pridvorul lui laurentiu dumitru

Vestitoarele Învierii

Pr. Prof. univ. dr. Ovidiu Moceanu

CUVÂNT LA DUMINICA A TREIA DUPĂ PAŞTI (A MIRONOSIŢELOR)

Nu curiozitatea le-a îndemnat pe femeile mironosiţe să vină la mormântul unde fusese pus Mântuitorul, ci dorinţa arzătoare de a face totul după rânduială, până la capăt, chiar de-ar fi fost să-i înfrunte pe ostaşii puşi de strajă.
Evanghelia după Ioan ne spune că, după răstignire, Iosif din Arimateea, “ucenic al lui Iisus, dar Într-ascuns, de frica iudeilor”, (v. 19, 38) l-a rugat pe Pilat să-I lase să ridice trupul şi i s-a dat voie, iar Nicodim a adus” ca la o sută de litre de amestec de smirnă şi aloe “, “au luat trupul lui Iisus şi l-au înfaşurat în giulgiu cu miresme, aşa cum este obiceiul de Îngropare la iudei” (Ioan 20, 39-40).
Sfântul Evanghelist Luca, fără îndoială un bun cunoscător al momentului, fiindcă stătuse multă vreme în preajma Maicii Domnului, le pomeneşte pe femeile care asistă la îngroparea Mântuitorului, prezicând că “după ce s-au întors, au pregătit miresme şi miruri”, apoi “sâmbătă s-au odihnit, după Lege” (Luca 23, 56). Dis-de-dimineaţă, în prima zi a săptămânii (duminica), se îndreaptă spre mormânt întrebându-se cine avea să le ridice piatra, dar ea fusese dată la o parte de Îngerul Domnului, “un tânăr şezând în partea dreaptă” (Marcu 16, 5), cu „înfăţişarea ca a fulgerului şi îmbrăcămintea albă ca zăpada” (Matei 28, 3).
Mirul cel mai de preţ pe care îl duceau ele Domnului nu era unul din lumea materialităţii acesteia, ci dintr-o altă lume, a iubirii divine. Era mirul de bună mireasmă al sufletelor aprinse de dragostea pentru Învăţătorul Care le-a arătat calea spre Împărăţia Cerurilor. Şi cum Domnul a aşteptat întotdeauna de la oameni mult mai mult decât ceea ce se vede, pentru iubirea lor, mironosiţele au fost răsplătite cu marea cinste de a deveni vestitoarele Învierii Sale. Învierea nu e vestită de o făptură cerească, aşadar, ci de femeie, care a fost pricina căderii în păcatul adamic, dar care a luat chipul îngeresc al dragostei şi credinţei.
După cum se ştie, Iisus S-a arătat ucenicilor, după învierea Sa din morţi, a călătorit cu cei doi ucenici spre Emaus, dar, înainte de toate, mironosiţelor, femeilor care vin la mormânt şi stau uimite lângă mormântul gol. Li se arată doi bărbati în veşminte strălucitoare şi le întreabă: „De ce pe Cel viu Îl căutaţi între cei morţi? Nu aici este, ci a înviat. Aduceţi-vă aminte cum v-a vorbit pe când era în Galileea, zicând că Fiul Domnului trebuie fie dat în mâinile oamenilor păcătoşi şi să fie răstignit, dar a treia zi să învie. Şi ele şi-au adus aminte de cuvintele Lui” (Luca 24, 5-8). Apoi pleacă, ne spune evanghelistul, să vestească Învierea până şi apostolilor, care stăteau ascunşi.
Ioan (Ioan, 20, 2-5) şi Petru, vestiţi de Maria Magdalena, ajung primii la mormânt. Atât de mare a fost uimirea, încât loan „alerga înainte mai repede decât Petru şi a sosit cel dintâi la mormânt” (Ioan 20, 4). Oare de ce Iisus i-o fi spus Mariei Magdalena, cea „din care Iisus scosese şapte demoni”, precizează evanghelistul Marcu (16, 9), să nu se atingă de El atunci când a ridicat ochii înlăcrimaţi: „Nu te atinge de Mine, căci încă nu m-am suit la Tatăl Meu”? Maria nu cunoştea încă misterul euharistic, cu toate că Domnul făcuse dintr-o păcătoasă o fiinţă căreia i se vor deschide porţile Împărăţiei. Pentru stăruinţa ei, într-un moment când ucenicii, chiar dacă au văzut mormântul gol, se simt depăşiţi de minunea care s-a produs, pleacă „la ai lor” (Ioan, 20, 10), este prima căreia Domnul i se arată şi o îndeamnă să vestească Învierea.
Frumos chip are această mironosiţă, care a văzut şi chinurile Domnului şi, înainte, L-a slujit cu vrednicie, alături de alte femei evlavioase! (Luca, 8, 2-3).
Troparele Învierii n-o remarcă în chip deosebit, dar o putem recunoaşte printre uceniţele cărora li se adresează aceste cântări: „Pentru ce miruri, prin milostivire, cu lacrimi amestecaţi, o, uceniţelor? Grăit-a îngerul, cel ce a strălucit la mormânt, către mironosiţe. Vedeţi voi mormântul şi înţelegeţi că Mântuitorul a înviat din mormânt”; „Propovăduirea Învierii cea luminată înţelegând-o de la înger uceniţele Domnului şi, lepădând tânguirea strămoşilor, Apostolilor, lăudându-se, au zis: «Jefuitu-s-a moartea, sculatu-S-a Hristos Dumnezeu, dăruind lumii mare milă»”; „De îngereasca vedere spăimântându-se cu mintea şi cu dumnezeiasca înviere luminându-se la suflet, mironosiţele bine au vestit Apostolilor: Vestiţi între neamuri Învierea, Domnul împreună lucrând cu minuni şi dăruindu-ne nouă mare milă”.
Şi sunt multe astfel de cuvinte de iubire şi cinstire a acestor femei care au fost chemate de dragostea lor şi a lui Dumnezeu să înlăture frica, suspiciunea, să facă o punte între mormântul de unde a înviat Hristos şi lume. Lor li se datorează întoarcerea apostolilor către Înviere. Sunt scara către descoperirea Învierii, aşa cum Maica Domnului e scara către cer, în sensul că, prin naşterea Fiului lui Dumnezeu, a adus oamenilor şansa mântuirii.
Momentul mironosiţelor este momentul descoperirii Tainei celei mari a Învierii şi în el trebuie să vedem tâIcul vieţii noastre: după ce am descoperit Învierea şi am crezut în ea, trebuie să o propovăduim, pentru ca, şi alţii crezând, să-i aducem la mormântul gol, dacă nu avem cumva destulă forţă de convingere de la început.
Numai astfel ne vom arăta fii ai Învierii (şi ai nădejdii în viaţa cea veşnică), cum s-au dovedit ele. Amin!