Alpinismul. Legitimitate in Ortodoxie? / El Caminito del Rey, traseu live
June 7, 2008 6:53 pm From Youtube / Trilulilu/ VideoGoogle etc.Dupa zilele acestea incarcate de polemici si tensiune, din cauza “gestului” Mitropolitului de Banat, va ofer o tema de reflectie sa ne mai racorim putin, ca sa nu zic – sa va dau fiori reci. Am primit pe mess link catre clipul pe care-l puteti viziona si aici, clip care mi-a amintit de mailul unui amic dintr-un oras transilvan. Fratele, informatician dar si teolog, ma intreba ce cred despre alpinism si “legimitatea lui in Ortodoxie”. I-am raspuns la vremea aceea dupa cum m-am priceput, nu mai am raspunsul, cred ca am discutat cu el via messenger. Mai jos insa voi posta integral mailul lui. Precizez ca persoana din clip nu are nicio legatura cu cea care mi-a scris. Urmariti clipul si judecati singuri, oare care ar trebui sa fie pozitia crestina fata de acest sport extrem?!… curata ispitire a lui Dumnezeu?
Comentati, va rog, DUPA CE URMARITI CLIPUL PANA LA SFARSIT, NU INAINTE!!!
Ma numesc *** si sunt din ***. Am facut si facultatea de teologie desi acum lucrez ca programator. Practic acest sport (alpinismul) de vreo 7 ani. Imi placea sa ma catar de cand eram mic. Iarna imi place sa merg pe munti. E superb. Fara munti suport greu viata. Numai acolo mai gasesti o farama de liniste.
Am “eliminat” si mandria care il insotea de multe ori. Nu mai vreau sa ma laud cu ce fac. Am sters toate pozele in care apaream pe site (de alpinism, n.n.) si aproape orice referinta la persoana mea.
Efectiv nu stiu daca e bine sau nu sa mai risc. Nu vreau sa mor; deci nu e vorba de sinucidere.
Chestia e ca am devenit foarte frustrat din cauza renuntarilor. Spre exemplu am fost iarna asta sa urc un munte in Fagarasi – Vf. Boia – pe o ruta mai dificila. Asa de dificila incat am gandit ca este riscanta si ca nu vreau sa o abordez.
Daca nu ar fi intervenit gandul ca poate o sa mor si o sa ma duc in iad pt. ca l-am ispitit pe Dumnezeu probabil ca as fi urcat. Am ramas cu un sentiment puternic de frustrare, de neimplinire, tristete. Stiu ca se poate datora mandriei calcate, dar parca nu e asa de simplu. Nu cred ca Dumnezeu ne vrea niste fricosi; la urma urmei s-ar putea sa devenim chiar asta daca ne tot ferim de una de alta.
Am incercat sa abordez aceasta problema si cu niste preoti dar raspunsul lor a fost prea dur: NU si gata. Oare asa sa fie?
Stiu ca in apus au fost multi calugari care practicau alpinismul; bineinteles ca asta nu justifica nimic. Poate ma puteti ajuta cu o parere. Conteaza mult pt. mine.
cu stima,
***
bogdan :
Date: June 7, 2008 @ 7:19 pm
cred ca se aseamana foarte mult filmul de mai sus cu viata noastra plina de primejdii aparute la tot pasul… din propria prisma, pot sa declar ca atata vreme cat esti asigurat cu toate masurile de siguranta si esti un specialist, nu cred ca poti spune ca-L ispitesti pe Dumnezeu… uitati-va si la tinerii practicanti de parkour, un sport deosebit de periculos, alpinismul e cat de cat sigur…
Curier - Ortodoxie toolbar ! :
Date: June 7, 2008 @ 7:22 pm
Parerea duhovnicului sau poate fi cea mai indicata, el stiindu-i intimitate sufletului mai bine. Stim ca “mergand cu sfat, pe cale” exista sanse mai mici sa calcam stramb. Sa facem ceea ce facem maret, spre Slava lui Dumnezeu si nu a noastra. Atunci nu gresim. Dar oare are Dumnezeu nevoie ca noi sa ne cataram pe munti ? Sa trebuie sa urcam Scara ? Am citit in cartea lui Ion Agarbiceanu : “Pustnicul si ucenicul sau”, ca un pustnic astfel isi facea “CANONUL CEL MARE”, urcand un munte destul de abrupt si era posibil sa se prabuseasca in gol in orice clipa. Insa mergea cu pregatire prin rugaciune si post si era un canon. Fiind in pustie nu avea cine sa-i dea canon. Eu zic asa ca doar daca i-ar da duhovnicul acest canon sa se catere. Daca are prea multa energie, sa faca metanii…va urca pe Scara. Scuzati pt umila mea parere. Gandul cel bun la toti.
Iulia :
Date: June 7, 2008 @ 7:56 pm
“Paza buna , trece primejdia rea”…dar eu…cred ca daca ai zile de la Dzeu…nu conteaza ca ai viteza la volan, sau esti alpinist…fiecare are cate-o”nebunie”si trebuie sa si-o implineasca….si nu trebuie sa traim sub controlul ratiunii….dar in asa o nebunie trebuie rugaciune pe masura…Un Prea Sfintit avea mania vitezei..si dansul spunea daca am zile traiesc daca nu mor in casa stand…Corect…nu trebuie sa traim cu frica….LIBERI…am vazut oamenia care au treecut prin doua razboaie mondiale..si au trait 100 de ani..si oameni care au trait organic si au murit la 20-30-40…de ani
Nu sunt reguli…fi liber…fa ce simti impletit cu credinta in Dumnezeu..
