pridvorul lui laurentiu dumitru

De la ateism la ecumenism
Articol din volumul în curs de apariţie la Editura Cathisma
CÃŽND PIETRELE VORBESC – Biserica faţă în faţă cu propria imagine

Unirea statelor europene pare să atragă după sine şi unirea religiilor aflate pînă acum în discordie. Diverşi ziarişti cu ifose de luminători ai norodului se arată nedumeriţi cum de ierarhia bisericească nu poate înţelege o problemă pe care ei au înţeles-o atît de repede şi atît de uşor. Oare nu este clar că toate religiile sînt la fel şi nu există decît forme diferite de manifestare? Ce tot atîta vorbă despre ritualuri şi dogme, de parcă am fi în Evul Mediu? N-ar fi mai bine să fie o singură religie, să înceteze odată neînţelegerile astea fără rost?

Sigur că ar fi mai bine să fie o singură religie, o singură monedă, o singură limbă şi un singur sex. Ce bine ar fi să tacă toţi şi să nu se mai contrazică atîta. Ce bine ar fi să propună Parlamentul European un proiect de Religie pe care să-l voteze odată şi pentru toţi. Vai, ce bine ar fi! Să nu mai fie atîtea icoane şi atîtea cruci. Să fie peste tot numai steluţe, roşii, galbene, ne e tot una, numai să nu mai fie cruci. Să fluture steluţele pe toate steagurile, pe toate casele, pe toate tricourile. Să simtă toţi că libertatea a venit. Să ne zbenguim ca nişte mieluşei sub cerul libertăţii înstelate.

Aţi sesizat, desigur, colajul de slogane proprii atît unionismului sovietic, cît şi celui european. Cu mici schimbări de accente, ecumenismul religios preia, în variantă Occidentală, misiunea de demitizare şi distrugere a religiilor practicată de regimurile ateist-comuniste. Ştiu că, în ochii majorităţii, criticile aduse Ecumenismului sînt doar expresia unui cripto-ortodoxism răutăcios, totuşi, fenomenul constituie un obiect de studiu şi pentru experţii în arta manipulării şi a dezinformării, cum ar fi, de pildă, Vladimir Volkoff:

Se poate spune că în Occident, printr-un paradox, acţiunea subversivă a dat mai multe roade. Consiliul Ecumenic al Bisericilor (1) a fost infiltrat din abundentă. Oameni de bună-credinţă, induşi în eroare, le-au imprimat diverselor Biserici naţionale o orientare politică deloc conformă cu vocaţia proprie Bisericii romano-catolice şi nici cu voinţa papilor. Numeroşi preoţi şi păstori s-au lăsat deturnaţi de la principala misiune a creştinismului, luînd partea împărăţiilor din această lume, şi aproape întotdeauna într-un sens direct sau indirect favorabil comunismului. (2)

ToÅ£i ÅŸi toate treuie să se alinieze „normelor europene”? Dar abia ne-am ridicat după alinierea socialist-comunistă. Cum să ne mai aliniem, cum să mai stăm? Oare chiar trebuie să stăm tot timpul aliniaÅ£i, culcaÅ£i? Oare nu se poate să mai stăm, măcar puÅ£in, drepÅ£i? ÃŽnÅ£eleg că s-au mutat niÅŸte graniÅ£e, că s-au mai cedat niÅŸte pămînturi, niÅŸte industrii, dar oare ÅŸi mintea, ÅŸi gîndurile, ÅŸi credinÅ£a trebuie cedate? CredeÅ£i că o ieÅŸire la mare se cucereÅŸte mai greu decît o ieÅŸire la cer? CredeÅ£i că o lege sau un decret poate interzice îngerilor să intervină în destinele oamenilor, în destinul unui popor?

