“Avem Crăciun fără Hristos” (interviu cu Laurențiu Dumitru)

1:30 am LD. Publicistică

laur

Avem Crăciun fără Hristos„…Dăruind în preajma Crăciunului dorim să ne răscumpărăm greşeala de atunci, să ne reabilităm cumva în faţa Celui ce mereu ne-a învăluit şi ne învăluie cu dragostea Sa”

interviu cu teologul si editorul Laurenţiu Dumitru

Domnule Laurenţiu Dumitru, sunteţi cunoscut ca fiind un bun prieten şi îndrumător al tinerilor, prin sfaturile pe care le daţi şi prin cele două cărţi: „Hristos şi tinerii” şi „Tinerii pe calea întrebării”. Vă întreb, ce înseamnă pentru tinerii din ziua de azi Crăciunul? De ce atâta vânzoleală de Crăciun? Nu e dăunătoare atâta pregătire în receptarea noastră asupra Crăciunului?

Aş începe cu cea de-a treia întrebare, încercând să le ating şi pe celelalte… Într-adevăr, vânzoleala de care vorbiţi e dăunătoare pentru receptarea praznicului Naşterii Domnului. Ca să ne putem pregăti creştineşte pentru această sărbătoare trebuie desigur să ieşim din această vânzoleală. Observăm şi noi cu ochiul liber că societatea contemporană valorizează mai mult pe Moş Crăciun şi Anul Nou, decât pe Hristos! Am ajuns să preţuim mai mult tradiţiile noastre seculare, ideologia consumistă, cronologia, decât veşnicia în Dumnezeu! Când ajungem să jertfim atât de mult pe altarul consumului, al desfătărilor de tot felul, oare mai găsim loc pentru Hristos şi prăznuirea Naşterii Sale? Mă tem că nu! Cred că vânzoleala aceasta se face în detrimentul pregătirii autentice pentru praznic. Pur şi simplu noi îl sufocăm pe Pruncul Hristos aflat în ieslea Betleemului.
În ceea ce priveşte tinerii, nu putem generaliza, unii trăiesc autentic bucuria Crăciunului, alţii, din păcate, nu. Şi tot din păcate, cei ce o trăiesc autentic sunt încă puţini.

De Crăciun există, am putea spune, un „trend”, dorinţa de a face milostenie, toate firmele si societăţile fac întreceri în a milui si a dărui, dar este primită de Dumnezeu această milostenie, pe care o facem când toţi sunt „supra-milostiviţi”?

Trend-ul de care vorbiţi are suport în istoria mântuirii neamului omenesc. Darul este legat tainic de praznicul Naşterii Domnului, căci Fiul este Darul prin excelenţă, este Darul oferit lumii de către Dumnezeu, Iubitorul de oameni. Nu întâmplător toţi se întrec în a dărui în această perioadă. Ei vor, conştient sau nu, să se asemene cu Dumnezeu. Marile praznice sunt nişte epifanii şi ne aduc pe noi în starea de a ne dori înnoirea relaţiei cu Dumnezeu. De sărbători, îndeobşte, ni se face tare dor de Dumnezeu. Omul simte nevoia să dăruiască în preajma Crăciunului şi cred că asta e o lucrare a duhului în noi, nu un trend lumesc, chiar dacă mass-media îl valorifică şi-l potenţează atât de mult.
Ştim cu toţii că odinioară, în urmă cu peste 2.000 de ani, un Prunc Sfânt S-a născut. Cred că există în conştiinţa umanităţii sădită mâhnirea că n-am ştiut a-L întâmpina cum se cuvine, că se cădea a-i oferi un cămin adecvat, cald, şi nu o iesle a dobitoacelor. Ai lui nu L-au primit şi nu L-au recunoscut. Animalele L-au încălzit cu respiraţia lor pe Pruncul Iisus, iar păgânii magi din depărtări au venit să i se închine şi să-i aducă daruri. Cumva, tainic, dăruind în preajma Crăciunului dorim să ne răscumpărăm greşeala de atunci, să ne reabilităm cumva în faţa Celui ce mereu ne-a învăluit şi ne învăluie cu dragostea Sa. Sigur că ar trebui să dăruim şi în afara acestor momente. Pe săraci totdeauna îi avem cu noi (cf. Ioan 12, 8), ei trebuie să mănânce şi să se îmbrace mereu, nu doar de Paşti şi de Crăciun. Unii oameni darnici nu uită acest lucru şi acţionează în consecinţă, cunosc numeroase astfel de cazuri.
Dacă e primit sau nu darul când toţi sunt, după cum spuneţi, „supramilostiviţi”, nu ştiu, doar Dumnezeu ştie inima fiecăruia. Darurile nu se măsoară după „cât”, „cui” şi „când” dăruim, ci după „cum” dăruim. Scriptura spune: “…când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta, ca milostenia ta să fie într-ascuns şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie” (Matei 6, 3-4). Ar fi bine să nu uităm criteriul acesta.  

Cum sărbătoreau Crăciunul vechii şi primii creştini? Sărbătoreau ca şi noi, cei din sec. XXI?

