Cuvant la Sfintii Trei Ierarhi

7:59 am Uncategorized

sftrei-ierarhi.gif

Arhimandritul Teofil Părăianu

„Unirea credinţei şi împărtăşirea Sfântului Duh cerând, pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”.

La fiecare Sfântă Liturghie şi la fiecare Sfântă Cununie ni se dă îndemnul să dăm toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu ca să ajungem la unirea credinţei şi să ne împărtăşim de Duhul Sfânt. Când Duhul Sfânt este lucrător în noi, El vine cu lumină, când Duhul Sfânt este lucrător în noi, El vine cu sfinţire, când Duhul Sfânt este lucrător în noi, El vine cu preamărire pe care o aducem Domnului nostru Iisus Hristos, după cuvântul pe care Domnul Hristos Însuşi l-a spus: „Acela (adică Duhul Sfânt) Mă va slăvi” (Ioan 16, 14). Noi spunem că suntem creştini ortodocşi, deci trebuie să fim dreptmăritori. Numai dacă aducem mărire lui Dumnezeu în gândurile noastre, cu cuvintele noastre, cu faptele noastre, cu viaţa noastră întreagă, suntem în ortodoxie.

Cei pe care îi pomenim astăzi sunt trei oameni mari, trei sfinţi deosebiţi. Toţi sfinţii sunt oameni deosebiţi, dar şi între sfinţi sunt unii care au parcă mai mult dar de la Dumnezeu şi au mai mare lucrare în sfinţire. Pe sfinţii pe care îi pomenim astăzi i-am mai pomenit în cursul acestei luni: la întâi ianuarie am pomenit pe Sfântul Vasile cel Mare, la 25 ianuarie pe Sfântul Grigorie Teologul şi la 27 ianuarie pe Sfântul Ioan Gură de Aur. Astăzi îi mai pomenim o dată şi împreună, ca să se ştie că fiecare dintre ei este mare în felul lui.

La această sărbătoare s-a ajuns pentru că unii creştini ziceau că este mai mare Sfântul Vasile cel Mare, alţii că Sfântul Ioan Gură de Aur, iar alţii ziceau că este mai mare Sfântul Grigorie Teologul. Ei credeau aşa pentru că aveau unele preferinţe şi aveau unele măsuri. Cei care au văzut că Sfântul Vasile cel Mare a fost un bun organizator, un om practic, un om de acţiune, au zis: apoi Sfântul Ioan Gură de Aur n-a fost aşa, Sfântul Grigorie n-a fost aşa, mai mare între ei este Sfântul Vasile cel Mare!

Cei care credeau că Sfântul Grigorie este cel mai mare, ziceau aşa pentru că Sfântul Grigorie are nişte adâncimi de gândire mai mari decât ceilalţi doi sfinţi. Alţii au zis: nu, Sfântul Ioan Gură de Aur a fost mai mare, pentru că era tare pogorâtor, era tare îngăduitor, era tare doritor de a-i ajuta pe oameni, era propovăduitor al credinţei, dădea oamenilor mai multă nădejde. Oamenii au zis aşa pentru că n-au avut pe Duhul Sfânt să-i lumineze, n-au avut pe Duhul Sfânt să-i ducă în faţa Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi să-L preamărească pe El pentru aceşti oameni mari.

Mitropolitului Ioan al Evhaidelor, în veacul al XI-lea, i s-a arătat pe rând fiecare dintre cei trei sfinţi pentru a căror mărire se certau oamenii şi apoi s-au arătat toţi trei şi i-au spus că certurile trebuie să înceteze, să fie linişte şi pace între oameni, pentru că unele sunt măsurile lui Dumnezeu şi altele sunt măsurile oamenilor.

Dintre cei trei sfinţi, mai cunoscuţi ne sunt Sfântul Vasile cel Mare şi Sfântul Ioan Gură de Aur. De la ei avem câte o Liturghie. Sfânta Liturghie care se săvârşeşte de obicei este cea a Sfântul Ioan Gură de Aur; Liturghia Sfântul Vasile cel Mare se face de zece ori pe an. Cei doi sfinţi sunt cunoscuţi şi pentru cuvântările lor. Sfântul Ioan Gură de Aur are foarte multe cuvântări care au ajuns până în vremea noastră şi sunt şi acum actuale.

Sfântul Grigorie, mare prin adâncimea teologiei sale, este mai puţin cunoscut, pentru că oamenii nu pot primi în suflet adâncimile de teologie, nu le pot urmări, decât dacă au un dar de la Dumnezeu. Omul de rând nu poate înţelege adâncimea teologiei. Sfântul Grigorie este mare pentru puţini, pentru cei care înţeleg profunzimile lui de gând.

