pridvorul lui laurentiu dumitru

Roberto-Cristian Vişan

Cugetaţi cele de sus, nu cele de pe pământ…

O sexualitate obsedantă, obositoare, invadează permanent viaţa publică. La prima vedere ar putea părea că ea este efectul societăţii contemporane tot mai secularizate. Showurile erotice, tipăriturile cu caracter erotic împânzesc toate drumurile şi tarabele neguţătorilor. Sex shopurile prosperă iar cluburile de noapte abundă de concursuri cu tematică erotică. Tentaţia şi pofta trupească tinde să transforme semenul din ,,cineva’’ în ,,ceva’’, să îl reducă la un simplu obiect sexual generator de pofte trupeşti. Repulsia faţă de orice îndemn religios de abstinenţă este arma cu care se ucide orice hotărâre feciorelnică. Odată aprins de pofta desfrânării trupul este asemenea unui cal nărăvaş greu de strunit, care pune în pericol viaţa sufletească a celui stăpânit. Justificările puerile, lipsite de argumente, miturile de tot felul , lipsa de informaţii pertinente îl trimit pe tânăr şi nu numai, în braţele unor pofte de care uneori nu mai poate scăpa toată viaţa. Partenerii multipli, şirul neîntrerupt de aventuri fac din tânăr un prizonier al propriilor pofte nestrunite. Sexualitatea n-a primit niciodată o explicaţie satisfăcătoare, şi poate nici n-o va primi vreodată. Chiar şi congresele specialiştilor nu mai vorbesc despre iubire, nici despre eros, ci doar despre sexualitate. Mai mult ca oricând, cuvântul Sfântului Isaac Sirul este actual: „Lumea este o femeie cu moravuri rele care-i atrage pe toţi bărbaţii care o doresc pentru frumuseţea ei ” Pierderea universală a sfinţeniei coboară iubirea la ceva cu totul lipsit de importanţă, la nivelul unei simple descărcări fiziologice. Se face dragoste fără dragoste, fără bucurie şi chiar fără plăcere: un erotism de bâlci, la îndemâna oricui, fără suflet şi fără tandreţe. Nudismul, narcisismul, etalarea trupului provoacă o reacţie neaşteptată şi explică voga strip-tease-ului; învăluirea şi dezvăluirea lentă, pe care sensibilitatea blazată ar dori să o facă să dureze la infinit. Fecioria, cea mai frumoasă floare a mucenicilor, fericita bogăţie de odinioară, a devenit o povară. Mai mult, mulţi se grăbesc să scape de o asemenea ,,greutate’’ fie pentru că nu găsesc înţelegere din partea prietenilor, a părinţilor , grăbiţi să intre în ,,rândul lumii’’. Această neînţelegere a fecioriei şi a vocaţiei sale eshatologice, mântuitoare , mergând până la desconsiderarea ei ca ceva „patologic”, diluează mesajul comuniunii cu Dumnezeu propovăduit de Biserică. Sexul ridicat la rangul de obiect al unei noi şi triste religii nu are nimic comun nici măcar cu fetişismul religios antic, care cel puţin cunoştea sacrul şi misterul; nesemnificativă prin profanările ei, sexualitatea îşi lasă adepţii să plece într-o stare de degradare şi, mai mult ca oricând iubirea ruptă de spiritual nu oferă decât trupuri din care sufletul lipseşte şi produce ravagii mentale. „Pentru sine” ajunge „pentru plăcerea mea” şi denotă o mentalitate dezrădăcinată de sens. Dicţionarul explicativ al limbii române defineşte erotismul ca fiind dragoste maladivă, senzualism, înclinare spre plăceri trupeşti. Erosul ca dragoste sau iubire a fost demonetizat prin atacuri furibunde la adresa oricărui sens spiritual sau orice iniţiativă care depăşeşte simţurile trupeşti. Mulţi dintre tineri renunţă rând pe rând la eros şi adoptă erotismul ca mod de înţelegere a relaţiilor interpersonale. Încurajaţi uneori de părinţi ,,creştini’’, de cercul de prieteni sau ei înşişi convinşi că ,,toţi ceilalţi fac la fel’’. Spiritul utilitarist al omului comod nedeprins cu lupta duhovnicească îşi spune cu prisosinţă cuvântul.

Sfântul Vasile cel Mare abordează o astfel de temă în epistola 46 ,,Către o fecioară care a căzut ’’consemnată în Părinţi şi Scriitori Bisericeşti. volumul 12. El mustră slăbiciunea ei dar şi a celui care, incapabil să o preţuiască, a răpit darul ei. Din fericire există încă destui creştini care se ,,încăpăţânează’’ să trăiască după voia lui Dumnezeu fie în familie fie în afara ei. Refuzul unora de a trăi creştineşte este justificat de libertatea lor însă atacul unora ca aceştia asupra celor care iubesc castitatea sau legătura trupească însoţită de dragoste curată nu are nici un sens. Preocupat de înmulţirea şi diversificarea poftelor sale păcătosul îşi aude conştiinţa glăsuind ori de câte ori îl vede pe semenul său rezistând în faţa ispitelor. Ignoranţa sau lipsa de interes face adesea ca mulţi dintre cei aflaţi sub pofte să nu se gândească la fapta lor ca la un păcat, justificând cu faptele celor asemenea lor. Uitarea datoriilor faţă de trup, preţuirea lui ca un dar de la Dumnezeu, are ca efect tratarea trupului asemenea unui obiect, perforat de body-piercing, intoxicat de alcool şi tutun, privat de somn ore întregi, abuzat cu orgii de tot felul. Unii înţeleg greşit că lupta aceasta se dă nu cu trupul nostru în sine ci cu patimile care se încuibează în mădularele trupeşti după cum arată şi cuvântul Sfântului Apostol Pavel din Epistola către Coloseni în capitolul III, versetele 2 şi 5: ,, Cugetaţi cele de sus, nu cele de pe pământ ; Drept aceea omorâţi mădularele voastre cele pământeşti: lăcomia, pofta rea, necurăţia, patima şi desfrânarea.