pridvorul lui laurentiu dumitru

Sorina Dascălu

Discutam, cu mai multa vreme in urma, cu un prieten din diaspora, despre caracteristicile unei persoane civilizate, contemporane noua (cum o recunosti, daca este sau nu educata in spiritul unor minime exigente). Intr-un mod cu totul intamplator, lucra si el in domeniul comunicarii. Si spunea, pe buna dreptate, ca una dintre aceste trasaturi este sa raspunda, „pe limba“ celui care intreaba, unui apel la dialog, fie acesta direct, fata catre fata, telefonic, prin corespondenta „clasica“ sau electronica, printr-o scrisoare deschisa, in presa, ori alt mijloc de transmitere a mesajului.

Este civilizat sa-i arati ca esti acolo pentru el, un minut, cinci minute, o ora, o saptamana, unui om care iti cere, uneori cu insistenta, dar pastrand la randul lui limitele bunului simt si ale politetii, sa-l ajuti sa caute si sa gaseasca un raspuns. Este posibil ca dincolo de acest raspuns sa se afle o solutie la o problema de care intr-o zi sa te lovesti si tu, iar atunci cand acest lucru se va intampla, vei sti deja care este cea mai buna cale spre iesirea din impas.  

Cati dintre noi suntem, in acest sens, persoane civilizate? Si cati dintre noi isi doresc, de fapt, sa se respecte, respectandu-i si pe cei din jur, tinand seama de aceste principii, mai ales daca nu exista niste norme stricte care sa le reglementeze comportamentul in societate? De ce sa ne straduim sa evitam blocajele de comunicare cand este mai simplu sa pozam in „nonconformisti“ sau in „persoane ocupate“ (ambele ipostaze sunt in mare voga)? Si, atunci, „tacem“, cu indiferenta – fata de ceilalti, dar, de fapt, fata de noi insine.  

Uneori mimam superioritatea, poate condescendenta, ca, adica, nu stiu altii cit de inalt elitar si ziditor este acest refuz de a folosi „instrumentele“ comune de limbaj… Nu o spun oare (si de ce n-or fi transmitand-o fara vorbe?) si majoritatea maestrilor diferitelor curente mistice?

Sa „taci“ numai pentru a te ruga sau a-ti asculta cu atentie inima. Daca nu mai bate cu putere, inseamna ca nu este nimic semnificativ in „tacerea“ ta, ca esti prada unei iluzii (nu indraznesc sa zic sau unei prostii, dar iata ca am zis-o), iar adevarul e departe de tine.  

Adevarul ca, daca ai ales sa traiesti printre semenii tai, ai si tu nevoie de ei chiar daca nu exact in acelasi timp si in aceeasi situatie in care ei au nevoie de tine… Si ar fi minunat daca ai avea de-a face cu persoane care nu neaparat te iubesc, ci sunt cel putin civilizate.