Creştinii din vechime nu cunoşteau fastul Crăciunului din zilele noastre. Ştim bine că abia după 300 de ani Biserica a ieşit din catacombe. Crăciunul, ca şi oricare altă mare sărbătoare a Bisericii, se prăznuia în vechime fără bâlci, urlete şi trâmbiţe… Creştinii făceau agape, se întâlneau în comunităţi mici şi lăudau pe Domnul în duhul dragostei. Era o sărbătoare duhovnicească, fără bruiajul televizorului şi a mega-show-urilor din pieţele publice. Pe atunci, când spuneai praznicul Naşterii, spuneai Hristos, acum mai degrabă spui căluşei, caruseluri, vată pe băţ, cozonaci, brăduţ, globuleţe, reduceri de preţuri prin magazine. Nu că acestea ar fi rele în sine, nu; şi mie îmi e drag într-o oarecare măsură fastul de Crăciun, mi-e drag să văd oraşul plin de luminiţe, brăduţii împodobiţi etc., dar toate acestea să nu se facă în detrimentul relaţiei vii cu Hristos, cu Biserica. Nu mică mi-a fost uimirea când o persoană mi-a spus deunăzi că în Japonia, spre exemplu, poţi întâlni persoane care nu asociază Crăciunul cu Creştinismul. Trecând pe lângă vreo biserică şi auzind colinde unii japonezi se vor mira: „Ia uite, şi la Biserică se sărbătoreşte Crăciunul!”. Asta se poate întâmpla acolo unde există credinţe sincretiste şi unde sărbătorile religioase sunt mediatizate fără înţelesul lor adânc, mistic. Asta e realitatea zilelor noastre, avem praznice exploatate până la epuizare de mass-media şi de marile companii de produse de consum. Sunt sublime, sunt fascinante, sunt pline de briz-brizuri, au însă un mare neajuns – le lipseşte Hristos! Să-mi fie cu iertare, dar, în afara spaţiului sfânt al bisericilor noastre, de Crăciun nu se vorbeşte despre Hristos…
Aceasta e deci marea diferenţă între cum prăznuiau creştinii din vechime şi cum prăznuieşte majoritatea dintre noi astăzi. Ei prăznuiau cu Hristos, iar noi îl sufocăm pe Pruncul Hristos printre baxurile cu noua bere Tuborg, printre sticlele de Coca Cola ce ne aduc „cadouri magice de la spiriduşi”. Iar dacă suntem cuminţi şi Moşu’ ne aduce, la ProTv, povestea magică a lui Harry Potter, atunci putem spune că am avut cu adevărat un Crăciun fără Hristos.
În plus, pe noi cei din sec. XXI ne paşte încă o ispită, din raţiuni de „political corectness” Crăciunul s-a transformat în Occident într-o sărbătoare realmente fără Hristos. Eu mă plâng de noi, românii, dar în Occident lucrurile sunt mult mai grave. Sunt oraşe, în vremea noastră, în care ornamentele de Crăciun, postarea afişelor ce anunţă colinde sunt interzise pe motiv că ele sunt o ofensă adusă laicităţii statului şi celor de alte religii.
Ceea ce mi se pare însă cel mai şocant e că „nici chiar Italia catolică, ne spune Dan Ghiţă într-un material publicat anul trecut de Altermedia, nu a ştiut cum să facă faţă presiunilor. Suprimarea ieslelor alegorice, înlocuirea cuvântului „Iisus” cu cuvântul „virtute”, şi a istorisirii Naşterii Domnului cu… povestea Scufiţei Roşii (!!!). Acestea sunt ideile propuse de unii profesori in provinciile Como şi Treviso, pentru a „laiciza” sărbătoarea Crăciunului, din cauza creşterii numărului de elevi necreştini, în special musulmani”.
După cum merg lucrurile prin lume, nu peste multă vreme, colindele şi mersul la biserică s-ar putea să cadă din nou sub incidenţa legii ca-n primele veacuri creştine. Probabil că atunci ne vom întoarce şi la prăznuirea adevărată a Naşterii, deşi n-aş vrea să fie asta calea…

Apropo de Moş Crăciun… Observăm că mai mult este aşteptat Moş Crăciun decât Naşterea Domnului.

Depinde din ce unghi privim lucrurile. Începând cu data de 21 noiembrie, în Biserica Ortodoxă, se cântă la fiecare slujbă de utrenie Catavasiile Naşterii Domnului, cântări care vestesc lumii întregi: „Hristos se naşte, slăviţi-L! / Hristos din Ceruri, întâmpinaţi-L! / Hristos pe pământ, înălţaţi-vă! / Cântaţi Domnului tot pământul, şi cu veselie lăudaţi-L noroade că s-a preaslăvit!”. Iată că perioada postului Crăciunului, care semnifică aşteptarea împlinirii profeţiilor celor din vechime, este oarecum îndulcită cu această veste bună: Hristos se naşte, slăviţi-L! Aşadar, noi, cei ce ne străduim să fim mădularele Bisericii, pe Hristos Îl aşteptăm! Dacă privim din oricare al unghi e mare jale. Lumea desacralizată de azi preţuieşte mai mult pe Moş Crăciun, pe acest Santa Claus care nu se află trecut în Vieţile Sfinţilor, despre care nu a scris nici un Sfânt Părinte al Bisericii, dar care, iată, a devenit simbol al Crăciunului. Deşi popular praznicul Naşterii Domnului se numeşte Crăciun, trebuie precizat că în cărţile de cult nu vom întâlni termenul de „Crăciun”.

Cine-i acest moş care a „furat” Crăciunul? Oare Moş Crăciun cu renii lui ne apropie mai mult de Dumnezeu?

Să ne informăm de la sursă, din pagina sa web în limbă română, www.moscraciun.ro , pentru că da, aţi citit bine, Moşu’ nostru are şi site. Cităm Mitologia română a lui Romulus Vulcănescu: „Legenda spune că, fără acordul soţului, Crăciuneasa primeşte în gazdă pe Fecioara Maria, oferindu-i adăpost în grajd. Aflând acest lucru Crăciun îi taie mâinile, iar Maica Domnului i le lipeşte la loc. Minunea îl converteşte pe Crăciun la creştinism. De bucurie că nevasta sa a scăpat de pedeapsa lui necugetată, Crăciun aprinde un rug din cioate de brad în curtea lui şi joacă hora cu toate slugile lui. După joc împarte sfintei familii daruri păstoreşti: lapte, caş, urdă, smântână. De aici transfigurarea lui Moş Crăciun într-un sfânt, care aduce de ziua Naşterii lui Iisus daruri copiilor, obicei care se suprapune cu amintirea darurilor pe care, după cuvântul evanghelic, le aduceau regii-magi în staul lui Mesia”. Să reţinem însă că „legenda spune”, nu Scriptura, nu Tradiţia… Când adevărul revelat se intersectează cu legenda se crează confuzii! Ortodoxia nu mărturiseşte legende, ci adevărul revelat, descoperit de Dumnezeu.
Încă o precizare. „Crăciun convertit la creştinism” e în cazul de faţă o expresie nepotrivită; creştinismul „apare” după Învierea şi Înălţarea la Cer a Mântuitorului Hristos. De altfel, folclorul abundă de astfel de „inadvertenţe”, după alte versiuni Crăciun nu numai că a crezut şi s-a botezat (sic!), ci el a descoperit „minunea făcută cu soţia sa şi altor evrei, şi toţi cei ce-l auziră asemenea crezură şi se botezară” (v. Sim. Fl. Marian, Legendele Maicii Domnului, Bucureşti, 1904, p. 32).

Moş Crăciun este în aceste zile peste tot, este pe buzele tuturor. Americanii cântă acum: „Santa Claus is coming to town”. Moşu’ este prezent peste tot: în reclame, în emisiuni tv, prin grădiniţe, prin casele oamenilor; este nelipsit de la aprinderea oficială a vreunui brad gigant în vreo capitală a lumii. Nu-i lipsesc sania, renii şi nici ajutoarele – crăciuniţele sexy. El, Moşu’, este parte esenţială a spiritului festiv de Crăciun în zilele noastre. Avem prin oraş şi moşi-fotografi kitschoşi, foarte insistenţi şi agasanţi… Unde e Pruncul Iisus, unde este bucuria sfântă? Socotiţi singură dacă ne apropie mai mult de Dumnezeu sau ba…

Avem astăzi colinde care vorbesc despre Moş Crăciun. Să înţelegem că Biserica l-a adoptat?