Geta :
Date: June 7, 2008 @ 8:17 pm
“sa va dau fiori reci”;da.ati reusit sa faceti acest lucru;priveam si ma rugam sa nu cada;nu cred ca este vorba de nebunie;un nebun,nu ar putea sa mearga pe unde a mers acel domn;dar ar trebui sa fie spovedit cind mai pleaca la asa un drum;Oricum,Dumenzeu sa-l aiba in paza Lui;Doamne ajuta!
Nic Tulban :
Date: June 7, 2008 @ 8:36 pm
In Sf. Munte, in zona dintre Manastirea Sf. Pavel si Schitul Sf. Ana, este plin de chilii (de fapt calivii sau Isihastirii) la care se ajunge pe pasaje asemanatoare. Si nimeni nu si-a pus problema de ispitire.
diaconul Catalin Paval :
Date: June 7, 2008 @ 8:58 pm
Ma gandesc cum in fiecare rau pe care il facem cautam o scuza: “in apus au fost multi calugari care practicau alpinismul”; dar la sfarsitul imaginilor am vazut un baraj. Altii practica alpinismul utilitar, altii au asta ca meserie (salvamontistii), dar cei ce o fac “ca o placere” cred ca au o pornire ce nu e de la ei… e ca si cum ar asculta de diavolul ce L-a dus pe Hristos pe aripa templului si I-a promis lumea intreaga… Ei au cam acceptat! Da, consider ca e ispitire a lui Dumnezeu! (sau poate doar ma tem eu de inaltime)
Aurel :
Date: June 7, 2008 @ 9:08 pm
E foarte frumos muntele. Muntele merita , merita sa urci , sa te relaxezi, natura e acolo la ea acasa, simti parca e alta lume acolo, dar in nici un caz nu merita sa iti risti viata.
Parerea mea, doar a mea.
Cristina :
Date: June 7, 2008 @ 9:33 pm
Calca legile lui Dumnezeu?Sau e ceva rau in asta?Mie mi se pare ca nu.Dimpotriva mi se pare de admirat curajul celui ce practica alpinismul,chiar daca eu nu pot din cauza simtamantului de teama.Si nu stiu daca e o incompatibilitate cu cea de teolog…Nu vad ce ar fi.Sufletul nu trebuie sa traiasca in frusrtrari.Sufletul ar trbui sa fie in bucurie!Doar e al lui Dumnezeu!Bine asta e lupta in general a noastra,pentru ca e greu sa traim in viata de zi cu zi,si sa nu participam si cu sufletul…Si sa ne pastram echilibrati si buni,si cu mintea la rugaciune ,la Dumnezeu…Sunt calugati care fac alpinism pentru ca altfel nu au cum sa ajunga la manastirea lor,de exemplu pe vremuri la manastirile de la Meteora,in Grecia.Ar mai fi poate multe de spus,dar cam asta e parerea mea.Ii doresc domnului din Transilvania sa atinga culmile cele mai inalte pe care si le doreste,sa se simta implinit si in bucurie si in domeniul teologic si cel al alpinismului…Si mai ales sa aiba mare grija si multa atentie !Dumnezeu cred ca asa ne vrea sa ne vada, in Lumina!Lumina si Bucurie in suflete la toata lumea doresc!
Daniela-Iulia :
Date: June 7, 2008 @ 10:40 pm
“Fara munti suport greu viata. Numai acolo mai gasesti o farama de liniste.”
Nu prea cred sa fie asa, uite eu n-am mai iesit din Bucuresti sa dau si eu ochii cu muntele de….., de anul trecut
)
)
)
Foarte frumos sa faceti aplinism, dar si mai frumos ca ati facut teologie,
Pe virfurile muntelui gaseati linistea…, sa fie asa…? linistea exterioara, peisajul dadea linistea interioara; exteriorul, materialul dictind celor interioare…
Linistea se gaseste oriunde, oriunde il aflam pe Domnul in noi, acolo e si linistea, si pacea din interior razbate si biruieste orice neliniste din exterior, adica nu o mai percepi, si nu mai te lasi afectat de ea, si nu reactionezi ca la o agresiune a ta, caci in interiorul tau e pace….
Nu zic, tare frumos e muntele, si sa-l admiri din colturi mai putin atinse de altii, tare frumos trebuie sa fie…
In viata prioritarile se mai schimba, alpinism, ok , frumos, dar mai frumoasa e intelegerea si descoperirea legilor lui Dumnezeu din noi si trairea lor si jertfa a ceva al tau pentru Numele Domnului,
Tristetea aflata, sa fie oare, de la faptul, ca incercati sa aflati ceva liniste (cea exterioara), in loc sa o cautati sa o aflati pe cea interioara (mai intii), adica, pacea si impacarea cu sine mai intii, clipa si fapta inchinata Domnului, atunci orice ati face sau orice hotarire nu va mai genera frustrari ci ar fi spre bucurie si cu pace – parerea mea
doriana popescu :
Date: June 7, 2008 @ 10:45 pm
Sunteti extraordinar, domnule Dumitru! Acest filmulet est o metafora perfecta pentru viata fiecarui crestin. Existenta noastra e o calatorie pe marginea abisului.
