pridvorul lui laurentiu dumitru

Pr. Răzvan Ionescu*

Luptător
pe
calea către Dumnezeu

Privit prin prisma obstacolelor pe care le are de depăşit în drumul său către mântuire, creştinul este un luptător. Un fel de soldat de tipul celor din trupele de menţinere a păcii, pacea fiind aici cea interioară; nu cea a lumii, şchioapă şi pervertită, ci cea pe care Hristos ne-o dăruieşte, mântuitoare. Războiul său nu e deci unul al cotropirii, ci al apărării. A conştientiza faptul că tot timpul, fără încetare, este în luptă, chiar şi în somn, a şti să treacă cu repeziciune în stare de alertă, sau a întâmpina agresiunile după felul lor, cu armele corespunzătoare, ţine de dobândirea unei experienţe autentice. Ea exprimă ceea ce am putea numi profesionalism în Hristos.

CreÅŸtinul ÅŸtie că inevitabil va avea ÅŸi pierderi. Nu toate luptele locale pot fi câştigate, contează însă rezultatul întregului război. Nu există luptător totdeauna învingător. CreÅŸtinul luptă ÅŸi cade ÅŸi iar se ridică ÅŸi iar cade ÅŸi iar se ridică… Acest iar este un dar dobândit cu trudă. Prin răbdare, dându-ÅŸi seama că războiul său presupune tenacitate ÅŸi îndârjire, multe căderi ÅŸi ridicări, dobândeÅŸte smerenie, cheia ÅŸi taina victoriei. Ce este răbdarea? Răbdarea este aceea care începe acolo unde se termină răbdarea.

Ne imaginăm un luptător puternic, care se bazează pe forţa şi pe armele sale. Se întâmplă să cadă înfrânt. Pentru că mândria îl determina să se creadă puternic, când i se arată contrariul, sufletul său duce o luptă şi un zbucium cumplite: ce mă fac? Cum mă mai ridic acum? Nu ştie să se scoale, pentru că se credea invincibil, deci imposibil de pus într-o situaţie ca aceasta. Psihologic este descoperit, şi războiul, mult mai aprig, se mută în sufletul său. Nu aceasta înseamnă a fi războinic încercat. Războinicul încercat are genunchii însângeraţi de atâtea căderi şi ridicări, pentru el înfrângerea nu este decât o cale spre o altă ridicare la luptă. El transcende înfrângerea făcând-o chemare la luptă. Iar ridicarea lui, în lupta cu păcatul, se face sprijinindu-se în Hristos, Cel care are toată puterea în cer şi pe pământ.

Acest războinic încercat există potenţial în noi toţi. Însă nu ne-am luat în serios lupta! Nu am conştientizat la ce asediu zilnic suntem supuşi din partea poftelor noastre iraţionale şi întunecării patimilor! Cedările noastre ne-au făcut vasali duşmanului. Avem chiar impresia că e bine, că nici nu ne mai loveşte. Adevărat, el loveşte doar pe cei care i se împotrivesc. Însă după atâta robie, când vrem să eliberăm vreun colţişor al sufletului nostru de tirania lui, ce furtuni de gânduri, ce ispite şi încercări ne lovesc, ca şi cum am zgândări un cuib de viespi. Oare nu noi suntem vinovaţi că le-am lăsat să-şi facă locaş în cămara sufletului nostru? Întru răbdare şi atenţie trează ne câştigăm sufletele. Întrucât nu ispita este păcat, ci acceptarea ei şi refuzul de a ne ridica din îngenuncherea păcatului. Răbdarea nu înseamnă platitudine, rutină, ci omul nou care se naşte în noi în fiecare clipă, mai înţelept şi deopotrivă mai smerit cu o cădere şi o ridicare.

(*Paroh al parohiei Sfânta Parascheva – Sfânta Genoveva, biserica St. Sulpice, Paris)
Foto: © Basarab Nicolescu/CIRET/ADSTR