“Nu suntem chiar asa de rai”

4:28 pm Uncategorized

st_theophan.jpg

Sfântul Teofan Zăvorâtul

Nu suntem chiar aşa de răi: din câte se vede nu facem nici un lucru de ruşine şi nici alţii nu ne socotesc chiar aşa de răi şi nu ne lipsesc de respectul şi consideraţia lor. Si pe lângă asta, nu sunt chiar oameni de rând, ci persoane însemnate.

Cel mai gros şi mai întunecat val al orbirii este tocmai aparenta bună-cuviinţă a purtării din afară şi legăturilor cu cei din jur! Să-ţi fie cât mai limpede că cele din afară nu au nici o însemnătate fără cele dinlăuntru. Buna purtare în afară e frunza, în vreme ce bunătatea dinlăuntru e roada. Frunzele smochinului făgăduiau roadă, dar Mântuitorul, neaflând nici una, l-a blestemat.

Acelaşi lucru se întâmplă şi cu orice om cu o bună rânduială exterioară, dar care stă înaintea feţei lui Dumnezeu fără o inimă cu adevărat bună şi temătoare de El. „Dă-mi fiule, mie inima ta” (Pilde 23, 26) i-a spus Domnul celui înţelept [lui Solomon]. Din inimă iese tot binele şi tot răul. După cum ţi-e inima, aşa eşti şi tu înaintea Domnului. Dacă inima ţi-e mândră, atunci oricât de smerit te-ai arăta în afară, Domnul tot mândru te va socoti. Aşa e şi cu orice altceva. Şi judecarea altora e înşelătoare. Ceilalţi nu ne cunosc, dar se poartă bine cu noi, fie pentru că ne socotesc buni, fie pentru că respectă regulile de politeţe. Oare nu se mai întâmplă că cei dimprejurul nostru ne văd răutatea, dar nu ne-o vădesc din cine ştie ce socoteli ale lor? Şi nu se mai întâmplă ca unii, văzând răul din alţii, îi laudă pentru aceasta, dând astfel oarecare sare şi piper necuviinţei lor? Iar nebunii care-i ascultă continuă fără să se oprească, scufundându-se din ce în ce mai adânc în nebunie şi răutate; căci, atunci când cineva vede pe cei din jur zâmbind cu plăcere la faptele sale, înaintează în căile cele rele cu o anumită mulţumire de sine. Oare nu tot aşa am face şi noi dacă am sta să ascultăm cu atâta grijă cum ne socotesc şi ne judeca alţii?!

(din „Calea spre mântuire”)

5 Responses
  1. Razboi intru Cuvant » TIMPUL ROADELOR: ACUM! :

    Date: April 23, 2008 @ 5:10 pm

    [...] Sf.Teofan Zavoratul – “Nu suntem chiar asa de rai” [...]

  2. Daniela :

    Date: April 23, 2008 @ 5:27 pm

    Multumesc mult pentru acest articol. Sfantul Teofan Zavoratul este extrem de “practic” si clar.

  3. Razboi intru Cuvant » CUVINTE DE DUERE LUMINOASA - cuvinte de neuitat culese din Saptamana Patimilor :

    Date: April 30, 2008 @ 7:31 pm

    [...] Sfântul Teofan Zăvorâtul: “Nu suntem chiar asa de rai”: [...]

  4. Hristos vs căldicimea « Popas Alternativ :

    Date: April 30, 2008 @ 11:36 pm

    [...] Sfântul Teofan Zăvorâtul: “Nu suntem chiar asa de rai”: [...]

  5. Război întru Cuvânt » Sfantul Teofan Zavoratul: Intrarea inauntru si cercetarea celor de acolo :

    Date: January 9, 2009 @ 12:37 pm

    [...] Sfântul Teofan Zăvorâtul: “Nu suntem chiar asa de rai” [...]

Leave a Comment

Your comment

You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Please note: Comment moderation is enabled and may delay your comment. There is no need to resubmit your comment.