ciprian :
Date: June 7, 2008 @ 11:44 pm
unde este filmat?e la noi in tara?as vrea sa ajung si eu pe acolo.vorbesc serios.mi s-a parut ca seamana cu zona de la cazanele mari si mici,mai incolo putin,de drobeta.e asa?iertati-mi nestiinta.in ceea ce-l priveste pe tanar,cred ca atata timp cat nu-si pune viata in pericol nu-l manie pe D-zeu.putina sare si piper in viata unui om conteaza.il face sa aprecieze mai mult ceea ce are.astept un raspuns legat de loc.pls.
sorin :
Date: June 8, 2008 @ 12:15 am
Si cei trei apostoli i-au spus Mintuitoruluisa faca acolo trei colibe. dar ce a facut Mintuitorul? ia luat din nou jos in vale unde aveau cu totii greutati. El avea sa sufere sa-s dea viata/
Diana :
Date: June 8, 2008 @ 12:43 am
Am vazut filmuletul de doua ori. prima data, m-am speriat rau, apoi am vazut ca acolo exista corzi de care te poti prinde cu hamuri si nu mi s-a mai parut atat de inspaimantator. Mie imi e frica de inaltime dar, in mod paradoxal, iubesc muntii si am facut multe trasee, unele destul de periculoase. Sotul meu cand a vazut filmuletul a spus ca nu i se pare deloc de speriat deoarece exista acele corzi si mai ales pentru ca el iubeste inaltimile. cred ca asta e problema: daca iti e frica de inaltime, e posibil sa fie foarte periculos traseul, daca iubesti inaltimile, un astfel de urcus te poate duce pe culmi nebanuite. Este asemanator cu urcusul duhovnicesc. Zarile se deschid doar cutezatorilor.Ce orizonturi ti se pot deschide cand stai pe loc?Ca e riscant? Asa este. Dar cand te urci in masina in fiecare zi, nu stii ce se pote intampla, poate intra cu viteza in masina ta si te spulbera pe loc; a merge cu avionul mi se pare mult mai periculos caci tu nu poti fae nimic, picioarele si mainile tale nu te pot ajuta si toata nadejdea e intr-o gramada de fiare. asa ca pentru cine iubeste muntele si nu are teama de inaltime, pentru cineva care nu braveaza si e atent pe unde merge, nu stiu daca este o sfidare a lui Dumnezeu (Il sfidam noi cu multe altele).Am un prieten preot (un preot destul de responsabil si constiincios) care iubeste foarte mult muntele si desi s-a intalnit de doua ori cu ursul, desi pentru a urca pe anumite creste a trebuit sa parcurga trasee periuloase, nu a renuntat. E adevarat, a petrecut candva o noapte intrega rugandu-se in cort alaturi de sotia sa, caci erau singuri si au auzit ursul in prejma. Riscante sunt multe lucruri in viata, depinde cat de mult fortezi limita.Spuneti ca nu foloseste la nimic a urca la asemenea inaltimi? Incercati un traseu pe munte si nu veti mai rezista fara sa va intoarceti iar si iar.
laurentiu :
Date: June 8, 2008 @ 1:05 am
El Caminito del Rey – Drumuşorul regelui (English: The King’s pathway) is a walkway or via ferrata, now fallen into disrepair, pinned along the steep walls of a narrow gorge in El Chorro, near Álora in Málaga, Spain. The name is often shortened to El Camino del Rey.
Mai multe detalii despre locatie pe wikipedia la http://en.wikipedia.org/wiki/Caminito_del_Rey
Si in fotografia aceasta puteti vedea 3 temerari “plimbandu-se” pe “El Camino”. Pentru a-i observa, vedeti aici poza marita: http://flickr.com/photos/gabirulo/138203146/sizes/l/ sau si mai mare aici: http://flickr.com/photos/gabirulo/138203146/sizes/o/
E o adevarata nebunie sa mergi pe acolo… Vorba cuiva, nu e pentru muritorii de rand (umor negru, nu?!), e pentru muritorii care vor sa sara peste rand… Unora, din pacate, “le-a reusit”… LD.
Ioan :
Date: June 8, 2008 @ 1:19 am
Laurentiu,
Te rog sa transmiti neaparat acest mesaj anonimului alpinist!
Un prieten de-al meu din Brasov s-a prapadit acum 4 ani pe muntele Cook, in Noua Zeelanda. Cazul lui a fost destul de mediatizat la vremea aceea… Ceea ce nu se stie, este ca si el a avut aceleasi framantari inainte de accident, dar betia aceasta a alpinismului l-a terminat.
E o patima ca si oricare alta. Se stie ca fiziologic e cauzata de descarcarile de adrenalina care dau dependenta.
Daca intr-adevar a reusit sa biruie marunta patima a mandriei alpiniste, o incercare mult mai tare este alpinismul duhovnicesc, la care mandria este o piedica mult mai insemnata.
Diana :
Date: June 8, 2008 @ 1:20 am
Ai dreptate si tu Daniela-Iulia, prioritatile se mai schimba in viata, intelegi ca nu mai poti ajunge atat de des la munte pentru ca nu ai timp, iti impui sa nu te mai aventurezi pe cele mai riscante trasee, dar sufletul tau va tanji mereu dupa acele locuri. Daca ai cunoscut inaltimile acelea, nu vei mai fi la fel pentru ca atunci cand esti acolo, sus, traiesti parca o minune ascunsa multor oameni, o minune la a carei existenta esti martor atunci. E fascinant sa mergi pe poteci care pentru majoritatea oamenilor nu exista, pe poteci pe care doar stolurile de pasari, poate, le tin minte in lunecarea lor prin lume. Stiu, poate fi si acest lucru interpretat, poate fi privit ca o mandrie provenita de la neprietenul, dar poate fi in acelasi timp un ragaz pentru a contempla la maretia minunilor dumnezeiesti, la creatia Sa. Decat sa iti pierzi vremea, decat sa iti risipesti viata pe drumuri inutile, fara odihna, imbatranind incet in goana dupa desertaciunile zilnice, mai bine urci un munte si incerci sa te (re)imprietenesti cu natura, putand in acelasi timp sa te deprinzi cu rugaciunea inimii de exemplu.
