Păcatele păstorului sau cum oaia poate deveni capră

2:00 am LD. Publicistică

Păcatele păstorului
sau cum oaia poate deveni capră

Laurenţiu Dumitru

Cu ceva ani în urmă mă tot întrebam ce vrea oare să spună Cuviosul Efrem Sirul în rugăciunea sa, cea care se rosteşte des în Postul Mare. Ce să-nsemne aceasta: „Dă-mi să-mi văd păcatele mele”? Un alt sirian, mare nevoitor, Isaac spunea şi el: „Mai mare decât a vedea îngeri, este aţi vedea propriile păcate!”. Cum dară să ceri Domnului să-ţi dea să vezi propriile păcate? De ce să pleci genunchii la rugăciune şi să ceri asta, când mai bine iei un catehism, găseşti un îndreptar de spovedanie, citeşti şi te-ai lămurit. Lucrurile nu sunt însă aşa simple precum par. A-ţi vedea păcatul e dar de la Dumnezeu, aşa că n-ar trebui să ne surprindă când, spunând unora, cu inimă bună, cutare sau cutare e păcat, îi vezi că ei se minunează. Nu tot ce e evident pentru mine, e evident şi pentru altul. De aceea ne îndeamnă Sfântul Efrem să ne rugăm, căci asta poate Dumnezeu, poate să te ajute să-nţelegi că îl mâhneşti nu doar când furi ori desfrânezi, ci şi când eşti iubitor de slavă deşartă, când bârfeşti, când te mânii…
Observ cu durere că şi cei ce doresc a fi oameni duhovniceşti au o uşurătate în a trata unele păcate. Ei au lepădat curvia, hoţia, dar bârfa nu o leapădă.
Astăzi, spre exemplu, mulţi îşi dau cu părerea despre mersul Bisericii. Aveniţi sau nu, duhovniceşti sau nu, cunoscători sau nu ai Scripturii, ai învăţăturii de credinţă ori ai realităţilor ecleziale, toţi aceştia vor să fie în ceata iubitorilor de dreptate. La urma urmei e mai comod să te ocupi de cele din afară, decât de cele dinlăuntru, în plus îţi dau şi sentimentul că faci ceva util. Lipsiţi însă de delicateţe şi discernământ cei mai mulţi cad din constatare în judecare şi din râvna pentru dreptate în ura în numele dreptăţii. Azi oaia pune etichete, judecă pe păstorul care o îngrijeşte şi el cum poate, împrăştie sminteli în dreapta şi-n stânga şi seamănă dezbinare. Oaia face judecăţi după mintea ei şi nu după Duhul lui Dumnezeu, de aceea cuvintele ei nu zidesc, nu aduc pace, nu bucură inima. Oaia nu ştie că duşmanul e diavolul (diabolos, calomniator) şi că acesta aruncă neghina (cf. Matei 13, 39). Se pripeşte, nu ştie că vremea secerişului n-a venit, că acesta se face la sfârşitul veacurilor. Oaia aflată în derivă spune cuvinte în deşert şi uită deseori că toţi cei botezaţi poartă ca o pecete chipul lui Hristos şi că nimeni, cât e viu, nu e lepădat de la faţa Domnului. Oaia noastră minimalizează planul şi lucrarea lui Dumnezeu cu fiecare din noi, şi nu caută pocăinţa sa, ci pe a fraţilor întru Hristos.
„Oamenii smeriţi şi izbăviţi de patimi îndreaptă răul prin bunătate, tocmai pentru că ei nu mai au înlăuntrul lor nici un fel de răutăţi, iar cei care provoacă scandaluri se aseamănă cu găinile care scormonesc prin gunoaie” spunea inspirat Cuviosul Paisie Aghioritul.
Îmi amintesc că un duhovnic a fost întrebat odată care-s oile şi care sunt caprele despre care vorbeşte Hristos (cf. Matei 25, 32 ş.u.). A răspuns cu smerenie: „Capra sunt eu, oile le ştie Dumnezeu”. Parafrazând aş spune că trebuie să ne temem fiecare ca nu cumva să fim număraţi la neghine şi nu la grâu împreună cu drepţii lui Dumnezeu. Cine se teme de tăiere nu caută la păcatele şi neputinţele celuilalt, ci-şi vede de ale sale. De celelalte se îngrijeşte Domnul. Nu ne-a dat El oare în istorie atâtea mărturii?
Iată şi cuvintele Sfântului Ignatie din Antiohia, mare martir creştin, cuvinte despre care credem că trebuie să rămână criteriul dreptei socoteli pentru credincioşii ortodocşi în ceea ce priveşte atitudinea lor faţă de ierarhie: „Ca toţi să urmaţi pe episcop, după cum urmează Iisus Hristos pe Tatăl… Nimeni să nu facă fără episcop ceva din cele ce aparţin Bisericii… Unde se vede episcopul, acolo să fie şi mulţimea credincioşilor… (…). …Cel care cinsteşte pe episcop este cinstit de Dumnezeu; cel care face ceva fără ştirea episcopului, acela slujeşte diavolului” (1). Există o singură excepţie de la regula acesta. În caz că păstorul cade vădit în erezie şi o împrăştie în popor făcând tulburare şi sminteală, Părinţii spun să nu (mai) ascultăm de păstor. Dar cât de competenţi suntem noi într-ale teologiei ca să judecăm aceste lucruri? Cu durere mărturisesc că mă îndoiesc că orice simplu credincios poate oricând şi oricum să judece astfel de alunecări. Să lăsăm luările de poziţie celor în măsură să argumenteze articulat, teologic, unde sunt şi unde nu sunt erezii.
Arhanghelul, care a oprit odinioară căderea îngerilor, striga cu tărie: „Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!”. Un îndemn actual şi pentru vremea noastră!

————————————
Notă:
1. Epistola către Smirneni, cap. VII-IX, în Scrierile Părinţilor Apostolici, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1995, p. 222.

Leave a Comment

Your comment

You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Please note: Comment moderation is enabled and may delay your comment. There is no need to resubmit your comment.