pridvorul lui laurentiu dumitru

Prof. Cornel Dragoş, Argeşul Ortodox

Teologie şi ştiinţă

Aşii „anesteziei”

Cercetările ştiinţifice din ultimele decenii au concluzionat că nu există invenţie umană care să nu fi existat înainte de natură. Analizând cu atenţie organismele nenumăratelor insecte sau animale, vom descoperi „aparate” plăsmuite cu artă şi înţelepciune, care, abia peste mult timp, au fost reconstituite şi de om. Descoperiri legate şi de operaţii şi metode terapeutice există în număr considerabil în regnul vegetal şi în cel animal. Unele insecte şi reptile pot realiza acte care i-ar determina pe medici să se întrebe ce „şcoli” au absolvit aparent neînsemnatele necuvântătoare. Să aruncăm însă o privire în lumea Creaţiei…
La mijlocul secolului revoluţiilor paşoptiste, în Franţa un inventiv medic ortoped, Pravaz, descoperea seringa. O realizare însemnată, de vreme ce, de atunci, medicamentele pot fi introduse în organism fără a afecta zona gastrică. Dar întâietatea o deţine natura: deghizarea primordială a celui căzut, şarpele este dotat cu o seringă perfectă, formată dintr-o glandă ce conţine otravă, o „ţeavă”-conductoare şi dinţi speciali, goi în interior, terminându-se într-un vârf foarte ascuţit. Când prada este muşcată, muşchii din jurul glandei se contractă, iar otrava pătrunde prin capătul dintelui special în organismul străin. O „injecţie”, de bună seamă nu prea plăcută şi binefăcătoare!
Adevăraţii aşi ai anatomiei şi „anesteziei” sunt şi anumite specii de viespi. Ele ştiau să-şi înţepe prada cu acul (o lăcustă spre exemplu) în centrii motori ai măduvei, producându-i paralizie, înainte ca omul să conştientizeze existenţa sistemului nervos şi al celui ganglionar. Pe corpul prăzii, ulterior se depozitează ouăle: îndată ce ies micile viespi, se vor hrăni cu trupul victimei, care a fost doar paralizată. Dacă ar fi fost un organism mort, nu ar fi constituit hrana adecvată…
Limaxul, o moluscă gasteropodă lipsită de cochilie, secretă o salivă care se solidifică rapid, devenind foarte dură. Medicii de la laboratorul american din Colombo se gândesc cum să obţină cantităţi mai mari din această substanţă de lipit, ideală pentru închiderea rănilor.
Neîntrecut în „intervenţiile” sale este şi agasantul ţânţar, care dispune de „aparatură” chirurgicală performantă. Trompa cu care „aspiră” sângele uman este formată dintr-o pompă de absorbţie şi şapte cuţitaşe în prelungirea bărbiei, ascuţite şi terminate cu dinţişori străpungători. Îndată ce se aşează pe pielea „pacientului”, găureşte, perforează, deschide şi apoi secretă din glandele salivare o picătură de lichid caustic pentru a împiedica o coagulare a sângelui (ca şi carnivorul „liliac vârcolac”) şi pentru a produce iritarea zonei, menite să provoace acumularea unei cantităţi mai mari de sânge în acel punct. Aşa se explică mâncărimea resimţită de cel înţepat. Apoi „anestezistul” ia probe de sânge în cantităţi enorme, comparativ cu dimensiunile sale, iar după ce s-a săturat, se aşează într-un loc spre a se odihni şi a digera hrana…
Cine are bunăvoinţă şi minte limpede, observând şi adâncindu-se în uimitoarele „invenţii” ale naturii, va trebui să se transforme în teolog inspirat de nesfârşita înţelepciune a Marelui Inventator.