pridvorul lui laurentiu dumitru

Pr. Lucian Grigore

(Fragment din textul conferinţei preoţeşti „Problemele familiei creştine astăzi” susţinută la Casa de Cultură a Sindicatelor, Pitesti, în data de 24 mai 2007)

Un studiu recent, elaborat de cercetători din cadrul Universităţii Missouri – Columbia, pune în evidenţă riscurile majore la care sunt expuşi copiii care locuiesc în mediul familial cu unul sau mai mulţi adulţi faţă de care nu s-ar afla în legătură de rudenie. La baza studiului stau mai multe statistici referitoare la cazurile de violenţă şi abuz asupra copiilor soldate cu decesul victimelor.
Dintre copiii decedaţi în urma unor răni provocate deliberat, 21% trăiau împreună cu adulţi faţă de care nu aveau nici o legătură de rudenie, iar din rândul acestora 80% trăiau împreună cu mama şi cu partenerul acesteia, în familii dezmembrate. În 74% dintre cazuri, concubinii erau responsabili de moartea copiilor. Studiul arată că majoritatea deceselor violente survenite în rândul copiilor au implicat victime cu vârste foarte mici, 56% având mai puţin de un an, iar 90% – mai puţin de trei ani. În proporţie de 73% dintre cazuri, rănile ce au condus la deces au survenit în urma lovirii sau bruscării copilului.
Aceste referinţe sumbre nu pot rămâne simple date de arhivă. Ele definesc statistic amploarea pe care o poate înregistra violenţa casnică generată în cadrul dezechilibrului marital. În acest context concubinajul se adaugă ca circumstanţă agravantă, dovedindu-se a fi o alienare care afectează şi mai profund integritatea morală a familiei. Copiii siliţi să trăiască în familii monoparentale, în familii dezmembrate, sunt lipsiţi de confortul spiritual al unui cămin normal. Un climat familial deteriorat afectează pe termen nelimitat conştiinţa copilului. Acesta, lipsit de sentimentul de siguranţă pe care îl conferă prezenţa iubitoare a ambilor părinţi, poate dezvolta un comportament straniu, fie agresivitate, fie pasivitate la agresiunile celorlalţi, fie anxietate, scăderea performanţelor şcolare, tendinţe suicidale, fuga de acasă, lipsa de maniere sociale şi altele asemenea acestora.
Un singur părinte se simte mai puţin capabil să facă faţă tuturor exigenţelor reclamate de îngrijirea copilului sau a copiilor pe care i-ar avea. Copleşiţi de sentimentul ruşinii de a fi pierdut sensul unei normalităţi sociale, frământaţi adesea de deziluzii şi de sentimentul eşecului, soţii încearcă de cele mai multe ori să-şi refacă viaţa de familie în alte combinaţii decât cea iniţială, fără a lua în calcul traumele la care îşi pot supune proprii copii.
Concubinajul, între toate soluţiile posibile, se dovedeşte a fi cea mai proastă alegere. Mulţi dintre aceia care au eşuat în căsnicie prima dată sunt reţinuţi în a-şi manifesta încrederea faţă de oricare eventuală partidă, motiv pentru care îşi rezervă un timp de recunoaştere faţă de celălalt. Acest aspect conduce fără echivoc la concubinaj: o convieţuire fără obligaţii, fără angajamente, fără implicaţii juridice, fără aşezământul unei iubiri oficializate. Convieţuirea ilicită pare a fi pentru mulţi dintre protagonişti formula ideală de a nu-şi mai complica existenţa încă o dată. Mai ales dacă despărţirea a presupus un proces anevoios, compromiţător; împărţirea bunurilor, precum şi atribuirea copiilor de o parte şi de alta a celor două baricade intrate în conflict, a durat luni de zile şi ani … atunci hotărârea de a nu mai contracta în viitor nici o căsătorie cu astfel de repercusiuni poate fi o hotărâre fermă în inima multora. Aceasta îi determină pe soţii divorţaţi să-şi continue viaţa nu după rânduielile căsătoriei, ci după neorânduielile concubinajului.
Doi concubini, din raţiunile exprimate mai devreme, nu-şi vor pune vreodată problema vreunui proiect comun, vreunei agonisiri comune şi cu atât mai puţin nu-şi vor asuma vreodată responsabilitatea naşterii de prunci. De cele mai multe ori, copiii apar nu ca dovadă a vreunei responsabilităţi comune, ci mai degrabă ca semn al iresponsabilităţii. Concubinajul se remarcă astfel ca un climat favorabil desfrâului, dar şi avortului.
Mai mult decât atât, aşa după cum se observă din statisticile evocate mai devreme, concubinajul nu poate fi decât un mediu nefast pentru creşterea normală, armonioasă a copiilor, un mediu marcat de izolare, ameninţări, violenţe şi promiscuitate, ba chiar violuri, ucideri şi nelegiuiri de tot felul.
Aşadar, copiii care supravieţuiesc divorţului părinţilor lor riscă să nu supravieţuiască relaţiei de concubinaj contractate de părintele care i-a luat în îngrijire. Această neşansă merită o elaborare mai atentă din partea factorilor sociali implicaţi. Până la urmă nimeni nu poate intra în intimităţi de cuplu. Singură, conştiinţa trebuie să spună ce anume poate fi bun şi ce anume ar fi rău pentru viaţa copilului tău. Semnul lămuritor asupra acestei alienări a secolului nostru nu este altul decât absenţa dragostei dintre soţi. Când dragostea dintre soţi s-a pierdut, e semn că întreaga familie e pierdută, e în pericol. Când dragoste nu e, copiii tăi sunt la cheremul tuturor răutăţilor. Când dragoste nu e, copiii mor…