pridvorul lui laurentiu dumitru

Sfânta Chinotită a Sfântului Munte Athos a trimis la data de 03.07.2008, către Prea Fericitul Patriarh Daniel şi către toţi ierarhii care fac parte din Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, un document oficial spre a fi luat în discuţie în cadrul întrunirii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române de marţi, 8 iulie 2008. Textul exprimă poziţia oficială a Sfântului Munte privind împărtăşirea mitropolitului Banatului cu episcopi eterodocşi, greco-catolici şi catolici, pe 25 mai 2008 şi co-liturghisirea episcopului Oradiei cu un episcop greco-catolic la slujba Aghiasmei celei mari de anul acesta.Conform informaţiilor primite, este pentru prima dată când comunitatea athonită adresează o astfel de scrisoare Sinodului Bisericii Ortodoxe Române. Faptul certifică excepţionala importanţă şi gravitate a evenimentelor pentru viaţa Ortodoxiei româneşti.

Gasiti mai jos scrisoarea in traducere si original:

Nr. înreg.
F. 2/7/1541
Careia, 20-06/3-07-2008

Sfînta Chinotită a
Sfântului Munte Athos

Prea Fericitului Părinte Daniel,
Patriarhul României,
Preşedintele Sfântului Sinod al Ierarhiei
Sfintei Biserici a României
şi tuturor membrilor cinstitei Ierarhii
la Bucureşti

Prea Fericirea Voastră,
Cu adîncă tristeţe, noi, totalitatea monahilor care ne nevoim în Sfântul Munte, am fost informaţi despre cu totul neaşteptata comuniune sacramentală (intercomuniune) din data de 25 mai 2008 a Prea Sfinţitului Nicolae, Arhiepiscop de Timişoara şi Mitropolit al Banatului, cu episcopul uniat şi cu nunţiul papei, act săvîrşit prin împărtăşirea celui dintîi din «pîinea» şi din «potirul» ereticilor acelora.

Unui ortodox îi este imposibil să treacă pe lîngă acest eveniment fără să simtă amărăciune şi serioasă îngrijorare. Cei care au o vie conştiinţă de sine ortodoxă şi un ascuţit simţămînt ortodox văd cum este încălcată în gradul cel mai înalt credinţa noastră, a ortodocşilor, în Biserica cea Una, Sfîntă, Sobornicească şi Apostolească. Actul neaşteptat al Prea Sfinţitului Mitropolit mai sus pomenit răstoarnă din temelii Eclesiologia Ortodoxă şi constituie încălcarea extremă a Sfintelor Canoane, adevărată jignire adusă înseşi Tainei Bisericii. De vreme ce cuvintele înscrise în Epistola către Efeseni constituie predanie apostolică: «Silindu-vă să păziţi unitatea Duhului, întru legătura păcii. Este un trup şi un Duh, precum şi chemaţi aţi fost la o singură nădejde a chemării voastre; Este un Domn, o credinţă, un botez» (Efeseni 4, 3-5), iar această moştenire este păzită în mod neclintit de douăzeci de veacuri în Biserica noastră Ortodoxă cu preţul multor osteneli, cu sudoare şi sînge, cum poate sta nepăsătoare conştiinţa ortodocşilor cînd este desfiinţată temelia mîntuirii şi pusă în pericol nădejdea cea în Hristos?

Întîistătătorii ortodocşi, precum şi însăşi Sanctitatea Sa, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu au accentuat în multe rînduri faptul că potirul comun nu poate constitui un mijloc de realizare a unirii. Convingerea comună a ortodocşilor este aceea că deplina unitate dogmatică în Credinţa Ortodoxă este condiţia absolut necesară pentru oricare unitate bisericească viitoare a eterodocşilor creştini care s-au separat de Biserica Ortodoxă. Aşa cum a scris şi vrednicul de pomenire părinte Dumitru Stăniloae: «Pentru Biserica Ortodoxă intercomuniunea care separă comuniunea euharistică de unitatea de credinţă şi de unicitatea Bisericii este de neconceput. Mai corect spus, aceasta este un pericol de dizolvare a Bisericii, a unităţii de credinţă şi de încetare a Euharistiei» (Pentru un Ecumenism Ortodox, ed. Athos, Pireu, 1976).

Intercomuniunea sacramentală săvîrşită cîndva în trecut în mod neteologic şi nejustificat de către unii în diaspora ortodoxă a fost condamnată în repetate rînduri de către Biserica Ortodoxă.