Prin firul discuţiei, intrăm într-o zonă delicată, dar nu avem de ce să ne temem. Adevărul e că Moş Crăciun a intrat în biserică pe fereastră şi este greu de scos pe uşă…
Avem astăzi colinde care vorbesc despre Moş Crăciun. Părintele Teofil de la Sâmbăta le numeşte delicat „colinde laice” şi nu greşeşte, pentru că multe colinde sunt doar cântece tradiţionale. Am putea, inspiraţi de Eliade şi forţând nota, să numim unele colinde laice ca fiind religioase, doar dacă numim ca având filon sacru tot ce e ancestral. Deşi sunt voci care afirmă că legenda despre Crăciun şi Crăciunoaia este o creaţie folclorică daco-română (sec. III-IV) (vezi Pr. D. Bălaşa, Crăciun – cuvânt dacic, în „Noi tracii”, Roma, 1984, decembrie, p. 15.), noi avem de-a face în colindele care se cântă azi de un Moş Crăciun mai proaspăt. „Moş Crăciun cu plete dalbe”, spre exemplu, este o piesă relativ nouă, muzica şi versurile aparţin lui D.G. Kiriac (†1928). Moşu’ nu s-a mulţumit doar cu lumina reflectoarelor, ci s-a gândit să intre şi-n biserică. Probabil a intrat prin turlă ori a găsit un geam deschis… Aşa se face că în Liturghie la vremea chinonicului, la împărtăşirea preoţilor, poţi auzi strana sau corul cântând colinde despre Moşu’, asta trădând cumva o relaxarea morală fără precedent. Eu n-am nimic cu tradiţiile de aici sau de oriunde, cer doar să nu se amestece cu imnografia ortodoxă…
Revenind la autorul colindului amintit, D.G. Kiriac, putem spune că el, şi alţi clasici ai muzicii corale româneşti, şcoliţi în academiile muzicale româneşti şi de prin străinătăţi, au fost mari dirijori, excelenţi profesori, geniali compozitori, dar, în marea lor majoritate, n-au reuşit în compoziţiile lor să transmită duhul Ortodoxiei… Nu vreau să mâhnesc pe nimeni, în plus se spune că gusturile nu se discută, dar deseori când auzi Liturghia în interpretare corală în biserică îţi vine să aplauzi. Cred că locul cântării corale nu e în Biserică, ci pe scenele de spectacol, acolo unde se culeg lauri şi aplauze, acolo unde un tenor sau o soprană pot să se pună în valoare pe sine fără probleme. Cântarea corală armonică-polifonică a adus în biserică stilul spectacular, de concert, însă accentul în Liturghie trebuie să cadă nu pe „interpretarea magistrală” a soliştilor, ci pe un anumit duh al interpretării, altfel spus – pe acea interpretare smerită care aduce pace şi cheamă sufletul la rugăciune, la petrecerea împreună cu Domnul. De ce mulţi când se întorc de la slujbele mănăstireşti spun că „a fost altceva”, că doar e aceeaşi Liturghie? E vorba de faptul de duhul ortodox care lipseşte cântării corale plămădite în spaţiul desacralizat al occidentului. Până şi băieţelul meu a simţit în urmă cu vreo 3-4 ani că ceva nu e în regulă cu interpretarea corală în Biserică. M-a întrebat încet la un moment dat, în Liturghie, dacă doamna aceea are voie să ţipe aşa în Biserică… Din păcate, coriştii pun de cele mai multe ori preţ pe spectacolul oferit de ei, decât pe Liturghia in sine…

N-ar trebui cumva să se restricţioneze cântarea corală dacă duhul ei nu e unul ortodox?

Există astăzi tendinţa de a înlocui muzica polifonică cu cântarea psaltică, bizantină. Sfântul Sinod a făcut de curând o astfel de recomandare preoţilor. Una din hotărârile luate de Sfântul Sinod al B.O.R. în urma şedinţelor desfăşurate în perioada 15-17 iunie 2004 recomandă preoţilor: „Reactivarea cântării omofone a Sfintei Liturghii pe întreg cuprinsul Patriarhiei Romane pentru intensificarea participării tuturor credincioşilor la viaţa liturgică şi pentru întărirea unităţii bisericeşti”.
Nu ştiu în ce măsură se ţine cont de această recomandare şi câte coruri şi-au încetat activitatea, cel puţin pe la oraşe, în marile catedrale, corurile au o lungă tradiţie şi credincioşii s-au format astfel. Dar cu răbdare şi dragoste se pot rezolva toate. Orice învăţ are şi dezvăţ.
Un amic îmi vorbea despre anomalii şi mai mari. A auzit la o Liturghie preotul pomenind cu emfază cu o voce baritonală spectaculoasă, la ieşirea cu Cinstitele Daruri, pe marii tenori ai lumii: Luciano Pavarotti, Jose Carreras şi Placido Domingo, care nici măcar nu-s ortodocşi ca să-i poţi pomeni în Liturghie…

Să revenim puţin la Moş Crăciun. Vă provoc cu o întrebare care poate stă pe buzele multor cititori. Toţi copiii aşteaptă dar de la Moş Crăciun… Putem să le răpim copiilor bucuria Crăciunului, bucuria venirii Moşului? Nu e o crimă?

