Dumnezeu Duhul Sfant, cuvant arhieresc

1:33 pm PS Calinic Argatu

PS Calinic, Episcop al Argesului si Muscelului

† Calinic Argatu, Episcop al Argeşului şi Muscelului

Duminica Mare, cum se mai spune pe la noi, este Duminica Rusaliilor, adică Pogorârea Duhului Sfânt peste Apostolii Domnului şi întreaga fire, precum şi ziua Întemeierii Bisericii creştine.

Iisus Hristos Domnul, înainte de Răstignirea Sa de bunăvoie, a pregătit pe ucenicii Săi, peste măsură de întristaţi, pentru primirea Duhului Sfânt, Mângâietorul lumii, zicând: – „Eu voi ruga pe Tatăl şi alt Mângâietor vă va da, Duhul Adevărului, pe care lumea nu poate să-L primească, pentru că nu-L vede şi nici nu-L cunoaşte” (Ioan 14, 16-17); „Duhul Adevărului, care de la Tatăl purcede” (Ioan 15, 26) şi care, de bună seamă: „Vă va învăţa tot adevărul” (Ioan 16, 13).

Iisus Hristos, Domnul, înainte de Înălţarea Sa la cer, a poruncit ucenicilor să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aştepte făgăduinţa Tatălui, botezul Duhului Sfânt (Fapte 1, 4-5); puterea prin care să predice Evanghelia la toată lumea, să înveţe cu sârguinţă toate neamurile şi să le boteze „în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” (Matei 28, 19; Marcu 16, 15), şi astfel să-I fie deplină mărturie până la marginile pământului (Fapte 1, 8 ) şi desigur, până la sfârşitul veacurilor (Matei 28, 20). Făgăduinţa că Duhul Sfânt, Mângâietorul va veni, după cum a spus Iisus, s-a împlinit în Duminica Rusaliilor, când: „În ziua Cincizecimii (50 de zile de la Învierea lui Iisus), erau toţi împreună în acelaşi loc.

Deodată a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Şi limbi ca de foc au fost văzute coborându-se peste fiecare dintre ei. Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt, şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le da Duhul să vorbească. Şi se aflau atunci în Ierusalimul Iudeii oameni cucernici din toate neamurile care sunt sub cer. Când s-a auzit vuietul acela, mulţimea s-a adunat şi a rămas încremenită; pentru că fiecare auzea vorbind în limba lui. Toţi se mirau, se minunau, şi ziceau unii către alţii: „Toţi aceştia care vorbesc, nu sunt galileeni? Cum dar îi auzim vorbind fiecăruia din noi în limba noastră, în care ne-am născut? Parţi, mezi, eleniţi, locuitori din Mesopotamia, Iudea, Capadocia, Pont, Asia, Frigia, Pamfilia, Egipt, părţile Libiei dinspre Cirena, oaspeţi din Roma, iudei sau prozeliţi, cretani şi arabi, îi auzim vorbind în limbile noastre lucrurile minunate ale lui Dumnezeu!” (Fapte 2, 1-11). Darul vorbirii în limbi străine, turnat de Duhul Sfânt, peste Sfinţii Apostoli, avea să umple de uimire pe toţi cei de faţă.

Sfântul Evanghelist Luca, relatează: „Toţi erau uimiţi, nu ştiau ce să creadă, şi ziceau unii către alţii: Ce vrea să zică aceasta?” (Fapte 2, 11). Duhul Sfânt este Dumnezeu adevărat, Tatăl Ceresc este Dumnezeu adevărat, Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat. De aceea, Sfântul Apostol Pavel, cel care s-a suit până la al treilea cer, ne scrie cu vădită încredinţare, că: „Duhul Sfânt toate le cercetează şi adâncurile lui Dumnezeu” (I Corinteni 2, 10); mai mult „Cele ale lui Dumnezeu nimeni nu le ştie, decât Duhul lui Dumnezeu” (I Corinteni 2, 11). Strigă cu glas înalt Pavel Apostolul: „Nu ştiţi că sunteţi biserica lui Dumnezeu, şi Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?” (I Corinteni 3, 16). Bogăţia darurilor revărsate de Duhul Sfânt sunt fără de sfârşit: „Sunt daruri deosebite, dar acelaşi Duh. Şi slujiri deosebite sunt, dar acelaşi Domn. Şi lucrări deosebite sunt, dar este acelaşi Dumnezeu, care lucrează toate în toţi… Şi toate aceste (daruri) le lucrează unul şi acelaşi Duh, împărţind îndeosebi fiecăruia precum voieşte” (I Corinteni 12, 3- 11). Este bine de ştiut că lucrarea Duhului Sfânt este curat dumnezeiască, la fel şi lucrarea Tatălui şi a Fiului.

