pridvorul lui laurentiu dumitru

Pr. prof. dr. Ion Popescu
Decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă
„Sfânta Muceniţă Filoteia”

Împotriva oricărei nădejdi, Avraam a crezut cu nădejde că el va fi părinte al multor neamuri
(Romani IV, 18)

Credinţa cu nădejde nu cunoaşte urmă de îndoială căci cel care se oferă deplin lui Dumnezeu nu doar pentru moment ci pentru totdeauna, este încredinţat că ceea ce i-a făgăduit Dumnezeu are putere să şi facă (Romani IV, 21).

Prin credinţa ca „încredinţare” totală lui Dumnezeu creştinul poate să refuze demnităţi şi bunuri pământeşti asemenea lui Moise care prin credinţă „n-a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon” (Evrei XI, 24) chiar dacă pentru aceasta va avea de pătimit. Sfântul Apostol Pavel scoate în evidenţă superioritatea bunurilor dobândite prin credinţă în comparaţie cu dulceaţa cea trecătoare a păcatelor legate de bunurile pământeşti, adică a celor care generează păcatele. Aplecarea (concupiscenţa) spre dulceaţa cea trecătoare a păcatelor generate de bunurile pământeşti nu poate fi învinsă decât prin credinţă. Pentru Sfântul Apostol Pavel credinţa adevărată nu este o simplă adeziune teoretică la ceea ce a făcut Dumnezeu pentru noi în Hristos, ci asumarea pătimirii împreună cu poporul lui Dumnezeu. Dulceaţa păcatului legată de lucrurile pământeşti trecătoare nu poate fi învinsă printr-o credinţă formală sau declarativă ci prin credinţa manifestată prin asumarea suferinţei pentru Hristos. Pornind de la cuvintele Mântuitorului: „dacă aţi fi crezut lui Moise, aţi fi crezut şi Mie, căci despre Mine a scris acela” (Ioan V, 46), Sfântul Apostol Pavel arată că Moise a refuzat calitatea de fiu al fiicei lui Faraon, adică onorurile lumeşti şi a ales batjocorirea pentru Hristos. Astfel credinţa lui Moise este model de „credinţă cu nădejde” în Hristos şi pentru Hristos pentru toţi creştinii. Refuzul onorurilor şi al dulceţei trecătoare din lucrurile pământeşti aduce batjocorire însă dacă batjocorirea este primită pentru Hristos ea este o bogăţie mai mare decât toate bogăţiile Egiptului, adică, pentru creştini ale lumii fără Hristos.

Modele pentru creştini sunt şi Judecătorii Vechiului Testament Ghedeon, Barac, Samson, Ieftae, Samuel, regele David şi toţi proorocii care prin credinţă au biruit toate obstacolele şi toate necazurile săvârşind minuni precum învierea morţilor. Credinţa acestora izvorâtă din făgăduinţa lui Dumnezeu este o credinţă cu nădejdea împlinirii făgăduinţei pe baza încredinţării că Cel Care a dat-o are putere să o şi împlinească. Se poate afirma cu îndreptăţire că nădejdea este viitorul credinţei, că fără nădejdea împlinirii făgăduinţei credinţa slăbeşte şi piere.

Aceştia n-au primit făgăduinţa, deşi L-au mărturisit pe Dumnezeu prin credinţa şi viaţa lor, şi sunt mărturisiţi prin credinţă; ei de care lumea nu era vrednică au primit batjocorirea aşteptând cu nădejde făgăduinţa izbăviri. N-au primit desăvârşirea, „obiectul făgăduinţei”, căci Hristos a venit şi S-a preaslăvit pentru noi. Sfântul Apostol Pavel arată negrăita cinstire a creştinilor, a acelora pentru care Dumnezeu a pregătit ceva mai mult. Numai în Hristos şi prin Hristos şi prin credinţa cu nădejde în El creştinii şi drepţii Vechiului Testament primesc desăvârşirea ca împlinire a făgăduinţei.