Bucuria Crăciunului ar trebui să fie Hristos. Spun „ar trebui” pentru că trăim într-o postmodernitate haotică, într-o epocă a excesivei marketinizări a sărbătorilor. Sigur că în special pentru copiii cei mai mici, bucuria Crăciunului este venirea Moşului cu sacul plin de daruri. Nu putem răpi copiilor bucuria aceasta, nu-l putem fura copiilor pe Moşu’. Problema însă rămâne delicată… Cine este însă Moşul? Eu consider că luna decembrie, luna darurilor, se află sub purtarea de grijă a Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, aşadar un personaj real, a cărui viaţă o ştim din Sinaxare. Cred că de fapt el aduce daruri copiilor, tuturor copiilor.
Mă tem de împletirea legendei lui Moş Crăciun cu Adevărul care a punctat istoria lumii – Naşterea Domnului, pentru că va veni o vreme când pruncii noştri vor afla adevărul pe care l-a aflat odinioară şi Shirley Temple. – „Nu mai cred în Moş Crăciun de la 6 ani, când m-a dus mama să-l văd într-un magazin şi moşul mi-a cerut un autograf” (Shirley Temple). Cine poate cântări trauma pe care o trăieşte un prunc care află că Moşu’ nu există în realitate? La o anumită vârstă părinţii nu mai ştiu ce atitudine să adopte; profesorii de religie care predau la clasele mici au şi ei această dilemă… Pierderea lui Moş Crăciun poate duce în multe situaţii şi la pierderea lui Hristos, pentru că asociind povestea moşului de Crăciun cu evenimentul Naşterii vor avea tendinţa firească să numere la legende, la mituri, nu doar pe Moşu’, ci şi pe Mântuitorul Hristos. Am găsit această temere şi la un mare ierarh al ortodoxiei contemporane, teolog şi psiholog totodată, ÎPS Hrisostom de Etna, ceea ce mi-a dat curaj să întăresc şi eu fără să am sentimentul că rănesc cu ceva Biserica: „În societatea modernă există anumite tradiţii care ameninţă lumea creştinătăţii ortodoxe: Moş Crăciun, o laicizare a Sfântului Nicolae, şi iepuraşul de Paşti, un simbol păgân al fertilităţii. Aceste figuri sunt preluate în tradiţii laice care pot, psihologic vorbind, deforma sau chiar distruge credinţa noastră. Cele două evenimente importante ale Ortodoxiei, Naşterea şi Învierea lui Hristos, nu ar trebui asociate cu figuri mitice pe care copiii, atunci când vor creşte, le vor cataloga drept naivitate infantilă. În felul acesta nu numai că este umbrită semnificaţia mistică a acestor sărbători, dar copiii vor ajunge să generalizeze descoperirile lor de mai târziu referitoare la inexistenţa Moşului şi, făcând analogia cu Naşterea Domnului şi cu Paştele, vor ajunge să nu mai creadă nici în aceste “mituri”. Aceasta e puterea psihologică a Moşului păgân şi a iepuraşului de Paşti” (Arhiepiscopul Hrisostom de Etna, Elemente de psihologie pastorală ortodoxă, Ed. Bunavestire, Galaţi, pp. 121-122).
Concluzionând aş spune că mai uşor ne-ar fi nouă tuturor dacă am accentua semnificaţia darurilor de Crăciun, amintind copiilor noştri că magii au adus daruri Pruncului Sfânt după cum glăsuieşte Scriptura şi de aceea copiii primesc şi ei daruri. Cine aduce darurile? Moş Crăciun le aduce… dar cu încredinţarea deplină că de fapt el este însuşi Moş Nicolae, Sfântul cel darnic. Eu aşa socotesc că trebuie să vorbim despre Moşul, pentru a nu răpi copiilor bucuria acesta. Iubirea se bucură de adevăr (cf. I Corinteni 13, 6). Mie aşa-mi spune inima, că Moş Crăciun există, însă e Moş Nicolae. „Limpede nu vezi decât cu inima. Miezul lucrurilor nu poate fi văzut cu ochii” (Micul Prinţ).

Ne lăsăm influenţaţi de moda zilelor noastre, mai ales de ideile din afară, însă unii dintre noi poate îşi mai doresc să trăiască un Crăciun bogat spiritual. Ce anume îi învăţaţi să facă? Concret, ce anume trebuie sa facă un creştin de Crăciun?

Greşim când accentuăm festivismul Crăciunului în detrimentul evenimentului crucial al lumii – Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos. Lumea de astăzi a pierdut sensul adevărat al Praznicului, aleargă după un Crăciun fără Hristos. Lumea de astăzi a uitat că de Crăciun sărbătorim Naşterea Mântuitorului. Dacă vom face pe stradă un sondaj de opinie, vom afla că cei mai mulţi aşteaptă cozonacul bunicii şi bradul împodobit, aşteaptă cadourile şi pe Moş Crăciun. Am mare drag şi pentru cozonacul bunicii şi preţuiesc munca ei, căci e un semn al dragostei pentru noi, dar dacă trebăluiala aceasta îndepărtează pe gospodine de slujbă sau de spovedanie nu e deloc bine.
Un creştin trebuie să afle mai întâi care e rostul său în lumea asta, să afle despre Hristos, despre dragostea lui Dumnezeu, despre mântuirea pe care El a adus-o lumii. Teoretic aceste lucruri sunt ştiute, practic noi nu prea ni le asumăm, nu trăim aceste învăţături şi cunoştinţe în viaţa noastră. Cred că Domnul se bucură dacă ne scuturăm de festivismul Crăciunului, dacă vestim cu inimă bună şi dragoste Naşterea Sa colindând, dacă facem un mic efort şi postim în aşteptarea bucuriei Naşterii, dacă ne găsim timp să ne spovedim şi, după caz, să ne împărtăşim cu Sfintele Taine.

Crăciunul este o sărbătoare a noastră cu cei dragi sau un praznic al lui Dumnezeu cu noi? Oamenii, de obicei, nu văd diferenţa, credeţi că Biserica ar trebui să „educe” credincioşii în acest sens?

Praznicele Bisericii sunt prin excelenţă sărbători „pe verticală”, sunt „evenimente” care ne leagă de cer. Prin naşterea Sa, Hristos se face ca unul dintre noi, şi, într-adevăr, Dumnezeu prăznuieşte cu noi. Înţelepciunea populară, care şi-a luat seva din învăţătura Sfinţilor, a dat la iveală versuri pe cât de simple, pe atât de adânci: „Cruce-n casă, Cruce-n masă, îngeri împrejur de casă, Dumnezeu cu noi la masă”. Crăciunul poate fi şi o sărbătoare a noastră cu cei dragi în măsura în care printre cei dragi este şi Hristos. Dacă prăznuim cu Dumnezeu, suntem şi alături de cei dragi. Dacă însă Crăciunul e doar prilej de întâlnire cu rudele în jurul televizorului, iar Hristos nu e pe niciunde, nu mai avem, de fapt, niciun fel de praznic, ci doar nişte zile festive.
Bineînţeles că Biserica trebuie să „educe” credincioşii în acest sens, de fapt asta e principala ei menire, de a chema pe toţi la Hristos, la „a prăznui cu EL”. Biserica ne pregăteşte pentru praznicul cel mare cu Dumnezeu, când în răcoarea zilei celei neînserate vom sta cu El la masă, împărtăşindu-ne mai deplin de El – precum spune preotul în Liturghie.

Putem să le facem vreo bucurie şi celor trecuţi la Domnul?

Milostenia pentru cei trecuţi la viaţa veşnică e o practică foarte răspândită în Biserica noastră şi ţinută cu stricteţe mai ales în mediul rural. Putem face daruri, milostenie pentru cei adormiţi şi acum şi la soroacele stabilite de Biserică. Precizez aici, pentru cârcotaşi şi pentru cei străini de Ortodoxie, că nu se hrănesc morţii şi nici nu se îmbracă în straiele dăruite, ci se hrănesc cu dragostea şi jertfa noastră pentru ei. Dăm daruri în numele lor, continuând şi adăugând tainic în desaga faptelor lor bune. Un dar e mai mult decât valoarea lui materială şi trece dincolo de graniţa vieţii acesteia. Darul are întotdeauna consistenţă, forţă, putere. Darul făcut din suflet ajută întotdeauna la înmulţirea dragostei între semeni.

Explicaţi-ne ce înseamnă de fapt „a colinda”? De unde a venit acest obicei? De ce colindăm?

