pridvorul lui laurentiu dumitru

Un ziarist printre teologi

Condamnă Patriarhia „Versetele satanice”?
Cristian Cocea

PS Calinic, episcopul nostru, a avut amabilitatea să-mi propună o rubrică în „Argeşul ortodox”. „Scrie ce vrei”, mi-a spus Prea Sfinţia Sa, „că scrii bine!”. Şi am zis „da”, fără să înţeleg că intru, de fapt, într-o capcană… Păi voi reuşi eu, un ziarist printre teologi, să mă ridic la înălţimea spirituală a colegilor de redacţie şi, mai ales, a dumneavoastră, distinşii cititori? Oare nu voi vexa, cu profanele mele puncte de vedere, sensibilitatea slujitorilor sacrului? Să sperăm că nu… Totuşi, intru cu sfială, chit că pagina de ziar nu e totuna cu biserica.

Recent, editura Polirom a publicat „Versetele satanice”, romanul indianului Salman Rushdie, o carte care i-a adus scriitorului titlul de Cavaler al Imperiului britanic dar şi o condamnare la moarte, pecetluită într-o fatwa, din partea ayatolahului Khomeini, părintele revoluţiei iraniene. Ca tot omul, m-am apucat şi eu s-o citesc şi sînt pe la pagina 70 – mi se pare mai slabă decît celelalte, mai ales comparată cu „Copiii din miez de noapte”. Dar nu vreau să fac aici o cronică literară. Sînt uimit de altceva – de reacţiile unor tineri, care comentează pe net că Patriarhia Română „a condamnat” cartea. „De cînd Biserica Ortodoxă joacă rolul cenzurii religioase? ”, întreabă ei, retoric. „Şi de ce Patriarhia ţine partea celor care condamnă un om pentru o operă de ficţiune?” . De aici, toate interpretările sînt deschise – de la acelea care condamnă „ignoranţa” clerului nostru pînă la teorii conspiraţioniste mai ample, considerînd că asistăm la o mutare politică a PF Daniel, dornic să stabilească relaţii speciale cu lumea musulmană! Aşa să fie? De fapt, oamenii noştri scriu după ureche. Patriarhia spune altceva. Iată un fragment semnificativ din comunicatul de presă: „Exprimându-şi solidaritatea cu comunitatea musulmană din România, în contextul apariţiei în limba română a cărţii intitulate «Versete satanice», Patriarhia Română dezaprobă manifestările care lezează valorile spirituale şi simbolurile religioase, indiferent de religia oficială pe care acestea le exprimă”. Adică, pe înţelesul tinerilor, nu faceţi caterincă de simbolurile religioase! Indiferent prin ce manifestare (că e protest de stradă, că e caricatură, că e ficţiune)… Respectaţi ceea ce au sfînt alţi oameni! Şi atît. Sigur, se poate obiecta că, pe bătrînul continent, libertatea de expresie bate libertatea de credinţă. Că, în spaţiul public, simbolurile religioase n-au ce căuta, pentru a nu vexa sensibilităţile. Şi că avem dreptul să ne exersăm spiritul critic, o constantă a civilizaţiei greco-romane. Sigur, se mai poate spune că Islamul e „primitiv”, că liderii săi spirituali încalcă drepturile omului, condamnînd un scriitor la moarte, şi e ruşine ca ierarhii ortodocşi să le ţină partea. Dar sînt vorbe în van. Să le luăm pe rînd. Libertatea de expresie trebuie să se oprească în punctul în care lezează alte libertăţi, o ştim de la Locke încoace. Printre ele se numără şi libertatea religioasă. E o condiţie a civilizaţiei. E o dovadă de înţelepciune şi toleranţă. Ia să inversăm rolurile! Oricît am fi de moderni, tot nu ne place să vedem pe cineva batjocorind crucea sau pe Iisus Hristos. Literatura şi arta sînt autonome axiologic, însă creatorul de calitate ştie să-şi fixeze limite. Nici Saramago (în Evanghelia după Iisus Hristos), nici Mailer (în Evanghelia după Fiu), nici măcar Kazantsakis nu jignesc, chit că se îndoiesc pînă şi de divinitatea lui Hristos. Probabil că nici Rushdie n-o face. De aceea, Patriarhia nici nu condamnă cartea, doar expune un principiu. Iar Biserica Ortodoxă Română poate fi acuzată de multe dar nu de arderea cărţilor, de punerea lor la index! Aşadar, cei care se arată scandalizaţi ar face bine să nu mai exagereze. O fi Islamul o religie violentă? Nu vă grăbiţi să răspundeţi pozitiv… De cînd se confundă Islamul, a Treia mare Religie a Cărţii, cu fatva lui Khomeini ? Şi de cînd un om, fie el şi Ayatollah, se poate considera Divinul vorbitor al lui Allah? Omul, ajuns poate în cele mai înalte funcţii, tot om rămîne! E failibil, iar ortodoxia, care nu recunoaşte primatul papal, o ştie cel mai bine… Patriarhia nu zice că aprobă condamnarea la moarte a lui Rushdie ci doar se arată solidară cu comunitatea musulmană, ca şi cînd ţi-ai alina un prieten supărat. Ce-o fi rău în asta? În rest, mai vorbim după ce termin cartea!