Generaţia noastră nu mai cunoaşte conflictele interconfesionale şi nici inter-religioase de altă dată. Dacă există polemici, acolo unde există, ele nu pun în pericol pe nimeni. Polemica e normală şi chiar necesară într-un stat ce asigură libertatea de expresie cetăţenilor săi. Dacă se acceptă pluralitatea doctrinară a partidelor politice, de ce se impune cu atîta stringenţă nevoia unificării religiilor, în special a confesiunilor creştine? (3) Oare nu pentru o mai uşoară subordonare politică? Oare nu pentru o manipulare mai lesnicioasă?

De ce ar avea cineva nevoie să controleze bisericile şi grupările religioase? Pentru că sînt grupuri sociale deloc neglijabile, ca să nu spun că în România ortodocşii reprezintă majoritatea electoratului. Înafara factorului numeric, în cazul unei religii, se impune sistemul unic de valori şi cîrmuirea centralizată, care presupune căi proprii de informare a grupului, capabile să dezmintă sau să contrazică o politică sau alta într-un timp în care presa pare să fi devenit atotputernică. Iată de ce Ecumenismul nu este o simplă şi inocentă strădanie a unor lideri religioşi de a aduce pacea în lume, ci o adevărată strategie de reducere la tăcere a unor grupuri sociale cu potenţial politic important.

Industria Å£igărilor, a alcoolului ÅŸi, mai nou, a prostituÅ£iei ÅŸi avorturilor, constituie politicile comerciale care nu ar avea nici un succes într-o societate religioasă. Nu ar aduce bani nici moda ÅŸi nici aÅŸa-zisul „show-biss”, după cum nici întreg sistemul bancar, bazat pe camătă. Nu ar putea funcÅ£iona, la proporÅ£iile cunoscute, nici presa, care e întemeiată pe calomnie ÅŸi reclamă. ÃŽntr-un cuvînt, sursele principale de venit ale „afaceriÅŸtilor” moderni sînt considerate de către religiile sănătoase ca fiind păcate ÅŸi crime împotriva aproapelui ÅŸi a umanităţii.

Trebuie să fii debil mental ca să nu simÅ£i nerăbdarea cu care cineva încearcă să pună capăt odată ÅŸi pentru totdeauna „gloatei de medievali” care nu înÅ£elege cîţi bani se pierd din cauza amînării unei simple legi. De aici „întîlnirile la vîrf” ale marilor religii ÅŸi confesiuni. Că, de, poate dacă le mai forţăm liderii să le închidă gura, poate dacă îi mai amestecăm unii cu alÅ£ii, aÅŸa încît să nu mai ÅŸtie nimeni cine este, poate că se mai schimbă lucrurile. Se schimbă, tovarăşi, sigur se schimbă. Că doar nu aÅŸa s-a schimbat faÅ£a întregii Europe?

Nu vreau să intru în discutarea doctrinelor religioase pentru a face o ierarhie a lor. Nu mi-am propus să fac un curs de teologie comparată şi nici de apologetică. Este ca şi cum ar trebui să conving pe cineva că manelele sînt ceva diferit de muzica lui Bach, iar Andrei Rubliov e altceva decît meşterii de la Săpînţa. Vreau doar să spun că e umilitor cînd Fratele mai mare, fie că are o singură stea pe frunte, fie că are tot cerul înstelat, vine cu pretenţia să-ţi lumineze bezna în care, chipurile, petreci. Oare chiar putem fi păcăliţi cu onglinjoare şi brichete, ca aborigenii de pe vremea lui Columb? Oare chiar crede cineva că două mii de ani de Ortodoxie pot fi discutaţi cum discuţi un meci de fotbal?

Cu părere de rău, unii ierarhi sînt angrenaÅ£i în această miÅŸcare strict politică, fiind măguliÅ£i cu diplome ÅŸi doctorate ale universităţilor străine, în timp ce presa îi numeÅŸte dulce „europeni”, „deschiÅŸi”, „cultivaÅ£i”, „luminaÅ£i”. Iar dacă cineva critică ÅŸezătorile ecumeniste, îndată e numit comunist retrograd ÅŸi moscovit.