Colindatul e un obicei anterior apariţiei creştinismului. Se pare că obiceiul colindatului este derivat din vechea tradiţie de celebrare a Calendelor, sărbătorile romane închinate soarelui. Pentru creştini însă colindatul e strâns legat de Naşterea Domnului, deşi avem colinde şi la alte praznice. Colindatul e un ritual format din cântece (colinde) şi, prin unele zone de la noi, din scurte dansuri ceremoniale. Colindătorii vestesc bucuria că ni s-a născut Mântuitor. Colindul e o mărturie, dar şi o reactualizare, o rememorare a acelui timp şi spaţiu sacru punctat de întruparea Fiului lui Dumnezeu.
Scriptura ne spune că îngerii se adresează păstorilor prin cuvintele: „Nu vă temeţi, căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul… Că vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David” (Luca 2, 10-11). Mulţime de oaste cerească lăuda pe Domnul şi zicea: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14). Acesta este, aşadar, primul colind creştin, colind venit direct din cer. Mai apoi au colindat cu bucurie mare păstorii care, spune Scriptura, slăveau şi lăudau pe Dumnezeu, pentru toate câte auziseră şi văzuseră (cf. Luca 2, 20). Colindul s-a născut deci din dorinţa noastră de a ne asemăna cu păstorii din Betleemul Iudeii de odinioară, dar şi cu îngerii, ei fiind primii martori şi vestitori (din greacă – anghelos) ai marelui eveniment ce a punctat istoria lumii. Cred că în realitate nu colindăm singuri, ci încă şi acum printre colindătorii noştri se amestecă neştiut şi mulţimea de oaste cerească.

Cum o putem cinsti pe Maica Domnului în pragul Crăciunului?

Într-o pildă se spune că o femeie cerea ajutor de la Maica Domnului. Femeia se ruga cu nădejde şi adăuga: „Măicuţa Domnului, te rog să-mi fii şi mie mamă!”. Iar femeia primeşte răspuns în inima ei: „Îţi voi fi mamă, dar să-mi fii şi tu fiică”. Aşadar, eu cred că în pragul Crăciunului, dar şi în toată vremea, o putem cinsti pe Maica Domnului dacă o cinstim ca pe o maică, dacă îi dăm ascultarea cuvenită unei maici. Iar Maica Sfântă are un cuvânt mare pentru lumea întreagă, vorbind la Nunta din Cana ea spune: „Faceţi orice vă va spune (El)” (Ioan 2, 5). Ascultând de Hristos, ascultăm şi de cuvântul Maicii Sale. Cinstindu-L pe Hristos, cinstim şi pe Maica Sa.

Se pun dorinţe de Crăciun? Vă întreb deoarece întâlnim peste tot şi se face mare propagandă din: „Hai să ne punem o dorinţă de Crăciun… aceasta se va împlini…”.

Nu cred în „dorinţe de Crăciun”, cred în puterea rugăciunii şi în ajutorul lui Dumnezeu. Dacă însă avem dorinţe, să venim cu ele înaintea Domnului şi El va şti să răspundă fiecăruia la momentul potrivit, după nevoi. Toate dorinţele se împlinesc, nu doar cele de Crăciun, dacă ne rugăm cu nădejde şi dacă ne sunt cu adevărat de folos.

Am citit undeva un studiu care arăta că rata sinuciderilor este mult mai mare în preajma sărbătorilor de Crăciun…Ce părere aveţi despre acest lucru?

Nu auzisem de o astfel de statistică. Viaţa cotidiană, cea dintre praznice, are ritmul ei infernal. Praznicul aduce cu sine o ieşire din ritmul acesta. Probabil că unii abia atunci reuşesc să-şi privească viaţa mai cu atenţie, să facă o oarecare introspecţie. Socotesc că se descoperă goi şi secătuiţi, şi, în loc să alerge la Cel ce este odihna celor împovăraţi, din deznădejde, sărmanii, îşi curmă zilele.
Citeam undeva că prostituatele sunt foarte nefericite în perioada sărbătorilor pentru că nu mai au de lucru, toţi clienţii sunt pe la casele lor… Sunt convins că acesta este pentru ele un prilej de a încerca să o rupă cu activitatea asta sau, dimpotrivă, deznădăjduind să se piardă. Poate că exemplul nu e foarte potrivit, însă bănuiesc că acesta e mecanismul sufletesc al omului deznădăjduit care-şi îneacă viaţa muncind până la epuizare. Odată ieşit din ritm, pus faţă în faţă cu el însuşi, poate face şi astfel de gesturi necugetate. Munca e unul din antidoturile deznădejdii. Dacă în „liberele” de sărbătoare nu mergi nici la muncă şi nici nu trăieşti cu Hristos, diavolul poate să-ţi dea el de lucru. E doar o părere. Domnul să ferească pe tot sufletul de aşa ispite, că pe nimeni nu are de pierdut.

În final v-aş întreba… Ce să-mi doresc de Crăciun?

Să ne dorim cu toţii să prăznuim creştineşte, să ne dorim să trăim Crăciunul cu Hristos, bucurându-ne şi desfătându-ne cu El. Să trăim bucuria Naşterii minunate cântând împreună cu îngerii: “Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14). Să ne dorim să-L întâmpinăm cu bucurie şi să nu-L lăsăm şi noi singur. Să-i facem loc în inimile noastre, să-L primim cu dragoste. Accentuez „să nu-L lăsăm singur” pentru că noi trăim magia serii Naşterii Domnului, dar ignorăm că imediat după Naştere a început calvarul Sfintei Familii, fuga în Egipt, după cum spune Sinaxarul zilei de 26 decembrie.

A consemnat,
Alexandra Borzoş
„Punctul”, Târgul Mureş

24 Responses
  1. lari :

    Date: December 23, 2007 @ 1:55 am

    si daca nu exista Hristos?

    R: Si daca exista?
    LD

  2. lari :

    Date: December 23, 2007 @ 3:02 am

    daca exista inseamna ca chiar nu-ti pierzi timpul degeaba.

