pridvorul lui laurentiu dumitru

Imaginea preotului sfînt, dar neînvăţat
Articol din volumul în curs de apariţie la Editura Cathisma
CÎND PIETRELE VORBESC – Biserica faţă în faţă cu propria imagine

Ignoranţa în anumite domenii, chiar şi în materie de credinţă, este foarte uşor scuzată în cazul preoţilor cu viaţă sfîntă. Nu putem trece cu vederea această categorie de preoţi, de altfel foarte, dacă nu cea mai apreciată de credincioşi. Nu vorbim aici de preoţii care mimează sfinţenia, ci de cei neprihăniţi într-adevăr, dar care, fie din motive naturale, fie din ignoranţă, nu stăpînesc nici un fel de ştiinţă.

Tradiţia Ortodoxă, aşa cum o regăsim în Paterice şi în scrierile Sfinţilor Părinţi, niciodată nu a pus sfinţenia vieţii drept condiţie suficientă pentru o dreaptă gîndire. Există sfinţi care, din cauza simplităţii minţii lor, au căzut în erezie, revenind ulterior la dreapta credinţă, cum este, de exemplu, Cuviosul Gherasim al Iordanului.

De aceea şi Apostolul Pavel a zis: „Nu toţi apostoli, nu toţi învăţători!” [1]

Celebru este cazul stareţului sfînt care slujea cu îngerii, dar care rostea crezul eretic. Un alt bătrîn sfînt, pomenit în Pateric, era atît de iubit de Dumnezeu, încît orice cerea în rugăciune, primea. Acesta, în simplitatea sa, credea despre Hristos că este unul din patriarhi, ca Avraam, Isaac şi Iacov, dar a fost readus la realitate de fraţi care, prefăcîndu-se că nu ştiu nimic, l-au rugat să ceară de la Dumnezeu să-i descopere dacă Hristos era patriarh sau Dumnezeu.

În sfîrşit, astfel de pilde abundă în literatura patristică şi cineva ar putea aduna o antologie întreagă spre luminarea celor care nesocotesc autoritatea Scripturii şi a dogmelor şi se întăresc pe autoritatea unui singur om, fie el şi sfînt.

Mai toate credinţele populare şi superstiţiile ridicole regăsite printre credincioşi provin de la preoţii cuvioşi, dar săraci cu mintea. De prea multe ori ne ciocnim de faptul că un credincios îşi apără o părere greşită prin sfinţenia celui de la care a primit-o. Aşadar, nu prin recurgerea la Scriptură sau la dogmele Sfinţilor Părinţi, ci la simpla persoană a unui preot ori călugăr pe care îl crede sfînt şi, de aceea, infailibil.

De exemplu, am cunoscut un preot văzător cu duhul, un preot sfînt într-adevăr, care interzicea mîncarea de carne de iepure pe motivul că iepurele se împerechează cu motanii şi tot el interzicea să dai ceva din casă în ziua de luni, că sărăceşti. Acest gen de restricţii sînt păzite cu atîta credinţă, încît un creştin ar putea să lase pe cineva să-i moară sub uşă, numai să nu dea nimic lunea de la casă.

Dar dacă superstiiţiile de acest fel nu pot să păgubească desăvîrşit pe cei care le urmează, nu putem spune acelaşi lucru despre părerile greşite pe care preoţii naivi, dar sfinţi, le răspîndesc în legătură cu aspectele de căpătîi ale vieţii creştine. Nu vreau să înşirui aici numeroasele devieri de percepţie a lucrării sfintelor taine a Bisericii susţinute de anumite cercuri ecleziale întemeiate doar pe autoritatea unor astfel de preoţi. Ţin doar să consemnez că modelul preotului sfînt, dar neînvăţat aduce şi el destule prejudicii Bisericii, mai ales prin formarea şi întărirea convingerilor greşite şi chiar eretice în sînul credincioşilor.

Îndemnul patristic în acest caz este să verificăm tot ce auzim, indiferent dacă ceea ce auzim este pus pe seama unui sfînt.

Negreşit, o viaţă îmbunătăţită poate să ne ajute mult la săvîrşirea poruncilor lui Dumnezeu, dar n-aş putea susţine că ea săvîrşeşte totul. Ce tărie va putea să-i dea cuiva viaţa sa îmbunătăţită, cînd începe lupta pentru credinţă şi cînd toţi luptă cu argumente din aceleaşi Scripturi? La ce-i va folosi mulţimea de sudori, cînd după acele osteneli cade, din pricina grozavei lui neştiinţe, în erezie şi se desparte de trupul Bisericii? [...] Cît prăpăd şi cît foc se adună pe capul acelui dascăl pentru fiecare suflet pierdut, nu-i nevoie s-o afli de la mine, că tu însuţi ştii destul de bine acestea [2]

NOTE:

1 Epistola I către Corintheni 12, 29.
2 Sf. Ioan Gură de Aur, Tratatul despre preoţie, ed. cit. Pg. 147, 148.