Vestitoarele ÃŽnvierii
April 25, 2007 2:48 am ÃŽnvierea Domnului, Pr. prof. univ. dr. Ovidiu MoceanuPr. Prof. univ. dr. Ovidiu Moceanu
CUVÂNT LA DUMINICA A TREIA DUPĂ PAŞTI (A MIRONOSIŢELOR)
Nu curiozitatea le-Âa îndemnat pe femeile mironosiÅ£e să vină la mormântul unde fusese pus Mântuitorul, ci dorinÅ£a arzătoare de a face totul după rânduială, până la capăt, chiar de-ar fi fost să-i înfrunte pe ostaÅŸii puÅŸi de strajă.
Evanghelia după Ioan ne spune că, după răstignire, Iosif din Arimateea, “ucenic al lui Iisus, dar ÃŽntr-asÂcuns, de frica iudeilor”, (v. 19, 38) l-a rugat pe Pilat să-I lase să ridice trupul ÅŸi i s-a dat voie, iar Nicodim a adus” ca la o sută de litre de amestec de smirnă ÅŸi aloe “, “au luat trupul lui Iisus ÅŸi l-au înfaÅŸurat în giulgiu cu miresme, aÅŸa cum este obiceiul de ÃŽngroÂpare la iudei” (Ioan 20, 39-40).
Sfântul Evanghelist Luca, fără îndoială un bun cunoscător al momentului, fiindcă stătuse multă vreme în preajma Maicii Domnului, le pomeneÅŸte pe femeile care asistă la îngroparea Mântuitorului, prezicând că “după ce s-au întors, au pregătit miresme ÅŸi miruri”, apoi “sâmbătă s-au odihÂnit, după Lege” (Luca 23, 56). Dis-de-dimineaţă, în prima zi a săptămânii (duminica), se îndreaptă spre mormânt întrebându-se cine avea să le ridice piatra, dar ea fusese dată la o parte de ÃŽngerul Domnului, “un tânăr ÅŸezând în partea dreaptă” (Marcu 16, 5), cu „înfăţiÅŸarea ca a fulgerului ÅŸi îmbrăcămintea albă ca zăpada” (Matei 28, 3).
Mirul cel mai de preÅ£ pe care îl duceau ele Domnului nu era unul din lumea materialităţii acesteia, ci dintr-o altă lume, a iubirii divine. Era mirul de bună mireasmă al sufletelor aprinse de dragostea pentru ÃŽnvăţătorul Care le-a arătat calea spre ÃŽmpărăţia Cerurilor. Åži cum Domnul a aÅŸteptat întotdeauna de la oameni mult mai mult decât ceea ce se vede, pentru iubirea lor, mironoÂsiÅ£ele au fost răsplătite cu marea cinste de a deveni vestitoarele ÃŽnvierii Sale. ÃŽnvierea nu e vestită de o făptură cerească, aÅŸadar, ci de femeie, care a fost pricina căderii în păcatul adamic, dar care a luat chipul îngeresc al dragostei ÅŸi credinÅ£ei.
După cum se ÅŸtie, Iisus S-a arătat ucenicilor, după învierea Sa din morÅ£i, a călătorit cu cei doi ucenici spre Emaus, dar, înainte de toate, mironosiÅ£elor, femeilor care vin la mormânt ÅŸi stau uimite lângă mormântul gol. Li se arată doi bărbati în veÅŸminte strălucitoare ÅŸi le întreabă: „De ce pe Cel viu ÃŽl căutaÅ£i între cei morÅ£i? Nu aici este, ci a înviat. AduceÅ£i-vă aminte cum v-a vorbit pe când era în Galileea, zicând că Fiul Domnului trebuie fie dat în mâinile oamenilor păcătoÅŸi ÅŸi să fie răstignit, dar a treia zi să învie. Åži ele ÅŸi-au adus aminte de cuvintele Lui” (Luca 24, 5-8). Apoi pleacă, ne spune evanghelistul, să vestească ÃŽnvierea până ÅŸi apostolilor, care stăteau ascunÅŸi.
Ioan (Ioan, 20, 2-5) ÅŸi Petru, vestiÅ£i de Maria Magdalena, ajung primii la mormânt. Atât de mare a fost uimirea, încât loan „alerga înainte mai repede decât Petru ÅŸi a sosit cel dintâi la morÂmânt” (Ioan 20, 4). Oare de ce Iisus i-o fi spus Mariei Magdalena, cea „din care Iisus scosese ÅŸapte demoni”, precizează evanghelistul Marcu (16, 9), să nu se atingă de El atunci când a ridicat ochii înlăcrimaÅ£i: „Nu te atinge de Mine, căci încă nu m-am suit la Tatăl Meu”? Maria nu cunoÅŸtea încă misterul euharistic, cu toate că Domnul făcuse dintr-o păcătoasă o fiinţă căreia i se vor deschide porÅ£ile ÃŽmpărăţiei. Pentru stăruinÅ£a ei, într-un moment când ucenicii, chiar dacă au văzut mormântul gol, se simt depăşiÅ£i de minunea care s-a produs, pleacă „la ai lor” (Ioan, 20, 10), este prima căreia Domnul i se arată ÅŸi o îndeamnă să vestească ÃŽnvierea.
Frumos chip are această mironosiţă, care a văzut şi chinurile Domnului şi, înainte, L-a slujit cu vrednicie, alături de alte femei evlavioase! (Luca, 8, 2-3).
Troparele ÃŽnvierii n-o remarcă în chip deosebit, dar o putem recunoaÅŸte printre uceniÅ£ele cărora li se adresează aceste cântări: „Pentru ce miruri, prin milostivire, cu lacrimi amestecaÅ£i, o, uceniÅ£elor? Grăit-a îngerul, cel ce a strălucit la mormânt, către mironosiÅ£e. VedeÅ£i voi mormântul ÅŸi înÅ£elegeÅ£i că Mântuitorul a înviat din mormânt”; „Propovăduirea ÃŽnvierii cea luminată înÅ£elegând-o de la înger uceniÅ£ele Domnului ÅŸi, lepădând tânguirea strămoÅŸilor, Apostolilor, lăudându-se, au zis: «Jefuitu-s-a moartea, sculatu-S-a Hristos Dumnezeu, dăruind lumii mare milă»”; „De îngereasca vedere spăimântându-se cu mintea ÅŸi cu dumnezeiasca înviere luminându-se la suflet, mironosiÅ£ele bine au vestit Apostolilor: VestiÅ£i între neamuri ÃŽnvierea, Domnul împreună lucrând cu minuni ÅŸi dăruindu-ne nouă mare milă”.
Şi sunt multe astfel de cuvinte de iubire şi cinstire a acestor femei care au fost chemate de dragostea lor şi a lui Dumnezeu să înlăture frica, suspiciunea, să facă o punte între mormântul de unde a înviat Hristos şi lume. Lor li se datorează întoarcerea apostolilor către Înviere. Sunt scara către descoperirea Învierii, aşa cum Maica Domnului e scara către cer, în sensul că, prin naşterea Fiului lui Dumnezeu, a adus oamenilor şansa mântuirii.
Momentul mironosiţelor este momentul descoperirii Tainei celei mari a Învierii şi în el trebuie să vedem tâIcul vieţii noastre: după ce am descoperit Învierea şi am crezut în ea, trebuie să o propovăduim, pentru ca, şi alţii crezând, să-i aducem la mormântul gol, dacă nu avem cumva destulă forţă de convingere de la început.
Numai astfel ne vom arăta fii ai Învierii (şi ai nădejdii în viaţa cea veşnică), cum s-au dovedit ele. Amin!