    R: Pierdeam timpul degeaba pe vremea cand nu stiam ca El exista… acum sunt convins ca nu-l mai pierd.
    Fii vivace!
    LD

  3. ioana ionita :

    Date: December 25, 2007 @ 2:21 am

    adevarat articol.as avea de punctat doua lucruri:1.nu sunt de acord ca muzica corala face atat rau vietii liturgice,pe langa raul pe care il face dezinteresul sau babetismul coral.sa mi fie iertat.trebuie doar cantat cu smerenie.2.mitul lui mos craciun…sunt profesoara de religie la 1-8 si am avut si eu dificultati cu acest mit.uitati ce m-a intrebat un elev de clasa a2-a:”Daca mos craciun a fost un om normal cum a ajuns el sa traiasca vesnic?” si o alta de la un elev de clasa a3-a:”Daca craciun traia in betleem cum a ajuns el in finlanda?”….f greu…

    R: cred ca muzica corala in sine nu poate fi…smerita! LD

  4. Război întru Cuvânt » "... HRISTOS DIN CERURI, INTAMPINATI-L!" :

    Date: December 25, 2007 @ 2:28 am

    […] “Avem Craciun fara Hristos” (interviu cu Laurentiu Dumitru) […]

  5. greenstory :

    Date: December 25, 2007 @ 9:26 am

    Bun si frumos articol, de mult folos pentru cititorul tanar avid de cuvant lamuritor. Laudele ar fi din belsug de adus, insa cum bine stii, mie imi place sa ne-laud…mai ales cand e vorba de prieteni buni:D Asa ca o sa te intreb: Cine e shirley temple asta? Si de ce ne intereseaza pe noi ce zicea ea? Si daca ea nu mai crede in Mosu’, care e problema?…Si tu chiar ai fost traumatizat de Mosu’ ?… Si care iepuras de Paste? Ca pe Mosu’ il cunosc de treizeci de ani (si cica era tot mos si in vremea lu’ bunicu’…), pe cand de iepurasu’ asta nu am auzit decat dupa revolutie si, sincer, nu m-a impresionat… Si…de ce trebuie mosu’ sa fie om vesnic si sa mai si locuiasca undeva? Ok, atunci cum raspundem la intrebarile despre Alba-ca-zapada sau despre Scufita Rosie? Ca nici ele nu sunt prea “normale”… Le scoatem si pe ele in afara legii?
    Mos Gerila, Mos Gerila, n-avusesi tu noroc sa ne scapi de Mos Craciun, da’ las’ ca te ajuta nenii astia de treaba de astazi…

  6. greenstory :

    Date: December 25, 2007 @ 9:54 am

    Sa nu fiu gresit inteleasa. Ai mare dreptate, pe tot parcursul articolului, mi-au placut mult si intrebarile, si raspunsurile, date la obiect si cu mult drag pentru cuvant, asa cum te stim, iar in ceea ce il priveste pe Mosu’, atitudinea ta mi se pare destul de relaxata, atunci cand spui ca nici tu nu vezi o necesitate in a rapi copiilor aceasta bucurie, insa consideri ca e bine sa se gaseasca o cale mai clara prin care sa fie strict legat de Darul lui Hristos. Corect. Cu putina imaginatie, cu un pic mai multa lectura si cu multa dragoste de copii si de obiceiuri frumoase, se poate face din mosul cel pagan un prieten cald si iubitor de sarbatoare crestineasca, un personaj de poveste, dar care sa ramana in sufletul copilului , pe tot parcursul vietii, ca un aducator de bucurie, in prag de Craciun, fara sa atenteze la adevarata semnificatie a Sarbatorii sfinte a Nasterii lui Iisus. Si nici nu e atat de greu, atunci cand avem grija sa trezim in inima pruncului nostru dragostea pentru Pruncul din ieslea Betleemului, cand ii incredintam lui Christos , in rugaciune, viata si calauzirea copiilor nostri, cand ii crestem cu drag de neam si tara, de traditiile noastre, de Biserica si de familie. Nu va renunta niciodata la credinta, indiferent de cate “mituri” se va scutura, la momentul potrivit.
    Din pacate, exista, cu siguranta, prea multe familii in care singura “traditie” de Craciun a ramas mosul, cocotzat pe un soclu de fast si ingamfare, iar sarbatorile sunt, asa cum si tu punctezi, un alt motiv pentru o petrecere beton. Din pacate, aceste exemple nu sunt in scadere, ci din ce in ce mai frecvente… Si aici, vina o putem gasi in multe locuri, dar cu siguranta nu Mosul o poarta. Si eu am crescut cu bucuria mosului , in fiecare Craciun, insa acea bucurie, desigur, mare si emotionanta, nici nu se compara cu cea a colindului din Ajun, cu cea a pregatirilor pentru marea sarbatoare, ale mele si ale casei noastre, cu spovedit, sfintirea casei, cea de dupa curatenie, postul care amplifica bucuria mesei de Craciun…aceste amintiri si miresme de iarna nu mi le poate fura nimeni, nici chiar descoperirea ca Mosu’-sunt-parintii, …inima imi spune ca nici aceasta descoperire nu e demonstrata suta la suta! 😀 La multi ani si un Craciun cu Hristos in fiecare casa , la fiecare masa! (Sa imi zici si mie daca a mai venit Mosu’ la tine anul asta…)

  7. Război întru Cuvânt » O, CE VESTE... UITATA! sau: UNDE ESTE HRISTOS DE CRACIUN? :

    Date: December 25, 2007 @ 2:44 pm

    […] aceeasi tema: “Avem Craciun fara Hristos” (interviu cu Laurentiu Dumitru); Sa praznuim dumnezeieste Nasterea Domnului!; “… HRISTOS DIN CERURI, INTAMPINATI-L!; BLOG GIGEL […]

  8. Război întru Cuvânt » Sa praznuim dumnezeieste Nasterea Domnului! :

    Date: December 25, 2007 @ 4:04 pm

    […] “Avem Craciun fara Hristos” (interviu cu Laurentiu Dumitru) […]

  9. saracacianu maria :

    Date: December 25, 2007 @ 7:35 pm

    Mi-a placut interviul ,asta-i realitatea zilelor noastre(fast ,mancara ,mosi ,beculete),iar Hristos …nu-I!Pruncul iarasi nu are unde sa se nasca ,iarasi Il intampinam cu indiferenta ,cu goana dupa cadouri ,cu tot soiul de lucruri inutile ,fara rost .Sa ne ierte si sa multumim celor pentru care ne mai tine si pe noi (acelor vesnic rugatori -preotilor nostri duhovnici care ne netezesc drumul spre El).Doamne ,da-ne puterea sa ne ridicam din superficialitatea noastra ,spre a simti Bucuria Sfanta!Hristos s-a nascut ,fratilor!

  10. ioan donca :

    Date: December 26, 2007 @ 6:52 pm

    Copiii mei,(ma ingaduiti sa va spun asa ?)ascultati muzichia Pannului, eu slujbasstranepot al lui Mihail Grigore Poslunicu, ploiestean prin voia DOMNULUI, iubitor de copii, tot prin voia SA, ajutat doar de inima ta surioara…
    e

  11. Leonard Tony Farauanu :

    Date: December 27, 2007 @ 5:44 pm

    M-am bucurat ca ai spus lucrurilor pe nume, ca de obicei… Din pacate, prea putini striga. Am citit interviul pe catholica.ro, am intrat pe blog doar ca sa-ti multumesc pentru marturie. Domnul cu tine mereu!

    R: Multumesc mult, Prietene drag! Un an bun cu bucurii si impliniri!
    LD

  12. KSLCatalin :

    Date: December 30, 2007 @ 4:15 am

    mai analizez si va urma!

  13. Eustake :

    Date: January 1, 2008 @ 3:24 am

    Nu stiu ce sa zic… Avem Un Craciun, intru Hristos, si un PseudoCraciun, al lui Mos Craciun.

