pridvorul lui laurentiu dumitru

Ce se ascunde sub perdeaua drepturilor şi libertăţilor umane?

Adina Răducanu

Despre noua lege a cultelor s-a scris mult si s-a polemizat încă şi mai mult. Controversa nu planează însă, în opinia mea, asupra celor două articole îndelung dezbătute, ci asupra unei întregi tendinţe care ia amploare sub veşmântul fin al protejării drepturilor şi libertăţilor umane.
Timpul pare că trasează o axă între momentul în care societatea nu accepta fenomene precum homosexualitatea, concubinajul etc. pe motivul că nu sunt „de bun simţ” sau „morale” şi acela în care le îmbrăţişează sub iluzia unei acceptări universale a omului în complexitatea sa. Tendinţa menţionată porneşte de la premisa că oamenii, deşi diferiţi sub o multitudine de aspecte, împărtăşesc un fond comun, pe care societatea trebuie să îl protejeze prin toate mijloacele posibile. Iar acest fond comun este reflectat de o serie de drepturi şi de libertăţi pe care omul trebuie să le invoce atunci când identitatea sa este pusă în pericol.
Având la bază aceste concepţii, omul modern a început să-şi făurească diverse zone intangibile pentru cel de alături doar pe motivul că astfel i-ar fi încălcată dreptul la viaţă privată, libertatea de expresie sau de conştiinţă. În cadrul unei conferinţe dedicate drepturilor omului (având în vedere că 10 decembrie reprezintă Ziua Internaţională a Drepturilor Omului) un reprezentant al unei organizaţii nonguvernamentale, extrem de implicat în dezbaterea noii legi a cultelor, a argumentat că existenţa orelor de religie în şcolile primare şi în liceu reprezintă o îndoctrinare şi o încălcare a libertăţii de conştiinţa. Respectivul domn afirma că nu este normal să se predea o singură religie în şcoli, având în vedere că în România sunt recunoscute aproape 20 de confesiuni, după cum la fel de anormal este şi să se transmită aceleaşi învăţături depăşite, peste care a trecut praful anilor. În aceeaşi ordine de idei, reprezentantul organizaţiei respective s-a arătat îngrijorat cu privire la asemănările între România şi Grecia, unde „totul se face cu câte un sobor de preoţi” şi unde „eşti întrebat până şi la Poliţie ce confesiune ai…”
Trecând peste faptul că apartenenţa religioasă face parte, până la urmă, din identitatea noastră şi că nu ar trebui să existe nicio dificultate în a o mărturisi, problema este mai subtilă şi mai periculoasă. Aceasta deoarece, dacă nu se respectă drepturile şi libertăţile invocate drept pretexte pentru diferite manifestări, poţi apărea drept un „închistat” şi reticent la valorile societăţii contemporane. Oricum, un mare semn de întrebare se pune dacă libertăţile continuă să mai existe sub această denumire sau îşi schimbă înţelesul în momentul în care aduc atingere libertăţilor legitime ale altor persoane. De exemplu, sunt de acord să nu îmi pun într-o poziţie stânjenitoare colegul de altă confesiune, dar aceasta doar dacă el şi-a exprimat dorinţa de a îndepărta însemnele ortodoxe din săli sau de a şi le alătura pe acelea aparţinând confesiunii sale (ceea ce ar fi, bineînţeles, o soluţie mai potrivită decât prima enunţată). De ce să luăm măsuri preventive (înlăturarea tuturor însemnelor ortodoxe) şi să lezăm astfel libertatea de exprimare a majorităţii populaţiei (care se declară creştin-ortodoxă)? În plus, de ce o oră pe săptămână de religie ar reprezenta o atingere adusă libertăţii de conştiinţă a confesiunilor minoritare, iar perspectiva darwinistă (până la urmă, şi ea învechită şi acoperită de praful timpului) expusă la orele de biologie ani de-a rândul nu ar leza libertatea majorităţii creştin-ortodoxe?
După cum se observă, drepturile şi libertăţile umane au mai multe faţete şi, manipulându-le, am putea ajunge la concluzii absurde. Oare cititorul acestui articol nu comite o discriminare pentru că a ales să lectureze aceste rânduri şi nu pe acelea ale unui alt scriitor? Libertatea de alegere sau egalitatea în drepturi…? Nu vreau să subliniez că totul este relativ, deoarece o asemenea afirmaţie ar fi falsă, însă doresc doar să atrag atenţia că uneori deschiderea umanistă poate ascunde alte scopuri…Bunul simţ care mai înainte ne ghida comportamentul faţă de cei din jur s-a transformat într-o reţea periculoasă de drepturi, libertăţi şi de obligaţii corelative, din care şi din punct de vedere logic, este greu să ieşi. De aceea, să fim cu luare aminte nu numai la protejarea drepturilor în sine, ci şi la observarea adevăratului scop pentru care ele sunt enunţate!