pridvorul lui laurentiu dumitru

Cititorii de carte ortodoxă îl cunosc deja pe Cristian Şerban. El a debutat exploziv cu lucrarea „Internetul. Tinerii în faţa provocării”.
Acum ne pune înainte o a doua carte, „Între rock şi iubirea fără sfârşit. Confesiuni”. De fapt, autorul ne pune înaintea sufletului, însuşi sufletul său; spunem asta pentru că nicăieri nu poţi afla mai desluşit sufletul unui om, decât în paginile de jurnal. Aici, Cristian Şerban se descoperă pe sine aşa cum este el, necosmetizat, cu bune, cu rele, cu neputinţe şi izbânzi. Pe alocuri ai senzaţia că asişti la spovedania lui. E un risc, de bună seamă, dar totodată lucrarea sa e de mare folos duhovnicesc pentru tinerii vremurilor noastre, care trăiesc şi ei frământările lui.
Întoarcerea către Hristos a tinerilor iubitori de rock se face destul de greu, pentru că aceştia, în timp, puţin câte puţin, şi-au asimilat mentalitatea, filosofia rock, străină întru totul de duhul Bisericii. Frecventarea locurilor promiscue i-a familiarizat cu răul, cu păcatul. Mulţi dintre aceştia iau binele drept rău şi răul drept bine. Familiarizarea cu răul înseamnă obişnuinţa cu răul şi ştim că obişnuinţa este o a doua natură. Înclinarea spre păcat, spre trupesc, spre libertinaj sădesc în timp, în sufletul rockerului, ideea că viaţa în Hristos, credinţa în Dumnezeu e urâtă, fanatică, nesatisfăcătoare.
Aici intervine Cristian Şerban cu mărturia vieţii lui. În „Între rock şi iubirea fără sfârşit. Confesiuni” autorul descoperă tinerilor, în cuvinte simple, dar pline de duh, că nu e deloc aşa, că Dumnezeu e dragoste, bucurie, pace, şi încă din belşug.
Convertiţii n-au fost niciodată tăcuţi, iar Cristian Şerban nu face excepţie. El ştie că poate păcătui prin tăcere. Simte că trebuie să dea mărturie despre modul providenţial în care Hristos a lucrat în viaţa lui.
Cristian Şerban s-a hotărât să lupte, să dezlege „piatra de moară” de la gâtul unora „dintre aceştia mici” ai lui Hristos şi implicit să întindă o mână celor ce se scufundă în apa tulbure a ambiguităţilor sensurilor vieţii fără Dumnezeu. O face delicat, tainic, vorbind nu despre greşelile altora, ci despre ale lui, pe care Domnul în bunătatea Sa le-a acoperit. Citiţi în tihnă şi meditaţi!

Laurenţiu Dumitru
Editor
————————————-