In apararea lui Puric, un comment caruia ii sade bine ca postare

5:26 pm Uncategorized

greenstory

Bine spus, suntem mai rai decat paganii. Si nu simt nevoia sa multumesc celui sau celor care dau masura prostiei si lipsei de simtire crestina a neamului romanesc, saracul, prin postarile mustind de vid intelectual si sufletesc…

Imi iubesc tara, neamul acesta urgisit si ingenuncheat de o istorie rapace, iar mandria de a fi fost trimis aici si nu altundeva de Dumnezeu e cu atat mai dureroasa, caci multe si minunate daruri a avut si inca mai are acest neam, dar grele de mizerii haine mai poarta, de mai bine de o jumatate de secol…! Ceea ce incearca sa faca acest roman, Dan Puric, chinuit de jale pentru neamul lui, e greu, cere putina nebunie, dar o nebunie buna, duioasa, caci e plecata din prea mare dragoste de neam, dintr-un optimism deznadajduit, daca poate exista si un astfel de optimism. Si poate. Caci la fel simte si parintele care crede pana in panzele albe in destinul copilului sau, in posibila lui implinire si desavarsire, chiar daca il vede cazut in abateri si pacate grave, chiar daca il are, poate, bolnav irecuperabil, muribund…adevaratul parinte nu inceteaza sa spere, in ciuda evidentelor, in minunea lui Dumnezeu. Pe acest blog exista povestea adevarata a unei invieri, savarsita de Dumnezeu prin slujitorii Sai si prin moastele Sfintilor. La fel incearca si Dan Puric sa ne destepte speranta si increderea intr-o revenire a demnitatii si puterii acestui neam, oferind ca solutie intoarcerea spre adevaratele valori romanesti, crestine, intoarcerea spre Dumnezeu si spre eroii si Sfintii neamului. Si, slava Domnului, de acestia nu ducem lipsa. Cat de frumos spune, in cartea sa, ca nu sunt biserici si manastiri in Rusia cati sfinti si martiri a dat neamul nostru romanesc! Cum sa nu tresari, cum sa nu simti importanta demersului sau, chiar daca esti mai obtuz, mai putin dus pe la biblioteca, pe la teatru… Cat de pe dinafara sa fii de realitatea actuala, ca sa nu simti cata nevoie este acum de astfel de oameni, care vin nu neaparat din Biserica, ci dintre mireni, insa tocmai de aceea au mai multa priza la tineri, acei tineri, nu putini, crescuti departe de Liturghie si fara o Biblie in casa, care isi cauta identitatea, manati de puritatea idealurilor varstei, nu de educatia crestina primita acasa. Acestia sunt cei care pot schimba in bine soarta acestui neam, ei sunt aurul pe care il arunca la gunoi societatea actuala, prin poluarea lor cu pseudo-cultura si uitarea intentionata a trecutului nostru istoric si religios.

E gresit ca vine cineva si ne arata “cine suntem”, ca neam, ca generatie prezenta, dar si ca istorie, ca traditie? Ne deranjeaza sa ne fie dezvelite ranile puroiate? Ne e teama de bisturiu, nevrand sa acceptam durerea de moment, pentru evitarea cangrenei fatale? De ce sa facem ca strutul, de ce sa ne ascundem dupa deget?! Da, un actor vine si ne spune cine suntem, cu dragoste, cu admiratie si incredere in forta acestui neam, dar si cu durere si dispret fata de manifestarile din ce in ce mai ne-romanesti ale mult prea multora, care inca se mai vor romani.

Cu siguranta, exact acestia sunt cei care se simt deranjati, care vor sa vina Hristos in persoana sa le spuna LOR, PREA-INTUNECIMILOR, cine sunt!