Diana :
Date: June 8, 2008 @ 1:32 am
Inteleg si sentimentul de “frustrare, de neimplinire, de tristete” pe care il simte acel tanar pentru ca isi impune sa nu se mai aventureze pe trasee dificile. Si eu si sotul meu traim astfel de sentimente, desi din motive diferite: de cand avem copii mici, nu mai putem urca pe munte pentru ca nu avem cu cine sa ii lasam. Si ne promitem mereu ca anul viitor, ca vara ce vine, etc. Dar probabil ca nu se va mai intampla prea curand acest lucru si chiar de s-ar mi putea, nu cred ca va mai fi la fel din diverse motive. Ma gandeam cu ceva timp in urma, ca de ne-am invrednici noi sa ajungem in Imparatia lui Dumnezeu (de fapt daca s-ar milostivi El) am putea escalada toti muntii Imparatiei, am cunoaste cele mai ascunse poteci si ne-am bucura de frumusetea lor vesnic…Sa avem aceasta sansa si noi sa o neglijam… Asta da ratare!
Ada Iliescu :
Date: June 8, 2008 @ 3:07 am
Dle Laurentiu Dumitru,
N-am intrat de o saptamana pe blogul tau, din motive plauzibile!
Acum, deja am facut HTA!
Cele 2 clipuri mi-au dat, intr-adevar fiori continui!
Parerea mea sincera ca intotdeauna?
OK!
Dupa opina mea;
1. In tot ceea ce facem, chiar daca ne punem sau nu viata in pericol, trebuie sa spunem asa:
“Doamne Dumnezeule, ajuta-ma! Vreau sa….Stiu ca esti alaturi de mine! Nu mi-e frica! Nu pun eu la indoiala grija ta fata de mine!”
2. Alpinismul ca si alte hobby-uri, care sunt dirijate de “adrenalina” sunt absurde!
[ Aici mai intervine si vorba aceea din popor:"Dumnezeu iti da , dar nu-ti baga, si in traista!"]
3. Stim ca OMUL se afla mereu “pe marginea abisului”, ca e “o ganganie” in mana Domnului, si de aceea trebuie, si el sa nu-si complice existenta!
4. Exista multe alte posibilitati de a-ti gasi linistea interioara!Nu trebuie sa te expui fizic si psihic, asa, numai de dragul acestui moft!
5. Mai exista, si oameni, excesiv de temerari, dar cazuri patologice ca si caracter, nu neuronal vorbind, care doresc sa sfideze TEAMA de DUMNEZEU! Vor sa-si demonstreze lor cat sunt de invincibili!
Ei!!! Si aici deja se intra in zona orgoliului, care este un mare, mare pacat !
Dragul nostru alpinist,
Gaseste-ti mai bine o fata minunata si plimba-te cu ea pe la poalele unui munte!
Vorbeste-i de stele, de luna!Culege-i flori de colt sau flori de camp!
Multumeste-i lui Dumnezeu ca sunteti tineri si fericiti si, daca va iubiti, du-o la Altar si respecta Biblia !Asculta-l pe Iisus!
Dumnezeu nu vrea festivisme ori sacrificii!Te vrea liber asa cum te-ai nascut!
Expunandu-te fizic, inseamna ca NU ESTI BINE CU TINE! NU AI O BUNA INSTALARE IN TINE!
Incearca si practica”alpinismul duhovnicesc” asa cum iti recomanda un companion!
Doamne, ajuta !
P.S.
Dle Laurentiu Dumitru,
Am si eu cateva nelamuriri:
1. Unde s-a filmat?
2. Cine a amenajat, cat de cat, ascensiunea, cu acele scari, bare, funii, praguri etc.
3. Cum au reusit oare sa faca atatea scari, la asa inaltime si pe-o muchie de munte?
4. Ce se intampla daca pe munte urca, si un om nebun, care il poate imbranci pe alt camarad???
5. Cine a filmat ascensiunea?
Multumesc !
avva cip :
Date: June 8, 2008 @ 2:36 pm
eu nu am reusit sa vad clipul
E-nigma :
Date: June 8, 2008 @ 7:25 pm
@Ada:
1. undeva in muntii Spaniei, in provincia celebra prin vinurile sale – Malaga, e o cale ferata de la inceputul secolului, aproape distrusa, care e cumva “nec plus ultra” al oricarui alpinist.. oficial se numeste Drumul Regelui, dar intre cataratori poarta alt nume binemeritat: Pathway to Hell, calea catre Iad.
2. cativa entuziasti care si-au pierdut pe-acolo fratii, au pus cleme de metal in munte, riscandu-si viata pt a o salva pe a altora.. oricum, e interzis.
3. nu vrei sa stii cati au murit acolo la constructie.. cam aceeasi poveste cu celebrul Panama Canal. forta omului invinge pe cea a naturii, cu mari sacrificii, doar a Domnului e mai mare.