Pe lîngă aceasta, am luat cunoştinţă şi de sminteala răspîndită în poporul român credincios şi de protestul energic al cuvioşilor monahi atît din România, cît şi de la Sfîntul Munte.

Cunoaştem, de asemenea, şi faptul că diverşi factori din afara Bisericii exercită presiuni de nesuportat în vederea justificării actului Prea Sfinţitului Nicolae. Cu toate acestea, nici o acţiune deliberată venită din partea acestora nu poate acoperi, în conştiinţele episcopilor ortodocşi, datoria lor episcopală ce decurge din cuvîntul Apostolului: «Luaţi aminte de voi înşivă şi de toată turma, întru care Duhul Sfînt v-a pus pe voi episcopi, ca să păstraţi Biserica lui Dumnezeu, pe care a cîştigat-o cu însuşi sîngele Său» (Fapte 20, 28). De altfel, opoziţia dusă pînă la vărsarea de sînge mucenicesc a poporului ortodox al României faţă de uniatizarea lui forţată din secolul al XVIII-lea, opoziţie consemnată de scriitori români şi străini, este dovada cea mai bună a faptului că poporul vostru credincios iubeşte Ortodoxia şi nu doreşte uniri false cu papistaşi şi uniaţi.

Uniaţii, oricît ar fi de apreciaţi ca oameni pentru suferinţele la care au fost supuşi, alături de ortodocşi şi de alţi creştini, de către regimurile atee, nu pot participa la împărtăşirea potirului nostru şi nici noi la împărtăşirea potirului lor, deoarece împărtăşirea din aceeaşi Pîine şi din acelaşi Potir este pentru noi o chestiunea eclesiologică, iar nu una sociologică; este rodul deplinei unităţi dogmatice, cultice şi administrative în Credinţa Ortodoxă, iar nu un mijloc de promovare a unor unificări lumeşti; înseamnă comuniune cu Hristos şi în Hristos şi nu se referă la formele trecătoare ale unei societăţi doar omeneşti.

În afară de acest eveniment, dorim să ne exprimăm îngrijorarea şi pentru săvîrşirea anul acesta, la praznicul Arătării Domnului, a Sfinţirii Apei de către Prea Sfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, în comun cu episcopul uniat al locului. Ne întrebăm dacă nu cumva toate acestea se fac pentru a se cultiva aşa-zisul ecumenism popular, pentru ca popoarele să se obişnuiască cu ideea unităţii în ciuda diferenţelor dogmatice şi pentru a se promova o unitate a Bisericii Ortodoxe cu creştinii eterodocşi fără rezolvarea acestor diferenţe.

Prea Fericirea Voastră,
Considerăm că pentru aceste acţiuni anticanonice extreme sîntem împreună răspunzători înaintea Domnului şi aceia dintre noi care tăcem sau consimţim cu făptuitorii. De aceea, cu profund respect vă rugăm să vă aplecaţi asupra acestor chestiuni cu cuvenita sensibilitate faţă de Sfintele Canoane şi să înlăturaţi sminteala de la mijloc, pentru ca să se slăvească prea sfînt Numele Domnului, pentru a fi alinat poporul ortodox credincios din România şi de pretutindeni şi pentru ca sfintele Biserici ale lui Dumnezeu să se bucure de buna rînduială şi de pacea cea plăcută lui Dumnezeu.

Referitor la cele de mai sus, dorim să vă aducem la cunoştinţă faptul că noi nu putem primi în comuniune bisericească pe episcopul care va stabili comuniune sacramentală cu uniaţi, papistaşi, monofiziţi, protestanţi sau alţi eretici fără ca în prealabil aceştia să se întoarcă la Credinţa Apostolică a Sfintei noastre Biserici Ortodoxe.

Avem speranţa că, cu dragoste părintească, veţi acţiona cum se cuvine în acord cu cele stabilite de Sfintele Canoane.

Pentru toate acestea, cerînd ca nişte fii binecuvîntările patriarhale ale Prea Fericirii Voastre celei de Dumnezeu cinstitoare, vă sărutăm Cinstita Dreaptă şi vă asigurăm de respectul nostru fără margini.

Toţi reprezentanţii şi întîistătătorii celor douăzeci de Sfinte Mănăstiri
ale Sfîntului Munte Athos adunaţi în sinaxă.