PriviÅ£i numai cîtă rumoare a stîrnit papa Benedict cînd a declarat că nu există „biserici surori”, ci doar o singură Biserică, cea de la Roma. (4) Toată lumea s-a scandalizat, pentru că s-a stricat mitul catolicismului împăciuitor creat de imperialismul european în persoana atît de impersonală a papei Ioan Paul II. Chiar dacă nu susÅ£in că harul s-a mutat la Roma, totuÅŸi îl admir pe papa Benedict pentru că a ieÅŸit să apere identitatea turmei sale în faÅ£a pericolului diluării ei totale.

AÅŸadar, a fost greÅŸită impresia, atît de răspîndită printre ortodocÅŸi, cum că se încearcă o catolicizare a ortodocÅŸilor. Pur ÅŸi simplu catolicismul a avut ghinionul să aibă un lider ca Ioan Paul II, care s-a lăsat purtat ca ursul prin tîrguri de dresorii circului mondial. S-ar putea ca următorul „urs” să fie un patriarh ortodox ÅŸi toÅ£i catolicii vor crede că se urmăreÅŸte convertirea catolicilor la Ortodoxie.

De fapt, nu se urmăreşte nici una, nici alta, ci distrugerea sistematică atît a Ortodoxiei, cît şi a Catolicismului, după schema protestantă. Protestantismul convine noii orînduiri mondiale, deoarece nu are cultul tradiţiei, iar acolo unde nu este tradiţie, nu există nici principii, nici mentalitate şi, deci, se poate impune uşor orice idee din afară.

Catolicii îşi pierd cu fiecare deceniu identitatea lor confesională. Ceea ce se mai păstrează este doar schema politică. Cîţi catolici ştiu că mesa lor, zisă a Sfîntului Ambrozie, nu mai are nimic din liturghia ambroziană? Şi dacă ar şti, la ce le foloseşte?

Am văzut lupta care se duce împotriva creştinătăţii, începînd de la Protestantism şi pîna la dictatura comunistă, via Revoluţia Franceză. Nu putem cădea în ispita de a crede că cei care se luptă între ei sînt ortodocşii, catolicii şi protestanţii, ci să înţelegem că există un duşman comun care a făcut posibilă această dezbinare.

Nu cred într-o revigorare a creştinătăţii prin unirea celor trei confesiuni, deoarece există o singură Biserică şi ea nu se face din cioburi şi cîrpituri, însă nu cred nici că riscul principal al Bisericii este prozelitismul făcut de o confesiune sau alta, ci politica purtată la vîrfuri. Luther nu a făcut atîta rău Romei, cît i-au făcut papii vînduţi care i-au schimbat prin bule şi sinoade credinţa.

Nici ortodocşii nu mai ştiu cu toţii în ce cred, dar au un cult plin de semnificaţii şi tradiţie. În lume nu există un cult mai bine conservat decît cel al creştinismului ortodox. În esenţa sa, fără să fim chiţibuşari, cultul ortodox are cam 1. 500 de ani. Este un cult plin de istorie, prin slujbele închinate momentelor importante din lucrarea mîntuitoare a lui Dumnezeu şi prin pomenirea sfinţilor din toate timpurile. E un monument de cultură poetică, muzicală, picturală. E un exemplu de contemplaţie superioară, de exegeză biblică şi existenţială. E, dacă vreţi, o fereastră în lumea antică, prin care tot mai mulţi savanţi încep să privească pentru a-şi crea o concepţie cît mai exactă asupra istoriei omenirii.

Ortodoxia a depăşit cuptorul Evului Mediu nu prin exegeţi şi apologeţi, ci prin cultul său. Catolicii au pierdut lupta atunci cînd, renunţînd la cult, s-au încrezut în puterea silogismelor. Am toată convingerea că scrisorile dure la adresa celorlalte confesiuni creştine, a căror inconsistenţă doctrinară nu o apăr, nu fac cît o Vecernie ortodoxă slujită frumos. Ba dimpotrivă, graţie unor astfel de scrisori şi a unui exces de zel s-ar putea să ne trezim cu nişte legi care vor restricţiona cultul ortodox.

