pridvorul lui laurentiu dumitru

Pr. prof. dr. Ion POPESCU, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfânta Muceniţă Filoteia” din Piteşti

Parte integrantă a folclorului religios, colindele religioase româneşti au o importanţă nepreţuită, mai întâi prin originea şi vechimea lor, fiind una din formele de manifestare ale acestui folclor. Prezentând dogma ortodoxă îmbrăcată în straiul idilic al colindei, colindătorii împlinesc o frumoasă operă de catehizare. În ceea ce priveşte conţinutul, colindele sunt deosebit de importante datorită învăţăturilor de credinţă pe care le exprimă.

Una din primele dogme prezentate de colinde este aceea a păcatului strămoşesc. Rând pe rând, plângerea lui Adam, tânguirea sa amară, zapisul încheiat de acesta cu diavolul, reproşul făcut Evei, toate sunt redate cu sentimentul uman şi creştin al părerii de rău faţă de greşeala primului om. Dumnezeu îl izgoneşte din rai pentru că i-a încălcat voia, mâncând din fructul pomului oprit:

„Eu din rai, Eu te-am datu

Mere dulci că mi-ai mâncatu

De păcat te-ai încărcatu…”

Alături de reliefarea zbuciumului sufletesc al lui Adam, colindele arată că el nu-şi pierde nădejdea, rugându-se lui Dumnezeu astfel:

„O, Doamne, pe mila Ta

Întoarce-o spre făptura mea

Şi nu mă lăsa scârbit

Că să fiu pân-la sfârşit…”

Colindele religioase româneşti descriu Întruparea Fiului lui Dumnezeu, Naşterea Lui ca om:

„La Vitleem colo-n jos

Cerul arde luminos

Preacurata naşte astăzi pe Hristos”.

Cel Care Se naşte ca om este Fiul lui Dumnezeu. Chenoza Fiului lui Dumnezeu, coborârea şi venirea Lui în maximă apropiere de om sunt adevăruri redate dogmatic şi poetic deopotrivă de colindele religioase româneşti.

„Care bine a voit

Si pe noi ne-a mântuit.

El de-al nostru mare drag

A păşit cerescul prag.

A lăsat frumosul rai

Si-a venit pe-al nostru plai.

Si-a luat asupra lui

Tot păcatul omului”

Întreaga făptură inteligibilă şi sensibilă Îl recunoaşte pe Stăpânul, pe Făcătorul ei, I se închină şi-L preamăreşte îndemnând prin aceasta ca toţi oamenii să-L preamărească pe Cel ce S-a întrupat.

„Îngerii din cer coboară,

Se închina si-l înconjoară,

La mulţi ani, mulţi ani, cu bine.

Îngerii cu flori în mâna,

Împletesc mândra cunună,

La mulţi ani, mulţi ani, cu bine”

Colindele exprimă doxologic întruparea şi Naşterea Fiului lui Dumnezeu, purtarea de grijă a făpturii faţă de pruncul Iisus şi faţă de Maica Sa.

Colindele anticipează patimile şi moartea Fiului lui Dumnezeu ca om indirect prin exprimarea „trăirilor” şi „tresăririlor” Maicii Domnului prin inima căreia va trece sabie.

Rând pe rând, colindele prezintă evenimentele din activitatea pământească a Mântuitorului: pătimirea, răstignirea, moartea şi Învierea din morţi, prezintă divinitatea şi mesianitatea Sa. Dimensiunea soteriologică a Colindelor este exprimată magistral astfel:

„Să se nască şi să crească

Să ne mântuiască”

Bazate pe Sfânta Scriptură şi pe Sfânta Tradiţie, colindele ne spun din cine se va naşte Hristos:

„Din Fecioară Miriam

Din neamul lui Avraam,

Din sămânţa lui David

Din Duhul Sfânt zămislit…”

Scopul Întrupării şi al Naşterii este clar în mintea poporului dreptcredincios – mântuirea:

„Ca să facă mântuire

De la veşnica pieire

A lui Adam cel căzut

Cu tot neamul de demult…”

Sfânta Fecioară este prezentată ca Maica lui Hristos, ca mijlocitoare între cer şi pământ, ca rugătoare a întregului neam omenesc.

Păstrarea şi împărtăşirea colindelor religioase româneşti înseamnă de fapt păstrarea şi împărtăşirea învăţăturilor de credinţă prin genul popular românesc.