***

ΚΑΡΥΑΙ ΤΗι 20ῇ.6/3ῃ.7. 2008

ΑΡΙΘ. ΠΡΩΤ. Φ.2/7/1541

Μακαριώτατε,
Μετά βαθυτάτης θλίψεως ἐπληροφορήθημεν ἅπαντες ἡμεῖς οἱ ἐν Ἁγίῳ Ὄρει ἐνασκούμενοι Μοναχοί τήν ὅλως ἀπροσδοκήτως γενομένην μυστηριακήν διακοινωνίαν (intercommunion) τοῦ Σεβ. Ἀρχιεπισκόπου Τιμισοάρας καί Μητροπολίτου Βανάτου κ. Νικολάου μετά οὐνίτου ἐπισκόπου καί τοῦ νουντσίου τοῦ Πάπα, κατά τήν 25ην Μαΐου 2008, ἡ ὁποία συνετελέσθη διὰ μεταλήψεως τοῦ πρώτου ἐκ τοῦ «ἄρτου» καὶ τοῦ «ποτηρίου» τῶν ἐν λόγῳ αἱρετικῶν.

Οὐδείς Ὀρθόδοξος ἠδύνατο νά ἀντιπαρέλθῃ τό γεγονός ἄνευ πικρίας καί σοβαρᾶς ἀνησυχίας. Οἱ ἔχοντες ζῶσαν τήν Ὀρθόδοξον αὐτοσυνειδησίαν καί ἀκμαῖον τό Ὀρθόδοξον αἰσθητήριον βλέπουν ὅτι ἀθετεῖται εἰς ὕψιστον βαθμόν ἡ πίστις ἡμῶν τῶν Ὀρθοδόξων εἰς τήν Μίαν Ἁγίαν Καθολικήν καί Ἀποστολικήν Ἐκκλησίαν. Ἡ ἀνέλπιστος πρᾶξις τοῦ ὡς ἄνω Σεβ. Μητροπολίτου ἀνατρέπει ἄρδην τήν Ὀρθόδοξον Ἐκκλησιολογίαν καί συνιστᾷ τήν πλέον ἀκραίαν παράβασιν τῶν Ἱερῶν Κανόνων, ἀληθῆ ὕβριν εἰς αὐτό τοῦτο τό Μυστήριον τῆς Ἐκκλησίας. Ἐφ’ ὅσον ἀποστολική τυγχάνει παρακαταθήκη τό γεγραμμένον: «σπουδάζοντες τηρεῖν τήν ἑνότητα τοῦ πνεύματος ἐν τῷ συνδέσμῳ τῆς εἰρήνης· ἕν σῶμα καί ἕν πνεῦμα, καθώς ἐκλήθητε ἐν μιᾷ ἐλπίδι τῆς κλήσεως ὑμῶν· εἷς Κύριος, μία πίστις, ἕν βάπτισμα» (Ἐφ. δ’ 3-5), καί ἐπί εἵκοσιν ὅλους αἰῶνας ἡ παρακαταθήκη αὕτη τηρεῖται ἀπαρασαλεύτως εἰς τήν καθ’ ἡμᾶς Ὀρθόδοξον Ἐκκλησίαν διά πολλῶν κόπων, ἱδρώτων καί αἱμάτων, πῶς δύναται νά ἐφησυχάσῃ ἡ συνείδησις τῶν Ὀρθοδόξων, ὅταν ἀναιρεῖται τό θεμέλιον τῆς σωτηρίας καί διακυβεύεται ἡ εἰς Χριστόν ἐλπίς; Πολλάκις ἔχει τονισθῆ ὑπό Ὀρθοδόξων Προκαθημένων, ἀλλά καί αὐτοῦ τούτου τοῦ Παναγιωτάτου Οἰκουμενικοῦ Πατριάρχου κ.κ. Βαρθολομαίου, ὅτι οὐδέποτε τό κοινόν ποτήριον ἠμπορεῖ νά ἀποτελέσῃ μέσον διά τήν ἕνωσιν. Κοινή πεποίθησις τῶν Ὀρθοδόξων εἶναι ὅτι ἡ πλήρης δογματική ἑνότης ἐν τῇ Ὀρθοδόξῳ Πίστει εἶναι ἡ ἀπολύτως ἀπαραίτητος προϋπόθεσις δι’ οἱανδήποτε ἐν τῷ μέλλοντι ἐκκλησιαστικήν ἕνωσιν τῶν μέχρι σήμερον διῃρημένων ἀπό τῆς Ὀρθοδόξου Ἐκκλησίας ἑτεροδόξων Χριστιανῶν. Ὡς μάλιστα ἔχει γράψει ὁ ἀείμνηστος π. Δημήτριος Στανιλοάε: «Γιά τήν Ὀρθόδοξη Ἐκκλησία ἡ ‘δια-κοινωνία’, πού διαχωρίζει τήν κοινωνία τῆς θείας Εὐχαριστίας ἀπό τήν ἑνότητα τῆς πίστεως καί τήν ἐκκλησιαστική ἑνότητα, εἶναι ἀπαράδεκτη. Πιό σωστά εἶναι ἕνας κίνδυνος διαλύσεως τῆς Ἐκκλησίας, διαλύσεως τῆς ἑνότητας τῆς πίστεως καί διακοπῆς τῆς θείας Εὐχαριστίας» (Γιά ἕνα Ὀρθόδοξο Οἰκουμενισμό, ἔκδ. Ἄθως, Πειραιεύς, 1976). Ἡ ἐνίοτε ἀθεολογήτως καί ὡς μή ὤφελε γενομένη ὑπό τινων κατά τό παρελθόν μυστηριακή διακοινωνία ἐν τῇ Ὀρθοδόξῳ Διασπορᾷ ἔχει πολλάκις καταδικασθῆ ὑπό τῆς Ὀρθοδόξου Ἐκκλησίας.