Cat de mult se aseamana reactia acestora cu cea a unui personaj din “Cronicile Narniei” – cartea teologului crestin C.S. Lewis – care, auzind cantecul leului si vazand cum lua nastere o lume, simtea lucruri pe care nu voia sa le simta si gandea ganduri pe care nu voia sa le gandeasca. De ce nu voia? Simplu, cantecul leului simbolizeaza cuvantul divin, creator de bine si frumos, iar cei care nu sunt buni si frumosi in interior, simt durere, teama, sila de ei insisi la auzul acestui glas. Unii se cutremura si se smeresc, plang si isi spala in lacrimile pocaintei zgura de pe suflete, insa altii prefera sa isi spuna, la fel ca personajul in cauza, cu dispret:” E DOAR un leu! Cine a mai pomenit leu sa cante?!” Urmarea este pierderea capacitatii de a mai intelege cantecul, care, destul de repede, se transforma, in auzul acestora, intr-un simplu raget. La fel se intampla, cu siguranta, si cu aceia care nu inteleg mesajul unor oameni ca Dan Puric (artist de mare talent, de altfel, ovationat pe toate scenele mari ale lumii), expediindu-l rapid, din coltul gurii, o data cu ultima coaja de samanta:” E doar un actor! Cine e asta, sa vina sa imi spuna mie cine sunt?!”

Ei bine, nu e altcineva decat un roman, nestimabililor, un roman care simte si gandeste romaneste, care naste arta romanesca, scrie carti romanesti, vorbeste frumos romaneste (spre deosebire de cei care il contesta si care nu sunt in stare sa vorbeasca macar CORECT romaneste, daramite si frumos!), crede romaneste (caci a crede romaneste inseamna a fi drept-maritor crestin) si traieste romaneste! Ia incercati si voi, asa, macar experimental, cate ceva din lista aceasta! S-ar putea sa va revina abilitatea pierduta si sa incepeti sa auziti cantecul…

*comment la o controversa nascuta la postarea http://laurentiudumitru.ro/blog/2008/05/07/trei-ceasuri-si-jumatate-cu-dan-puric-oradea/

6 Responses
  1. ralush :

    Date: June 20, 2008 @ 8:58 pm

    Incredibil!!! Acest greenstory ar trebui sa scrie mai des, sau poate scrie, dar nu stiu eu! Imi place foarte mult! Felicitari!

  2. Andreea :

    Date: June 20, 2008 @ 9:29 pm

    Dan Puric esteun mare om si este printre putinii prin care se pot lega Sinapse. De ce spun asta .. pentru ca oamenilor de rand, oamenilor care sunt mai mult in cultura decat in Dumnezeu au nevoie de asa ceva, de un om care sa creezi cumva echilibrul. Citeam ce a postat cineva referitor la faptul ca Dan Puric spune glume la conferinte ca vorbeste despre DOn Quijote si altele, asta nu este altceva decat demonstratia pertinenta a legaturii dintre arta si DUmnezeu dintre ce a creat Dumnezeu si noi ca oameni. Ne exprimam prin arta si ne exprimam si prin credinta si iubirea pentru Dumnezeu.

    Doamne Ajuta !!!

  3. Bucurie :

    Date: June 20, 2008 @ 9:31 pm

    “Da, un actor vine si ne spune …”

    O rectificare doar. Nu actorul ne vorbeste noua, ci credinciosul roman Dan Puric. Chiar el a rectificat asta intr-o conferinta la Iasi. A fost rugat sa recite o poezie si a spus ca nu a venit in calitate de actor. Cata demnitate la omul asta. Nobil neam.

    Ce minune de om, ce binecuvantare pentru noi sa-l ascultam in zilele astea cand suntem atat de incercati in credinta noastra.

    Sa-l sustinem oriunde putem!

    Doamne ajuta

  4. Ramona :

    Date: June 20, 2008 @ 10:30 pm

    Bravo, greenstory, si multumim, Laurentiu.

    Fiecare om e creat de Dumnezeu si fiecare om ii slujeste lui Dumnezeu in felul sau. Prin faptul ca te trezesti dimineata si te bucuri de o noua zi, ii slujesti lui Dumnezeu. Faptul ca mergi la serviciu si lucrezi, iti duci munca la bun sfarsit, e o slujire; faptul ca zambesti celui de langa tine, e o slujire. Iti cresti copiii, iti mangai parintii cu o vorba buna, faci ciorba, tii casa curata, dai un pahar de apa unui insetat, toate acestea sunt trairi pe care Dumnezeu le binecuvanteaza.
    Il slujesc pe Dumnezeu cu fiecare fapta pe care i-o incredintez.

