Sindromul micului pârâcios

12:29 am Cristian Şerban

Cristian Şerban

Deunăzi am avut un serios prilej de poticneală, înfăţişându-mi-se un caz într-un grup de oameni, în care unul dintre ei, detestat mai de toţi, poartă constant statutul de ,,eminenţă cenuşie” sau ,,mic pârâcios’’. Este vorba de tipul de om care umflă, loveşte, vorbeşte pe la spate, minte, inventează, pe scurt, despre un om care nu se sfieşte să se autodeclare ca fiind ,,dat naibii’’.
În grohotişurile cotidiene lama buldozerului cunoştinţelor ce vin din izvorul nesecat al cuvântului lui Dumnezeu, nivelează şi astfel de ,,asperităţi’’. Ori n-aţi văzut la şcoală, că în orice clasă trebuie să fie un băiat mai gras, un ochelarist tocilar, o fată mai deocheată etc? Cu toate că sunt atât de diferiţi, oamenii sunt una. Fiindcă toţi suntem creaţi de Dumnezeu.
Dar ce facem cu acest copil al răului, care, în principiu, nu suferă pe nimeni în preajmă şi se crede pe sine un rege cocoţat pe muntele draconic al facerii de rău cu bună ştiinţă?
Intenţia declarată nu este greşeală, ci mai mult decât greşeală. Răul făcut cu bună ştiinţă nu este greşeală, ci mai mult decât atât . Obiceiurile rele, repetate şi îndrăcirea întru facerea de rău nu sunt greşeli, ci sunt aproape boli. De aceea mi s-a părut, preţ de o curgere lină a unui cuget, că în Tatăl nostru, adică în Rugăciunea domnească, ne rugăm doar pentru greşeală, dar nu şi pentru ură, intenţie declarată, lovitură sub centură, rău făcut cu premeditare.
Am ,,fierăstruit’’ mai bine zările conştiinţei şi am descoperit că dacă nu sunt în stare să-l iert pe cel care mi-a făcut rău, indiferent dacă acel rău a fost premeditat sau nu, sunt mai negru decât cei care se numesc pe sine oameni ,,daţi naibii’’. Dar oare unde în Tatăl nostru se pomeneşte de cei care lovesc, agresează sau urăsc? După priceperea mea, pe aceştia îi pomenim, nu când spunem: ,,precum şi noi iertăm greşiţilor noştri…’’, ci acolo când rostim: ,,şi ne iartă nouă greşalele noastre…’’. Asta pentru că omul rău loveşte şi noi îl judecăm. Omul rău asupreşte şi noi îl înfierăm. Omul rău sapă iar noi îl persiflăm. Prin urmare, ,,greşitul’’ între doi oameni aflaţi într-un conflict, nu este cel care loveşte, ci cel care nu ştie să primească.
,,Şi nu ne duce pre noi în ispită…’’; ce poate să însemne, dacă nu: ,,Doamne, fereşte-mă de răul la care mă supune acesta şi ajută-mă să nu răspund la rău cu rău!”? ,,Precum în cer, aşa şi pe pământ’’ înseamnă de asemenea să doborâm şi să ucidem în noi pământeştile instincte de a urî, de a purta ranchiună, de a zăbovi în mânie, urmând modelul păcii din împărăţia lui Dumnezeu.
Tatăl nostru învaţă astfel că nu numai greşelile trebuie să le iertăm, ci şi ura, palmele primite, prigonirea, asuprirea, fiindcă pacea cerească şi darurile împărăţiei de sus nu se iau în funcţie de ceea ce suntem la nivel declarativ: om ,,dat naibii’’, ,,om bun’’ ,,om căldicel’’ etc, ci aceste daruri se iau numai dacă suntem conştienţi, mulţumiţi şi împăcaţi de ceea ce facem. Ce important pas către Dumnezeu!…De la ceea ce suntem, la ceea ce facem!…Adică de la a fi, la a fiinţa!

One Response
  1. greenstory :

    Date: October 22, 2007 @ 4:25 pm

    Absolut adevarat. Si cu toate astea, nu incetez sa ma minunez si sa ma intreb, cu o inocenta care da mai mult in naivitate, dar de care nu ma rusinez, din ce aluat sunt facuti oamenii ca cel din povestea asta, caci, poate, daca as intelege ce alchimie si-a amestecat elixirurile ca sa dea nastere unor cugete pornite intai spre banuiala si atac, decat spre intelegere urmata numaidecat de introspectie si autocorectare…poate as reusi sa exclud din simtirile mele acel moment, acea pauza a constiintei, in care ma regasesc fara grai, fara lacrimi pentru cel aflat in culpa, fara dragoste, doar gol, ranit si perplex in fata loviturii neasteptate…Poate nu as mai avea nevoie de clipa dintre surpriza si acceptare, dintre resentiment si iertare, poate nu as mai avea nevoie de iertare deloc, fiindca nu as mai avea ce sa iert. Si totusi, ce indrazneala, sa astept despatimirea, fara sa dau jertfa in schimb…! Am cunoscut un om, altul decat din carti, un om in carne si oase, care reuseste sa faca asta, insa cu ce pret/ cel al unor ani de suferinte, care i-au oferit intelepciunea si mila , acea mila din suflet, fata de orice fiu al lui Dumnezeu…Sa ne rugam sa dobandim si noi darul dragostei…si sa stim ce sa facem cu el…

Leave a Comment

Your comment

You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Please note: Comment moderation is enabled and may delay your comment. There is no need to resubmit your comment.