pridvorul lui laurentiu dumitru

totusi domnilor, sa fim optimisti…; pana la intrunirea Sfantului Sinod stim ca, nu va fi sfarsitul lumii, din moment ce atunci “va fi” o “treaba urgenta” de “facut” (de rezolvat, adica). lucrul minunat e faptul ca mi s-a daruit constiinta(de catre ierarhi) unei certitudini: “sigur mai e timp (de trait si de _muncit_) cel putin pana la intrunirea Sinodului”. Sa dau un citat de al lui Eugene Rose: “Nu este
aceasta învăţătura creştină cu adevărat? Bucură-te de aceste lucruri astăzi şi slăveşte-L
pe Dumnezeu în ele acum; nu te gândi la ziua de mâine, căci mâine – Apocalipsa.”. Acum! de ce am dat acest citat? ca sa arat ca in cazul cu pricina nu e potrivit! Caci daca s-ar aduna (sau “intruni”) azi Sinodul, ar fi acuzat de “demers pripit”. Si cum romanul nu se pripeste niciodata, “sfarsitul” se vede mereu amanat. astfel ca omul nu isi chiama sfarsitul, ci il amana, folosindu-se cu osardie de o calitatea a sa: “incapatanarea”. Concluzia: sfarsitul nu poate veni, pentru simplul fapt ca e amanat; si cine amana sfarsitul, afirma ca il controleaza…, si astfel ca omul ajunge deasupra propriului sau sfarsit, “mantuindu-se” de unul singur! ***si as avea o intrebare: ce inseamna azi si ce inseamna maine? cum se aseamana (aceste concepte) si cum se “de_oase_besc”? unde e util sa ne cuibarim mintea, in ziua de azi sau in cea de maine? pentru cand anume sa amanam sfarsitul, pentru azi sau pentru maine?***