    Dan Puric e un ROMÂN care-i slujeste lui Dumnezeu cu toata fiinta lui. Prin munca lui, prin talantul pe care i l-a daruit Dumnezeu, se jertfeste pentru aproapele lui, caci il aduce la matca.
    Dumnezeu i-a daruit talentul acesta si il aduce inapoi lui Dumnezeu inmultit!
    Faptul ca, in sfarsit, cineva ne vorbeste despre bucuria de a fi roman e cel mai mare bine care ni s-a dat sa-l traim acum, in vremurile acestea, in care tinerii nu mai au repere, nu mai au modele. Multi merg in strainatate, aleg altceva, decat sa ramana in Romania.
    Si sunt multi care nici nu stiu ce s-a petrecut in inchisorile comuniste, la Pitesti, Gherla, Sighet, Aiud…Nu ne cunoastem martirii!

    E o jale in tara, pe care nu dorim sa o vedem! Cati copii au ramas parasiti de parintii plecati la munca in strainatate? Cati copii s-au sinucis de dor de parinti? Cati adolescenti si-au distrus trupul si sufletul neavandu-i alaturi de ei, cand aveau mai mare nevoie, pe parintii lor? Pleaca parintii romani in strainatate si-si lasa copiii in tara, sa-i creasca vecinii sau mai rau, ii lasa singuri!!! Pleaca…spun ca aici nu mai are rost sa ramana, alearga dupa “o calitate a vietii mai buna”, dupa comori stralucitoare din occident, uitand ca cea mai mare comoara au lasat-o acasa! Cea mai mare comoara, copilul lor, ajunge sa fie tratat de psihologi, ajunge in grija unei bunici care nu poate raspunde tuturor nelinistilor sale, sau ajung chiar mai rau!

    In aceasta lume, apare Dan Puric si ne dezmeticeste! Ne ajuta sa ne dumirim, sa ne lamurim.

    Dumnezeu este începutul, mijlocul şi sfârşitul oricărui bine. E ceea ce face orice om al lui Dumnezeu! Si Dan Puric e omul lui Dumnezeu. Avem nevoie de el. Ceea ce spune Dan Puric pe scena sau in dialogul din sălile de conferinţa, ii conferă demnitate!

    Aţi auzit vreodată un parlamentar sa vorbească aşa de neamul românesc?
    Nu! De ce oare?…

    Suntem intr-o amnezie, intr-o sinucidere colectiva, ca am uitat ca suntem români… ne face placere sa ne numim europeni. Nu, frate, suntem români!

    Vine un OM sa ne aminteasca de demnitatea de a fi român si unii somnorosi se trezesc sa arunce cu pietre. Cum a indraznit cineva “sa-i vorbeasca de bine pe romani”!?
    Hai sa nu mai preferam sa fim manipulati, sa ne revenim, sa ne reamintim cine suntem, sa nu uitam ce s-a petrecut in inchisorile comuniste! Sa numim raul “rau” si binele “bine”!Sa stim cine suntem!
    Da, sunt româncă!

    Ne-a binecuvantat Dumnezeu cu un marturisitor ca Dan Puric! Iti multumim, Doamne.

  5. `Vasilika :

    Date: June 21, 2008 @ 3:09 am

    Multumin Dan Puric!Luminat de Duhul Sfant Dan Puric da o marturie extraordinara in aceste timpuri tulburi ale vremurilor in care traim .Ne aduce aminte cine suntem ca neam.

  6. Razboi întru Cuvânt » ADEVARAT A INVIAT! (minunile de la Banceni si de pe Athos si multe alte resurse duhovnicesti) :

    Date: June 22, 2008 @ 5:51 pm

    [...] Laurentiu Dumitru: In apararea lui Puric, un comment caruia ii sade bine ca postare [...]

Leave a Comment

Your comment

You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Please note: Comment moderation is enabled and may delay your comment. There is no need to resubmit your comment.