Post trupesc, post sufletesc, cuvant arhieresc

12:13 am PS Calinic Argatu

PS Calinic, Episcop al Argesului si Muscelului

† Calinic Argatu, Episcop al Argeşului şi Muscelului

Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel
Post trupesc, post sufletesc

Temelia solidă a unei adevărate vieţi duhovniceşti este postirea. Iată ce ne spune Sfântul Simeon Noul Teolog: „Postul este începutul şi temeiul pentru lucrarea duhovnicească. Oricare ar fi virtuţile pe care le zideşti pe temelia postului, ele vor fi toate nezdruncinate şi neclintite, ca unele ce au fost întemeiate pe piatra cea tare. Iar când vei înlătura această temelie, adică postul, şi în locul lui vei pune îmbuibarea pântecelui şi alte pofte necuvioase, atunci toate virtuţile vor fi zdruncinate şi spulberate de cugetele cele rele şi de un noian de patimi şi aşa precum se împrăştie nisipul de vânt, tot aşa se prăbuşeşte întreaga lucrare a virtuţii”. Cei care din diferite motive (reale şi nu închipuite!) nu pot să postească, vor întreba: noi cei ce nu putem posti din cauza sănătăţii şubrede, ce să facem să nu ne pierdem puterea de a lucra virtuţile creştineşti? Răspuns potrivit este. Dacă stomacul ne este bolnav sau alte organe ale trupului nostru sunt în suferinţă, atunci este necesar să ne orânduim regimul alimentar în aşa fel încât să nu sufere trupul nostru.

În locul postului trupesc vom pune postul sufletesc. Acest post al sufletului îl alimentăm cu porţii bogate de rugăciune şi meditaţie. Aşa se va împlini lucru minunat, şi vom înţelege ceea ce spune Sfântul Ioan Scărarul: „Postul este stăpânirea cugetelor viclene, eliberarea de vise urâte, curăţia rugăciunii, făclia sufletului, paza minţii, nimicirea asprimii inimii, uşa umilinţei, smerita suspinare, înfrângerea îmbucurătoare, oprirea vorbirii multe, pricina tăcerii, păzitorul ascultării, liniştea somnului, sănătatea trupului, dezlegarea păcatelor şi fericirea cerească!”.

Aşadar, chiar dacă unii dintre noi nu pot să facă efort pentru abstinenţă alimentară, au marea bucurie de a folosi mai mult puterea rugăciunii care ne dă tăria de a învinge toate ispitele şi a ne întări sufletul şi a ne tămădui şi trupul încercat de slăbănogire. Dumnezeu atoatevăzătorul ştie exact ce neputinţe avem şi ne dă putere şi mângâiere tămăduitoare. El nu se uită doar la puterea postului de bucate, care, de altfel, are o putere secundară, ci se uită mai ales la dragostea pe care o avem de a împlini poruncile lui Dumnezeu. Dacă, de exemplu, noi cerem în rugăciune ajutorul lui Dumnezeu de a birui patimile trupului şi ale sufletului, atunci orice grijă a postului dispare. Locul gol îl ocupă în fiinţa noastră puterea Duhului Sfânt, Care este „Vistierul bunătăţilor şi Dătătorul de viaţă!”. Dar trebuie să fim campioni ai rugăciunii efective, curate şi dinamice! Sfinţii Părinţi ne sfătuiesc şi ne îndeamnă la o postire adevărată, aşa cum scrie şi Sfântul Vasile cel Mare: „Pentru postirea adevărată nu este de ajuns numai înfrânarea de la mâncare. Adevăratul post este îndepărtarea de la rău, înfrânarea limbii, înfrânarea mâniei, lepădarea poftelor, defăimării, minciunii, călcării jurământului!”.

