pridvorul lui laurentiu dumitru

Există în viaţa omului momente decisive, de care atârnă fie viaţa fie moartea lui. Noi nu ştim când ne va suna şi nouă în viaţă un atare ceas, el poate suna chiar şi astăzi, de aceea noi trebuie să fim pururi treji. Sfântul Mucenic Ieron (prăznuit la 7 noiembrie) a fost arestat împreună cu Victor, rudenia lui de sânge. În ajunul zilei când urma să fie scos la bestialele torturi, Victor, înfricoşat, a mers la temnicer şi i-a cerut să îl şteargă de pe lista celor condamnaţi, dăruindu-i în schimb toate proprietăţile lui. Temnicerul a făcut aşa. Dar ajungând la casa lui Victor a murit, în împrejurări naturale, chiar la ceasul în care Sfântul Mucenic Ieron era ucis în chinuri, pentru Hristos, împreună cu ceilalţi. Astfel a pierdut Victor zadarnic, la ceasul cel de cumpănă, totul: căci el viaţa tot şi-a pierdut-o, şi cu ea şi averile împreună cu prietenii toţi; dar mai ales el a pierdut veşnicia. El a ratat adică şi cerul şi pământul. În acelaşi ceas decisiv, însă, Sfântul Ieron a câştigat totul. Căci nimeni nu s-a luptat să obţină trupul lui Victor, pe când mulţi ar fi vrut şi au luptat ca să obţină trupul lui Ieron. Mergând creştinii la eparh ca să ceară sfântul cap al lui Ieron, eparhul a cerut creştinilor pe el greutatea lui în aur. Un bărbat creştin foarte cucernic şi bogat, Hristant pe nume, a putut plăti acest scump preţ pentru sfântul şi cinstitul cap al Mucenicului. Antonie şi Matronian au ascuns mâna cea tăiată a mucenicului, au luat-o apoi cu cinste şi au dus-o Stratonikăi, mamei celei oarbe a celui ce murise pentru Hristos. Stratonika a luat mâna fiului ei şi a plâns: „Fiul meu preaiubit, eu întreg te-am născut pe tine, şi acum doar o părticică din tine mi-a mai rămas!”.

(Din Proloagele de la Ohrida, Cugetare, 7 noiembrie, Sfântul Nicolae Velimirovici)