4. nebunii care ar impinge nu ajung acolo, Ada.. al lor e doar macadamul oraselor. nebunii care fac El Caminito (ca si cei mai multi iubitori de stanca) isi risca viata ca sa te prinda pe tine, daca aluneci, nu se gandesc sa te impinga pt ca stiu ca si pe ei ii poate insela roca la orice pas.. crede-ma.
5. cel care urca, cu camera fixata la piept..
@Laur: stiam povestea lui El Caminito, dar nu ma asteptam s-o vad legata de ortodoxie.. sus pe culme esti doar tu cu tine si cu DUmnezeu, acolo e cea mai grea lupta pt ca pe tine trebuie sa te invingi, nu stanca.. omul liber e definit in primul rand de ratiune, si apoi de curaj, daca nu te sinucizi constient nu e pacat, e doar cadere a orgoliului prea mare, care-i mai prinde pe unii si platesc scump, ca muntele nu iarta.. trebuie sa risti si sa te autodepasesti mereu, dar sa risti cu cap, nu sa te arunci.. si da, poti sa faci alpinism si ca omul normal, cat te tin puterile, nu prin asemenea locuri.. trebuie sa accepti provocari pe masura puterilor tale, ca sa nu ai sentimente de frustrare, ci de implinire. si uneori.. stiti cum se zice, noroc sa fie, ca sanatate aveau si cei de pe Titanic..
FLORENTINA :
Date: June 8, 2008 @ 8:03 pm
Care este scopul? Si vom afla daca e bine sau rau
vladici :
Date: June 8, 2008 @ 8:25 pm
Hristos S-a Inaltat!
Toate ne sunt ingaduite, dar nu toate ne sunt de folos…
Cred ca daca am simti responsabilitatea pentru samburele de Viata daruit noua de Insusi Dumnezeu, am avea putin alta perspectiva si aproape sigur am fi toti monahi…
Sa nu uitam ca la origini, “viata” este substantiv propriu.
Asta ca fost speo-excursionist
…
Doamne-ajuta!
Cristina :
Date: June 9, 2008 @ 2:03 am
@E-nigma: Imi place tot ce ai scris!E clar ca esti un mare iubitor(sau iubitoare,nu stiu dar nu conteaza)al muntelui.Eu sunt de acord cu tine si cred ca ai dreptate in tot ce spui!
Mari :
Date: June 9, 2008 @ 10:58 am
Draga Domnule Alpinist,
Nu sunt in masura sa va dau sfaturi, dar va spun ce as face eu in locul dumneavoastra.
Pentru ca va roade atat de tare sa mergeti din nou pe munte si sa faceti din nou alpinism, daca as fi in locul dumneavoastra as mai merge sa urc muntii: as merge, pentru ca as simti ca altfel mi-as ingropa talantul in pamant si nu l-as folosi asa cum trebuie. Insa poate incercati sa ii dati si o utilitate mai practica acestei pasiuni, nu doar sa urcati pur si simplu. Poate ii veti ajuta cumva pe ceilalti prin pasiunea dumneavoastra. E extrem de important scopul pentru care faceti alpinism. Daca e doar pentru ca doriti sa va simtiti foarte bine, poate ca nu e o solutie sa practicati alpinismul. Incercati sa ii gasiti un scop nobil sau macar luati-o ca pe o jertfa adusa lui Dumnezeu.
Din punctul meu de vedere, atata timp cat aveti gandul la Dumnezeu, El va sti sa va arate cand e bine sa va opriti.
Si mai cred ca nu muntele si stanca au omorat oamenii, ci frica sau mandria. Numai atunci cand ti-e frica calci pe alaturi, sau atunci cand Il desconsideri pe Dumnezeu: esti prea mandru sa crezi ca ai nevoie de ajutorul Lui. Asa ca, daca nu sunteti tulburat de toate acestea cand porniti intr-o expeditie, nu-i nici o problema. Ii puteti dedica lui Dumnezeu toate “victoriile” dumneavoastra.
Totusi, mai cred ca e bine sa nu faceti acest sport de prea multe ori, toate cu moderatie. Sa il simtiti ca pe un antrenament si nu ca pe o patima. Si atunci, cred eu, Dumnezeu va veghea asupra dumneavoastra.
Asa as proceda eu daca as fi in locul dumneavoastra.
Dumnezeu sa va dea gandul cel bun.
Sorin :
Date: June 9, 2008 @ 11:18 am
Nu sunt de acord cu acest alpinism. Dupa parerea mea cei care fac alpinism, fac din acelasi motiv din care fac si altii bumpee-jumping ( sper ca am scris bine ) precum si alte sporturi extreme. Nu stiu ce parinte zicea motivul: acesti oameni cauta harul Duhului Sfant, acea betie duhovniceasca izvorata din har dar ca orice greseala nu-si dau seama ce cauta si o cam dau in bara. Parerea mea…
Cristina :
Date: June 9, 2008 @ 11:42 am
Sorin,DUMNEZEU A CREAT DIVERSITATEA!E minunata!Nici pe mine nu ma pasioneaza alpinismul,dar il inteleg pe cel ce o iubeste.Pasiunea mea este arta.Sunt sigura ca nu toti imi inteleg pasiunea(mai ales cei ce traiesc ca sa faca bani)Daca exista echilibru in tot ce faci, nu se intampla nimic rau.Eu sunt sigura de asta.Doamne ajuta!
Cristian :
Date: June 9, 2008 @ 4:50 pm
Eu sunt persoana in cauza, si pot sa spun ca ascultarea fata de duhovnic e cea care ne mantuieste. Toate comentariile de mai sus sunt pareri.
