pridvorul lui laurentiu dumitru

Să ne supunem cu smerenie voii lui Dumnezeu şi să nu iscodim judecăţile Lui, căci ne putem astfel vătăma mintea. Judecăţile lui Dumnezeu nenumărate sunt, şi de nepătruns. Un monah din pustie, care cugeta întru sine că ajunsese la desăvârşire, s-a rugat lui Dumnezeu ca să îi descopere feluritele Lui judecăţi privitoare la vieţile oamenilor. Dumnezeu atunci i-a pus în gând să meargă la un bătrân îmbunătăţit care vieţuia foarte departe şi să îl întrebe despre aceste lucruri. Dar, mergând el pe cale, un înger al lui Dumnezeu, luând chip de om obişnuit, s-a alăturat lui, zicând că şi el voieşte să meargă şi să îl cerceteze pe acelaşi bătrân. Călătorind ei aşa împreună, au ajuns la casa unui om temător de Dumnezeu care i-a primit cum nu s-a putut mai bine, aşternându-le să mănânce dintr-un talger preţios de argint. Sfârşind ei masa, îngerul a luat talgerul şi l-a aruncat în mare. Monahul a rămas uimit văzând această nedreptate, dar a tăcut, în a doua zi ei au ajuns la casa altui om ospitalier care i-a primit cu bucurie şi cu cinste, ca pe nişte rudenii ale lui. Dar mai înainte de a pleca, omul l-a adus la ei pe fiul lui, ca să primească binecuvântare. Îngerul Domnului a apucat atunci copilul de gât şi l-a sugrumat. Monahul atunci, mânios, l-a întrebat pe însoţitorul lui cine este, şi cum poate să comită astfel de crime şi fărădelegi? La acestea îngerul i-a răspuns cu blândeţe astfel: „Primul om la care am ospătat este plăcut lui Dumnezeu întru toate, neavând nimic necurat în casa lui, afară de acel blid de argint, dobândit cu nedreptate. Prin judecata lui Dumnezeu, eu am aruncat acel blid furat în mare, astfel încât omul acela să se afle drept înaintea lui Dumnezeu întru toate. Celălalt om la care am ospătat este şi el plăcut lui Dumnezeu, neavând nici el nimic necurat în casa lui, afară de propriul lui fiu care, dacă ar fi ajuns la maturitate, ar fi fost un mare criminal şi un vas al satanei. De aceea, prin judecata lui Dumnezeu, eu am sugrumat copilul la timp ca să i se mântuiască sufletul, de dragul bunătăţilor tatălui lui, şi ca să se mântuiască şi tatăl de multe nenorociri. Iată, astfel sunt tainele şi judecăţile cele nepătrunse ale lui Dumnezeu. Iar tu, bătrâne, întoarce-te la chilia ta şi nu mai iscodi zadarnic în taine care sunt numai ale Unuia Dumnezeu”.

(Din Proloagele de la Ohrida, Cugetare, 21 noiembrie, Sfântul Nicolae Velimirovici)