pridvorul lui laurentiu dumitru

Există oameni mari în meşteşuguri sau profesii, cum ar fi un mare conducător de popor sau un mare strateg, dar nici un om nu poate fi mai mare decât acela care este mare în credinţă, nădejde şi dragoste. Măreţia Simţului Sava cel Sfinţit (prăznuit la 5 decembrie) în această privinţă este demonstrată de următoarea istorie: a venit într-o zi economul mănăstirii la Sfântul Sava şi i-a zis că nu va mai putea suna clopotul de chemare la trapeză a fraţilor în sâmbăta şi duminica următoare, pentru că nici un fir de grâu nu a mai rămas în cămări, şi nimic altceva de mâncare şi de băutură. Nici Sfântă Liturghie nu se mai poate sluji din această pricină, a mai zis economul. Dar Sfântul a răspuns, cu încredinţare: „Nu vom anula nicicum Sfânta Liturghie din pricina lipsei griului, vinului şi untului de lemn. Credincios este Acela Carele ne-a poruncit nouă să nu ne grijim de ce vom mânca, sau de ce vom bea, şi puternic este El să ne aducă nouă hrană la ceasul foametei”. Şi şi-a pus toată nădejdea lui în Domnul, în acea cumplită lipsă, Sfântul chiar s-a gândit în inima lui că poate va trimite spre vânzare în cetate oarece vase sau veşminte, spre a fi vândute şi cumpărate cele de trebuinţă cu preţul lor, astfel încât nici Sfintele Slujbe să nu se oprească, nici masa cuvenită a fraţilor. Dar, mai înainte încă de ziua sâmbetei, nişte oameni îndrumaţi într-acolo de purtarea de grijă a lui Dumnezeu, au venit la mănăstire aducând cu ei treizeci de catâri încărcaţi cu grâu, cu vin şi cu untdelemn. „Ce mai spui acum, frate?” l-a întrebat Sfântul Sava pe părintele econom. „Au nu vom suna din clopot să chemăm fraţii la masă?”. Părintele egumen s-a ruşinat foarte de lipsa lui de credinţă şi l-a rugat pe Sfântul de iertare. Biograful Sfântului Sava spune despre el că „Era aspru cu diavolii şi blând cu fraţii”. Odată un număr de monahi din obşte s-au răsculat împotriva Sfântului şi pentru aceasta au fost scoşi afară din mănăstire la porunca Patriarhului Ilie. Ei au ieşit şi şi-au construit chilii la ţărmul râului Thekoa, unde au dus lipsă cumplită de toate. Auzind că monahii răsculaţi mor de foame la chiliile lor, Sfântul Sava a încărcat saci cu grâu pe măgăruşi şi i-a dus el însuşi la aceia. Văzând că nu au biserică, le-a ridicat Sfântul biserică. Mai întâi, răii aceia l-au primit cu ură, dar mai pe urmă şi-au venit întru sine, s-au pocăit, şi au răspuns iubirii cu iubire.

(Din Proloagele de la Ohrida, Cugetare, 5 decembrie, Sfântul Nicolae Velimirovici)