Important este sa avem fiecare un duhovnic cu care sa putem comunica cu adevarat si cu ajutorul caruia sa urcam scara mantuirii.
R: Doamne, ajuta! Daca ti-am gresit prin postarea epistolei, sa ma ierti. Am socotit insa ca daca nu dau nume sau alte date de identificare, e ok… Dupa cum vezi parerile fratilor sunt impartite. Doamne, ajuta! LD.
Cristian :
Date: June 9, 2008 @ 6:33 pm
Nu e nimic gresit
catalin pt alpinist,fratele nostru crestin ortodox :) :
Date: June 9, 2008 @ 10:59 pm
draga alpinistule,e bine sa ai un pic de sange rece,dar nu sa il ispitesti pe Dumnezeu…in vremurile acestea avem nevoie de cat mai multi alpinisti,dar “alpinisti duhovnicesti”.deci,paradoxal,renuntand la alpinismul montan,devii un “alpinist duhovnicesc”,facand ascultare de duhovnicul tau cu acelasi sange rece,care infrange o patima,pt ca”duhurile rele ii duc in pustie pe cei nepriceputi ca sa ii piarda”.asa ca,catara-te spre pustia duhovniceasca,cea mantuitoare si sa te rogi si pentru noi.Dumnezeu sa te lumineze si sa te imbarbateze sa renunti la alpinismul montan ca sa il imbratisezi pe cel spiritual.Hristos a cucerit toate varfurile si toate haurile.ce mai trebuie sa mergem noi pe acolo?noi avem bilet dus in rai,iti dai seama?sa vezi adrenalina pe noi daca ajungem in iad…vrem noi asta?nu prea cred! parerea mea! ma iertati! Hristos S-A Inaltat!–nu s-a catarat( o mica gluma
-sper ca nu e pacat)
Cristian :
Date: June 10, 2008 @ 12:10 am
“Toate comentariile de mai sus sunt pareri.”
Sa imi iertati fratilor afirmatia de mai sus.
Alpinismul este pentru unii acea senzatie pe care o au copii cand se urca in copaci.
Si un lucru bun poate fi rau atunci cand este savarsit la vreme nepotrivita de aceea spuneam ca e cel mai bine cand avem cu cine ne sfatui.
Sanatate.
Cristian :
Date: June 10, 2008 @ 12:44 am
Pentru mine e o slabiciune si am lasat-o moale de ceva timp insa pe munte umblu si o sa umblu cat oi trai.
Betoanele in care traim multi dintre noi sunt creatia dracului prin intruchiparea sa – comunismul.
Dumnezeu a facut iarba si copacii ca sa ne bucuram de ele.
Iertati-ma.
sanducha :
Date: June 10, 2008 @ 12:32 pm
Cu siguranta ca “Dumnezeu nu ne vrea fricosi” dar oare noi suntem apti a intelege voia lui Dumnezeu cu noi? Sau avem nevoie de un duhovnic care sa ne ajute? Eu stiu din proprie experienta ca atunci cand caut argumente pentru a-mi motiva o actiune ceva nu e bine in ceea ce vreau sa fac sau, daca e bine, o parte cel putin din motivele care ma anima nu sunt tocmai “ortodoxe” …cand lucrurile sunt simple nu simt nevoia de a le motiva sau a gasi argumente pro sau contra… din pacate…lucrurile sunt intotdeauna amestecate in cei care nu sunt curati si pentru asta, dam slava lui Dumnezeu, exista duhovnici! Cautati unul si inima dumneavoastra va fi impacata si intrebarile vor capata un raspuns!
calin :
Date: June 10, 2008 @ 1:52 pm
iar grija pentru trup da nu o faceti spre pofte, spune Apostolul. caci ori de beti ori demancati ori de alceva faceti in Domnul sa le faceti pe toateasta ar trebui sa fie masura. daca iti auti libertatea este un lucru bun. in vechiul testament se stie ca se aducxea jertfa lui Dumnezeu pe varful muntilor. pentru prinosul de buna mireasma al jertfei sas ajunga lesne la Dumnezeu dar si pt ca muntele semnifica apropierea fizica de Ceruri. eu cred ca dupa fiecare munte varf pisc pe care te cateri, acolo sus cand ajungi ar trebui sa rostesti o rugaciune de multumire si de cerere pentru noi cei de jos ca sa puitem precum tu ai ajuns in varful muntelui forma de relief asa si noi fiecare sa ne biruim frica si sa ajungem cu ajutorul lui Dumnezeu in varful muntelui acestei vieti. asta este legitimitatea actiunilor noastre, aceea de a ne elibera de parerea celorlalti si a asculta de cei ce voi mantuirea noastra , dar care sunt lucizi si obictivui.
ciprian :
Date: June 10, 2008 @ 6:36 pm
e foarte usor sa sfatuiesti pe altii,dar mult mai greu e sa fii in pielea personajului.comentariile de mai sus sunt cuvinte frumoase si f.adevarate,dar cati dintre noi le pun in aplicare cu adevarat?mi-a placut cum a gandit Mari de mai sus.nu trebuie uitat scopul si utilitatea aventurii.
Ada Iliescu :
Date: June 10, 2008 @ 7:43 pm
@E-nigma,
Iti multumesc mult pentru rabdarea pe care ai avut-o, explicand si chiar detaliind necunoscutele mele!
Ai dreptate, si in ceea ce priveste “nebunul” care n-are ce cauta pe creste!