Mărimile sunt de multe feluri: Sfântul Vasile cel Mare este mare ca organizator; Sfântul Grigorie este mare ca gânditor; Sfântul Ioan Gură de Aur este mare ca ajutător spre mântuire, ca îndrumător de suflete. Are rost să se certe oamenii pentru aceasta? De altfel, acum nu se mai ceartă nimeni, dar a rămas ceva de pe urma certurilor dintre oameni – sărbătoarea de astăzi. Dacă vrem să-I fim pe plac lui Dumnezeu trebuie să ne unim, nu să ne certăm. „Unirea credinţei şi împărtăşirea Sfântului Duh cerând”, să dorim să ne unim, să ne căutăm unii pe alţii, să mergem unii spre alţii, să desfiinţăm piedicile dintre noi, să le înlăturăm, să avem iubire unii către alţii şi iubire faţă de Dumnezeu. Atunci suntem preamăritori de Dumnezeu şi înseamnă că Duhul Sfânt lucrează în noi pentru că aduce mărire în om şi îi aduce mărire lui Dumnezeu.

Cineva asemăna iubirea dintre oameni cu o pâine caldă care se împarte, aburul ieşit din pâinea caldă simbolizând iubirea faţă de Dumnezeu. Noi uităm că există o poruncă a iubirii, că suntem datori cu iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni; dar noi pe unii îi urăm, pe alţii îi iubim, pe unii îi iubim mai mult, pe alţii mai puţin, pe unii uneori îi iubim, alteori nu-i iubim şi aşa mai departe. Or, asta nu înseamnă că ţinem seama de porunca lui Dumnezeu! Porunca lui Dumnezeu este „să ne iubim unii pe alţii ca într-un gând să mărturisim”; aşa formulează Biserica porunca lui Dumnezeu „să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”.

Recunoaştem că nu ajungem la măsurile acestea, dar trebuie să fim preocupaţi de lucrul acesta. Atunci nu am avea motive să stăm unul împotriva celuilalt nici pentru sfinţi. Noi trebuie să fim aşa cum este Dumnezeu, care îşi revarsă iubirea Sa peste lume, când revarsă Soarele peste cei buni şi peste cei răi, când trimite ploaia peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi, şi nu zice „acestuia nu-i dau ploaie, pentru că este păcătos, acestuia îi dau ploaie, pentru că este drept”. Domnul Hristos a spus lucrul acesta şi avem cuvântul Lui în Sfânta Evanghelie: „Iubiţi pe vrăşmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc, rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc, ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele peste cei răi şi peste cei buni, şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi” (Matei 5, 44-45).

Aşa ne-a spus Domnul Hristos, aşa trebuie să facem şi noi! Dar noi nu facem! Nu facem pentru că nu putem. Răutatea este o realitate! Întâi trebuie să desfiinţăm răutatea din noi, ca să putem înmulţi iubirea. De unde ştim noi că există o legătură între răutate şi lipsa iubirii? Domnul Hristos ne-a spus: „Din pricina înmulţirii fărădelegii, iubirea multora se va răci” (Matei 24, 12). Dacă nu avem iubire unii către alţii, nu avem pâinea cea caldă pe care să şi-o împartă oamenii între ei şi nu avem aburul pâinii celei calde ca să se înalte către Dumnezeu. De ce? Pentru că nu suntem cum trebuie, pentru că în loc să avem iubire – avem ură, pentru că în loc să avem înţelegere – avem ceartă.

Iată, şi pentru sfinţi ajung oamenii să se certe! Nu se poate, nu-i voie! Dacă ne gândim la Evanghelie, dacă trăim Evanghelia, nu este voie să se ajungă la aşa ceva! Trebuie să înţelegem de la început că mărimile sunt de multe feluri, că fiecare e mare în felul lui, că fiecare poate să fie şi mare şi mic, că părerile noastre sunt felurite. Acelaşi om poate să fie pentru unii mare, pentru alţii mic.

Un duhovnic, de exemplu, poate să fie mare – pentru cei care îl ascultă, poate să fie mic – pentru cei care nu-l ascultă, şi de nimic – pentru cei care nu-l iau în considerare. Acelaşi pe care Dumnezeu poate-l primeşte şi-l binecuvântează – oamenii îl hulesc. De ce-l hulesc oamenii? Pentru că ei nu seamănă cu Dumnezeu, pentru că n-au pe Duhul Sfânt să-i lumineze, pentru că n-au iubire în suflet, pentru că nu au consideraţie, pentru că sunt judecători în loc să fie oameni care să se plece cu mintea. Sfinţii cei mari nu s-au bucurat niciodată de cei care s-au certat între ei pentru că nu ştiau cum să facă să-l pună pe unul mai mare decât pe celălalt. Dumnezeu este cel care ne primeşte pe toţi, iar noi trebuie să fim cu înţelegere faţă de toţi.
Eu v-am mai spus şi altă dată şi mi-e drag să vă spun şi acum: când îi pomenim pe Sfinţii Trei Ierarhi, ne putem gândi şi la trei oameni mari cu care s-a început mânăstirea aceasta şi care, într-un fel, au o asemănare cu Sfinţii Trei Ierarhi. Mă gândesc la părintele Arsenie Boca, la părintele Nicolae Mladin, mitropolitul Mladin de mai târziu, şi la părintele Serafim Popescu, Dumnezeu să-i odihnească!

