pridvorul lui laurentiu dumitru

Între polii contrastanţi ai lumii de astăzi

Adina Răducanu

De multe ori viaţa noastră se consumă în paradoxuri, uitare şi indiferenţă. Tindem să ne baricadăm între pereţii propriei existenţe fără a mai face loc prezenţei celor din jur, iar în cazul când totuşi acest lucru se întâmplă, îl privim ca pe o intruziune nedorită. Nu mai suportăm prezenţa semenilor noştri, care ne irită sau ne induce multe complexe, determinându-ne să ne dorim tot mai multe bunuri materiale, o situaţie care să depăşească necesităţile noastre normale.
Aceste paradoxuri se pot manifesta pe două planuri principale: la nivelul individului şi la acela al comunităţilor. Sub primul aspect, omul se simte impulsionat de o dorinţă continuă de a acumula bunuri materiale dincolo de necesităţile sale normale, de a depăşi mereu starea materială, a lui şi a celor din jur. Nimic nu îl mai poate mulţumi pe un astfel de om, la fel cum greu i s-ar putea pune o barieră în calea avidităţii sale. La nivelul comunităţilor, cel de-al doilea aspect, care este mai degrabă o dimensiune a primului, se pune problema situaţiilor contrastante ale ţărilor dezvoltate sau în curs de dezvoltare în raport cu ţările subdezvoltate. Diferenţa este evidentă dacă se alătură lumea americană sau occidentală cu aceea africană, copiii supraponderali americani cu bebeluşii subnutriţi care mor de malarie sau de boli infecţioase, tinerii care au acces la educaţie, dar care preferă abandonul şcolar, cu aceia care nu au văzut în viaţa lor o facultate sau care trebuie să străbată kilometri întregi pentru a ajunge la cursuri. Într-o asemenea situaţie, se poate oare justifica uitarea enormă a omului modern din ţările dezvoltate, prins într-o agitaţie continuă în scopul obţinerii de bani şi de valori materiale?
Realitatea crudă este că unii au prea mult şi pot obţine şi mai mult, pe când alţii au prea puţin, fiind lipsiţi de posibilitatea de a-şi putea asigura un trai normal. Dincolo de faptul că această situaţie aduce atingere unui drept fundamental înscris în Carta ONU (dreptul la viaţă şi la dezvoltare), este inimaginabil că omul modern s-a abrutizat într-o asemenea măsură încât să nu mai ia aminte la suferinţele aproapelui său. Altfel spus, să omită prăpastia care s-a creat deja între păturile sociale din fiecare ţară, într-un sens, şi între populaţiile diferitelor ţări, într-un al doilea sens. Într-o lume care pune tot mai mult preţ (cel puţin la nivel declarativ) pe drepturile omului şi pe egalitatea naturală, firească între oameni, situaţia contrastantă din realitate este de-a dreptul halucinantă. Şi aceasta pentru că ne-am îndepărtat de la imperativele morale pe care ni le-a dat Hristos: iubirea de aproapele, mila, compasiunea, iertarea, abandonarea dorinţei de stăpânire şi de bunuri materiale, care determină, implicit, o abatere de la ordinea socială şi de la prescripţiile normative.
Nici cele mai optimiste voci în domeniul drepturilor omului şi al egalităţii de şanse nu pot susţine că aceste contraste vor dipărea vreodată în adevăratul sens al cuvântului. Însă, cu certitudine, ele se pot diminua, iar aceasta nu ţine decât de conduita individuală, de grija acordată faţă de cei în suferinţe şi în nevoi şi de conştientizarea faptului că, dincolo de prăpastia care mărgineşte bunăstarea personală zace o lume în care mâncarea, locuinţele, educaţia şi igiena sunt motive de rara bucurie.