu mai e, oricum, nimic de spus, si ca nu are niciun sens, eram prea trista ca sa mai incerc sa “imi dau si eu cu parerea”. Abia acum am indraznit, cu sufletul cernit, sa spun ce cred, caci, daca pana acum eram doar suparata si confuza…acum parca am inteles mai bine ce se intampla. Si ma simt raspunzatoare si eu de tot ce merge prost in tara noastra draga.
Partea cea mai trista si mai intunecata e ca deja au aparut zvonuri despre posibilele si chiar probabilele repercursiuni negative, care sunt asteptate din partea “autoritatilor” clericale asupra celor mai “neastamparati”, internauti sau nu, care isi exprima “prea zgomotos” anti-ecumenismul. E atat de grav si de urat mirositor zvonul acesta, incat, daca e si adevarat, (si unii mai avizati se prea poate sa stie deja cat de adevarat este) e de judecat de doua ori, inainte de a acuza de lasitate sau lipsa de reactie ferma unele figuri publice, clerici, monahi sau laici.
Dumnezeu sa ne ajute, sa ne intoarcem, cu adevarat, catre El, cu mahnire pentru pacatele noastre si cu zdrobire de inima, asa cum spunem, de multe ori, dar o facem de prea putine… Doamne ajuta!
greenstory :
Date: July 11, 2008 @ 6:04 pm
PS Am postat acest comment aici, deoarece el a luat nastere dupa ce am ascultat cuvantul Parintelui Adrian Fageteanu, urmand trimiterea celui dinaintea mea, @Gheorghe. Poate ca era mai nimerit sa il adaug opiniilor exprimate in josul articolelor care tratau direct problema “ecumenismului” sau scandalul recent declansat de sedinta sinodului. Insa cred ca cei care il citesc cunosc deja aceste subiecte si ma vor ierta pt ca am deviat de la tema articolului de mai sus. Doamne ajuta.
Florin :
Date: July 13, 2008 @ 8:04 pm
Am auzit deseori cand se vorbea de vila sau jeep-ul vreunui parinte ideea ca “e si el om” si ca trebuie sa aiba si el o situatie ptr copii lui.
Aici totusi vorbim de monahi. Mama mea dupa o viata de munca are pensia 280ron si nu ii pun la indoiala credinciosia.
Sa inteleg ca juramantul de saracie este valabil doar monahului si nu si omului din monah adica e valabil doar cand slujeste insa nu si in timpul sau liber?
E preotia o vocatie sau ramane doar meserie?
RobulUnuiNickname :
Date: July 14, 2008 @ 5:59 pm
Nu ma smintesc salariile inaltilor prelati insa ma intristeaza salariile bietilor preoti care nu vor putea sa faca protectie sociala cu salariile mici pe care le au.
raluca :
Date: July 14, 2008 @ 8:17 pm
Presupunanad ca sumele afisate reprezinta salariul brut, patriarhul si episcopii castiga cam cat un programator cu 3-5 ani experienta, iar vicarul episcopal si secretarul patriahal cat un inginer mecanic iesit de pe bancile facultatii. Un operator de call center care lucreaza part-time ia mai mult decat un preot cu studii superioare. Salariul unui preot cu studii medii este cam cat al unui jurnalist debutant, student in anul 1.