Da, ai perfecta dreptate! Exista, si altfel de “nebuni”!
Mereu se spune pe aici, si despre altii, si despre mine – relativ la caracterul nostru – , la empatie si altruism, ca :
“Poti urca pe Himalaia cu “X”, cu “Y” sau cu Dna A.I.! Daca pici, te salveaza, cu riscul ca pica D-Sa!”
Dar – in mina, si pe creste – , nici pentru 1 miliard minutul nu m-as aventura!
As avea incredere in grija lui Dumnezeu fata de mine, dar, stiu precis ca:
“Dumnezeu iti da, dar nu-ti baga si-n traista/obor !”
Deci sunt vigilenta! Mai fac, si eu ceva pentru Viata mea( nume propriu, ancetral vorbind)!Nu astept totul de la Divinitate!
S-ar putea sa nu fii/fiti de acord cu mine!
Doamne, ajuta !
o pacatoasa :
Date: June 10, 2008 @ 10:02 pm
Dar acel cantaret? Un cantaret deosebit care si-a intrebat intr-o zi duhovnicul ce sa faca. Duhovnicul i-a spus :”nu mai canta si ramai aici cu mine”.Peste 20 ani(acum si el calugar), la o slujba importanta, insotit de duhovnicul sau, a cantat cu binecuvantarea acestuia in strana. Atat de frumos a cantat el! Si fratii l-au certat pe batran ca i-a interzis pana acum sa cante.Intrebat de ce a facut-o a raspuns: “aceasta spre slava lui Dumnezeu am facut-o.” In noaptea aceea a trecut sufletului cantaretului calugar la Domnul.
Am ascultat asta pe http//:ortodoxradio.ro
De cate ori au urcat alpinistii s-au simtit fericiti, dar s-au intors.Nimeni nu a avut cui spune:” ce bine ne este noua aici! sa facem colibe!” Asa s-au intors; si iar au urcat in cautare, si daca au putut iar s-au intors. Tu cauti! Dumnezeu si Maica Domnului sa te ocroteasca,si sa-ti ajute, suflet ales.
Razboi întru Cuvânt » REACTIA PATRIARHIEI LA MITINGUL ANUNTAT PRO-CORNEANU :
Date: June 13, 2008 @ 2:50 pm
[...] Laurentiu Dumitru: Alpinismul. Legitimitate in Ortodoxie? [...]
Bucurie :
Date: June 13, 2008 @ 4:26 pm
CURIER a vorbit despre cartea lui Agarbiceanu : “Pustnicul si ucenicul sau”. E o carte pentru copiii, dar are invataminte pentru adulti si are legatura cu alpinismul.
Am facut sport toata viata si cand m-am casatorit a trebuit sa renunt. Au venit copiii, bucurii si incercari. Acum serile plec la un teren si joc baschet volei si fotbal cu copiii mei. Nu stiu cum m-as simti acum daca as fi practicat un sport periculos si vreunul din copiii mi-ar urma exemplul. Ca parinte privesti altfel.
Cititi cartea. Acolo e un raspuns duhovnicesc.
Bucurie
Bucurie :
Date: June 13, 2008 @ 4:31 pm
Si un raspuns real preluat de pe razbointrucuvant : http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/807706/Si-a-iubit-sotia-mai-mult-decat-viata/
Dumnezeu sa-i odihneasca pe cei doi soti. Au ramas doi copiii in urma si parintii indurerati. Doar ptr ca le-a placut alpinismul.
Catalin Mares :
Date: June 13, 2008 @ 4:42 pm
Sfantul Apostol Pavel a spus ca toate sunt permise, dar nu toate sunt de folos. Eu nu vad o diferenta intre traseul din film si mersul pe sarma. Poate ca la timpul lui acel traseu a avut o utilitate, dar in situatia actuala e curata nebunie sa-l strabati. Mai e un nebun, il mai dau pe la Discovery cateodata, care se catara pe zgaraie-nori. La ce o folosi, nu stiu?! Au spus unii ca pentru a te simti bine, liber, etc. Ma indoiesc ca asta ar fi libertate. Vorba cuiva de aici, mai de folos este “alpinismul” duhovnicesc, cu binecuvantare. Poti ajunge infinit mai sus practicandu-l.
Diana :
Date: June 13, 2008 @ 5:16 pm
Bucurie, la ceea ce spui tu nu ma gandisem deloc. Intra-adevr, daca un din fetitele mele ar practica acest sport cred ca as trai intr-o spaima permanenta.Una e sa iubesti muntele, sa mergi pe cate un traseu, alta e sa faci alpinism.
Manuela :
Date: June 13, 2008 @ 9:11 pm
Am reusit sa vad filmul pana la capat. Nu agreez pericolele, cred ca si din cauza ca ma fac sa ma simt inconfortabil.
Nu stiu daca e bine sau e rau sa faci alpinism….
Acum 2 ani mi-am luat masina noua si am dorit sa merg impreuna cu sotul in concediu in zona Sibiului. Ne-am oprit la Saliste si pentru ca nu cunosteam zona am cerut cateva recomndari gazdei. Ne-a sugerat sa mergem catre o manastire ortodoxa pe munte si ne-a spus ca se poate ajunge si cu masina.Acum stiu ca ea nu a fost niciodata pe acolo cu masina.
Drumul s-a dovedit usor la inceput, dar pe masura ce inaintam devenea din ce in ce mai ingust, iar curbele mai stranse. Nu doream decat sa ajung undeva , sa pot intoarce masina si sa ajung cu bine acasa.
