“O ţară plină de roade…”

9:38 am Adina Răducanu

“O ţară plină de roade…”

Adina Răducanu

Căutând pe un forum de discuţii, am dat peste un subiect interesant şi puţin debusolant: „România este cea mai evanghelizată ţară din Europa.” Accesându-l, mi-am dat seama că era mai mult decât atât: un adevărat program de „evanghelizare” a României, în sensul de convertire la cultul creştin după Evanghelie.
Am observat cu stupoare că erau puse la punct metode în adevăratul sens al cuvântului: „organizăm campionate de fotbal, volei, tenis de masa (acesta este al treilea an deja) şi asta presupune investiţii destul de mari. Există şi un grup de adolescenţi care se ocupa cu evanghelizarea în rândul liceenilor…şi aici fiecare îşi invită prietenii şi au fost roade (…) Avem chiar lângă cămine o casă, Clubul “The Way”, şi aici se ţin programe de închinare, părtăşie, se merge prin cămine şi se cheamă studenţii şi vin. Personal am fost martor la cele trei campionate şi am auzit multe mărturii faine, vieţi schimbate chiar şi din Republica Moldova, iar din grupul de adolescenţi acum văd noi lucrători, care s-au întors la Domnul prin acest grup, care se ocupă de tinerii din diferite zone ale oraşului…” Recunosc că m-a şocat conştientizarea faptului că astfel de comunităţi lucreaza mult mai intens decât o facem noi, ortodocşii… Ştiu că ţine de tradiţia Bisericii de a desfăşura o activitate lipsită de agresivitate, însă mai trist este că mărturia noastră în societate şi în viaţa de zi cu zi lipseşte aproape în totalitate. Puţin ortodocşi mai afirmă că sunt practicanţi, că participă la Liturghie…cu atât mai puţin să îi îndemne şi pe cei de alături să încerce bucuriile credinţei. Ne mândrim că întreg comportamentul nostru vorbeşte de la sine şi că astfel îi atragem cu tact şi cu fineţe pe necredincioşi…Adevărul este că mare parte din comportamentul nostru lasă de dorit, iar jena cu care afirmăm că suntem creştini denotă multe.
Spunea tânărul de pe forum: „Asta (faptul că România este o ţară evanghelizată – n.a) nu ne absolvă pe niciunul dintre noi să nu ne folosim talantul, şi să-L mărturisim pe Hristos. Să îndrăznim să explorăm în continuare întunericul din jurul nostru, vom fi surprinşi câte luminiţe vom găsi ascunse adânc în el. Dacă este chiar atât de evanghelizată ţara asta, hai să ne rugăm cu toţii să crească seminţele semănate. Vrem roade pentru România. Multe roade. O ţară de roade. De Lumină.” Cu pasivitatea şi comoditatea noastră, astfel de „roade” vor creşte în România. Cunosc multe familii care sunt profund impresionate de comportamentul civic, responsabil şi implicat al tinerilor din comunităţile sectante. Totodată, patosul pe care îl pun în afirmarea propriei credinţe, în comparaţie cu expectativa noastra nedeterminată, poate amăgi pe mulţi. Soluţia nu este adoptarea unei agresivităţi egale…nici măcar organizărea a tot felul de campionate, pentru că nu avem nevoie de aşa ceva. Să ne punem în valoare credinţa printr-o mărturisire continuă, să nu fim nebăgători de seamă la „întunericul din jurul nostru”, de unde pot răsări „luminiţe”…Să fim capabili de a mediatiza mai mult minunile care se săvârşesc în fiecare zi cu ortodocşii credincioşi, de a multiplica intâlnirile cu persoanele care trateaza subiecte interesante şi în duhul Bisericii noastre, foarte interesante atât pentru tineri, cât şi pentru maturi (Danion Vasile, Savatie Baştovoi, Teofil Părăian etc) şi de a face cunoscute activităţile ASCOR-ului. Toate acestea pot reprezenta paşi înainte în a mărturisi o credinţă cu adevărat făcătoare de roade…

Leave a Comment

Your comment

You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Please note: Comment moderation is enabled and may delay your comment. There is no need to resubmit your comment.