pridvorul lui laurentiu dumitru

† Calinic Argatu, Episcop al Argeşului şi Muscelului

Sfântul Calinic, bucureşteanul de neam românesc, a reuşit să facă cele mai mari posturi din Ortodoxie (la catolici e numai cu lapte postul!) şi ne-a lăsat nouă şi peste veacuri, cum se poate posti, cum se poate sfinţi şi cum se poate ajunge sfânt proslăvit de Dumnezeu!

Stareţul Gheorghe, înaintaşul Sfântului Calinic la conducerea mănăstirii Cernica, de curând proclamat sfânt de Sfântul Sinod, s-a orânduit, din mila lui Dumnezeu, întru cinstire, ca şi Sfântul Cuvios, născut în Săliştea Sibiului, înflorit duhovniceşte în Moldova şi Athos şi cu rodire în Cernica, Căldăruşani, Pasărea şi Argeşul Ţării Româneşti!

Ce bucurie să se aşeze pe fruntea Ţării cununa celor patru sfinţi: doi ierarhi – Dosoftei, Mitropolitul Moldovei şi Grigore, Mitropolitul Ţării Româneşti, precum şi doi Cuvioşi Părinţi – Onufrie din Sihăstria Voronei şi Gheorghe de la Cernica!

Acest Neam românesc, aş zice Neam de sfinţi şi martiri din toate timpurile, a primit pe frunte cununa sfinţilor şi o vor primi mereu că n-au cârtit şi n-au hulit pe Dumnezeu pentru cele care au fost şi care vor mai veni!

Am mai spus-o şi-o repet pentru a nu se uita: Neamul acesta românesc şi-a dat mereu examene de absolută exigenţă şi anul acesta a fost la fel. Nici nu se poate să nu fim iubiţi de Dumnezeu cu toată păcătoşenia noastră! Se vede ca zorile de ziuă, că ceea ce a spus Iisus, rămâne veşnic de-a pururi: „Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului ci să se întoarcă şi să fie viu!”

Da, să fim vii şi să slăvim pe Dumnezeu întru Sfinţii Săi despre care Mitropolitul Moldovei şi Sucevei, Sfântul Ierarh Dosoftei, spune în Vieţile Sfinţilor tipărită în 1682, la fila 152: „Mulţi sfinţi se fac şi la Rusia şi până astăzi … Dar încă şi la români mulţi sunt, a căror am văzut viaţa şi traiul lor, dar n-au fost căutaţi, fără numai Daniil de Voroneţ şi Rafael de Agapia, căruia i-am sărutat şi Sfintele Moaşte. Am apucat în zilele noastre Părinţi înalţi întru bunătăţi şi în petrecere şi plecaţi la smerenie adâncă, pe părintele Chiriac din Bisericani, gol petrecând şi ticăloşit în munte 60 de ani. Şi pe Chiriac din Tazlău, Epifanie de Voroneţ, Partenie de Agapia, încă şi pre Ioan de Râşca, arhiepiscopul acela sfânt şi minunat. Pe Inochentie de la Probota şi pre Eustatie. S-au adăugat această înştiinţare aicea, ca nu prin trecerea vremii, să se facă cu totul neştiuţi, aceşti cuvioşi părinţi, neamului acestuia mai de pe urmă, şi ca să se arate că dintre toate neamurile îşi alege Dumnezeu pe robii săi, cei ce urmează voii şi poruncilor Lui.”

Sunt sigur că Daniel Patriarhul, după cum a şi spus-o, va aduce întru proclamare pe toţi sfinţii pomeniţi de marele Dosoftei, care de curând s-a bucurat de proclamare sinodală. Nu se va uita nici de Sfântul Simeon preotul, ale cărui moaşte au fost permanent în casă şi apoi purtate, de câte ori a fost nevoie în războaiele de apărare a Neamului şi a Credinţei de către Sfântul Voievod Ştefan cel Mare.

O, Doamne, dar câte n-ar mai fi de spus, când ne gândim la Ţara de Sfinţi şi martiri în care vieţuim şi noi din mila Domnului Dumnezeu?