M-am rugat tot drumul si am mers cu 10KM/ora. Cred ca asta spune multe. A durat o ora…dar care nu se mai termina. La coborare am oprit in prima biserica.
A fost …”intens”….Nu se poate compara cu riscurile alpinismului dar ceea ce vreau eu sa se intrebe acel alpinist: De ce?
Nu are nevoie de sfatul nimanui si nici sa se framante, ajunge doar sa-si raspunda cat mai sincer, cat mai profund cu putinta. Nu sa se intrebe daca e un risc, daca poate muri sau orice alta intrebare care l-ar putea confuza mai mult. Doar un simplu :de ce?!
Eu stiu acum de ce nu. Drumul la care te astepti poate fi oricand altul….mai primejdios.
axxa :
Date: June 13, 2008 @ 11:45 pm
Fara a ma sti cu rau de inaltime, mi-a venit sa vomit (ietati-ma, nu vreau sa fiu vulgara) cand am vazut filmuletul. De teama. De rau. De pericol, nu stiu.
In conditiile astea, as putea sa spun doar ca nu e buna pornirea (de placere, nu din nevoie) spre escaladare periculoasa.
Nu pot sa spun ca nu ii inteleg, pot sa spun doar ca imi pare rau de ei. Asta pentru ca isi gasesc fericirea de moment intr-un mod atat de nebunesc si periculos. Pacat ca, fiind asa de curajosi, nu cauta FERICIREA ADEVARATA, aceea in Hristos. Si pentru aceasta ai nevoie de un soi de “nebunie”.
Cristina :
Date: June 14, 2008 @ 2:02 pm
Nu sunt adepta alpinismului, dar inteleg bine ca exista lucruri pe care uni le fac cu atata placere ca nu mai ai loc sa intrebi de ce.Iubita mea Manuela iti inteleg intrebarea, caci si eu mi-o pun,dar in acelasi timp il inteleg si pe domnul nostru alpinist.Cred ca aici este ca in zicala aceea:,,gusturile nu se discuta”…Un gand bun ii va fi de folos din partea noastra a tuturor. Indiferent ce va face noi ii dorim ca Dumnezeu sa fie langa el si langa toti alpinistii pana la urma la fiecare pas pe care il face.Chiar daca nu intelegem, trebuie sa facem ceva care sa ajute.Cu multa dragoste am scris cum vad eu,asa ca Doamne ajuta la fiecare dintre noi in tot ce isi doreste!Dumnezeu primeste tot ce e facut din dragoste,din suflet!
catalin :
Date: July 7, 2008 @ 6:27 am
“gusturile nu se discuta?”
si cei care consuma droguri tot pt gust.
orice lucru care se face pt a arata cat de tare esti -atunci cand itit pui in pericol viata-nu ie de sus ..
dar cea mai buna indicatie io poate da duhovnicul lui si ma mir ca cere sfatul nostru si mai zice ca a facut teologie…dar probabil a intrebat deja si a primit un raspuns care nui convine si el cauta pana obtine raspunsul cei convine…deja alpinismul il controleaza pe el si nu invers,,,ca un drog
catalin :
Date: July 7, 2008 @ 6:30 am
consider ca nu alpinismul ie rau ci scopul pt care se face….
la fel si cu vinu( nu vinu ci bautura e de vina)
atunci cand reusete sa se catare pe un vf si a salvat un om nu numai ca e ceva maret dar si in ochii lu dzeu e maret ,in rest…..il pune pe dzeu la incercare ..
ok a facut 1 data de 2 ori dar deja depinde de asta si nu e sanatos
Carmen-Elena Ivan :
Date: July 22, 2008 @ 12:58 pm
Iertati indrazneala ca imi dau si eu cu parerea. Am vazut imaginile si mi s-a taiat respiratia de frumusetea creatiei. Instantaneu au tasnit spre cer ganduri de preamarire si multumire ca Dumnezeu Atotputernicul a creat asa ceva, si pt ce? Pentru ca sa ne incante privirea. Asa ca fericit este cel care ajunge acolo, dar bine ar fi daca doar ar privi si preamari maretia Domnului, fara sa se mai osteneasca si cu urcatul. Multumesc lui Dumnezeu ca am vazut si eu aceste imagini. Slava Tie Dumnezeul meu, Slava Tie!
adrian :
Date: September 25, 2008 @ 5:20 pm
De ce?
Pentru ca si muntii tot creatie sunt, nu ?
Ca sa admiri privelista ? Ca sa vezi daca poti?
Ceea ce pentru unii inseamna risc pentru altii este un lucru normal.
Asa ca notiunea de “sport extrem” e
raportata la nivelul individual de pregatire si indrazneala.
Acum depinde si de motive, daca
este pura bucurie sau din vanitate.
Care e utilitatea ?
Utilitatea sa te plimbi prin padure sau sa mirosi o floare care este ?
Daca ai mirosit o floare ce sens mai are sa o faci din nou, ca deja stii cum miroase ?
Mare pericol, ca poti sa devi dependent de flori; sunt un drog
Sa traim mai bine toti la campie,
sau la mare, si sa nu intram nici macar in apa ca exista riscul sa ne inecam, chiar daca stii sa inoti.
Daca ti se pune vreun carcel ?
In curand o sa stam toti in orase,
blocati de betoane, si o sa ne fie frica sa mergem si pana la piata.
Pacat de lumea asta frumoasa.