Credincioşii, dacă i-ai fi întrebat sau dacă i-ai întreba acum, care a fost cel mai mare dintre aceştia, eu cred că aproape toţi s-ar repezi si ar zice că părintele Arsenie. Într-adevăr, părintele Arsenie a fost mare, a avut o mărime deosebită pe care au înţeles-o cei mulţi. Dacă citeşti ceva din scrierile părintelui Arsenie îţi dai seama de profunzimea de gândire, dar nu asta i-a dat mărimea. Aici, la mănăstire, părintele s-a distins în special ca îndrumător de suflete şi ca bun organizator. Îmi spunea un meseriaş oarecare că părintele Arsenie era aşa de priceput la orice lucru, încât ştia mai bine decât un meseriaş ce trebuie să facă: „Uite măi, asta o faci aşa, vezi că aici lipseşte ceva”… Şi asta l-a făcut mare pentru oamenii care pricepeau ceva din ale meseriei. Altora le descoperea anumite stări sufleteşti şi oamenii se minunau de cât de pătrunzător este părintele.

Alţii au zis: Domnule, dar părintele Mladin avea un dar de cuvânt, a lăsat nişte studii, a lăsat în urma lui nişte profunzimi de teologie, parcă a semănat cu Sfântul Grigorie de Nazianz, cu Sfântul Grigorie Teologul, aşa cum părintele Arsenie, ca organizator, a semănat cu Sfântul Vasile cel Mare.

Şi a mai fost unul mare şi nu prea mult băgat în seamă, părintele Serafim Popescu, pe care eu tare mult îl am la inimă. Tare mi-e drag părintele Serafim, pentru pogorămintele pe care le făcea, pentru inima lui de părinte, pentru inima lui de frate, pentru inima lui de prieten, pentru faptul că era odihnitor de oameni, pentru faptul că aducea bucurie în jurul lui, pentru faptul că aducea seninătate în jurul lui. Părintele Serafim nu avea nişte lucruri aşa, de pricepere, de meserie, nu a făcut nişte studii deosebite, dar a fost bun, învăluitor, odihnitor, a fost un om de care s-au bucurat oamenii, aşa că şi el a fost mare.

Ne mai rămâne ceva şi nouă: să ne silim şi noi să fim mari! Oare e nevoie să te sileşti să fii mare? Vrea Dumnezeu ca un om să fie mare sau să se silească să fie mare? Eu zic că da! Numai că vrea ca omul să fie mare întru smerenie, să fie mare întru iubire, să fie mare întru rugăciune, să fie mare în ceea ce apoi aduce şi alte mărimi. De unde ştim noi că Domnul Hristos vrea să le căutăm şi pe cele mari şi înalte? După ce Domnul Hristos a înviat din morţi, a zis către Sfântul Apostol Petru, la marea Tiberiadei: „Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti tu mai mult decât aceştia?” (Ioan 21, 15). Deci Domnul Hristos ne-a dat voie să înaintăm în înţelesul acesta: vreau să fiu mare, vreau să iubesc mai mult decât alţii, vreau să agonisesc în sufletul meu nu coborându-i pe alţii, ci înaintând eu însumi. Cine este mare întru smerenie, este cel mai mare, pentru că Domnul Hristos a spus: „Cel ce se va smeri, se va înălţa”.

Deocamdată noi ce să facem? Să fim cinstitori de sfinţi şi să-i avem în consideraţie, pentru că numai cineva care este mare poate să aibă consideraţie faţă de un om mare. Noi facem ce putem la măsurile noastre: mulţumim lui Dumnezeu pentru oamenii pe care i-am cunoscut ca fiind oameni mari. Mă gândesc la cei trei cu care s-a început mânăstirea de aici, care fiecare, cu cuvântul, cu fapta, cu îndrumarea, într-un fel sau altul, şi-a pus pecetea pe existenţa noastră, a celor ce suntem mai în vârstă.

Să dorim din toată inima şi din toate puterile noastre să avem unirea credinţei, să-L primim pe Duhul Sfânt, să ni se împărtăşească Duhul Sfânt ca să ne îndrume, să ne rugăm ca „toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm” şi atunci toate sunt rezolvate: ştim şi cine-i mare, ştim şi că suntem mici. Cum zic copii: „eu sunt mic, tu fă-mă mare”. Nu se mai potriveşte la vârstă înaintată, dar se potriveşte în ceea ce priveşte viaţa duhovnicească.

Ştiindu-ne mici şi considerându-ne mici, să aşteptăm ca Dumnezeu să ne facă mari ca să-i înţelegem şi noi pe cei mari. Amin.

(din lucrarea „Din vistieria inimii mele”)

Leave a Comment

Your comment

You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Please note: Comment moderation is enabled and may delay your comment. There is no need to resubmit your comment.