pridvorul lui laurentiu dumitru

Prof. Cornel Dragoş

Între viaţă şi cărţi
Monahul de la Rohia – Nicolae Steinhardt

„Se prea poate să nu mai am decât puţin, foarte puţin de trăit. (…) Dar… Aş dori totuşi să încerc să las în urma mea o dovadă, o mărturisire de credinţă creştină. Ştiu că-ţi dau o bătaie de cap, dar mă încred în prietenia, afecţiunea şi devotamentul ce mi-ai dovedit din belşug. Poate că voi rezista călătoriei la Bucureşti şi că mă voi putea înapoia aici, să termin eu treaba. Cu atât mai bine. Dar nu se ştie şi de aceea ţi-am adresat acest îndrăzneţ apel profund prietenesc.
Din inimă şi cuget, Nicolae.”
(Ultima scrisoare primită în ziua în care Steinhardt murea într-un spital din Baia-Mare, 27 martie 1989)

Pe 29 martie se împlinesc 19 ani de la trecerea la cele veşnice a cărturarului, călugărului şi pătimitorului întru credinţă Nicu Steinhardt, unul dintre cele mai importante repere morale ale societăţii româneşti.

„Personalitatea Părintelui Nicolae trebuie cunoscută până la cele mai mici amănunte” – Virgil Mazilescu

Escale în timp şi spaţiu

- în familia inginerului evreu Oscar Steindhardt (fost coleg la Politehnica din Zurich cu Albert Einstein) la 29 iulie 1912, la Pantelimon vede lumina zilei Nicu-Aurelian.
- urmează în particular şi la şcoala „Clementa” clasele primare, iar la liceul bucureştean „Spiru Haret” îi are colegi pe Eliade, Al. Paleologu, Dinu Pillat, C. Noica ş.a., fiind singurul elev de confesiune mozaică înscris la cursurile de religie creştină.
- după bacalaureat (1929), va fi cursantul facultăţilor de Drept şi Litere, obţinând licenţa în anul 1934, iar doctoratul în 1936, cu o teză de drept constituţional.
- până la izbucnirea războiului îşi continuă studiile la Paris, apoi în Anglia, pentru ca în 1939 să intre în redacţia „Revistei Fundaţiilor Regale”, de unde a fost înlăturat în 1940 şi 1947.
- după instalarea „ciumei roşii” este exclus din barou pentru refuzul de a „pactiza cu diavolul” şi împlineşte mărunte slujbe necalificate. Deşi textele îi erau interzise, pe plan spiritual „căuta mai dârz refugiul în biserici, în cărţi creştine, în rugăciune…”.
- în decembrie 1959 este arestat, judecat în cadrul „lotului intelectualilor mistico-legionari Noica-Pillat” şi condamnat la 12 ani de muncă silnică pentru refuzul de a fi martor al acuzării în procesele prietenilor amintiţi.
- elementul biografic fundamental îl constituie primirea botezului creştin (15 martie 1960) la Jilava, într-o mică ceremonie clandestină cu caracter ecumenic, condusă de încă tânărul arhimandrit Mina Dobzeu.
Eliberat din detenţia comunistă în august 1964 (în urma graţierii deţinuţilor politici) începe să ducă o viaţă creştină autentică desăvârşindu-şi Sfântul Botez prin Mirungerea primită la Schitul Darvari.
- după ani de căutări, prin grija lui Noica, găseşte „locul potrivit” pentru o experienţă monahală dorită şi după şapte ani de pelerinaje, se călugăreşte la Rohia (Maramureş) la 16 august 1980, primind spre îngrijire biblioteca mânăstirii.
- la insistenţele bunilor prieteni din liceu – Noica şi Paleologul – reintră în viaţa literară publicând eseuri, cronici, traduceri şi participând cu încuviinţarea ierarhilor de la Cluj, la festivaluri de poezie, colocvii, prelegeri. Are legături fructuoase cu intelectualii din exil (M. Lovinescu, Eliade, Cioran, E. Ionescu).
- intrat în vizorul Securităţii, i se confiscă în două rânduri memorialul convertirii în Hristos, Jurnalul fericirii.
Cu câteva luni înainte de degringolada căderii călăilor săi, pleca în lumea eternităţii, cu discreţie, într-un spital din Baia-Mare, monahul Nicolae de la Rohia († 29 martie 1988).

