pridvorul lui laurentiu dumitru

Roberto -Cristian ViÅŸan

Lumea de astăzi intens secularizată, prizonieră în capcanele propriei ignoranÅ£e, materialistă, în goana după iluzia trecătoarelor bunuri, pare destinată unui iminent sfârÅŸit. Lipsa de echilibru între acumularea de bunuri ÅŸi milostenie îl închide pe “vânătorul de averi”, ermetic, ca într-o monadă fără uÅŸi ÅŸi fără ferestre dezlipindu-l de orice împărtăşire cu semenii săi.

Când prioritatea principală a omului devine acumularea de bunuri fără a experia comuniunea ÅŸi milostenia iubirea de arginÅ£i “umple pădurea de tâlhari, casa de hoÅ£i, pieÅ£ele de fraude, tribunalele de jurăminte false, ochii săracilor de lacrimi, închisorile de criminali ÅŸi infernul de osândiÅ£i”. MulÅ£i dintre creÅŸtinii vremurilor noastre îşi justifică lipsa de milostenie prin propriile neputinÅ£e materiale. Cei mai mulÅ£i gândesc că milostenia este numai apanajul celor bogaÅ£i, fiind inaccesibilă celorlalÅ£i. Ajutorarea semenilor nu este însă numai datoria celor bogaÅ£i, ci este calea de a fi solidari cu ceilalÅ£i mai ales în momentele de restriÅŸte. ÃŽn Sfânta Scriptură observăm că întrajutorarea este mult cinstită de creÅŸtini. Astfel în Faptele Apostolilor, cap. XI , versetele 28-29 găsim scris: “Åži sculându-se unul dintre ei, cu numele Agav, a arătat prin Duhul, că va fi în toată lumea foamete mare, care a ÅŸi fost în zilele lui Claudiu. Iar ucenicii au hotărât ca fiecare dintre ei, după putere, să trimită spre ajutorare fraÅ£ilor care locuiau în Iudeea”. Vedem dar, în chip lămurit că milostenia poate fi făcută de oricine, după putere.

De asemenea în Epistola a II-a către Corinteni cap VIII, versetul 4, Sfântul Apostol Pavel laudă capacitatea creÅŸtinilor din Macedonia de a fi solidari cu cei din Ierusalim îndemnându-i pe corinteni atunci ÅŸi pe noi asemenea astăzi, să facem la fel ca ei: “Că în multa lor încercare de necaz, prisosul bucuriei lor ÅŸi sărăcia lor cea adâncă au sporit în bogăţia dărniciei lor. Căci mărturisesc că de voia lor au dat, după putere ÅŸi peste putere. Cu multă rugăminte cerând har de a lua ÅŸi ei parte la ajutorarea creÅŸtinilor”. Iată argumente suficiente pentru colectele misionare ale Bisericii la care este chemat fiecare, să contribuie după putere, la acÅ£iunile filantropice ale Bisericii.

Voluntariatul este înÅ£eles ca o activitate săvârÅŸită fără constrângere, fără a aÅŸtepta răsplată materială cu scopul ajutorării semenilor. Voluntariatul aÅŸa cum e înÅ£eles astăzi, în special în lumea occidentală. pare decupat mai degrabă din părÅ£i disparate, ce alcătuiesc împreună un peisaj dezolant al lumii zdruncinate de materialism. ÃŽn Sfânta Evanghelie după Luca, cap. VI, versetul 35, Mântuitorul Iisus Hristos dă o definiÅ£ie imuabilă al adevăratului voluntariat: “Ci iubiÅ£i pe vrăjmaÅŸii voÅŸtri ÅŸi faceÅ£i bine ÅŸi daÅ£i cu împrumut, fără să nădăjduiÅ£i nimic în schimb ÅŸi veÅ£i fi fiii Celui Preaînalt”. DeÅŸi cuvintele acestea sunt grele de purtat, mulÅ£i s-au încumetat să facă din ele stindardul vieÅ£ii. MulÅ£i au ÅŸi biruit.

Tinerii creÅŸtini contemporani pari încântaÅ£i să fie cooptaÅ£i în acÅ£iuni de voluntariat. Din nefericire, cei mai mulÅ£i, se retrag rapid atunci când vine vorba în implicare activă în implementarea unor proiecte concrete. Justificările aduse, asemănătoare cu ale celor chemaÅ£i la cină în Evanghelie, par să întărească ideea că dragostea lor de aproapele fie este una pur declarativă, fie este lipsită de “început bun”. Solicitările de participare la viaÅ£a Bisericii, culturală, socială ÅŸi caritativă se izbesc de zidul indiferenÅ£ei. Răsplata aÅŸteptată, urmând duhul lumii acesteia nu va fi niciodată îndestulătoare, căci slujind aproapelui nu de la el să aÅŸteptăm plată ci după cuvântul apostolului: “Orice aÅ£i face, lucraÅ£i din toată inima, ca pentru Domnul ÅŸi nu ca pentru oameni. Bine ÅŸtiind că de la Domnul veÅ£i primi răsplata moÅŸtenirii; căci Domnului Hristos slujiÅ£i” (Coloseni III, 23-24).