pridvorul lui laurentiu dumitru

greenstory

Bine spus, suntem mai rai decat paganii. Si nu simt nevoia sa multumesc celui sau celor care dau masura prostiei si lipsei de simtire crestina a neamului romanesc, saracul, prin postarile mustind de vid intelectual si sufletesc…

Imi iubesc tara, neamul acesta urgisit si ingenuncheat de o istorie rapace, iar mandria de a fi fost trimis aici si nu altundeva de Dumnezeu e cu atat mai dureroasa, caci multe si minunate daruri a avut si inca mai are acest neam, dar grele de mizerii haine mai poarta, de mai bine de o jumatate de secol…! Ceea ce incearca sa faca acest roman, Dan Puric, chinuit de jale pentru neamul lui, e greu, cere putina nebunie, dar o nebunie buna, duioasa, caci e plecata din prea mare dragoste de neam, dintr-un optimism deznadajduit, daca poate exista si un astfel de optimism. Si poate. Caci la fel simte si parintele care crede pana in panzele albe in destinul copilului sau, in posibila lui implinire si desavarsire, chiar daca il vede cazut in abateri si pacate grave, chiar daca il are, poate, bolnav irecuperabil, muribund…adevaratul parinte nu inceteaza sa spere, in ciuda evidentelor, in minunea lui Dumnezeu. Pe acest blog exista povestea adevarata a unei invieri, savarsita de Dumnezeu prin slujitorii Sai si prin moastele Sfintilor. La fel incearca si Dan Puric sa ne destepte speranta si increderea intr-o revenire a demnitatii si puterii acestui neam, oferind ca solutie intoarcerea spre adevaratele valori romanesti, crestine, intoarcerea spre Dumnezeu si spre eroii si Sfintii neamului. Si, slava Domnului, de acestia nu ducem lipsa. Cat de frumos spune, in cartea sa, ca nu sunt biserici si manastiri in Rusia cati sfinti si martiri a dat neamul nostru romanesc! Cum sa nu tresari, cum sa nu simti importanta demersului sau, chiar daca esti mai obtuz, mai putin dus pe la biblioteca, pe la teatru… Cat de pe dinafara sa fii de realitatea actuala, ca sa nu simti cata nevoie este acum de astfel de oameni, care vin nu neaparat din Biserica, ci dintre mireni, insa tocmai de aceea au mai multa priza la tineri, acei tineri, nu putini, crescuti departe de Liturghie si fara o Biblie in casa, care isi cauta identitatea, manati de puritatea idealurilor varstei, nu de educatia crestina primita acasa. Acestia sunt cei care pot schimba in bine soarta acestui neam, ei sunt aurul pe care il arunca la gunoi societatea actuala, prin poluarea lor cu pseudo-cultura si uitarea intentionata a trecutului nostru istoric si religios.

E gresit ca vine cineva si ne arata “cine suntem”, ca neam, ca generatie prezenta, dar si ca istorie, ca traditie? Ne deranjeaza sa ne fie dezvelite ranile puroiate? Ne e teama de bisturiu, nevrand sa acceptam durerea de moment, pentru evitarea cangrenei fatale? De ce sa facem ca strutul, de ce sa ne ascundem dupa deget?! Da, un actor vine si ne spune cine suntem, cu dragoste, cu admiratie si incredere in forta acestui neam, dar si cu durere si dispret fata de manifestarile din ce in ce mai ne-romanesti ale mult prea multora, care inca se mai vor romani.

Cu siguranta, exact acestia sunt cei care se simt deranjati, care vor sa vina Hristos in persoana sa le spuna LOR, PREA-INTUNECIMILOR, cine sunt!

Cat de mult se aseamana reactia acestora cu cea a unui personaj din “Cronicile Narniei” – cartea teologului crestin C.S. Lewis – care, auzind cantecul leului si vazand cum lua nastere o lume, simtea lucruri pe care nu voia sa le simta si gandea ganduri pe care nu voia sa le gandeasca. De ce nu voia? Simplu, cantecul leului simbolizeaza cuvantul divin, creator de bine si frumos, iar cei care nu sunt buni si frumosi in interior, simt durere, teama, sila de ei insisi la auzul acestui glas. Unii se cutremura si se smeresc, plang si isi spala in lacrimile pocaintei zgura de pe suflete, insa altii prefera sa isi spuna, la fel ca personajul in cauza, cu dispret:” E DOAR un leu! Cine a mai pomenit leu sa cante?!” Urmarea este pierderea capacitatii de a mai intelege cantecul, care, destul de repede, se transforma, in auzul acestora, intr-un simplu raget. La fel se intampla, cu siguranta, si cu aceia care nu inteleg mesajul unor oameni ca Dan Puric (artist de mare talent, de altfel, ovationat pe toate scenele mari ale lumii), expediindu-l rapid, din coltul gurii, o data cu ultima coaja de samanta:” E doar un actor! Cine e asta, sa vina sa imi spuna mie cine sunt?!”

Ei bine, nu e altcineva decat un roman, nestimabililor, un roman care simte si gandeste romaneste, care naste arta romanesca, scrie carti romanesti, vorbeste frumos romaneste (spre deosebire de cei care il contesta si care nu sunt in stare sa vorbeasca macar CORECT romaneste, daramite si frumos!), crede romaneste (caci a crede romaneste inseamna a fi drept-maritor crestin) si traieste romaneste! Ia incercati si voi, asa, macar experimental, cate ceva din lista aceasta! S-ar putea sa va revina abilitatea pierduta si sa incepeti sa auziti cantecul…

*comment la o controversa nascuta la postarea http://laurentiudumitru.ro/blog/2008/05/07/trei-ceasuri-si-jumatate-cu-dan-puric-oradea/