pridvorul lui laurentiu dumitru

Pr. Lucian Grigore

Se spune că averea unui neam stă în purtarea tinerilor, iar măsura înţelepciunii în conştiinţa dreaptă a bătrânilor. Pare-mi-se că suntem săraci de-a binelea la capitolul acesta, şi într-un sens şi în celălalt. A vorbi despre educaţie şi bună purtare în şcoala românească pare a fi cu adevărat lucru mare!
Dacă veţi lua cataloagele şcolare ale propriilor copii să cercetaţi rubrica referitoare la purtare nu mă îndoiesc că îi veţi găsi ireproşabili, exemplari, superbi. Diferenţa între realitate şi document se va vedea însă abia când veţi ieşi din cancelarie pe culoar în intenţia de a părăsi şcoala. Veţi auzi din gura unora dintre zglobiii şcolari care aleargă pe holuri şi prin curtea şcolii obscenităţi pe care nu aţi fi crezut să le auziţi vreodată.
Îmi aduc aminte o scenă de acum câteva luni în care protagonist era un prichindel de gimnaziu care îşi blagoslovea colegele în gura mare, de faţă cu părinţii veniţi să-şi recupereze odraslele. Băieţelul cu pricina părea atât de versat în înjurături, încât nici cel mai aprig „aurolac” sau puşcăriaş nu i-ar fi putut egala imaginaţia. Trimiterile la scene sexuale, poziţii şi manevre diverse, în care de obicei cuvântul „’mă-tii” apărea drept laitmotiv, făceau repertoriul micuţului imposibil de suportat şi de acceptat. Surprinderea nu mi-ar fi demolat într-atât cumpătul dacă aş fi înţeles că individul e un caz izolat, un copil problemă… Lucrurile aveau să fie însă mai grave decât mă aşteptam. Din tabăra adversă, capete gureşe de fete, educate ce-i drept la manivela camionului, îi răspundeau amicului lor pe aceeaşi frecvenţă, scuipând şi împletind cuvinte într-un chip mai porcos decât s-ar putea înţelege şi subînţelege. Oricum, tema era tot una sexuală, dar de data aceasta părea că se referă strict la teritoriul intim al băiatului. Şi unde mai pui că toată această mizerie se petrecea într-una dintre şcolile de elită ale urbei, sub ochii unor părinţi, parte dintre ei indiferenţi, parte chiar zâmbitori, alţii însă mai exigenţi şi dojenitori.
N-am să vă mai povestesc pe mai departe despre alte momente consumate în şcoală, în aşteptarea încheierii zilnice a cursurilor unuia dintre copiii mei, despre concursurile de scuipat, despre hârjoanele aproape senzuale ale unora dintre puberii de pe acolo, despre costumaţia de discotecă şi machiajul libidinos al unor copile cărora cineva, din datorie de serviciu, voieşte zadarnic să le bage cartea-n cap.
Tabloul e dezolant! Părinţii sunt depăşiţi, şcoala e neputincioasă. Copiii au drepturi aşa cum şi derbedeii au drepturi, asemenea cum şi semi-prostituatele cu zulufi adolescentini au drepturi. Şi să ferească sfântul să atenţionezi cumva pe cineva, că dai de belea. Instituţia e una „serioasă”. Avem gardieni care mănâncă seminţe la intrare în curtea şcolii şi povestesc cu găştile fente şi chestii diverse şi ai putea oricând să fii înşfăcat drept intrus şi agresor al scumpelor odrasle de la oraş.
Ce să mai zicem despre bieţii profesori atât de prost plătiţi, în exerciţiul cărora golanii de liceu ascultă manele, se caţără pe bănci, se îmbrâncesc, ţipă, plasează flegme pe sub catedră sau chiar pretind să-şi modifice singuri notele de prin catalog?! Frumoasă perspectivă! N-ai ce zice!
Aceasta să fie reforma, teribila, mult aşteptata reformă a învăţământului românesc?!
Dacă-i aşa, apoi pofteşte de-ţi culturalizează copiii în astfel de mediu ! A început şcoala… Pofteşte ! Totul e permis ! Important va fi să te întrebi cândva totuşi „ce educaţie îţi doreşti să primească copilul tău”, „ce mediu îi rezervi pentru asta” şi abia apoi să vrei cu adevărat să ştii ”cine e copilul tău” …