Un argument de 30 de grame
January 30, 2008 9:27 pm UncategorizedPăpuşica antiavort, un argument de 30 de grame care a salvat 188 de suflete
Dacă femeia vrea să afle mai multe despre ce se întâmplă cu viaţa din ea, e dusă să vadă mulajele. I se pune în palmă o păpuşică mică şi moale de cauciuc şi i se explică: „Asta e vârsta legală la care se produce avortul. Este un bebeluş la 11-12 săptămâni de sarcină, în mărime reală, de greutate reală. Are cam 30 grame. Exact aşa arată şi cel din burtica dumneavoastră, cu mâini, ochişori, nas. La vârsta asta are deja înregistrate undele creierului, se zbate, înghite, se poate răsuci, are amprente, poate da cu piciorul, e sensibil la căldură, la atingere, lumină, zgomot, îşi suge degetul şi toate sistemele corpului funcţionează”.
Anul trecut, 188 de femei din cele 400 care au fost consiliate de Pro-Vita au avut curajul ca, însărcinate fiind, să rişte respingerea din partea familiei ori a partenerului şi chiar cu riscul de a rămâne singure au lăsat viaţa să crească în ele şi să se nască la sorocul cuvenit: nouă luni, două săptămâni şi o zi.
Roxana Voicu e convinsă că în cazul lor e doar mâna lui Dumnezeu. Dar clinica a avut şi paciente care au fost atât de determinate să dea afară copilul, încât „nu au vrut să se uite în ecograf, nu au vrut să vadă nici poze, nu au vrut să afle nimic.
Ele ştiu că e viaţă înăuntru, dar refuză, pentru că le doare foarte tare. Dacă ele nu mă lasă, nu insist nici eu să le vorbesc, pentru că le traumatizez”, vorbeşte despre eşecuri doctoriţa Diana Beloiu. Din experienţă ştie că majoritatea femeilor, dacă ajung să facă un avort, îl fac pentru că sunt extrem de disperate şi că cele care nu au nici un fel de convingere nici morală, nici religioasă cu privire la sensul vieţii lor, scuipându-şi copilul afară fără să clipească, sunt rarităţi.
Aşa arată un fetus de 11-12 săptămâni, vârsta legală limită până la care se produce avortul. E un mulaj în mărime naturală de 30 grame, cu mâini, ochişori, nas. La vârsta asta are deja înregistrate undele creierului, se zbate, înghite, se poate răsuci, are amprente, dă cu piciorul, e sensibil la căldură, la atingere, lumină, zgomot, îşi suge degetul şi toate sistemele corpului funcţionează
Roxana Voicu (director clinica Pro-Vita)Materialul integral despre “Papusica antiavort”, semnat Daniel Befu, poate fi citit in Gandul, 28 ian. ac., la linkul de mai jos:
http://www.gandul.info/viata/noua-luni-doua-saptamani-si-o-zi.html?3931;2352456











Maria :
Date: January 31, 2008 @ 8:20 pm
Cum as putea face rost de un astfel de “argument”?