Ἐλάβομεν προσέτι γνῶσιν περί τοῦ σκανδαλισμοῦ τοῦ εὐσεβοῦς ρουμανικοῦ λαοῦ καί τῆς ἐντόνου διαμαρτυρίας τῶν εὐλαβῶν Μοναχῶν τόσον ἐν Ρουμανίᾳ ὅσον καί ἐν Ἁγίῳ Ὄρει. Γνωρίζομεν ἐπίσης ὅτι ποικίλοι ἐκτός Ἐκκλησίας παράγοντες ἀσκοῦν ἀφορήτους πιέσεις πρός δικαιολόγησιν τοῦ γεγονότος. Ἀλλ’ ὅμως οὐδεμία σκοπιμότης δύναται νά ἐπικαλύψῃ εἰς τάς συνειδήσεις τῶν Ὀρθοδόξων Ἐπισκόπων τό ἐπισκοπικόν των χρέος, τό ὁποῖον δημιουργεῖ ὁ λόγος τοῦ Ἀποστόλου: «προσέχετε ἑαυτοῖς καί τῷ ποιμνίῳ, ἐν ᾧ ὑμᾶς τό Πνεῦμα τό Ἅγιον ἔθετο ἐπισκόπους, ποιμαίνειν τήν Ἐκκλησίαν τοῦ Θεοῦ, ἥν περιεποιήσατο διά τοῦ αἵματος τοῦ ἰδίου» (Πράξ. κ’ 28). Ἄλλωστε ἡ μέχρι μαρτυρικῶν αἱμάτων ἀντίστασις τοῦ Ὀρθοδόξου λαοῦ τῆς Ρουμανίας εἰς τόν βίαιον ἐξουνιτισμόν του κατά τόν 18ον αἰῶνα, μεμαρτυρημένη ὑπό Ρουμάνων καί μή συγγραφέων, εἶναι ἡ καλλιτέρα ἀπόδειξις ὅτι ὁ εὐσεβής λαός Σας ἀγαπᾶ τήν Ὀρθοδοξίαν καί δέν ἐπιθυμεῖ νόθους ἑνώσεις μέ Παπικούς καί Οὐνίτας.

Οἱ Οὐνῖται, ὅσον συμπαθεῖς καί ἄν εἶναι κατ’ ἄνθρωπον διά τά δεινά πού τυχόν ὑπέστησαν ὑπό ἀθέων καθεστώτων ὡς καί οἱ Ὀρθόδοξοι καί οἱ λοιποί Χριστιανοί, δέν δύνανται νά μετέχουν τοῦ ἡμετέρου ποτηρίου οὔτε ἡμεῖς τοῦ ποτηρίου ἐκείνων, διότι τό ζήτημα τῆς μεταλήψεως τοῦ αὐτοῦ Ἄρτου καί τοῦ αὐτοῦ Ποτηρίου εἶναι δι’ ἡμᾶς ἐκκλησιολογικόν καί ὄχι κοινωνιολογικόν, καρπός πλήρους δογματικῆς, λατρευτικῆς καί διοικητικῆς ἑνότητος ἐν τῇ Ὀρθοδόξῳ πίστει καί οὐχί μέσον προωθήσεως ἐνδοκοσμικῶν ἑνοποιήσεων, σημαίνει κοινωνίαν μετά τοῦ Χριστοῦ καί ἐν Χριστῷ καί δέν ἀφορᾶ εἰς ἐπικήρους μορφάς ἀνθρωπίνης μόνον κοινωνίας.