Vedem bine, că Sfântul Părinte Vasile cel Mare, aici pune accent mai ales pe un cod duhovnicesc de care trebuie să nu se uite nici o clipă. Am spune cam aşa: Nu poţi posti din diferite motive, dar rău de ce faci? Limba de ce n-o înfrânăm? Iar dacă n-o putem înfrâna mai bine să ne mâncăm propria limbă? S-o strunim şi să nu mai supărăm pe nimeni cu vorbele noastre rebele şi distrugătoare de pace, de suflet, de onoare! Nu putem posti de mâncare? Dar de mânie de ce nu putem a ne lepăda zicând rugăciuni şi meditând la cât rău semănăm în viaţa oamenilor şi a noastră mai întâi?!? Nu putem posti, dar să ne lăsăm de minciuni, de apucăturile necuviincioase şi de alte defăimări, nu putem? Iată cum vine Sfântul Ioan Gură de Aur să ne lumineze şi în această bucurie a postului: „Cuvine-se nouă să procedăm aşa! Să nu străbatem fără noimă săptămânile postului, ci să ne cercetăm conştiinţa, să ne ispitim cugetele şi să purtăm grijă de ceia ce am reuşit să facem, într-o săptămână, în alta … Tot aşa să vedem ce lucru nou ne încumetăm să atingem în alta care urmează, şi care sunt patimile, de care ne-am îndreptat.

Dacă noi nu ne vom îndrepta în acest timp şi nu vom dovedi o astfel de grijă pentru sufletul nostru, atunci nu vom avea nici un fel de folos de la postul şi nevoinţa căreia ne impunem!”. Adică: ne-am lăsat de fumat? E bine şi de folos! Ne-am lăsat de băut peste măsură? E bine foarte! Ne-am lăsat de desfrânare? E o mare biruinţă! Ne-am lăsat de hoţii şi minciuni? E o biruinţă categorică! Ne-am lăsat de defăimări şi răutăţile zilnice? Ne-am biruit pe noi înşine! Şi tot aşa, să ne lepădăm în fiecare zi şi săptămână de câte o neputinţă trupească şi sufletească!

Toţi avem de lucru cu noi înşine! Să începem fără cruţare! Doamne, ajută-ne!

2 Responses
  1. IONESCU :

    Date: June 24, 2008 @ 6:41 pm

    Multumim Sfintiei Sale P.S. CALINIC Episcop al Argesului si Muscelului pentru frumoasele sfaturi pe care intotdeauna ni le da, iar in acest articol al Sfintiei Sale i-ti umple sufletul de bucurie,vorbind despre binefacerile postului trupesc si cel sufletesc si cum trebuie sa ne invrednicim pentru a putea posti,iar daca esti in situatii mai deosebite de boala, Sfintia Sa citind din Sfintii Parinti ne spune si cum sa postim. Am avut fericita ocazie sa-l intalnesc personal pe Sfintia Sa la o sfintire de biserica intr-un sat pe un pe un varf de deal al localitatii Babana din jud. Arges si dupa binecuvantarea pe care am primit-o am schimbat cateva vorbe si pot spune ca rar intalnesti un asemenea om de o cultura vasta. Desi sunt la o varsta inaintata si operat pe cord de aproape 9 ani,dar posturile randuite de Biserica Ortodoxa, precum miercurea si vinerea le tin cu sfintenie,iar Bunul Dumnezeu parca mai mult ma intareste si-mi da sanatate. Si cum sa nu fi recunoscator tuturor sfintilor,Sfintei Fecioare Maria si Bunului Dumnezeu cand primesti intregul ajutor. Asa ca ii indemn pe toti sa tina acest post al Sfintilor Apostoli Pavel Si Petru care este atat de scurt si nu numaipentru-ca sunt sigur ca nu li se va intampla nimic rau,din contra vor avea foarte mult de castigat. Bunul Dumnezeu sa fie cu noi!

  2. daniel :

    Date: December 12, 2008 @ 3:42 pm

    Chestionar -examen 1.3 full scoala de soferi

    http://rapidshare.com/files/172693012/Chestionar-_Examen_1.3.exe.html

Leave a Comment

Your comment

You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Please note: Comment moderation is enabled and may delay your comment. There is no need to resubmit your comment.