Cărţile împărtăşirii ca o „ispită a lecturii”

Editura Dacia din Cluj-Napoca a editat postum cele mai importante lucrări ale Părintelui Nicolae:
- Jurnalul fericirii (1991)
- Monologul polifonic (1991)
- Dăruind vei dobândi (1994) – după prima ediţie la Baia-Mare (1992)
- Primejdia mărturisirii – convorbiri cu Ioan Pintea (1993)
- Cartea împărtăşirii (la „Biblioteca Apostrof” – 1995)
- Drumul către isihie – inedite – (1999)
- Ispita lecturii – inedite – (2000)
- Între lumi – convorbiri cu Nicolae Băciuţ (2001)
Scânteietoare sunt şi convorbirile „omului text” (supranumit astfel de Lucian Raicu) Monahul de la Rohia răspunde la 365 de întrebări incomode adresate de Zaharia Sângeorzan (Ed. Revistei „Literatorul”, Bucureşti, 1992) şi Dumnezeu în care spui că nu crezi… (Scrisori către Virgil Ierunca – 1967-1983) – Ed. Humanitas, Bucureşti, 20000.
Despre Steinhardt, Editura băimăreană „Helvetica” a publicat între 1999 şi 2001 caietele de la Rohia (3 volume).
Părintele Nicolae şi-a aşezat opera cu sfială, cu smerenie, fără a crede că merită o asemenea mare cinste. Critica, istoria literară (din ţară şi din străinătate) au subliniat nu de puţine ori unicitatea, individualitatea demersului călugăresc, eseistic (Înalt Prea Sfinţitul Bartolomeu) pe care scriitorul de la Rohia l-a înălţat cu înţelepciune pe eternitatea cuvântului, liantul sensibil care leagă viaţa de cărţi. A fost şi va rămâne un cărturar care îşi vieţuia textul înainte de a-l trece pe hârtie. Când opera se va publica în întregime, vom putea cerceta un întreg nefărâmiţat, unitar şi echilibrat. În lumea culturii şi spiritualităţii româneşti, prezenţa autorului a fost şi rămâne impresionantă. Este o fericire pentru urmaşii săi de a putea să se cuminece întru ştiinţa cerească citindu-i cărţile tulburătoare, scandalizatoare (poate), şi mai ales luminătoare.

„Eu însumi şi alţi câţiva” – mărturisiri

·„Din întâlnirile mele cu N. Steinhardt am învăţat că efectele , exaltarea, grandiosul, solemnitatea, exuberanţa şi patetismul (ca să folosesc cuvintele unui titlu pe care eseistul l-a dedicat lui Geo Bogza) se pot transfigura cu ajutorul credinţei într-o ordonare a trezviei. Trezvie care, însemnând nu numai trezire, ieşire din somnolenţă, părăsirea nocturnaliei, deschidea particularul printr-o modalitate iniţiatică înspre echilibru şi dreaptă judecată. Părintele Nicolae nu exagera, deşi folosea adeseori hiperbola. Toate le măsura „cum grano salis”. ” (Preot Ioan Pintea)
·„Tratând creştinismul ca singura credinţă care poate aduce fericirea unui om, autorul aduce, printre altele, o serie de calomnii şi injurii la adresa societăţii socialiste, comentează ostil modul cum s-au judecat procesele deţinuţilor politici şi compară societatea noastră cu un coşmar.”(Analiza unui ofiţer de securitate după confiscarea Jurnalului Fericirii)

·”Iordan Chiment spune că aici, la Rohia, e Ţara Crăciunului.
Pentru mine e şi răspunsul Domnului, La Repause du Seigneur a lui Alphonse de Chateaubriant, romanul posibilităţii devenirii, care e metanoia.
(…) Domnul răspunde oricui, Domnul poate face parte din orice făptură nouă. Slavă Ţie, Hristoase Dumnezeule, Care m-ai învrednicit a-Ţi auzi răspunsul la nedesluşita mea chemare, a Te cunoaşte şi a mă închina Ţie şi în acest minunat loc al Crăciunului care se tălmăceşte Bucurie.” (10 noiembrie 1973)