  14. carol :

    Date: January 6, 2008 @ 8:07 pm

    SALUT PE DOMNUL LAURENTIU SI IL FELICIT PENTRU ACTIVITATEA DEPUSA, DAR AS DORI MULT DE TOT SA FIE MAI CINSTIT SI CURAJOS CU CEI DIN AL CARUI SISTEM FACE PARTE, CACI ESTE SCOLIT DE CEI CE CONDUC DE MULTA VREME BISERICA ORTODOXA, FIIND COLONEI IN SUTANA. DE CE ZIC ASTA? PAI TOT DANSUL SE VAITA CA TINERII NU SUNT EDUCATI, DA STIE CA FAC RELIGIE DE FORMA? HABAR NU AU DE CREDINTA, LI SE PUN DOAR NOTE SI LI SE FACE MEDIA, COPII CEI MAI DESCREIERATI APARTIN ACESTEI ERE LIBERE RELIGIOS, DAR DACA SPUNE ACEST DOMN ADEVARUL SA VEDEM CE LIBERTATE ESTE IN ROMANIA. DE ASTA NU E CREDINTA PE PAMANT CA SUNTEM CU DOUA FETE, RELIGIA ESTE DOAR O PROPAGANDA SI ATAT.
    SCUZE, DAR NU POT SA MAI RABD!!!!

    R: Frate, da, stiu ca in multe scoli se face religie de forma… Insa te intreb, cand n-am fost necinstit si cand n-am fost curajos si se cuvenea sa fiu? Ce inseamna “suntem cu doua fetze”? Cine “suntem”? Mai concret, daca se poate!
    LD

  15. Deci :

    Date: December 6, 2008 @ 1:30 am

    Tema ii foarte buna.
    Mi-as dori ca crestinii sau doar oamneii in general sa fie mai credinciosi sau doar sa existe mai multa dragsote catre aproapele.
    Uneori simt ca totul e atat de rece in jur,ca totul e fals fara Dumnezeu,asa si este..
    Dumnezeu sa ne lumineze calea si cugetul!
    Sa-L primim pe Hristos in inimile noastre si Doamne ajuta!

  16. blogul lui laurentiu dumitru » Blog Archive » Colinde din Cer cu Marian Moise si cateva ganduri despre Colinde :

    Date: December 2, 2009 @ 5:31 pm

    […] printre colindătorii noştri se amestecă neştiut şi mulţimea de oaste cerească. [mai mult la “Avem Craciun fara Hristos”] Leave a […]

  17. Pavel :

    Date: December 23, 2009 @ 4:19 pm

    Sunt foarte multe lucruri adevarate in ceea ce ne prezinti frate Lavrentie, dar trebuie sa selectam influentele din afara spatiului sacru ortodox roman si sa nu le amestecam cu ceea ce am mostenit noi de la stramosi. Poporul nostru a avut o putere foarte mare de discernere si a increstinat multe obiceiuri care dainuie pana astazi si fac consonanta cu credinta crestina. Noi nu trebuie sa confundam pe Mos Craciun si cu Santa Klaus. Acesta din urma a fost impus de media romaneasca si snobii nostri autohtoni care i-au gasit corespondent in Mos Craciun. Santa Klaus acesta este mult mai tanar. Cautati in traditia poporului nostru si vedeti ca denumirea Craciun se pierde in negura vremii cand americanii nici nu existau. Noi vedem in Mosul care vine cu daruri pe vesnicul Parinte, Care ne-a trimis cel mai mare Dar-pe Hristos, Unicul Sau Fiu. Asa l-au vazut romanii pe Mosul si unii asa il vad. Sa nu-i confundam, chiar daca unii o fac intentionat.

  18. cammely :

    Date: December 24, 2009 @ 12:57 am

    Acum îmi amintesc de o bătrânică care mi-a spus”am să vin şi eu odată la biserica unde mergeţi dumneavoastră, am auzit că tare frumos cântă corul…”.
    Nu m-a surprins atunci, deoarece ştiam că, în cultura acestui popor, a existat mereu conceptul: “cu glasul ăsta..îi bun de popă”.
    De aceea nici nebunia de a-ţi “alege preotul slujitor” în parohie, trecând peste numirea episcopiei, nu era ceva inprevizibil. Certurile “ca de la egal la egal”, între enoriaşi şi reprezentanţii bisericii, sunt tributare aceleiaşi cutume.
    Sigur că avem încă multe de aşezat pe făgaşul unei trăiri cu adevărat creştine. Aşa este, aşa se vede, dar eu tot nădăjduiesc la o trezire “de iure” a conştiinţei omului religios.
    Cât despre Moş Crăciun şi iepuraş, cred că putem începe prin a delimita poveştile, legendele, miturile…de realitatea istorică, de Adevăr.
    Copiii au nevoie de poveşti (în măsura în care ele au un mesaj educativ), dar trebuie să ştie că pruncuţul născut în ieslea cea săracă, nu este un personaj din poveşti, ca să nu ajungă să colinde “de dragul tradiţiei”, sau la un “Crăciun fără Hristos”.

  19. George IBM :

    Date: December 3, 2010 @ 2:25 am

    avem Craciun fara de Hristos de cel putin 12 ani.. cam de prin 1998 asa.. cand a inceput si Romania sa mai “americaneasca” ideea de Craciun. Bine punctat.

  20. Ciprian :

    Date: December 22, 2011 @ 12:03 am

    Nu e nici o greutate sa le spui copiilor ca nu exista Mos Craciun, de fapt de la gradi l-au inlocuit direct cu Sfantul Nicolae, nu a fost nici o mahnire. Ideea e sa le spui de mici adica la 3-4 ani si daca se poate de Sfantul Nicolae, adica nu il mutam pe Sfantul Nicolae de Nasterea Domnului ca nu am facut nimic. De nasterea Domnului putem face brad ca toata lumea numai sa le explicam copiilor ca e o chestie comerciala, ca unii vor sa ne tampeasca si nimeni nu vrea sa fie prostit cu buna stiinta… spunand adevarul veti vedea ca vor accepta, de ce sa stam in minciuna si cu frica, mai ales ca amandoua sunt uneltele vrajmasului nevazut?!?

    Un adevar mare e ca prin „capusarea” sarbatorilor se face asocierea cu „miturile” inexistente, e un lucru viclean acesta…

  21. Ciprian :

    Date: December 22, 2011 @ 12:14 am

  22. Pr Timotei :

    Date: December 24, 2011 @ 4:36 pm

    FRICA DE RUSI. O BOALA INCURABILA?
    FILETISMUL FACA RAVAGII PRINTRE ROMANI:

    Erezia inochentisata, erezie inceputa de unii basarabeni de-ai nostrii.