Bucuria noastră este fără margini pentru că „suntem biserica lui Dumnezeu” (II Corinteni 6, 16), ca şi „a Duhului Sfânt” (I Corinteni 6, 19); Hristos Domnul locuieşte în noi (Romani 8, 10) şi Duhul Sfânt (Romani 8, 9-11), avem parte de Hristos (I Corinteni 1, 9) şi de Duhul Sfânt (Filipeni 2, 1); suntem răscumpăraţi în Hristos şi Duhul Sfânt (Efeseni 1, 13; 4, 30); suntem sfinţiţi întru Hristos (I Corinteni 1, 2) şi în Duhul Sfânt (Romani 15, 16). Ştim episodul biblic, când Sfântul Apostol Petru mustră pe Anania şi spune că Duhul Sfânt este Dumnezeu: „Anania, pentru ce a umplut Satana inima ta, ca să minţi tu Duhului Sfânt şi să ascunzi din banii ţarinei? … N-ai minţit oamenilor, ci lui Dumnezeu” (Fapte 5, 3-4). Este folositor să ne reamintim că Duhul Sfânt are fire, însuşiri, lucrări şi daruri dumnezeieşti ca şi Tatăl şi Fiul. Are fire dumnezeiască pentru că „de la Tatăl purcede” (Ioan 15, 26). Are însuşiri şi lucrări divine; este atotputernic, deoarece poate umple toate inimile de pace şi bucurie (Romani 13, 15); este atotînţelept şi atotştiutor, pentru că învaţă toate (Ioan 14, 26; Efeseni 1, 17) şi cercetează şi adâncurile lui Dumnezeu (I Corinteni 2, 10); este atotprezent, fiindcă locuieşte în sufletele credincioşilor de pretutindeni (Ioan 14, 17; Romani 8, 8; I Corinteni 3, 16-17); iar de la faţa lui nu ne putem ascunde nicăieri (Psalmul 138, 6-11); veşnic, deoarece Hristos „Prin Duhul Sfânt s-a dus lui Dumnezeu jertfă fără prihană” (Evrei 9, 14).

Cine nu-şi aduce aminte că Duhul Sfânt este Persoană atotştiutoare, Care cugetă, învaţă şi voieşte (Ioan 15, 26; I Corinteni 12, 11), Persoană divină creatoare, pentru că ia parte împreună cu Tatăl şi cu Fiul la cele două creaţiuni, la facerea lumii (Facere 1, 2; Psalmul 32, 6; 103, 31; 106, 20) şi la renaşterea omului (Ioan 3, 5-6; Tit 3, 5-6). Duhul Sfânt este izvorul vieţii (Psalmul 35, 9; Iov 33, 4), al harului (Ioan 3, 5; Romani 8, 11-13) şi al tuturor darurilor (I Corinteni 12).

Duhul Sfânt inspiră profeţii (II Petru 1, 21); descoperă tainele lui Dumnezeu (Efeseni 3, 4-5) şi ale viitorului (Luca 2, 26; Ioan 16, 13; Fapte 11, 28; 20, 23), luminează şi învaţă Apostolii (Luca 12, 12), hirotoneşte preoţii Bisericii (Fapte 13, 2-4; 20, 28), mângâie, luminează, inspiră, învaţă, însufleţeşte, întăreşte şi sfinţeşte pe toţi credincioşii (Romani 15, 16; I Corinteni 6, 11).
El este sfânt, pentru că sfinţeşte viaţa noastră prin cele şapte taine sfinte şi prin cele şapte daruri ale sale, care sunt: înţelepciunea, înţelegerea, sfatul, ştiinţa (cunoştinţa), tăria (bărbăţia în credinţă), cuvioşia (pietatea, evlavia sau cucernicia) şi frica de Dumnezeu (Isaia 11, 2). Prin puterea Duhului Sfânt se revarsă peste lume toate bunurile şi puterile creatoare, însufleţitoare şi mântuitoare. Prin binecuvântarea lui Dumnezeu, astăzi sărbătorim Pogorârea Duhului Sfânt peste Sfinţii Apostoli, aşa după cum a fost profeţită de Iisus Hristos Domnul şi de către proorocul Ioil: „Voi turna Duhul Meu peste orice făptură; fiii şi fiicele voastre vor proroci, bătrânii voştri vor visa visuri şi tinerii voştri vor avea vedenii, chiar şi peste robi şi peste roabe voi turna Duhul Meu, în zilele acelea… Atunci oricine va chema numele Domnului, va fi mântuit” (Ioil 2, 28-29 şi 32).

