pridvorul lui laurentiu dumitru

Gherontissa Gavrilia (Papaiannis)

Scrisoare către o fostă căutătoare “orientalistă”
Athena, Sept.1986.

… Å£i-am ascultat problemele. Am ascultat ÅŸi la cum gândeÅŸti ÅŸi simÅ£i. Vreau doar să-Å£i spun doar un lucru, draga mea M. Nu zăbovi prea mult asupra acestei aÅŸa-zise explorări a sinelui; te va face să uiÅ£i ÅŸi de Dumnezeu, ÅŸi de aproapele tău. Eu cred că dragostea adevărată pentru Dumnezeu îţi dă putinÅ£a să-L vezi în toată Zidirea Sa ÅŸi îndeosebi în aproapele nostru. Åži când ne uităm la aproapele, îi purtăm de grijă, până ce, în cele din urmă, uităm de sine. Åžtiind că ai fost crescută în credinÅ£a creÅŸtină, te întreb: trebuia să mergi la Sai Baba ca să auzi vorbindu-se de “inima curată”? Dacă-ai fi citit măcar Evanghelia, ai fi ÅŸtiut că Domnul ÃŽnsuÅŸi a spus: “fericiÅ£i cei curaÅ£i cu inima”… Iar undeva în Vechiul Legământ stă scris: “O voi duce pe ea la pustie ÅŸi voi grăi după inima ei”… Nu vorbim cu Dumnezeu dupa mintea noastră. Inima este cea care vorbeÅŸte.

M-ai întrebat şi dacă ar trebui să ceri să fii botezată, de vreme ce ai primit deja mirungerea. Aceast mirungere, însă, a avut loc cu mult timp înainte de şederea ta îndelungată în această filosofie [orientală]. Crezi că ea nu ţi-a afectat nicicum lăuntrul? Ei, bine, să ştii că a făcut-o. Şi încă într-o măsură foarte mare. Din această pricină, de fiecare dată când te aduni la rugăciune, la închinare, mintea ta rătăceşte la feluritele poziţii folosite de yoghini: la îndreptarea spatelui şi la o sumedenie de alte exerciţii care nu au nimic de-a face cu Duhul lui Dumnezeu.

Cineva spunea odată: “Când sufletul îngenunchează la picioarele lui Hristos, ce importanţă mai are dacă trupul stă jos, în picioare, în genunchi sau întins?” E complet irelevant! Abia când ai încetat să te mai gândeÅŸti la trupul tău ÅŸi la tine însuÅ£i te poÅ£i uni cu adevărat cu Puterea lui Dumnezeu.

RosteÅŸti adesea cuvinte precum: “Ce-ai zis?… De ce ai spus lucrul acela?… Te-a insuflat Dumnezeu să-l spui?… A fost dintr-o luminare?… A venit de la mintea ta?…” Ei, bine, dacă aÅŸ sta să mă gândesc aÅŸa în fiecare clipă, zi de zi, n-aÅŸ mai fi în stare să zic nimic… din pricină că ne ÅŸtim prea bine nevrednicia de a-i povăţui pe alÅ£ii. ÃŽn schimb, eu doar simt pentru alÅ£ii, ÅŸi sufăr mult alături de cei pe care-i văd în jur, încât mă simt ca una dintre ei. Åži, din acea clipă, încep să zic: “Dacă aÅŸ fi în locul tău, aÅŸ face aÅŸa…” Tu, însă, pari să vrei ca cineva să te ia de mână ÅŸi să te facă sluga sa, să-Å£i zică: fă asta, fă aia, acum stai, acum ridică-te, acum du-te ÅŸi ia banii pentru care ai muncit, acum nu lua banii, acum pune-Å£i rochia roÅŸie, acum cea albă… Of! Aceasta este robie! Să Å£ii minte, însă, că Dumnezeu ne-a făcut fiinÅ£e libere! MulÅ£i mi-au spus: “Mai bine nu ne-ar fi făcut Dumnezeu liberi, fiindcă chiar nu ÅŸtim care e Voia Sa!” E un lucru tare ipocrit să zici asta! Voia lui Dumnezeu se vădeÅŸte în aproapele, însă noi continuăm să zicem: “Nu ÅŸtiu… Nu ÅŸtiu…” doar din pricină că nu vrem să înÅ£elegem!

Ai idee câţi ani am studiat – ÅŸi încă mai studiez – Evanghelia? Ei, bine, sunt într-o poziÅ£ie în care pot spune că aÅŸa cum o bună gospodină citeÅŸte mai întâi reÅ£eta pentru a pregăti o prăjitură, apoi începe să adune toate ingredientele potrivit reÅ£etei, dar descoperă în cele din urmă că prăjitura ei a fost un eÅŸec, ÅŸi o aruncă câinelui… aÅŸa este ÅŸi viaÅ£a noastră. Citim instrucÅ£iunile pentru viaÅ£a noastră – adică Evanghelia – însă… dă greÅŸ! Apoi mai încercăm o dată, ÅŸi încă o dată… ÅŸi încă o dată… însă, ca ÅŸi cu prăjitura, la una din încercări am pus prea mult ou, la alta prea puÅ£in zahăr… ei, aÅŸa e ÅŸi în viaţă. La un moment dat, va fi de vină egoismul nostru, altădată va fi din pricină că am vorbit de aproapele ca ÅŸi cum n-ar fi fost fratele nostru… ÅŸi toate acestea se vor aduna în cele din urmă ÅŸi se vor face ca un bolovan care ne va trage în adâncul mării ÅŸi ne va îneca, nimic mai mult…