Ceea ce se cere este o acÅ£iune de conservare a valorilor Ortodoxiei, fără a le raporta la celelalte confesiuni, care, oricum, există de la sine ÅŸi sînt privite de către stat ca organisme separate. Dacă se va admite vătămarea cultului ortodox, prin alinierea lui la „necesităţile vremii”, după modelul catolic, vom pierde Ortodoxia ca prezenţă socială. Sîntem destul de inteligenÅ£i ÅŸi de cultivaÅ£i ca să înÅ£elegem că esenÅ£a creÅŸtinismului este superioară manifestărilor exterioare cuprinse în cult, dar a micÅŸora importanÅ£a cultului în viaÅ£a Ortodoxiei, este la fel cu a tăia ugerul vacii pe motivul că laptele este mai important decît pielea care îl Å£ine.

Nu respingem ideea în sine a ecumenismului, ci doar felul în care se face azi. Dimpotrivă, credem că o cunoaştere reciprocă a obiceiurilor şi credinţelor dezvoltate în sînul altor confesiuni creştine este o nevoie care se impune de la sine. Însă în această deschidere, pe care sîntem datori să o avem către toată lumea, este bine să nu uităm că nimeni, niciodată nu va permite o unificare a confesiunilor creştine, decît cu scopul de a le desfiinţa mai uşor. Nimeni, niciodată nu va permite ca vreuna dintre aceste confesiuni să fie exprimată şi înţeleasă în forma ei autentică, ci vom avea despre fiecare doar imaginea pe care o impune momentul politic.

Din nefericire, nici Ortodoxia, nici Catolicismul, nici Protestantismul nu sînt reprezentate de către cei care se întrunesc la şezătorile ecumeniste. Aceste şezători sînt respingătoare atît pentru adunarea ortodoxă, cît şi pentru cea catolică şi protestantă. Faptul că la praznicul ecumenist de la Sibiu mai mult de jumătate din sinodalii BOR invitaţi au lipsit, arată că şi ierarhii, dacă ar fi să-i întrebe cineva, sînt scîrbiţi de circul întîlnirilor ecumeniste.

Decît să umblăm cu căluşe în gură şi noi, şi catolicii, şi protestanţii, am prefera ca societatea liberă europeană să creeze condiţiile unei polemici sincere şi constructive între reprezentanţii tuturor religiilor şi confesiunilor, după modelul partidelor politice. Sau crede cineva că discuţiile despre infailibilitatea papală sau fecioria eternă a Maicii Domnului sînt mai periculoase decît bombele aruncate în Kosovo? Eu zic că nu.

NOTE:

1 Consiliul Mondial (sau Ecumenic) al Bisericilor, fondat în 1948 la Amsterdam, este o comunitate formată din 341 de biserici, provenind din peste 100 de ţări de pe toate continentele. Biserica Catolică nu este membru al acestui Consiliu, dar menţine relaţii de cooperare cu acest organism politic.
2 Vladimir Volkoff, Tratat de dezinformare, Cap. III – De la gură la ureche. Traducerea românească a cărţii a apărut la, Ed. Antet.
3 Nevoie stipulată ÅŸi în noul Statut al BOR: „Sfîntul Sinod Initiaza si cultivă relaÅ£ii frăţeÅŸti inter-ortodoxe, relaÅ£ii de dialog ÅŸi cooperare intercreÅŸtină ÅŸi inter-religioasă pe plan naÅ£ional ÅŸi internaÅ£ional” (Art. 14, punctul „s”).
4 Nu mult după numirea sa, Papa Benedict a scandalizat pe mulÅ£i printr-o declaraÅ£ie a CongregaÅ£iei pentru Doctrina CredinÅ£ei care a etichetat Bisericile ortodoxe drept „biserici particulare”, care suferă de o „lipsă”. CongregaÅ£ia sublinia ÅŸi faptul că angajamentul ecumenic „nu înseamnă că Biserica Catolică renunţă la convingerea că este unica adevarată Biserică a lui Hristos”.