Πέραν τοῦ γεγονότος τούτου ἐπιθυμοῦμεν νά ἐκφράσωμεν τήν ἀνησυχίαν ἡμῶν καί διά τήν ἀπό κοινοῦ τέλεσιν τοῦ Ἁγιασμοῦ τῶν Θεοφανείων ἐφέτος ὑπό τοῦ Θεοφιλεστάτου Ἐπισκόπου Ὀράντεα κ. Σωφρονίου μετά τοῦ ἐπιτοπίου οὐνίτου ἐπισκόπου. Διερωτώμεθα ἐάν ταῦτα πάντα γίνωνται διά νά καλλιεργηθῇ ὁ λεγόμενος λαϊκός οἰκουμενισμός, νά συνηθίσουν οἱ λαοί εἰς τήν ἰδέαν τῆς ἑνότητος παρά τάς δογματικάς διαφοράς καί νά προωθηθῇ μία ἑνότης τῆς Ὀρθοδόξου Ἐκκλησίας μετά τῶν ἑτεροδόξων Χριστιανῶν παρά ταύτας.

Θεωροῦμεν, Μακαριώτατε, ὅτι διά τάς τοιαύτας ἀκραίας ἀντικανονικάς πράξεις εἴμεθα συνυπεύθυνοι ἐνώπιον τοῦ Κυρίου καί ὅσοι σιωπῶμεν ἤ συνευδοκοῦμεν τοῖς πράσσουσι. Διά τοῦτο παρακαλοῦμεν βαθυσεβάστως ὅπως ἐπιληφθῆτε τῶν ζητημάτων τούτων μετά τῆς δεούσης εὐαισθησίας ἔναντι τῶν Ἱερῶν Κανόνων καί ἄρητε ἐκ μέσου τό σκάνδαλον, ὅπως δοξασθῇ τό πανάγιον Ὄνομα τοῦ Κυρίου, παρηγορηθῇ ὁ εὐσεβής Ὀρθόδοξος λαός ἐν Ρουμανίᾳ καί ἁπανταχοῦ, καί χαίρουν θεοφιλοῦς εἰρήνης καί εὐσταθείας αἱ ἅγιαι Ἐκκλησίαι τοῦ Θεοῦ.

Θέλομεν δέ πρός τούτοις νά γνωρίζετε ὅτι δέν δυνάμεθα νά δεχθῶμεν εἰς ἐκκλησιαστικήν κοινωνίαν ἐπίσκοπον, ὁ ὁποῖος θά ἔλθῃ εἰς μυστηριακήν κοινωνίαν μετά Οὐνιτῶν, Παπικῶν, Μονοφυσιτῶν, Προτεσταντῶν ἤ ἄλλων αἱρετικῶν πρό τῆς ἐπιστροφῆς των εἰς τήν Ἀποστολικήν Πίστιν τῆς Ἁγίας Ὀρθοδόξου Ἐκκλησίας ἡμῶν.

Ἔχομεν δι’ ἐλπίδος ὅτι μετά πατρικῆς ἀγάπης θά ἐνεργήσητε τά δέοντα συμφώνως πρός τά ὁριζόμενα ὑπό τῶν ἁγίων καί ἱερῶν Κανόνων.

Ἐπί δέ τούτοις, ἐξαιτούμενοι υἱικῶς τάς πατριαρχικάς εὐχάς τῆς Ὑμετέρας Θεοτιμήτου Μακαριότητος, κατασπαζόμεθα τὴν Τιμίαν Αὐτῆς Δεξιάν καὶ διατελοῦμεν μετ’ ἀπείρου σεβασμοῦ
Ἅπαντες οἱ ἐν τῇ κοινῇ Συνάξει Ἀντιπρόσωποι καὶ Προϊστάμενοι
τῶν εἴκοσιν Ἱερῶν Μονῶν τοῦ Ἁγίου Ὄρους Ἄθω.

Sursă: Blogul lui Victor Roncea