Spui că draga noastră G. Å£i-a spus: “Du-te înapoi (la mine) ÅŸi ascult-o, orice Å£i-ar zice. Atunci îţi vei găsi calea, fiindcă ea ÅŸtie să citească minÅ£ile”… Iar tu mă întrebi: “Chiar poÅ£i citi minÅ£ile?” Draga mea M., închipuieÅŸte-Å£i ce-ar fi să pot citi cu adevărat minÅ£ile! Nu pot înÅ£elege mai nimic din ce-mi spui, fiindcă e atât de intelectual! Eu ÅŸtiu doar cum să te iubesc. Din toată inima mea. Iubesc ÅŸi întregul Cosmos [lume, gr.] din toată inima mea. Pentru mine, nimeni nu e un “străin”, nimeni nu e “al meu”; nu există oameni albi, negri sau roÅŸii… Nimic de genul ăsta… Nu uita, dragă M., că cel dintâi păcat a fost săvârÅŸit cu mintea, ÅŸi unii dintre îngeri, din îngeri de lumină au ajuns îngeri ai întunericului, draci. Åžtii cât de înfricoÅŸat lucru poate fi când o astfel de putere – care nu vine din Lumină – îţi înfăţiÅŸează anumite lucruri cu o aÅŸa de mare frumuseÅ£e, o aÅŸa putere, o aÅŸa bunătate, ÅŸi, prin toate acestea, care sunt în esenţă bune, te poate sili să le pui în practică? Ar trebui să ne păzim de astfel de lucruri. Åžtii, mă întreb de ani buni, care este înÅ£elesul cuvintelor: “Dacă lumina dinlăuntrul tău este întuneric, atunci cât de mare este întunericul?” Åžtii că atunci când credem că avem Lumina înlăuntrul nostru, uneori avem de fapt ÃŽntuneric, pe care îl întrebuinţăm împotriva fratelui nostru crezând că aÅŸa îl ajutăm ÅŸi îl iubim, pe când, în realitate, acestea sunt lucrările ÃŽntunericului, pe care noi îl percepem ca Lumină… ÃŽn această privinţă, îţi pot spune despre cineva care îşi iubea nespus sora, suferindă de întristare; el a ajuns să creadă că prezenÅ£a sa era atât de imperativă, încât a încetat să mai meargă la lucru. Ajusese să spună despre sine: “Dacă nu i-aÅŸ sta alături, ce s-ar alege de ea?” …ÃŽÅ£i poÅ£i închipui aÅŸa grad de necredinţă? Cu alte cuvinte, ne punem chiar ÅŸi în locul ajutorului lui Dumnezeu?… Ei, în această pildă se poate desluÅŸi limpede înÅ£elesul cuvintelor “Dacă lumina dinlăuntrul tău…”

Altundeva, îmi spui că atunci când faci o faptă bună, îţi zici: Vezi? Am făcut asta… Dă-mi voie să-Å£i povestesc o întâmplare… Odată, citeam scrieri ale SfinÅ£ilor PărinÅ£i împreună cu o doamnă cunoscută de-a mea. Ne cunoscuserăm amândouă cu PreasfinÅ£itul Damian, aÅŸa că, într-o zi, i-am spus: “De ce să nu mergem la el să ne spovedim ÅŸi să luăm blagoslovenie?” Am mers ÅŸi, printre altele, el i-a spus că are un ego pe care încă nu ÅŸi-l descoperise, ÅŸi că dacă nu va ajunge la pocăinţă, nu va dobândi Bucuria întru Hristos. Această descoperire a miÅŸcat-o cumva, ÅŸi s-a dus acasă ÅŸi a început să plângă ÅŸi să suspine. O săptămână întreagă n-a contenit să plângă… După câteva zile, am mers iarăşi la PrasfinÅ£itul. Iar eu i-am zis: “Părinte, ce să facem? Plânge neîncetat, zi ÅŸi noapte! Ce putem face?” Iar el mi-a răspuns, cu un zâmbet serios: “Dar ce spui? De când sunt n-am dobândit atâta plâns ÅŸi atâta pocăinţă!” …Am plecat ÅŸi, pe drumul de întoarcere, ce crezi că mi-a zis ea: “Ei, vezi? Ai auzit ce-a zis? Nici măcar el n-a dobândit aÅŸa mare pocăinţă!” AÅŸadar, dragă copilă M., te voi lăsa să tragi singură concluziile…

Atât am avut să-Å£i spun astăzi. Iar acum, mă rog ca harul Domnului să-Å£i fie aproape, ÅŸi lumina lui Hristos să-Å£i lumineze calea… SlobozeÅŸte-te în mâinile Domnului, dragă M., ÅŸi cu timpul El va îndrepta feluriÅ£i oameni către tine, pentru a-Å£i spune care e Voia Sa. ÃŽn cele din urmă, în adâncă tăcere ÅŸi întru rugăciune, vei învăţa nemijlocit care este Voia Sa. Atunci vei trăi pururea în Lumina ÅŸi Bucuria lui Hristos…

(“The Ascetic of Love” – Nevoitoarea dragostei, pag. 428-431)
*lucrarea nu este incă tiparită în limba română.