pridvorul lui laurentiu dumitru

Sfântul Grigorie Palamas* (prăznuit la 14 noiembrie) şi-a edificat mare parte a învăţăturilor lui de credinţă prin descoperire dumnezeiască. După ce a petrecut trei ani ca zăvorât într-o chilie de la Marea Lavră, lui i s-a arătat că trebuie să iasă printre oameni şi să le împărtăşească şi lor din cunoaşterea şi trăirea lui astfel dobândite, spre mântuire. Dumnezeu i-a descoperit lui aceasta printr-o vedenie minunată: într-o zi, ca şi când ar fi fost printr-un somn uşor, Sfântul Grigorie s-a văzut pe sine ţinând în mâini un vas plin cu lapte, până la revărsare, încet acest lapte s-a prefăcut în vin, care s-a revărsat peste marginea vasului, udând mâinile şi veşmintele Sfântului. Apoi un tânăr luminos i s-a arătat lui şi i-a zis: „De ce nu mergi să dai şi altora din această băutură minunată pe care iată, o risipeşti în zadar, cu atâta nebăgare de seamă? Au nu vezi că acesta darul harului lui Dumnezeu este?” Atunci Sfântul Grigorie a zis: „Dar dacă nimeni în zilele acestea nu mai doreşte această băutură, cui i-o voi duce atunci?” Tânărul a răspuns şi i-a zis: „Fie dacă şi puţini sunt aceia, fie şi dacă nu sunt deloc, tu ţinut eşti să-ţi împlineşti datoria şi să nu te porţi cu nebăgare de seamă cu darul lui Dumnezeu”. Sfântul Grigorie a tâlcuit că laptele este cunoştinţa vieţuirii drepte şi cu frică de Dumnezeu a poporului, iar vinul, învăţăturile cele dogmatice.
Când Sfântul Grigorie Palamas s-a retras într-un al doilea rând în tăcerea mănăstirii, aceea a fost vremea în care a redactat Principiile Ortodoxiei, în ajunul praznicului Sfântului Antonie cel Mare, monahii i-au vestit începerea slujbei privegherii de toată noaptea, dar Sfântul a rămas scriind la chilie până când toţi fraţii au plecat la biserică. Sfântul Antonie cel Mare atunci i s-a arătat lui şi i-a zis: „Bună este desăvârşita linişte, dar uneori de trebuinţă este să fii şi cu fraţii”. Bine înţelegând vedenia dăruită lui de Domnul, Sfântul Grigorie a intrat grabnic în sfânta biserică, spre bucuria cea mare a obştii fraţilor.
—————————-
*Tatăl Sfântului Grigorie Palamas a fost un demnitar de frunte la curtea împăratului Andronic al Doilea Paleolog. Odată studiile seculare încheiate strălucit, excepţional de înzestratul Grigorie nu a voit să intre în diplomaţia imperială, la care îl îndrituiau naşterea, educaţia şi geniul, ci a voit mai degrabă să se retragă la Sfântul Munte Athos şi să se îmbrace întru îngerescul chip. El s-a nevoit întru cele mai aspre nevoinţe călugăreşti la Mănăsitrea Vatopedi şi la Marea Lavră. El a dat timp de douăzeci de ani lupte cu ereticul Barlaam [„fiara calabreză", după cum îl numeşte Sinaxarul Duminicii a Doua din Sfântul şi Marele Post], învingîndu-l la urmă desăvîrşit. El a fost sfinţit Mitropolit al Tesalonicului la anul 1347. Biserica lui Hristos îl proslăveşte pe el ca mare nevoitor, mare teolog, mare ierarh şi mare făcător de minuni. Lui i s-au arătat la timpuri diferite Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, Sfântul loan Teologul, Sfântul Dimitrie, Sfântul Antonie cel Mare, Sfântul Ioan Gură de Aur şi îngerii lui Dumnezeu. El a păstorit Biserica lui Dumnezeu de la Tesalonic timp de treisprezece ani, dintre care unul l-a petrecut în Asia, ca prizonier al turcilor sarazini. El s-a săvîrşit cu pace către Domnul la anul 1360, şi s-a strămutat la locaşurile neîmbătrînitoare ale împărăţiei Cereşti. Sfintele lui moaşte odihnesc la Tesalonic, într-o slăvită biserică închinată lui.

(Din Proloagele de la Ohrida, Cugetare si Pomenirea Sfântului Grigorie Palamas, 14 noiembrie, Sfântul Nicolae Velimirovici)