    Puncte doctrinare

    1.Duhul Sfant este „Inochentie”;

    2.Arhanghelii Mihail, Gavriil, Rafail si altii se intrupeaza in fratii predicatori;

    3.Pe cei ce nu cred in Inochentie ii asteapta iadul;

    4.Omul trebuie sa pacatuiasca, pentru ca sa aiba, apoi, de ce sa se pocaiasca si pentru ca Dumnezeu sa aiba de ce sa-l ierte;

    5.Calendarul nu trebuie indreptat, ( avand in vedre unirea cu stilistii);

    6.Exagereaza pomenirile mortilor cu o intreaga pregatire pentru pomeni, cu slujbe speciale – panihide – in orice loc si in orice moment si pentru oricine (chiar si pentru cei vii);

    “In 1909, Inochentie ajunge sa faca parte din obstea Manastirii „Sfantului Teodosie” din Balta, care tocmai atunci luase fiinta; este facut diacon si apoi ieromonah. Toate acestea le-a socotit trimise de sus si incepe o adevarata lupta cu el insusi. Predicile sale, catehezele, slujbele, cuvantarile ocazionale, intrunirile fac neincapatoare chiliile si imprejurimile manastirii de frati care cer intrarea in monahism. Slujea in slava si in romaneste, incat pelerinii din Basarabia, Polonia si toata Rusia nu mai conteneau, mii de credinciosi erau de fata.

    Poporul il aclama ca pe un profet, credinciosii il considerau facator de minuni. Balta ajunsese cea mai importanta vatra monahala din vastul imperiu tarist.

    Inochentie incepe sa impartaseasca multimea fara spovedanie; exagereaza pelerinajul la locul de veci al staretului Teodosie, ungand bolnavii cu untdelemn din candela crucii de la mormant. Asa cum Teodosie (1791-1845) simpatizase cu Revolutia franceza, tot astfel Inochentie, preluand ideile lui Teodosie, arata ca sfarsitul lumii (imparatiei tariste) va fi in anul 1913.
    Autoritatile rusesti se sesizeaza, arhiepiscopul Chisinaului il detaseaza la Camenita. Aici episcopul Podoliei ramane uimit de intelepciunea sa si de pelerinajul credinciosilor la el. La rugamintea acestuia, arhiepiscopul Chisinaului ingaduie reintoarcerea lui Inochentie.
    Inochentie este ridicat ca eretic si tradator de tara si dus la Manastirea Morum, in nordul Ucrainei, pe malul lacului Onega. Multi credinciosi l-au urmat, de asemenea si calugarii din manastire. Se astepta liniste, dar credinciosii din Basarabia, Ucraina, Rusia si Polonia dau buzna aici, cerand „eliberarea sfantului”. Se nasc legende, se exagereaza minunile, coboara „foc” din cer, Inochentie in lanturi ca Sfantul Petru.
    Autoritatile il transfera pe Inochentie la Manastirea Solovat, pe insula cu acelasi nume din Marea Alba. Izolat, parasit, continua sa faca slujbe in limba romana. Oamenii ajung sa puna pe seama lui Inochentie multe minuni si mai ales sustin ca in el „s-a intrupat Sfantul Duh”.
    Localitatea Lipetkoe a devenit noua vatra monahala de nuanta inochentista. Se deschide un santier urias. Mii de lucratori si pelerini contribuie cu bani si muncesc la ridicarea edificiilor, altii vin cu vitele, cu boii si caii, predandu-le obstii. In catva timp s-a ridicat o constructie mareata, cu catacombe, sali si chilii, un fel de nou Ierusalim, si aceasta manastire s-a numit Gradina raiului sau „Raiul pamantesc”. Incinta avea lungimea de 2 km, cu doua biserici, cu monahi si monahii. Fratii si surorile au organizat coruri la toate slujbele savarsite noaptea.
    Aici au venit si doi frati buni ai lui Inochentie, care s-au calugarit si au luat conducerea manastirii. in fata acestei situatii, autoritatile ecleziastice n-au luat masurile necesare si nici nu puteau, fiindca asteptau interventia laicilor.
    Lipsa de cultura teologica, ignoranta in cele spirituale si exagerarea activitatii lui Inochentie au dus la dezastru. Calugarii au inceput sa picteze figura lui Inochentie, comercializand-o. Mai grav, chipul sau a aparut in Treime, ceea ce constituie o blasfemie.

    Moare la 30 decembrie 1917, in varsta de 42 de ani.”

    Erezia filetista face ravagii printre romani, care ii resping pe fratii lor ortodocsi rusi doar pentru ca sunt rusi???
    Cea mai mare nebunie. Mai bine sa ramanem fara tara, fara limba decat sa ramanem fara credinta Ortodoxa!!!!
    Cunosc romano catolici care spun ca unitii au pastrat latinitatea limbii romane, mai bine fara latinitate decat in erezia papistasa.
    Decat inochentist eretic si sa ajung in iad, mai bine rusificat dar Ortodox!! Sa nu fi cunoscut niciodata limba romana decat sa fi vorbit toata viata in limba romana dar sa fiu eretic si sa ajung in iad.

    Dupa cum stim astazi presedintele Putin este mai ortodox decat presedintii nostri iubiti.
    Iar mai stim ca intemeierea mitropoliei Basarabiei a creeat scadaluri si supturi intre fratii de aceeas credinta.
    Si astazi aceasta mitropolie nu este recunoscuta de nici o Biserica Ortodoxa. Are o situatie necanonica, episcopul ei fiind oprit de la slujire de catre patriarhia Moscovei care la hirotonit.
    Deci nimeni nu are dreptul sa conslujeasca cu el. Mitropolia de Chisinau si arhiepiscopul de Chisinau care tine de Patriarhia Rusa este impusa de pe timpul Sfantului Tar.
    Dar este canonica si oamenii se mantuiesc in interiorul ei.
    Nationalismul face ravagii, atat cel romanesc cat si cel rusesc etc. Dar in prezent am mai mare incredere in Putin decat in demonica Uniunea Europeana.
    Imediat sunt numiti Kgbisti, etc, si nu vad evlavia poporului rus, care are foarte multe calitati, care a trecut prin vremuri grele sub ocupatia evreiasca comunisto masonica

  23. teologie :

    Date: December 29, 2011 @ 11:53 am

    Sarbatori fericite

  24. Vasilica :

    Date: January 4, 2012 @ 7:24 am

    Foarte bun articolul si de actualitate .Cred ca ar fi bine ca acest dialog sa se faca in scoli si licee .Cat despre muzica sigur ar fi minunat daca peste tot s-ar canta muzica psaltica.Din pacate batranii din coruri greu ai lamuresti ,ar trebui cateheze facute in parohii si explicat oamenilor ce inseamna muzica si icoana bizantina.Ar fi de folos.

Leave a Comment

Your comment

You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Please note: Comment moderation is enabled and may delay your comment. There is no need to resubmit your comment.