La Rusalii, Dumnezeu Atotţiitorul a trimis în lume, peste firea noastră şi a naturii, Duhul Adevărului, Care cu putere multă a inspirat pe Apostoli – pe cei mai simpli oameni -, i-a încălzit, i-a luminat şi i-a întărit să facă cea mai mare revoluţie morală şi religioasă pe care o cunoaşte istoria omenirii: răspândirea Creştinismului! De atunci până azi şi în veci de veci, stăm cu bucurie duhovnicească în cea mai veche societate creştină şi cea mai venerabilă instituţie care este Biserica, şi se predică cea mai simplă şi mai luminoasă doctrină: Evanghelia. Fiecare dintre noi ştie: „Că focul este elementul progresului material, al civilizaţiei, fără să ne dăm îndeajuns seama că viaţa spirituală îşi are focul ei ceresc, pe Duhul Sfânt. Prin El există cultura şi religia. El este forul Adevărului sfânt şi căldura iubirii curate, acea forţă care încălzeşte şi mişcă inimile, acea lumină, căldură şi duhovnicească putere, care înviorează, inspiră şi învaţă, care suspină şi plânge în noi, care îmbărbătează şi face pe eroi şi pe mucenici” (cf. Ilarion Felea, Duhul Adevărului, Dioceza Arad, 1943, p. 218). – „Foc am venit să arunc pe pământ” spune Iisus Domnul (Luca 12, 49), – focul Duhului Sfânt, focul ceresc al harului care topeşte gheaţa de pe inimile păcătoşilor.

Cine nu ştie că focul Duhului Sfânt converteşte păcătoşii şi că toate ştiinţele din lume nu pot cuceri şi mântui un suflet păcătos? Aşa cum rostim Rugăciunea Împărate Ceresc, Duhul Sfânt este „Vistierul bunătăţilor”, Sfinţitorul şi Mângâietorul tuturor inimilor. Toate bisericile sunt lăcaşuri ale Duhului Sfânt; toate slujbele bisericeşti sunt lucrările Duhului Sfânt. De aceea, pe bună dreptate spunea un Sfânt Părinte că „fără Duhul Sfânt nu este nici biserică, nici preot, nici predică, nici slujbă, nici taină”. Aşa cum se ştie, Duhul Sfânt ne bucură mereu prin bogăţia darurilor; inspiră pe proroci, străluceşte în viaţa apostolilor, hirotoneşte pe preoţi, înţelepţeşte pe necărturari, sfinţeşte bisericile şi conduce pe credincioşi pe calea mântuirii.

Trebuie să învăţăm că Duhul Sfânt este Duhul Adevărului şi „Adevărul este primul nume al lui Dumnezeu“ (Lacordaire). El învaţă tot adevărul, adevărul adevărat şi veşnic. Pe adevăr să se zidească toate în lumea aceasta plină de minciuni şi zăpăceli, după cum vede fiecare dintre noi. Să nu uităm că Adevărul nu este o cugetare sau o lege omenească, ci este o fiinţă divină, veşnică, neschimbătoare – este Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt (Ioan 14, 6; 15, 26; I Ioan 5, 6), este puterea creatoare, învăţătorească, conducătoare, sfinţitoare şi mântuitoare, este har şi lumină sfântă pentru toţi oamenii. Trăim realităţi cumplite. Realitatea de zi cu zi ne arată „că cel mai mare haos – cum este şi cel al vremii noastre – se produce atunci când oamenii se conduc de capul lor, după ideile sau sentimentele lor. Există bucate stricate şi stomacuri stricate. Tot aşa există şi minţi stricate, sentimente bulversate şi experienţe dezastruoase” (Ilarion Felea, op. cit., p. 220). Se spune că „un om rău credincios zise, odată, unui preot: Vorbiţi atât de mult de puterea Duhului Sfânt şi, iată, sunt atâtea prilejuri în care ea nu se arată, adică nu-şi dă roada…”

Preotul răspunse că pentru aceasta nu-i de vină Duhul Sfânt, ci oamenii, şi povesti următoarea întâmplare din vremea de demult: – „Un împărat, care fu dus să fie ars după moarte (cum era obiceiul şi atunci), a fost prefăcut în scrum, afară de inimă. Cei din jur îi luară inima şi o găsiră plină de otravă … tot aşa nici Duhul Sfânt, spune preotul, nu poate aprinde şi nu poate preface unele suflete, căci sunt şi ele pline de otravă, iar otrava este păcatul …” Să luăm grabnic aminte, că în Babilonul lumii de astăzi, în care limbile s-au amestecat, păcatele s-au înmulţit, dezbinările s-au mărit şi nădejdile unora au slăbit, este necesar ca să implorăm puterea harului Duhului Sfânt, ca să împace neamurile, să spele păcatele, să mângâie sufletele, să întărească nădejdile şi să sporească virtuţile noastre, ale tuturor.

Să nu uităm, în nici o zi din viaţa noastră de a rosti cu credinţă rugăciunea către Duhul Sfânt: Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Care pretutindenea eşti şi pe toate le împlineşti. Vistierul bunătăţilor şi dătătorule de viaţă, vino şi te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre! Amin!

Leave a Comment

Your comment

You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Please note: Comment moderation is enabled and may delay your comment. There is no need to resubmit your comment.